Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Ganduri > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 22 din 22 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

In asteptarea sarbatorii Craciunului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Crăciunul este marea sărbătoare a creştinătăţii. Este sărbătoarea Naşterii Domnului, un timp al bucuriei, al păcii şi al liniştii sufleteşti; o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare: cumpărături, ornarea caselor, instituţiilor, magazinelor, pomilor de pe străzi etc.  
Ne reamintim cu drag trecutul istoric şi religios, momentul Naşterii lui Iisus în vremea Imperiului Roman condus de împăratul Cezar Augustus, a Israelului guvernat de regele Irod, de Nazaretul în care au trăit Iosif şi tânăra virgină Maria, cea vizitată de un Înger care i-a spus că va da naştere unui Fiu al lui Dumnezeu, pe care avea să-l numească Iisus. Iar când împăratul a trimis înştiinţare ca toţi oamenii să se reîntoarcă în oraşul natal pentru a fi înregistraţi, Maria care era însărcinată şi trebuia să nască, a părăsit localitatea Nazaret împreună cu Iosif, îndreptându-se spre Betleem. Odată ajunşi în Betleem, au înnoptat într-una din cavernele săpate în dealurile din apropiere, în care ciobanii poposeau cu vacile şi oile; găsind o iesle, Iosif a întins pat din fân proaspăt, cuib pentru Domnul care avea să vadă lumina zilei. Noaptea următoare Maria a născut un fiu pe care l-a numit Iisus, aşa cum îi spusese Îngerul. O stea mare a apărut deasupra Betleem-ului, vizibilă de la depărtare; ciobanii au văzut cum cerul s-a umplut de îngeri lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Ciobanii s-au îndreptat spre Betleem şi l-au găsit pe pruncul Iisus căruia I s-au închinat, iar regii (craii) care trăiau undeva la răsărit de Ierusalim, când au văzut steaua strălucitoare deasupra Betleem-ului, au plecat călăuziţi de steaua strălucitoare, au ajuns în Betleem, l-au aflat pe Iisus în iesle, I s-au închinat şi I-au pus în faţă daruri: aur, tămâie şi mir. După acea noapte s-au reîntors în propria ţară să dea de veste Naşterea Mântuitorului…  
Crăciunul este Sărbătoarea Bucuriei, când fiecare dintre noi redevine copil prin curăţenia gândurilor şi îşi deschide sufletul către Domnul, cu credinţă, nădejde şi iubire. În aceste zile Cerurile se leagă de Pământ.  
Cuvântul „Crăciun” se pare că l-am moştenit din latinescul „creationem” – creaţie, naştere. Unii spun că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinaintea romanizării Daciei, iar alţii spun că ar veni din limba slavă, preluat odată cu creştinismul de la slavi. Obiceiurile moştenite pentru sărbătorire diferă de la o zonă la alta a Ţării, dar pretutindeni au la bază sentimentul religios.  
În seara de Ajun, casele frumos decorate, cu nelipsitul Pom de Crăciun („O, brad frumos cu cetina tot verde…”), îşi primesc colindătorii. Colindatul este cea mai răspândită tradiţie a românilor, alcătuit din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri şi gesturi. Originea colindelor se pierde în timpurile îndepărtate ale istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele creează o atmosferă de sărbătoare şi bună dispoziţie. Colindătorii intră în fiecare casă sau se opresc în faţa uşilor sau a porţilor, cântând, vestind Naşterea Mântuitorului. Gazdele îi răsplătesc cu fructe (mere, nuci), colaci, bomboane şi chiar bani. Ajunul Crăciunului începe cu colindul : „Bună dimineaţa la Moş Ajun/ Ne daţi ori nu ne daţi, ne daţi ori nu ne daţi…” Copiii - câte trei, precum cei trei magi - merg din casă în casă purtând cu ei o stea şi cântând colindul : „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare,/ Steaua străluceşte/ Şi lumii vesteşte./
Că astăzi Curata,/ Prea Nevinovata/ Fecioara Maria/ Naşte pe Mesia./ Magii cum zăriră/ Steaua şi porniră/ Mergând după rază/ Pe Hristos să-L vază./ Şi dacă porniră/ Îndată-L găsiră/ La Dânsul intrară/ Şi se închinară./ Cu daruri gătite/ Lui Hristos menite/ Luând fiecare/ Bucurie mare./ Care bucurie/ Şi aici să fie/ De la tinereţe/ Pan’ la bătrâneţe.” Melodiile sunt de o rară frumuseţe.  
Steaua vesteşte naşterea lui Iisus, îngerii şi păstorii se bucură, iar cei trei regi înţelepţi de la Răsărit (Magii) vin să-L mărturisească şi să I se închine, aducându-I daruri: „O, ce veste minunată/ în Betleem ni se arată./ Astăzi S-a născut/ Cel far’ de-nceput/ cum au spus proorocii./ Că la Betleem Maria/ săvârşind călătoria/ într-un mic sălaş/ lâng-acel oraş/ a născut pe Mesia./ Pe Fiul în al Său nume/ Tatăl L-a trimis în lume/ să Se nască/ şi să crească/ să ne mântuiască...”  
