Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

IMPRESII DE CĂLĂTORIE DIN SPLIT, CROAŢIA (1): ÎN DRUM SPRE COASTA DALMAŢIEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De curând am avut ocazia să călătoresc în Croaţia şi să vizitez oraşul Split. Impresiile trăite cu această ocazie au fost dintre cele mai variate, lucru datorat şi faptului că era pentru prima oară când urma să ajung în Croaţia, despre care doar citisem din cărţi şi de pe Internet. 
  
În primul rând, şi acesta este un element comic al povestirii, dacă doreşti să ajungi "pe calea aerului"din Bucureşti în Croaţia, vei constata că nu există niciun fel de zbor direct până în Zagreb, capitala acestei ţări relativ vecine. Rutele de zbor sunt dintre cele mai variate cu escale în "unghi ascuţit"la Budapesta, Viena sau Munchen, sau în zig-zag prin Torino sau alte "hub-uri"mai vestice. Cu alte cuvinte, deşi ţara este apropiată, companiile cu care vei zbura vor fi obligatoriu din străinătate. Zborul meu era programat prin Viena şi prin urmare mă aşteptam la un total de trei ore de călătorit prin "văzduh".  
  
Prin urmare, am plecat la drum într-o dimineaţă frumoasă de iunie ajungând la aeroportul internaţional Otopeni cu două ore înainte de decolarea avionului. Toate bune şi frumoase până când m-am uitat la tabela cu plecări, unde spre marea mea mirare am recunoscut nesuferita etichetă de "zbor anulat"în dreptul cursei de Viena pentru care venisem. Atunci simţul meu interior a intrat în acţiune prevestindu-mi o evoluţie nu tocmai plăcută a călătoriei. 
  
La drept vorbind, prefer să se anuleze un zbor, decât să am parte de un incident neplăcut pe durata călătoriei. Dar pe de altă parte, orice anulare de genul acesta generează o perturbaţie în lanţ, fiindcă toţi pasagerii respectivei curse trebuie să fie realocaţi la alte zboruri, fără să se fi făcut o rezervare prealabilă. Mai precis, ajungi în situaţia nedorită a cumpărării biletului de călătorie din "gară", cu puţin timp înainte de plecarea trenului. Însă cum la avion nu există locuri în picioare, concluzia este simplă: rişti să rămâi pe aeroport pe o durată nedefinită.  
  
Am căutat ghişeul companiei Austrian Airlines, însă nu a trebuit să întreb prea mult, fiindcă o coadă imensă, pe mai multe rânduri mi-a confirmat temerile. Amestecaţi, îngrijoraţi şi grăbiţi se buluceau "grămadă"câteva zeci, pentru început, dar sute ulterior, de călători frustraţi şi nemulţumiţi de situaţia creată. Din discuţiile purtate mi-am dat seama că eram un caz fericit, mulţi dintre aceştia călătorind pe rute "exotice"în genul China, Rusia sau Uzbekistan. Însă acest lucru nu mă consola cu nimic. Retrăiam impresiile îmbulzelii la coada de bilete în Gara de Nord în vremurile apuse ale comunismului "victorios". La drept vorbind, cred că într-un fel sau altul orice gen de criză este similară indiferent de epocă. Penuria de resurse, adică lipsa, te îndeamnă să adopţi comportamentul omului primitiv, ce se înghionteşte la uşa peşterii pentru a dobândi dreptul la hrană sau la ceva similar. În situaţii ce ies din cadrul normalităţii, omul de peşteră îşi "iţeşte"fruntea aspră, îşi ridică vocea şi îşi agită măciuca ameninţător. De data aceasta supărarea s-a revărsat cu toată forţa asupra angajatelor de la casa de bilete a companiei, însă calmul lor "nemţesc"şi eficienţa cu care au lucrat a readus totul la starea de normalitate. Nota bene pentru austrieci în alegerea personalului companiei! 
  
