Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

Iertători şi iarăşi de la cap, de N.Bălaşa
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Text de Nicolae Bălaşa 
  
Iertători şi iarăşi de la cap 
  
(sau felul de a fi român) 
  
Discuţia cu Tabitha mi-a trezit curiozitatea. În zilele următoare, cât timp m-am tot ţinut după ea am aflat că de acolo, din Tunisia, vechii fenicieni, oameni frumoşi, veseli, cu spiritul lor practic, au luat la pas lumea. Când pe uscat, când pe valuri. Cartagina lor, pe-atunci, tocmea, cumpăra şi vindea cam tot ce se putea în Mediterana, în est, în Persia sau tocmai până spre nord, în Scoţia. Mai târziu, însă Imperiul Roman i-a tăbăcit ca şi pe noi, pe-atunci geto-daci, cei mai viteji şi drepţi dintre traci. În plus, pentru spectacol la ei, într-un orăşel, El Djem, romanii au ridicat, la vremurile acelea, un alt colosseum. Sângele trebuia să ţâşnească în arene nu doar la Roma, ci şi mai la sud, în Africa. Civilizaţiile anterioare, cu învăţături, tradiţii, într-un cuvânt, cu tot ce a fost, a devenit, peste noapte, bob de nisip spulberat desupra întregului deşert deja de alte sălbăticii uscat.  
  
- Blestemat parcă, pe când cu Turnul Babel, omul, cam la o mie de ani, vrea, nu vrea, o ia de la început. Cică altfel nu şi-ar mai găsi rostul. De aci, istoria lumii, istoria bestiei din el, din om, şi a sângelui scurs în pământ. Mă rog, un punct de vedere. Ce să-ţi mai spun? Că după romani, o altă mie de ani, au zăbovit pe-acolo, vandalii, bizantinii, otomanii, mai de curând, francezii, e o chestiune de prisos. Au venit, au luat, s-au dus şi-au lăsat în urma lor trupuri schilodite, suflete frânte şi valuri de lacrimi de-al ochilor plâns. 
  
- Şi povesteşti cu zâmbetul pe buze?!  
  
- Cum altfel? Câtă vreme vorbesc despre poporul meu?! 
  
- Mama lor de bandiţi! – ar fi sărit moş Gheorghe şi-ar fi pus mâna pe cuţit. 
  
- Şi? 
  
- Le-ar fi făcut el ceva, i-ar fi jupuit şi îşi făcea din pielea lor, opinci. 
  
- Sara, draga mea, când eşti un popor mic, orice ai face, umbli tot dezbrăcat şi desculţ. Tu crezi că întâmplător suntem noi pe-aici? Maria, Katy, n-aţi vrea să fiţi la voi acasă? Să aveţi ce pune, zi de zi, pe masă? Grija pentru un mâine să nu stea în bucata de pâine... Ci la suflet, la tine, la un viitor. Se pare că cei ce pot, şi asta vor, le e mai uşor să fim slugi de voie, te miri unde au ei nevoie. Mai ieri, în Anglia, astăzi, în Grecia... Rătăciţii, rătăciţi! Se dă un zvon în lume că s-ar trăi mai bine la...  
  
- Paştele cailor... Zic bine? 
  
- Fie, că tot nu am idee cam pe unde e! Oricum, sclavie modernă, pentru ei fără niciun cost. Şi asta în numele binelui nostru, al binelui pentru popor. Aşa s-a furat cel mai uşor. De când lumea, acum şi-n viitor. Ehe, draga mea, când ai să afli tu, mai târziu, cam cât s-a ucis în numele lui Cristos al tău... sau a lui Alah al meu, te-ai pune singură, în vârf de ţeapă, şi-ai striga cât te ţin plămânii: ,,fără Dumnezeu!'' El însă, fără vină!... Bestia în formă manifestă, din om! 
  
- Şi din mine? 
  
- Eu ştiu? Să zicem că tu eşti încă un îngeraş... 
  
- Mâine însă pot fi dracu gol! Aşa e? Acum înţeleg de ce urla Gheorgheru, ăla ăl tânăr, la vreun an după ce s-a însurat, când a găsit-o, într-o seară, pe nevastă-sa, o puştoiacă, cu altul în pat.  
  
