Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 192 din 11 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Impresii de călătorie din Split, Croaţia (2): Lumea de dincolo şi de dincoace de 'barieră'
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ajuns sub soarele torid de la malul mării Adriatice, am retrăit preţ de mai multe clipe atmosfera sezonului estival de la Constanţa. Dar imediat am început să disting diferenţele majore dintre cele două tărâmuri. Mai întâi, căldura era mult mai uscată, mai suportabilă, decât la noi, deşi marea înconjura şerpuitor uscatul creând premisele pentru creşterea umidităţii. 
  
Chiar şi în miezul zilei, când zăduful era maxim, senzaţia pe care o simţeai era mult diferită de ceea ce ştim de pe la noi. Însă la fel de adevărat era faptul că în toată perioada şederii mele, nu am sesizat niciun fel de briză dinspre mare, aşa cum eram obişnuit de pe litoralul românesc. 
  
Din raţiuni de economie am ales un hotel de trei stele la care să stau timp de o săptămână. Acesta era situat la propriu, dar şi la figurat, dincolo de calea ferată ce deserveşte oraşul Split. Acest "dincolo de linia de cale ferată"a desemnat dintotdeauna frontiera dintre zona rezidenţială şi cea industrială, iar în trecut conceptul de "dincolo de barieră"genera o delimitare în spaţiu şi timp dintre partea centrală şi cea periferică a unui oraş. 
  
Chiar acum când scriu, îmi vine să zâmbesc când îmi aduc aminte de timpul în care mergeam la bunica mea din partea mamei, ea locuind "dincolo de barieră", într-un cartier mărginaş al oraşului Petroşani, rămas pentru eternitate cu numele "Colonia", o prescurtare a denumirii "Colonia minieră a Văii Jiului"dată de austrieci primei aşezări de mineri-ţărani din acel bazin carbonifer. Ori de câte ori treceai de barieră într-un sens sau altul aveai impresia că treceai dintr-o lume în alta, fiind un fel de poartă între două orizonturi diferite. 
  
În cazul oraşului Split, atmosfera era la fel de veselă şi curată în ambele "lumi", fără urmă de mahala sau ceva în genul acesta. Însă din păcate perspectiva pe care o puteai avea de la geamul camerei de hotel avea doar două opţiuni. Prima variantă consta din imaginea clară, cu detalii, a unor depozite industriale asezonată cu macarale imobile pe un fundal interesant de podiş dalmat. Cealaltă opţiune era de a privi mereu calea ferată, cu gară cu tot, în registrul superior profilându-se în chip semeţ blocurile din timpul construcţiei socialiste. Prin urmare, nu aveai ce să vezi cine ştie ce, fapt pentru care de dimineaţa până noaptea târziu îmi făceam "veacul"prin partea istorică a oraşului, despre care voi vorbi mai târziu. De aceea, vă recomand să vă informaţi cât mai exact cu putinţă atunci când vă alegeţi un hotel şi mai ales asupra micilor detalii privind localizarea acestuia sau priveliştea pe care o veţi avea dacă veţi fi cazaţi într-un anumit loc, pentru a evita surprize neplăcute. Preţul nu trebuie să fie singurul criteriu şi nici construcţia nouă a unui hotel. 
  
În ce priveşte prestaţia serviciilor hoteliere, pot spune că au fost de bună calitate, personalul fiind deosebit de amabil, engleza fiind bine cunoscută la recepţia hotelului, mai puţin însă în rest. Dimineaţa micul dejun, sub chip de bufet suedez, nu oferea prea multe sortimente, dar specific pentru Croaţia rămâne calitatea deosebită a produselor lactate autohtone, care aduc în mare măsură cu gustul pe care îl ştiam că trebuie să le aibă astfel de articole, conform cu decada de referinţă a anilor '70 din secolul şi mileniul trecut. Ar mai fi un amănunt gastronomic, mai precis dulciurile şi produsele de patiserie au un conţinut mult mai redus de zahăr şi grăsime decât la noi, fapt benefic în suportarea căldurii subtropicale din regiune. 
  
Am avut ocazia să iau prânzul şi cina la mai multe restaurante din oraş. Specifice pentru această regiune sunt nenumăratele feluri de mâncare bazate pe amestecul de paste făinoase, un fel de spaghette, cu diferitele varietăţi de peşte sau "fructe de mare". Ştiind bine de acest specific mediteranean, am fost atent la ceea ce am consumat, întrebând de fiecare dată asupra conţinutului mâncării servite. Sepii, caracatiţe sau alte genuri de moluşte marine erau tocate mărunt după reţete necunoscute pentru mine, dar cu un efect vizual şi gustativ deosebit. În alte ocazii, felurile de mâncare au constat dintr-o mulţime de legume fierte amestecate cu respectivele sortimente de vietăţi marine, observând o anumită preferinţă pentru un gen de "ghiveci", cu o compoziţie mereu schimbătoare. 
  
