Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Aspiratii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 416 din 20 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

IMPRESIILE TRECUTULUI CA TREPTE DE AVANSARE SPRE ORIZONTUL VIITORULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o anumită zi de toamnă, în urmă cu mai mult timp, mai precis imediat după ce am terminat liceul şi îmi efectuam stagiul militar, stăteam de vorbă cu o anumită persoană despre subiecte specifice finalului de adolescenţă. Cu stilul meu abstract şi orientat pe o logică ce scrutează îndrăzneţ infinitul, mi-am exprimat opinia asupra destinului fiinţei umane în ce priveşte cunoaşterea şi în faptul că universul în care trăim a fost construit tocmai pentru a ne oferi nouă, oamenilor, o astfel de posibilitate. Eram entuziasmat de această perspectivă care izvora nu atât din ceea ce citisem, cât dintr-un for interior, asemenea unui râu ce vine la suprafaţă de la mare adâncime. 
  
Însă pe măsură ce dialogam pe această temă, am simţit deodată că rămân singur pe un tărâm care trecea dincolo de ceea ce fusesem învăţaţi prin educaţia acelor timpuri. Această experienţă a însingurării o mai trăisem de mai multe ori de-a lungul vieţii, dar niciodată acest simţământ nu a fost atât de dureros ca în acele clipe, fiindcă pentru prima dată cineva mi-a desluşit „taina” acestei experienţe spunându-mi într-un mod simplu şi lămurit că de fapt eu avansez într-o direcţie opusă de cea a lumii din care fac parte, ba chiar mai mult, oamenii în general fug de acest drum, încercând doar „să-şi trăiască viaţa” şi nimic mai mult. 
  
Anii au trecut şi o dată cu ei am putut să înţeleg mai bine realităţile din jurul meu, însă acea „falie” despre care discutam m-a preocupat în cel mai înalt grad într-o luptă a ineditului şi solitudinii în mijlocul unei realităţi care mă fascinează şi mă înspăimântă deopotrivă. Însă indiferent de „soluţiile” de moment propuse la fiecare etapă, „tentaţia” cunoaşterii, ca motor şi finalitate a experienţei vieţii, m-a urmărit mereu, ca un destin pe care nu mi l-am ales şi de care nici nu am putut să scap. 
  
De fapt, nu există zi în care să nu fiu impresionat de formidabila capacitate de cunoaştere cu care a fost înzestrată fiinţa umană, de acea facultate ce îi este cu totul specifică, de a putea discerne limbajul naturii şi al tuturor lucrurilor înconjurătoare. Ce poate fi mai frumos, decât să poţi contempla realitatea şi imaginaţia deopotrivă, sau de a zămisli gânduri ce încearcă să dea glas dorinţelor ascunse ale sufletului? 
  
Chiar de aceea, simt o bucurie plăcută atunci când destăinui aceste cugetări prin intermediul scrisului, închipuindu-mi uneori că demersul meu este asemenea copacilor pădurii ce încântă privirea sau a florilor de pe câmp, ce oferă dezinteresat mireasmă şi culoare, deopotrivă. Şi chiar în aceste clipe, retrăiesc cu putere amintiri şi impresii felurite, culese de-a lungul unui voiaj de peste patru decenii pe tărâmul acestei lumi. 
  
Uneori simt din nou senzaţiile copilăriei, când mă bucuram îndelung jucându-mă cu tot felul de obiecte sub formă de cuburi mai mici sau mai mari confecţionate din lemn colorat, pe care le aşezam sub de fiecare dată diferit, gândindu-mă că într-o zi voi reuşi să construiesc castele sau să înalţ ziduri de felurite dimensiuni. De fapt, în acest joc al primilor ani am identificat ulterior forţa gândirii în a mânui concepte mai mult sau mai puţin abstracte, preluate din cadrul lecţiilor de şcoală sau din lectura pe care în mod liber mi-o alegeam. 
  
Îmi vine să zâmbesc când mă zăresc, copil fiind, cum credeam că lumea poate fi schimbată, că eroii din basm se pot materializa în realitatea în mijlocul căreia am apărut, că prinţii există printre noi, iar căpcăunii pot fi lesne înfrânţi prin curaj şi inteligenţă. Niciodată nu aveam să mai fiu atât de convins că viaţa reprezintă un salt plin de îndrăzneală în necunoscut, o aventură a cunoaşterii ce trece dincolo de aparenţele de o clipă. Şi deopotrivă, niciodată nu aveam să mai am acea capacitate de a intui tărâmul de „dincolo”, acel spaţiu al libertăţii depline şi al eliberării de tensiunea aspră a prezentului. 
  