- Sărăcuţul! S-a speriat? 
  
- Ei, şi cu tine?! A turbat! Cât ai clipi, a pus mâna pe un par şi... 
  
- Ooo! Alah, Alah!  
  
- Ce Alah?! I-a rupt ăla oasele, că altfel nici că se putea! ...Apoi, fireşte, că suntem iertători, au luat-o, iarăşi, de la cap! 
  
*** 
  
După acel ,,iertători'' şi ,,iarăşi de la cap'', Tabitha m-a privit cum nu mă privise niciodată. Un fel de lume pe dos îi conturasem sub privirile umezi ce priveau departe, în deşertul parcă înţepenit în sufletul său. 
  
- Hei, Tabi, aici sunt! 
  
- Da, văd, pui mic! 
  
- Te-am prins... Ai un iubit care te-a plesnit şi l-ai părăsit. Sau ţi-e dor de el? 
  
- ...Şi e treaba ta? 
  
- Nuuu, dar sunt curioasă. Pleosc, trosc, şi?... 
  
- Ei, la noi nu e aşa.  
  
- Da? Păi da, cred şi eu că, dacă vă strângeţi toate, vai de curul său!... Mănâncă la bătaie, bietul, cât nici că vreodată el o fi visat! Mi-a spus mie mami că la musulmani... 
  
- La musulmani, în Egipt, în Libia, în Orient, o fi cum o fi... La noi, multe s-au schimbat! O femeie, doar un bărbat. 
  
- E, da, acum m-am convins, am băgat la cap! La noi e invers: un bărbat, o femeie. De-aia, mai ales el, ţuşti, la vânat, peste gard, tocmai la alta în pat. Îmi spunea mie unul, Şurghe, un strâmb şi un cocoşat, cândva şi el băiat, că ei, bărbaţii, sunt veşnic nişte copii ce s-ar juca. 
  
- Iubita, mă faci să râd! Cu femeia altuia? 
  
- Da! E ceva rău? 
  
- Ce ştiu eu?! Reguli de-ale voastre. Probabil chestiuni de mondenitate dacă morală nu mai e. La noi, în Tunisia, poligamia, în sfârşit, s-a interzis! 
  
- Adică? 
  
- Un bărbat nu mai poate avea femei. Una şi atât! 
  
- Şi atât?! Mde, ce să zic?! Şi dacă, de exemplu, ele sunt mai multe?  
  
- Rămân de o parte ălea mai urâte. 
  
- Ehe, asta să o crezi tu!  
  
*** 
  
În preajma Sfintelor sărbători Pascale, staţiunea aproape că s-a umplut. Printre turişti, chiar şi români. M-am bucurat când i-am auzit vorbind. Îi şimţeam de-ai mei. Mami, la bar, glumea în româneşte şi primea zilnic de la compatrioţi tot felul de complimente. Chiar şi Tabitha era destul de admirată. Pentru români, părea un fel de ţigăncuşă de-a noastră, însă una apetisantă şi foc de frumoasă! Bărbaţii o sorbeau din ochi. Deşi eu, o fâţă fără funduleţ bombat şi sânişori, ea mă făcea geloasă. 
  
- Tabitha, ia să-mi spui tu mie dacă sunt frumoasă? 
  
- E, cum să nu?! Câtă vreme eşti prinţesă... Însă una încă neîncoronată. 
  
- Mă duci cu zăhărelul?! 
  
- Nu! 
  
- Nu? Atunci am să-mi pun coroana, ca şi puştoaica de la miss, apoi am să mă duc, cum ţi-am zis, la bunica să văd mă recunoaşte? Adică, înţelegi ce vreau să-ţi spun? O prinţesă e prinţesă, nu mai dă, ce ştiu eu ce tocături, la raţe. 
  
- Dacă spui tu... Ce ştiu eu ce rânduieli o mai fi şi prin ţărişoara voastră?! 
  
- Tabitha, sunt ori nu? 
  
- Ce să-ţi spun, când roata se învârteşte? Omul, azi e copil, mâine îmbătrâneşte... 
  