Carnea de pui era mai puţin prezentă, însă friptura de vită cu sosuri de tot felul era nelipsită, ca dealtfel şi peştele fript, care era un adevărat deliciu, de care am profitat ori de câte ori am avut ocazia, ca o excepţie binevenită de la vegetariansimul strict. Pot spune că am remarcat o anumită evitare a grăsimii de orice fel, precum şi a substanţelor picante. Brănzeturile erau şi ele prezente ca articole de sine stătătoare, pe care puteai să le combini după dorinţă cu alte feluri de mâncare. 
  
Aş putea spune că specific pentru bucătăria croată este tocmai această naturaleţe a gustului şi o anumită simplitate în evitarea unor amestecuri prea complicate. În final, amintirea acelor meleaguri mi s-a contopit armonios cu savoarea naturală a unor mâncăruri ce m-au hrănit fără a-mi crea somn sau senzaţia de saţietate indiferent de ora la care le-am consumat, o dietă adecvată atmosferei toride din perioada în care am vizitat Croaţia.  
  
Înainte de a trece mai departe şi cu scopul de a încheia definitiv secţiunea impresiilor din hotel, vă voi mai împărtăşi un amănunt important privind luarea în considerare a nivelului de zgomot, atunci când vă alegeţi o cameră de hotel. Aşa cum am precizat, hotelul era plasat în zona industrială, care în mod paradoxal şi din cauza crizei economice post-comuniste, era neaşteptat de liniştită. În afară de zumzăitul potolit al unor moto-stivuitoare, ce nu dura mai mult de câteva ore dimineaţa, şi de sunetul cadenţat al unor trenuri ce se înşirau fără vlagă o dată la trei ore în staţia centrală, tăcerea era deplină. 
  
Toate bune şi frumoase, însă de îndată ce intrai în hotel, zgomotul sistemului de climatizare îţi punea serios răbdarea la încercare, mai ales dacă aveai neşansa de a avea camera la etaj, undeva în vecinătatea agregatului central. În ce mă priveşte, totdeauna sunt echipat cu "dopuri siliconate antifonice"de 26 dB pentru situaţii neprevăzute. Nu ştiu de ce, dar chiar de la recepţie am simţit din privirea amabilă a recepţionerei că mă aştepta o mică surpriză. Nu era vorba de o premeditare, ci poate doar de o prioritizare a alocării camerelor în funcţie de ţara de origine. 
  
Luptând-mă să îmi car bagajul pe scări la etajul 2 şi ultim al hotelului, care din întâmplare nu avea lifturi, am sesizat zgomotul deloc primitor al climatizorului central cum creştea în intensitate. Iar pe măsură ce mă apropiam de uşa camerei, în loc să scadă, acesta devenea tot mai grav, mai serios. Spun acest lucru nu ca pe o figură de stil, dar zgomotele de frecvenţă joasă sunt cel mai greu de filtrat de către orice fel de "ear-buffer", pe româneşte dopuri pentru urechi. 
  
Cert este că timp de două nopţi am avut de dat o luptă psihologică serioasă în a-mi convinge simţurile, cu "doapele"bine înfipte în urechi, că zgomotul nu dăunează sănătăţii, ci este doar o formă acustică de exprimare a entuziasmului creator de tonalităţi al unei instalaţii lucrând pentru binele obştesc al turiştilor obosiţi din hotel. Din fericire, iar aici nu a trebuit să recurg nici la tupeul şi nici la bacşişul tradiţional românesc, de îndată ce am comunicat situaţia la recepţie, mi s-a promis mutarea într-o cameră mai bună de îndată ce occidentalii aveau să plece. Astfel, printr-un concurs fericit de evenimente, următoarele nopţi după primele două, au fost petrecute în cea mai bună, mai mare şi mai liniştită cameră a hotelului. "Ocen spasiva", adică mulţumesc mult! 
  
Din raţiuni practice ce ţin de un buget "de criză", dar şi din curiozitate, am căutat un hypermarket de unde să îmi mai procur diferite articole necesare pentru un sejur cât mai confortabil cu bani cât mai puţini. Am remarcat lipsa marilor lanţuri de magazine în genul Carrefour, Metro sau Auchan. Mai peste tot vedeai doar branduri autohtone, între care cel de "Konzum"era cel mai des întâlnit. 
  