Alteori, îmi imaginez cum păşesc din nou pe diferitele străzi pe care am colindat de-a lungul vieţii, unele mai lungi, altele mai scurte, unele mai largi, altele mai strâmte, unele drepte şi altele cumplit de întortocheate. De fiecare dată, simt senzaţia de neputinţă atunci când încerc să privesc către capătul uneia dintre ele, asociată fiind de impresia că niciodată nu voi ajunge în acel loc. 
  
Aşa a fost drumul copilăriei, al primilor ani de şcoală, mai târziu al liceului şi a tot ceea ce a urmat. Sunt felurite drumuri pe care le-am parcurs cu sentimentul că s-ar putea să nu ajung la capăt, să mă opresc cu puţin înainte de final, să ratez exact trecerea spre noul nivel şi să rămân undeva suspendat între două stări, într-o experienţă a nefinalizării veşnice. 
  
În alte ocazii, privind toată această realitate mai complexă decât poate fi zugrăvită pe deplin în cuvinte, am impresia că mă cufund asemenea unei particule de nisip într-un ocean fără de sfârşit. Este ca şi cum aş înota în adâncul mării, observând diferitele forme de viaţă ce trec pe lângă mine, percepţia fiind deformată de straturile dense de apă, ce răsfrâng în mod diferit razele de lumină venite de la suprafaţă.  
  
Tot astfel, între fiecare dintre noi şi realitate se interpune o mulţime de concepţii ce ne sunt furnizate în diferitele etape ale dezvoltării personale, modificându-ne percepţia în mod dramatic, putându-se ajunge chiar şi la extrema inversării înţelesului lucrurilor pe care le trăim. Pe un astfel proces de inversare a decodificării realităţii se bazează orice formă de manipulare, care încearcă să ne determine să facem parte dintr-un anumit grup sau din altul, mai presus de alegerea personală. 
  
De fapt, orice convingere are la bază acest fenomen de programare socială, care ne furnizează un anumit tipar de gândire, o anumită metodă de a înţelege ceea ce simţim şi ceea ce trăim. În acest sens, cel mai amuzant este să explorăm noţiunea de fericire, care în funcţie de cultură presupune un lucru sau altul, acestea venind de multe ori într-o contradicţie evidentă, dacă privim la scara întregului mapamond. 
  
Nu există un înţeles unic pentru realitatea pe care o trăim, dar cu toate acestea încercăm să ne impunem propria viziune, fiind prea nerăbdători în a acţiona imediat, în loc să ascultăm şi să înţelegem specificul fiecărui lucru. Zămislind propriul sens asupra a ceea ce înseamnă împlinire, confort şi fericire, suntem gata să călcăm în picioare pe cei care decodifică diferit noţiunile noastre dragi sau pe cei care ne stau în cale sau ne stânjenesc în împlinirea dorinţelor.  
  
Astfel, uităm de efemeritatea lucrurilor pe care le trăim, de condiţia noastră trecătoare, de timpul mult prea scurt în care avem ocazia să ne bucurăm de soare, lume şi univers. Îndârjiţi în apărarea adevărului personal sau colectiv, uităm să privim cu bunăvoinţă unii către alţii şi să avansăm treaptă cu treaptă pe calea cunoaşterii lipsite de prejudecată, care mereu se miră şi se întreabă asupra a tot ceea ce există, fără să epuizeze vreodată tezaurul lucrurilor noi şi vechi pe care le întâlnim în cale. 
  
Revenind la ritmul alert al zilelor prezente şi privind către trecerea în ritm de accelerat a clipelor, rămân cu calda impresie a copilului ce se joacă cu tot feluri de cuburi, descoperind farmecul puterii de a zămisli proiecte îndrăzneţe menite să schimbe lumea şi curgerea vremii. Cu o bucurie a începutului, fiinţa umană se aruncă astfel în vâltoarea vieţii, având forţa pârâului ce izvorăşte vijelios din munte, ce curge la vale cu puterea dată de înălţimea de la care vine, încercând să modeleze lutul realităţii din care suntem cu toţii alcătuiţi. 
  
Întocmită din pământ, fiinţa umană are capacitatea de a modela materialul din care este alcătuită, de a schimba înţelesul naturii şi al mediului înconjurător, de a aduce la existenţă lucruri noi şi de a cugeta asupra rostului existenţei. Această înzestrare formidabilă aduce după sine nevoia unui control riguros în raport cu experienţa cunoaşterii, o necesitate de a înţelege mereu înainte de a acţiona şi de a ajusta de îndată ce efectele încep să devină clare. 
  