În mai puţin de o oră eram deja "rutat"prin Munchen cu un zbor Lufthansa, iar drept consolare am primit un bon de 30 de lei noi la restaurantul aeroportului. M-am bucurat imediat, fiindcă plecând devreme de acasă eram flămând cu totul, iar pe avion urma să am doar gustări "carnivore", pe care eu, ovo-lacto-vegetarian convins, nu puteam să le consum decât cu preţul inacceptabil al indigestiei în zbor, experienţă pe care nu o doresc nici măcar duşmanilor. 
  
Impresia mesei de la restaurantul aeroportului Otopeni a fost dintre cele mai bune. Practic, în cifra enunţată m-am încadrat foarte bine alegând un meniu complet de prânz, apreciind deopotrivă calitatea mâncării, amabilitatea personalului angajat şi curăţenia la nivel occidental. Cred că voi mai reveni doar pentru acest lucru şi sper să nu fie doar o minune "mioritică", ce dispare în trei zile. 
  
Zborul cu Lufthansa a fost precis şi ordonat. Aproape că nu îmi mai amintesc decât că m-am urcat şi am coborât din avion. Sau poate nici măcar atât. De regulă, ţin minte anumite detalii din timpul zborului în genul feţei vreunei stewardese zâmbitoare, culoarea tapiţeriei scaunelor sau mirosul odorizantelor de cabină ce se amestecă amuzant cu izul înţepător şi uşor dulceag al paporniţelor autohtone. Nici pomeneală de aşa ceva la Lufthansa, totul fiind pus sub zodia normalului şi firescului în toate amănuntele. Poate totuşi a fost o excepţie,dar involuntară, prin sandvişul generos ca aspect, dar descurajant pentru mine din cauza conţinutului excesiv de carne. Însă nu era vina lor, aşa că nu le port pică în vreun fel. 
  
Aeroportul din Munchen este curat, ordonat, îngrijit şi cu nesfârşite spaţii comerciale. Spre deosebire de alte aeroporturi, aici la terminalele de plecări sau veniri se ajunge foarte uşor. Pentru mine a fost suficient să merg la poarta alăturată, dar cu siguranţă că a fost o excepţie. Preţurile mi s-au părut însă destul de pipărate, mulţumindu-mă cu o sticlă de apă minerală la vreo 4 euro. Cam scump, dar nu aveam ce face. Iar toaletele erau dispuse la distanţe destul de mari, solicitându-mi la maximum agilitatea şi simţul de orientare. 
  
Nu am ratat ocazia de a cumpăra "linguriţa cu stema oraşului"la preţ de ofertă, adică vreo 5 euro, dar cum nu ştii când mai revii prin anumite locuri, renunţi până la urmă la un sandviş pentru a avea o parte de o amintire. 
  
Zborul spre Split a fost realizat de către o companie regională, ceva în genul Augsburg Airlines. Acelaşi pachet de gustare, mai redus ca dimensiuni, cu conţinut carnivor a trebuit să îl evit. Preţ de oră şi jumătate am regretat trecerea în regnul ierbivorelor, dar gândul unei mese copioase în Split m-a liniştit imediat. 
  
Pe scaunul alăturat a stat o tânără adolescentă, încântătoare aş putea spune, iar preţ de o oră am purtat o conversaţie plăcută, ce m-a făcut să mă simt din nou la vârsta de 17 ani. La drept vorbind, chiar aşa mă şi simt interior, exteriorul însă nefiind în stare să mai redea acest lucru cu acurateţe. 
  