Am remarcat nu departe de hotel un astfel de magazin şi înarmat cu câteva sute de "kunas", moneda autohtonă croată, am trecut la atac. Ca un amănunt, un euro valora cam 7,2 kunas, iar schimbul valutar îl recomand să nu îl faceţi la hotel, aşa cum din grabă am făcut eu. De asemenea, dacă aveţi carduri Visa sau Mastercard, puteţi fie să plătiţi direct, fie să vă extrageţi direct de la bancomat atât cât vă trebuie pentru cheltuit. Faptul că întreg sistemul bancar croat a fost "privatizat"se poate vedea prin prezenţa bine-cunoscutelor sigle de Societe Generale, Erste Bank sau similar, lucru însă util în recunoaşterea rapidă a card-urilor emise în România. 
  
La supermarket am observat abundenţa produselor "made în Croaţia"în special în sfera articolelor agro-alimentare. Nu am găsit roşii 
  
turceşti, piersici greceşti, cartofi austrieci sau mere nemţeşti. Majoritatea fructelor proaspete erau autohtone, iar la capitolul brânzeturi, carne sau articole de panificaţie, aproape în totalitate erau produse în ţară. Chiar şi la brand-uri străine, scrierea în croată era pe primul loc, aşa cum se cuvine unor articole destinate unei anumite pieţe naţionale şi nu unei vagi regiuni sud-est-europene cum se întâmplă la noi. Varietatea de vinuri autohtone era impresionantă şi la preţuri dintre cele mai accesibile. 
  
Astfel, am înţeles că o ţară de 4 milioane de locuitori poate suscita mai mult interes pentru mediile de afaceri, decât o altă ţară de 20 de milioane, care însă nu ştie să se facă respectată în relaţiile comerciale şi să îşi menţină industria autohtonă. Şi tot la capitolul respect, am avut ocazia să observ modul în care croaţii îşi serbau zilele eliberării de Germania nazistă. Spun "zile", fiindcă de fapt sunt două, iar atmosfera de sărbătoare a fost întregită de afişarea a tot felul de portrete ale eroilor autohtoni. Fiind zile libere, magazinele au fost închise, inclusiv cele particulare. În plus, deşi era o mulţime mare de turişti din Germania, croaţii nu s-au sfiit să îşi manifeste bucuria eliberării, deşi acest lucru genera o reacţie de uşoară supărare din partea urmaşilor invadatorilor din ultimul mare război. 
  
Cred că demnitatea este mai bine apreciată de un fost adversar, decât slugărnicia şi ascunderea sărbătorilor naţionale din raţiuni "globaliste"sau din servilism în faţa marilor puteri. Ordinea, curăţenia şi demnitatea sunt un capital inestimabil în dialogul cu străinii de orice fel. Am putea învăţa multe lucruri utile de la această naţiune mică şi poate restaurarea ca sărbători naţionale a unor anumite zile de la sfârşit de august, ar fi utilă şi pentru noi în dobândirea respectului şi demnităţii naţionale. 
  
Mergând foarte mult pe stradă am remarcat vegetaţia specifică zonei, într-un sens special observând la fiecare colţ de stradă arbori de smochini la fel de mari ca pomii fructiferi din România. De asemenea, palmierii erau nelipsiţi având o coroană maiestuoasă şi o talie deosebit de înaltă. Am mai remarcat tot felul de "vegetale"gigantice cu frunze lungi de ordinul metrilor ce semănau izbitor cu planta de aloe, însă la o scară mult mărită. 
  
Pe stradă nu am prea văzut gunoaie şi nici oameni care să cureţe locurile publice. De fapt, nimeni nu aruncă pe jos şi nici nu scuipă pe unde apucă. Nu se mănâncă seminţe, iar resturile menajere se aruncă la coşurile dispuse la fiecare colţ de stradă, precum şi la fiecare 10 metri. Cu riscul de a divaga, îmi aduc aminte de un polonez aflat în vizită în România, şi care nu s-a lăsat până nu a găsit un coş de gunoi unde să arunce un ambalaj de hârtie, spunându-mi că preferă să ţină în mână toată ziua deşeul menajer, decât să îl arunce pe stradă sau într-un loc dosnic. Cam aşa sunt şi croaţii, fiind tot o naţie slavă occidentalizată la fel ca polonezii sau cehii. Nu-i aşa că am avea ceva de învăţat? 
  