Astfel, lipsa de flexibilitate în gândire reprezintă un păcat de căpetenie din care pornesc o mulţime de rele. De câte ori nu am constatat, la scara istoriei, cum ambiţiile despotice duc în final la epuizarea sistemului social şi la colapsul civilizaţiilor înfloritoare? Sau de câte ori elanul consumist nu a condus la distrugerea mediului de subzistenţă şi la dispariţia unor popoare întregi? 
  
Cunoaşterea ce se mărgineşte doar la aspecte superficiale, care nu caută să înţeleagă înainte de a impune, reprezintă o slăbiciune a naturii umane, o rupere de cordonul ombilical dintre noi şi mediul din care am fost alcătuiţi. O astfel de cunoaştere devine un blestem distructiv, care mai devreme sau mai târziu generează consecinţe ireparabile. 
  
Însă niciodată nu este prea târziu în a redeveni „copii” în ce priveşte percepţia asupra realităţii în care trăim, în a aduce din nou în orizontul minţii capacitatea de a privi cu prospeţime fiecare clipă, de a avea nobleţea de cugeta că lucrurile pot fi puse oricând în ordine, că prinţul cel bun va învinge monştrii de tot felul şi va reda libertatea oamenilor oprimaţi de un sistem obtuz şi rău. 
  
Devenind oameni „mari”, de fapt ajungem nişte adulţi brutali şi opaci la realitatea din jur, transformând în obiecte de consum tot ceea ce există, inclusiv pe semeni, încercând să ne înghiţim unii pe alţii într-un veşnic schimb de roluri al prădătorului şi al celui vânat. Într-un joc crud al interesului personal rupt de cel al umanităţii, călcăm în picioare toate noţiunile şi avansăm pe treptele unei cunoaşteri ce coboară în abis, în loc să ajungă la stele. 
  
Iar din abis apar mereu dragoni şi tot felul de balauri care ne fac viaţa un infern şi care ne distrug capacitatea de a ne bucura de darul vieţii, de a privi cerul cu seninătate şi viitorul cu încredere. Dacă acest lucru înseamnă să fii om „mare”, atunci este mai bine să rămâi mereu copil, având perpetuu acea inocenţă ce se constituie ca o valoare supremă a tot ceea ce înseamnă să fii om pe pământ. 
  
Când creativitatea se uneşte cu adevărata sensibilitate, atunci orice lucru devine posibil, fiindcă la bază se află un act de cunoaştere nealterată, un proces de evoluţie interioară ce se armonizează cu legile universului şi ale naturii umane, al cărei destin este ca pornind de la materia brută a „lutului” de pe pământ, să ajungă în final la cunoaşterea infinitului acestui univers. 
  
Şi poate astfel, fiinţa umană poate să acceadă la condiţia de nemurire, care în proiecţia lumii în care trăim înseamnă pur şi simplu să înveţi să priveşti, să asculţi, să iubeşti şi să te bucuri înainte de a acţiona pentru schimbarea lucrurilor. Este posibil ca noţiunea de infinit să însemne în condiţia prezentă nimic altceva decât să dai dovadă de compasiune faţă de semeni, faţă de universul din care ai fost întocmit şi de a începe să discerni legile fundamentale ale creaţiei din care facem parte, cu dorinţa sinceră de a le urma pentru totdeauna. Cred că abia când se atinge acest „nivel” se poate vorbi cu adevărat despre posibila cunoaştere a sensului existenţei în forma ei cea mai pură, precum şi despre întâlnirea cu Marele Autor al tuturor acestor lucruri. 
  
După un „ocol” de atâtea decade de ani faţă de momentul acelei conversaţii asupra sensului lucrurilor, nu pot decât să confirm parţial cele afirmate la acea dată, cu diferenţa că am descoperit că nu totdeauna drumurile bătute duc şi în direcţia cea bună. Fără un progres real în viaţa noastră, existenţa personală se va irosi fără rezultat, iar scopul pentru existăm nu va fi atins. Destinul uman este subsumat înnobilării prin cunoaştere, evoluţie şi salt în nemurire. Orice altceva este mult prea puţin, tot ce este dedesubt de această ţintă reprezintă o ratare de neiertat. 
  
Octavian Lupu 
  
Bucureşti 
  
20.02.2012 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
IMPRESIILE TRECUTULUI CA TREPTE DE AVANSARE SPRE ORIZONTUL VIITORULUI / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 416, Anul II, 20 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!