Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Nefericirea Generează Iluzie - Imaginea de Sine Restaurată
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Trăsăturile Sale nevăzute sunt mereu vizibile și inteligibile de la întemeierea lumii prin intermediul lucrurilor create; de aceea, nu există niciun fel de scuză pentru ignoranță.  
 
Fiindcă oamenii, deși au cunoscut pe Dumnezeu, totuși, nu l-au recunoscut și nici nu i-au mulțumit; de aceea, gândurile le-au devenit lipsite de rațiune și mințile li s-au întunecat prin incapacitatea de a mai înțelege corect realitatea.  
 
Ulterior, deși au pretins că sunt înțelepți, de fapt ei au ajuns să își piardă complet simțul rațiunii. Astfel, au înlocuit respectul față de Dumnezeul veșnic cu reprezentări ale ființelor muritoare în genul: oamenilor, păsărilor, patrupedelor și reptilelor.” — Romani 1: 20-23  
 
(Fragment din cartea: „Vindecare prin Cuvânt”)  
 
Ce se întâmplă dacă nu Îl mai recunoaștem pe Dumnezeu, mai precis, dacă neglijăm să apreciem ceea ce El ne oferă neîncetat?  
 
Pot spune, că de îndată ce „uităm” sau neglijăm să apreciem darurile pe care ni le acordă Dumnezeu, un proces de întunecare a minții începe să se manifeste, așa cum bine preciza apostolul Pavel în acest fragment biblic. Cu adevărat, nimic nu este mai nociv în deteriorarea imaginii de sine și sentimentului valorii personale, decât pierderea cunoștinței că Dumnezeu este Tatăl nostru și noi suntem copiii Săi. Imediat ce acest lucru dispare din sfera gândirii noastre, ajungem să ne pierdem adevărata noastră identitate, iar locul este luat de o imagine falsă, degradantă, care ne va conduce în final la distrugere.  
 
Dar cum se leagă acest lucru de modul în care a apărut idolatria în istoria umanității, așa cum am citit din epistola către Romani?  
 
Idolatria o putem privi ca o consecință a pierderii cunoștinței de Dumnezeu și a degradării imaginii de sine ce a urmat după ce oamenii au încetat să Îl mai recunoască pe Creatorul întregului univers. De fapt, idolatria reprezintă o exteriorizare a unei false identități, a unei percepții de sine deformate, care caută să se conecteze cu imagini degradante, înjositoare. Deoarece idolatria exterioară a dispărut din multe regiuni ale lumii, ne-am putea gândi cu mirare că oamenii au fost în stare să inventeze astfel de lucruri, în genul zeităților sângeroase din Orient sau al divinităților corupte din culturile europene, fără a mai lua în calcul închinarea la animale sau la alte elemente ale naturii, cum se întâmplă în Africa. Însă există o explicație simplă, dacă înțelegem că de îndată ce abandonăm cunoașterea de Dumnezeu, nu va mai fi nicio stavilă în manifestarea răului și răzvrătirii.  
 
Însă noi trăim într-un mediu relativ civilizat, în care majoritatea oamenilor sunt mai degrabă, înclinați spre materialism, și chiar ateism, decât spre idolatrie. Există și vreo altă formă de idolatrie?  
 
Mai periculoasă decât idolatria exterioară este idolatria interioară, care rezultă din pierderea cunoștinței de Dumnezeu și înlocuirea acesteia cu o concepție falsă despre lume și viață, ce ne afectează nemijlocit imaginea de sine și respectul pe care trebuie să-l datorăm atât nouă, cât și semenilor noștri. Doctrina înălțării de sine, inventată de Cel Rău, reprezintă esența idolatriei, indiferent de formă, atât exterioară, cât și interioară. Când oamenii au abandonat zeitățile și mitologiile de orice fel, nu înseamnă că după aceea s-au întors la Dumnezeu, ci mai degrabă, idolatria s-a întărit și mai puternic în interior, prin concepții ateiste, evoluționiste și materialiste. Șarpele și-a abandonat doar pielea, iar noua formă a devenit și mai periculoasă, fiindcă nu mai este atât de evidentă ca în trecut.  
 
Se poate spune că lupta cu idolatria modernă, poate fi mai dificilă decât cea dusă în timpurile lui Moise și de-a lungul istoriei poporului evreu?  
 
Când citim Vechiul Testament, înțelegem că prin religia închinării la Dumnezeul Cel Viu, așa cum a fost descoperită lui Moise, s-a deschis un front larg de luptă împotriva idolatriei evidente a acelui timp, vizibilă atât în Egipt, cât și în Mesopotamia, adică Babilon. Dacă vom studia mai departe din cărțile profetice, vom vedea cât de greu a fost să se reziste tentației și influenței exercitate de aceste culturi decadente aflate în jurul poporului evreu. Însă avantajul, dacă pot să îi spun astfel, al acelor timpuri stătea în faptul că distincția dintre cel care se închina lui Dumnezeu și cel ce urma pe idoli era mult mai evidentă, acești idoli având niște reprezentări vizibile și diferite practici religioase asociate. Însă în perioada modernă, acești idoli exteriori au dispărut, fiind înlocuiți de o falsă învățătură despre lume și viață, care este mult mai greu de combătut, ea având și anumite temeiuri pretins „științifice”.  
 