Dar să revenim la povestirea noastră şi să mai culegem câteva impresii. Oraşul Split se constituie ca un amestec imens de blocuri din era iugoslavă, aliniate în formaţie soldăţească pe mai multe rânduri şi o mulţime de case dispuse în principal către partea istorică amintind tăcut de prosperitatea perioadei interbelice. M-a impresionat aspectul uşor colonial cu tentă mediteraneană al acestor locuinţe având de regulă un etaj sau două cu mansarde generoase, flancate obligatoriu de vegetaţia specifică locului sub formă de arbuşti tropicali sau de plante căţărătoare. Mă simţeam uneori în Italia, iar alteori în Grecia, sinteza celor două tărâmuri fiind deplină. Tocmai de aceea, uneori aveam impresia că această ţară, având o formă atât de bizară pe harta lumii, se învecinează la nord cu Italia şi la sud cu Grecia, lucrul uimitor fiind doar limba de sorginte slavă a locuitorilor. 
  
Litoralul croat este însă diferit de cel românesc în primul rând prin absenţa plajelor ce ne sunt atât de familiare. Există însă o excepţie pe care am zărit-o în plimbarea mea, mai precis am văzut o plajă lată de câţiva metri întinzându-se pe lungimea unei laturi de stadion, unde se îngrămădeau o mulţime de turişti zgomotoşi şi fericiţi. Dar în rest, apa începea abrupt la marginea falezei brăzdate de stânci calcaroase, albe sau cu o tentă de gri. 
  
Totuşi erau mulţi turişti care se "bălăceau"în apa puţin adâncă a bazinelor naturale cu aspect de lagună şi cu bolovani în loc de nisip atât pe mal, cât şi pe fundul apei. Limpezimea acesteia era uimitoare, încât am putut privi cu uşurinţă dincolo de suprafaţa de un albastru-pal a marii, lipsită însă, cel puţin la mal, de vietăţi acvatice sau alge. 
  
Iniţial am crezut că fundul apei este colţuros, dar imediat mi-am dat seama că pietrele pe care le zăream aveau un aspect plat, fiind aşezate ca într-un fel de mozaic, iar o mulţime de copii alergau voioşi fără probleme ţopăind în această apă puţin adâncă. Geamandurile de siguranţă erau departe în larg, iar salvamari nu am văzut prin preajmă, fiindcă oricum era destul de greu să te înneci într-o apă ce îţi venea puţin peste genunchi. 
  
Am mai remarcat zecile de ambarcaţiuni de agrement sub formă de iahturi sau bărci cu vele de toate tipurile şi mărimile, ancorate în mici porturi ce urmau traseul sinuos şi dantelat, devenit deja familiar, de lagună. Pentru a explica puţin această formă de relief, este suficient să vă gândiţi la un lac înconjurat de uscat, dar cu o deschidere către o mare pe o anumită lungime. Sau mai pe înţeles, o lagună este asemenea unei "pungi"de apă avansând în interiorul uscatului, conferind un aspect sinuos, ba chiar şerpuitor, liniei de demarcaţie dintre pământ şi mare. 
  
În portul Split am remarcat siluetele gigantice ale ferryboat-urilor de cursă lungă pe care era scris echivalentul în croată sub numele de "Iadrolinia". Aceste nave imense aveau o înălţime cât un bloc cu şase etaje şi o lungime cât două laturi de stadion. Ele asigurau legătura cu oraşele Italiei de dincolo de Marea Adriatică. Am privit îndelung maşinile ce se înşirau pentru îmbarcare, intrând ulterior în "burta"navelor mamut, iluminate puternic în interior şi generând iluzia unei zile ce nu se mai sfârşeşte vreodată. 
  
O plăcere deosebită pentru turiştii cu ceva bani, este vorba cam de 50 de euro per voiaj, era aceea de a călători "din insulă în insulă"pe mici vase de croazieră şi de a te delecta de priveliştea de vis a ţărmului croat. Nu am avut aceşti bani, dar data viitoare, dacă mai ajung pe acolo, nu voi mai rata ocazia. 
  
Am lăsat impresiile din partea istorică a oraşului pentru următorul episod, fiindcă oraşul Split s-a constituit în jurul uneia dintre cele mai faimoase şi mai bine conservate vestigii ale antichităţii ce poartă numele de palatul lui Diocleţian. Pagini dramatice de istorie au fost scrise la umbra zidurilor sale, iar fascinaţia epocii romane încă mai stăruie în ciuda trecerii timpului. 
  
Va urma.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Impresii de călătorie din Split, Croaţia (2): Lumea de dincolo şi de dincoace de 'barieră' / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 192, Anul I, 11 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!