Am trăit o perioadă în care unii au încercat să-şi realizeze un adevăr propriu, departe de Credinţă, de Dumnezeu – Adevărul Absolut. Era în fond o problemă a lor, personală. Mai sunt şi astăzi persoane care păstrează „erorile”, falsele lor adevăruri. Fac o digresiune amintind un experiment care mi-a atras atenţia, a unui grup de cercetători americani, făcut în 2004, după ce un procent destul de mare dintre cei intervievaţi au considerat următoarea afirmaţie posibilă: „Nu există adevăr absolut!” adăugând că doi oameni pot defini adevărul total diferit şi ambele definiţii pot fi corecte”. Au fost întrebaţi tinerii, şi 83% dintre ei au considerat afirmaţia adevărată, adică, fiecare dintre ei a considerat că are adevărul său absolut. Cercetătorii au aprofundat problema şi au făcut un experiment cu tineri cărora li s-a spus să închidă ochii şi apoi să arate cu un braţ unde este Nordul. Li s-a cerut să păstreze braţul în direcţia aleasă şi să deschidă ochii. Nordul era… pretutindeni! Unii arătaseră către tavanul sălii. Apoi au fost rugaţi cei care nu erau convinşi, să se aşeze, iar cei ce sunt siguri că ei arată către Nord să rămână în picioare. Au rămas în picioare tineri arătând în toate direcţiile. Atunci experimentatorul a scos o busolă şi le-a spus tinerilor că direcţia în care arată ei trebuie să fie conformă acului busolei, dacă nu este, înseamnă că ei arată o direcţie greşită, ca atare „Există adevăr absolut!” Iar ei fuseseră toţi în derută.  
Toate religiile lumii încearcă să ne facă să înţelegem existenţa Adevărului Absolut, a sensului vieţii noastre. Religiile dovedesc că trebuie să existe mai mult decât simpla existenţă fizică pe care o cunoaştem. Religia este chiar o dovadă că omenirea este mai mult decât rezultatul evoluţiei unui animal, că există într-adevăr un Creator care a creat omul cu un scop şi a pus în oameni cunoştinţa existenţei Lui. Şi dacă există un Creator, atunci El este etalonul adevărului absolut. El S-a revelat nu numai pe Sine oamenilor, ci ne-a revelat şi Cuvântul Lui, Biblia. Singura cale prin care putem cunoaşte Adevărul Absolut este relaţia personală cu Cel care a pretins că este „Adevărul”, Domnul Iisus Hristos. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14:6) Dumnezeu este Cel care a creat cerul şi pământul şi S-a făcut cunoscut nouă, prin Fiul Său Iisus Hristos.  
Suntem liberi să gândim asupra existenţei unei conştiinţe fundamentale care este implicată în realitatea profundă a existenţei noastre. Cea mai profundă realitate fiind acest univers în care trăim, este necesar să credem în Adevărul Absolut şi în dragostea Lui Absolută pentru noi. Religiile pot fi înţelese de toţi oamenii şi ele îi învaţă, frumos spunea cineva, cum să înoate atunci când se află în mijlocul unei ape şi nu ştiu în ce direcţie s-o ia, sau nu mai au putere să dea din mâini şi din picioare. Creştinismul este religia care predică iubirea pentru semeni, mila, împăcarea, credinţa şi speranţa. Iar Iisus a venit în lumea noastră să ne înveţe cum să trăim, cum să ne mântuim. Iată de ce nu uităm această Sfântă Sărbătoare şi ne bucurăm de venirea pe lume a Mântuitorului nostru.  
Viaţa de astăzi, individuală şi socială, cu problemele ei materiale copleşitoare, ne îndepărtează uneori de adevărata viaţa spirituală, aruncând între materie şi spirit un văl tenebros. Sărbătoarea Crăciunului fiind o sărbătoare a sufletelor noastre, tot omul dă la o parte acest văl…  
În aceste zile ne dorim să ningă (acolo unde este posibil!), cerul să cearnă puful alb şi moale care să-mbrace pământul şi tot ce este în jurul nostru, aerul să se purifice, sufletele să ne fie pline de dragoste.  
Îmi amintesc de un colind pe care l-am scris cândva:  
Să ningă, iubite, să ningă/ în seara de - Ajun de Crăciun,/ o clipă nebună te-aducă/ la mine la uşă să suni./ Credea-voi că-s colindătorii/ şi uşa larg voi deschide/ şi tu-mi vei cânta un colind,/ tristeţea o vei ucide./ Să ningă, o, Doamne, să ningă/ şi tu prin troiene să treci.../ Hai vino, cânta-vom colinde,/ vom spune atâtea poveşti!/ Să ningă, iubite, să ningă/ în seara de-ajun de Crăciun,/ o clipă nebună te-aducă/ la mine la uşă să suni./ În casă e cald şi e bine,/ şi bradul e plin cu astre,/ prin fereastră văd fulgii cum cad,/ fulgii iubirilor noastre. / Să ningă,o, Doamne, să ningă…  
Sănătate, rod bogat şi împlinirea dorinţelor în noul an aşteptat!  
 

 
Referinţă Bibliografică:
In asteptarea sarbatorii Craciunului / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 22, Anul I, 22 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!