Am apreciat la această tânără fără nume calitatea limbii engleze vorbite, cunoştinţele de franceză şi lipsa oricărei forme de naţionalism sau şovinism, cum uneori mai credem că sunt nemţii. Nu doresc să generalizez, dar impresia mea a fost că generaţiile ce se ridică în Germania sunt tot mai deschise şi mai capabile să se sincronizeze creativ cu marile tendinţe ale momentului, fără a mai fi în vreun fel tributare trecutului. Mai precis, convingerea mea este că naţiunea germană are în prezent o puternică deschidere către viitor. Dar nu vreau să greşesc, fapt pentru care mă opresc aici cu aceste gânduri. Totuşi, nu pot să nu remarc faptul că la nemţi este normal ca lucrurile să meargă bine, evenimentul fiind când se întâmplă contrar, pe când la noi este un eveniment când ceva merge bine, iar a nu merge este normal. Soartă? Destin? Nu aş putea spune, dar cred că adevăratul răspuns ţine de educaţia unei naţiuni, de capacitatea ei de a învăţa, a se adapta şi a se deschide mereu către viitor, aşa cum florile îşi etalează petalele mereu către soare. 
  
În ce priveşte imaginea Croaţiei din avion, ea se concretizează într-o mulţime dezordonată, dar plăcută la privit, de petece de vegetaţie având o tentă de un verde pal pe un fundal de stâncă uneori cenuşie, alteori albă sidefiu. Marea este de un de un albastru mai deschis decât la noi, iar puzderia de insule cu aspect de amoebe sau de pete gălbui aruncate pe întinderea apei, îţi creează impresia unui tablou tridimensional desenat pe o suprafaţă de sute de kilometri pătraţi. Cu adevărat, coasta dalmată, fiindcă în vechea provincie Dalmaţia se află oraşul Split, te impresionează şi se impune înaintea ta prin eleganţa formelor şi armonia culorilor. 
  
După manevrele stânga - dreapta ale avionului, care întotdeauna mi-au produs un fel de greaţă în stomac, am reuşit să disting din zbor silueta cenuşie a aeroportului ce deservea oraşul Split.  
  
La puţin timp după aterizare, am coborât cu faţa senină, dar uşor obosită, pe teritoriul croat. "Dobroe deni", îmi venea să spun într-o rusă aproximativă, dar în puţină vreme aveam să fiu întâmpinat cu un "Vholah", adică "Bună", spus direct şi la obiect. 
  
Construcţia aeroportului, ca dealtfel întreaga infrastructură urbană, a oraşului Split mărturiseşte din plin despre perioada înfloritoare a fostei Iugoslavii, având un aspect de anii '70 - '80 cu mici îmbunătăţiri. Uneori ai impresia că se produce o falie temporală, iar perioada de după 1989 dispare cu totul, aşteptându-te să întâlneşti oameni din acea vreme apusă. Însă totul este încremenit, la fel ca marile instalaţii portuare, acele macarale gigant ce stau nemişcate în bătaia vântului sub soarele torid al Adriaticii. 
  
După aceea, am stat la o coadă lungă - lungă până când am ajuns după o jumătate de oră să îmi prezint cartea de identitate. Abia după finalizarea acestui ritual am ajuns să păşesc oficial pe teritoriul croat.  
  
În coada imensă de care am reuşit să scap nu am auzit decât cuvinte în limba germană, însă la ieşirea din micul terminal de aeroport am văzut tronând maiestuos ghişeul "secerei şi ciocanului în zbor"al Aeroflotului, fapt ce m-a determinat să concluzionez că alături de nemţi, sunt suficient de numeroşi turiştii ruşi. Interesantă combinaţie! 
  
Însă simţământul meu de singur valah între slavi şi germanici a fost repede depăşit în momentul în care am constatat un amănunt interesant, dar important pentru mine. Mai precis, constituţia mea de 66 kg / 180 cm corespundea unei bune părţi din populaţia croată, fapt pentru care mai peste tot mi s-au adresat direct cuvinte în limba croată din partea băştinaşilor, iar străinii îmi cereau mereu tot felul de indicaţii lămuritoare. Din acel moment m-am simţit ca acasă. La acest amănunt am mai adăugat şi o regulă de la care nu am constatat vreo excepţie, ce s-a concretizat prin manifestarea unei atitudini de căldură, bunăvoinţă şi simpatie faţă de mine, lucru ce în mod surprinzător creştea atunci când spuneam că sunt din România. 
  