În ce fel acest ateism pretins științific reprezintă un pericol mai mare decât idolatria din timpurile antichității?  
 
Ateismul a existat dintotdeauna într-un mod mai mult sau mai puțin evident, însă în perioada modernă el a devenit „științific”, arogându-și dreptul de a interpreta și de a fi susținut prin dovezi „obiective, măsurabile și raționale”. Fiind o concepție despre lume și viață care vine într-o directă contradicție cu învățăturile biblice, nu pot decât să concluzionez că avem de-a face cu o formă de idolatrie interioară, bazată pe concepții și imagini ce ne îndepărtează de Dumnezeu, alterând cunoașterea despre Creatorul întregului univers. Rezultatele nu pot fi decât similare idolatriei antice, în sensul în care imaginea de sine este degradată, iar relațiile exterioare sunt deformate, societatea devenind un loc în care cu greu poți să mai supraviețuiești atât moral, cât și fizic. Ateismul științific reprezintă, prin urmare, forma perfecționată a idolatriei antice, o interiorizare a ceea ce a fost în principal exterior în trecut.  
 
Dar ce legătură au toate aceste lucruri cu problemele pe care le avem în ce privește imaginea de sine?  
 
În măsura în care concepția noastră despre lume și viață este alterată, atunci problemele legate de imaginea de sine vor începe să apară. Pot spune, că dificultățile interioare cu care avem de-a face reprezintă rezultatul direct al unei concepții false cu privire la realitățile din jurul nostru și nu în ultimul rând, al pierderii imaginii lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Dacă am avea o înțelegere corectă asupra faptului că Dumnezeu este alături de noi, că ne acordă sprijin în toate dificultățile pe care le întâmpinăm de-a lungul vieții, atunci multe dintre problemele noastre interioare și-ar găsi rezolvarea în scurt timp.  
 
Însă totuși, dacă privim la modul în care fariseii și liderii religioși ai acelui timp l-au întâmpinat pe Iisus Hristos, ne putem întreba dacă exercițiul religios este suficient pentru a ne întoarce la Dumnezeu. Ce se poate spune în acest sens?  
 
Primejdiile nu dispar de îndată ce ne-am decis să alegem să mergem pe calea credinței în Dumnezeul Cel Viu, Creatorul cerului și al pământului. Dacă ne gândim la fariseii și liderii acelui timp când trăia Iisus Hristos, vom înțelege că există o formă de idolatrie care pătrunde chiar în mijlocul religiei, formal corecte. Esența închinării false, indiferent de formă, rămâne doctrina înălțării de sine, care se află într-o directă opoziție cu exercițiul cunoașterii de Dumnezeu. În mod similar, creștinismul de-a lungul veacurilor nu a avut impactul spiritual din primele secole, fiindcă el a fost alterat de lupta pentru putere și de promovarea înălțării de sine de cei care ar fi trebuit să fie păstorii și învățătorii bisericii lui Iisus Hristos. În concluzie, exercițiul religios nu este suficient pentru a ne întoarce la Dumnezeu, dacă lipsește partea spirituală interioară, care să înlocuiască idolatria dinăuntrul nostru.  
 
Cum putem ajunge la o închinare autentică, prin care să fim curățați de orice formă de idolatrie exterioară sau interioară, ajungând astfel la o corectă reprezentare a lui Dumnezeu?  
 
Religia promovată de Iisus Hristos se referă la o închinare în „Duh și adevăr”. Ce înseamnă acest lucru? Mai întâi vorbim despre „Duh”, care se aplică deopotrivă lucrării Duhului Sfânt și preschimbării interioare, numite simbolic „naștere din nou”, „renaștere” sau „regenerare”. De îndată ce intrăm în contact cu învățătura autentică, trebuie să înceapă un proces de transformare interioară, prin intermediul căreia „omul cel vechi”, „idolatru” pot spune, este treptat dat la o parte de la cârma vieții noastre. Este un proces tainic, asemănător creșterii plantelor în natură, dar sigur și cu rezultate ce devin progresiv vizibile în trăirile și comportamentul nostru. După aceea, vorbim despre „adevăr”, adică învățătura descoperită prin intermediul „Cuvântului adevărului” sau a Sfintelor Scripturi.  
 
Totuși, toate religiile creștine promovează, sub o formă sau alta, învățături desprinse din Biblie și prescriu reguli de conduită pentru cei credincioși. Cu toate acestea, ateismul și fariseismul sunt prezente într-o măsură copleșitoare. Cum se explică aceste lucruri?  
 