În taxiul în care m-am urcat am avut impresia că am mers cu un fel de Logan îmbunătăţit, iar şoferul îmi aducea aminte din nou, după modul în care era îmbrăcat şi stilul în care conducea, de filmele "made in Yugo"pe care ocazional le vizionam în anii '80. Am avut senzaţia unei întoarceri în trecut, dar nu în "Epoca de aur", ci în perioada prosperă a mareşalului Tito, care a demonstrat că socialismul poate fi diferit de varianta bolşevică de la Moscova. Pentru o clipă mi s-a părut că retrăiesc, privind la drumuri, case şi forme de relief, un trecut pe care de fapt nu l-am trăit niciodată. Însă cel mai pregnant mi s-a amplificat simţul că undeva, nu pot preciza cum, există o legătură profundă, ce nu a fost explorată pe deplin dintre români şi popoarele fostei Iugoslavii. 
  
Pe drum am vorbit puţin pe telefonul celular în ţară, pentru a-mi informa familia că am ajuns cu bine. Nu după multă vreme, şoferul m-a întrebat curios dacă nu cumva am vorbit în limba română. Surprins, i-am răspuns că sunt român, iar imediat chipul său s-a luminat, el devenind foarte volubil într-o engleză aproximativă. 
  
Dacă ar fi să redau în câteva cuvinte ceea ce am constatat ca elemente caracteristice ale naţiunii croate, atunci aş putea rezuma prin: amabilitate, voioşie, deschidere, curăţenie, hărnicie, ordine şi foarte multă simpatie. Toate persoanele cu care am avut de-a face, în magazine, la hotel sau pe stradă, nu ştiau cum să îmi explice mai bine şi să mă ajute ori de câte ori le solicitam o informaţie utilă. Să nu se creadă că sunt un popor bogat. Uneori lipsa şi sărăcia se ghicesc cu uşurinţă privind la ferestrele fără balcoane la care sunt ataşate sfori cu scripete de care se atârnă haine într-o manieră sud- 
  
italiană. Sau alteori poţi observa străzile "plombate"cu material de umplutură, cam ca la noi, diferenţa constând în "retuşul"funcţional şi durabil, ceea ce la noi nu este cazul, traficul şi ploaia necesitând nesfârşite reparaţii în stil balcanic-românesc. Există un fel de ordine nemţească în Croaţia, poate şi din cauză că acolo au stăpânit pentru mult timp austriecii. Şi încă un amănunt: nu există cerşetori, deşi uneori lipsa este evidentă. Nu am găsit altă explicaţie decât în faptul că pur şi simplu aşa sunt croaţii. Şi tocmai de aceea, în săptămâna mea de şedere am ajuns să îi respect, să îi preţuiesc şi poate chiar să îi iubesc pentru acele trăsături pe care le-aş dori să ajungă să le aibă şi naţia română. 
  
Nu vreau să fiu greşit înţeles, dar cred că dacă am învăţa din experienţa pozitivă şi valoroasă a altor naţiuni, dacă am deveni deschişi către viitor şi dacă ne-am adapta creativ la tendinţele momentului, atunci chipul României ar ajunge cu totul altul, iar obstacolele ar deveni oportunităţi binevenite. Cred, şi îmi place să afirm mereu acest lucru, că dacă am renunţa la suficienţa de sine a ignorantului care ştie totul, ar exista o şansă reală pentru renaşterea ţării noastre şi reintrării în rândul naţiunilor civilizate ale Europei şi ale omenirii. Cred în destinul final al României, iar despre impresiile trăite în Croaţia voi continua cu următoarea ocazie. 
  
Va urma. 
  
Octavian Lupu 
  
Bucureşti 
  
04 iulie 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
IMPRESII DE CĂLĂTORIE DIN SPLIT, CROAŢIA (1): ÎN DRUM SPRE COASTA DALMAŢIEI / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 185, Anul I, 04 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!