De-a lungul istoriei a existat o alunecare fie spre ritualism, fie spre pietism. Ritualismul reprezintă o abordare în care accentul este pus pe formă, pe ceremonii, pe cadrul religios de manifestare, până acolo încât se pierde substratul spiritual autentic. Este ceea ce se întâmpla în timpul vieții lui Iisus Hristos, când liderii religioși și oamenii credeau că slujbele de la Templu sunt fundamentul mântuirii și nu Dumnezeu care ne oferă totul în marea Sa bunătate. Pe de altă parte, pietismul, în varianta sa exagerată ajungând la misticism sau chiar la spiritism, conduce la o spiritualizare a existenței ce tinde să ignore fantezist natura materială, concretă, a realității în mijlocul căreia trăim. Din nefericire, religia creștină a pendulat de-a lungul veacurilor între aceste două extreme, iar pericolul nu este nici pe departe depășit. De ce se întâmplă aceste lucruri? În special, fiindcă se ignoră „simplitatea” închinării directe, personale, în „Duh și adevăr”.  
 
În ce fel imaginea de sine a unei persoane religioase este afectată negativ de accentele ritualiste sau pietiste din curentul creștin din care face parte?  
 
Dacă accentul este ritualist, atunci toată viața spirituală decurge mai mult sau mai puțin din formele religioase, ce trebuie să fie îndeplinite, indiferent de dispoziția noastră interioară sau nu, și, de multe ori, chiar împotriva a ceea ce este rațional. Sunt multe persoane ce suferă de complexe de vinovăție iraționale, fiindcă nu pot să ducă la îndeplinire toate ritualurile, puse sau autoimpuse, și care ajung fie să își piardă credința, fie să devieze spre forme extreme de bigotism, ce nu recomandă în vreun fel învățătura creștină. Pe de altă parte, dacă accentul este pietist, oamenii ajung să privească spre experiența interioară, așteptând ca Dumnezeu să le vorbească direct prin voci sau imagini, făcând din sentiment criteriul pentru experiența religioasă. Astfel de persoane ajung să devină fie complexate, datorită lipsei unor astfel de sentimente extreme, fie să se erijeze asemenea unor „guru” sau maeștrii spirituali în raport cu ceilalți, acest lucru fiind un ecou direct al înălțării de sine.  
 
Putem spune că ritualismul și pietismul sunt de fapt tot o formă de manifestare a idolatriei interioare, anume destinate pentru cei ce resping ateismul larg răspândit în lume?  
 
Capacitatea de disimulare a șarpelui este nesfârșită. Să ne gândim la îndrăzneala pe care a avut-o de a ispiti chiar și pe Iisus Hristos. În acest sens, de îndată ce ne-am decis să Îl urmăm pe Iisus Hristos, să devenim închinători ai lui Dumnezeu, primejdia dinăuntru nu dispare, forme inedite de idolatrie fiind zămislite special, chiar și pentru contextul creștin. Natura umană căzută, sau proiecția șarpelui în noi, este deosebit de inteligentă și de abilă pentru a se adapta diferitelor condiții, iar redobândirea adevăratei imagini de sine presupune o detectare a mișcărilor acesteia și un efort hotărât de a face față dorințelor nelegiuite, pe care în mod fals le percepem ca fiind ale noastre.  
 
Cum putem fi eliberați de acești idoli ce caută să se manifeste tot timpul în noi și prin intermediul nostru? Cum putem să nu mai răspundem dorințelor Celui Rău?  
 
Eliberarea este posibilă printr-o închinare corectă, biblică, în „duh și adevăr”, fapt ce presupune o relație personală, directă cu Dumnezeu prin studiu, rugăciune și exercitarea credinței în viața de zi cu zi. Când citim paginile sfinte, atunci cunoașterea de Dumnezeu se transferă, prinde chip, în mintea noastră, în interiorul nostru, aducând un potop de lumină vindecătoare. Mai departe, prin rugăciune, laudă și mulțumire, începem să ne dezmorțim partea ascunsă a ființei noastre, să aducem lumină în acele încăperi ale conștiinței, unde se află gravat „chipul lui Dumnezeu”, conform cu modul în care am fost creați de la început. Din acea clipă, o nouă imagine prinde contur în mintea noastră și vedem că de fapt, nu suntem animale evoluate, nici descendenții vreunei zeități, nici rodul hazardului evoluționist, ci suntem copiii lui Dumnezeu, persoane create să intrăm într-o legătură directă și personală cu Creatorul nostru.  
 
Dar cum să ne păzim de ceilalți idoli, de multe ori, prezenți chiar și în practica religiei creștine?  
 
De îndată ce lumina prezenței divine pătrunde în mintea noastră, iar conștiința apartenenței noastre prinde chip, vom dori să fim eliberați de orice formă de idolatrie pentru a putea să avem o legătură continuă cu Dumnezeu. Astfel, vom dobândi înțelepciune, putere și vigoare pentru a ne putea împotrivi oricărei forme de idolatrie, având acea energie interioară pentru a nu ne mai lăsa influențați de ritualism, misticism sau altele de felul acesta. Lumina vindecătoare a Cuvântului divin primit în suflet va aduce acea „imunitate” deplină în raport cu acești „viruși” de natură spirituală, astfel că vom putea merge mereu pe calea care duce la ceruri.  
 
Octavian Lupu  
București  
25 noiembrie 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Nefericirea Generează Iluzie - Imaginea de Sine Restaurată / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 205, Anul I, 24 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!