- Prostii! Baba Ioana, o ştii, muierea lui moş Gheorghe, aproape în fiecare zi, când mă ţinea el pe genunchi, să-mi spună câte-n stele şi pe lună, ea se minuna: ,,Mă, omule, ai dat în mintea copiilor! Aoleu, muiculiţă, da` rău s-a mai întors lumea cu josul în sus!” Vezi? Totul e invers! 
  
- Totul şi nu prea câtă vreme lumea-i astăzi lume, mâine, că vrea un nu ştiu cine, ea e iarăşi vraişte şi în toate mai ales tulbure.  
  
- O fi, dar ce are asta cu frumuseţea? 
  
- Păi, cum se zice pe la voi, ar cam avea ... Că fumos nu prea şti nicicând şi nici de unde trebuie să iei. 
  
- Aiurea, de la prăvălie! Ţi-am zis eu: ba, că o fi, ba c-o păţi! Mai bine ca mamaie: ,,da urâtă mai eşti, fată, parcă te-a făcut mumă-ta cu şatra toată!” 
  
- Şi dacă urâtul ăla o fi, când nici nu ştii, tocmai pe dos? 
  
- Adică, vrei să zici frumos? 
  
- Da! 
  
- Mă zăpăceşti! Păi, omul lui Dumnezeu, cum se zice în satul meu, frumos e sau nu frumos? 
  
- Crezi tu că eu ştiu şi tocmai ţie n-aş vrea să-ţi spun?! 
  
*** 
  
Uşor dezamăgită, am rugat-o pe Tabitha să-mi dea un pahar cu suc. Dozatoarele nu erau însă pregătite. Am înghiţit în sec şi am coborât în curte la barul de zi de pe marginea pişcinei. De serviciu era Katy.  
  
- My lady, rachie! – i-am cerut eu pe un ton sobru, englezesc.  
  
- Te ţii, ca de obicei, de şotii!, Hai, spune-mi, cu ce să te servesc? - mi-a zâmbit deşi ochii ei trişti se scăldau în lăcrimi. 
  
. 
  
- Păi, n-aş mai vrea nimic, ci doar ca tu să fii veselă, în rând cu oamenii, şi să tot zâmbeşti.  
  
- Of, sufleţel! Mi-eşti dragă... Acum, doar tu mă linişteşti, însă mi-e dor de Lajos, de băieţelul meu... I-am promis că acum, de Paşte, o să fim împreună, iar după aceea să mă întorc aici cu el. Pot? 
  
- De, ce să-ţi spun? Eu sunt mică, dar, la fel ca şi el, ştiu ce înseamnă dorul de copil. Când eram la bunica, mi-era dor de mami, de mămica. Asta nu înseamnă că nu mă iubea bunica. Acum aş vrea să mă întorc la ea. Când o să fiu acolo, iar o să vreau să fiu cu voi, cu Maria. Mi-ar plăcea să fim însă împreună, la noi în România. De ce aici, la alţii? Noi nu avem casă, nu avem masă, nu avem ţara noastră?  
  
- E, ba da... Îţi dai seama că dacă nu am avea o ţară, cu siguranţă am lua-o razna. Lumea luată aşa, în ansamblu, orice s-ar spune, nu este a ta. În ea, doar te dizolvi, dispari, cum s-ar zice n-ai fost şi nici că eşti. 
  
- Şi atunci?  
  
- Sara, am să fiu o bătrânică fericită dacă am să te am o noră acasă, la noi, în România. Pentru Tabitha, că o să-ţi fie dor de ea, am un frate. Ea poate să-mi fie mai curând cumnată. Până una, alta, însă muncim pe-aici şi punem de o parte cât să evităm foamea, umilinţa, mizeria. 
  
- Cum, noi suntem săraci? Moş Gheorghe nu mi-a spus. Vorbea uneori, când se supăra, despre nişte derbedei care ,,Fură, fură şi iar fură... mama lor!” zicea el – „Şi nici că nu se mai satură!” În rest ... Mă gândesc şi eu, dacă ţara noastră n-ar avea, derbedeii ăia de unde ar mai fura? 
  
- Mai nou, acolo, ce ştii tu, se ia şi sufletul şi pielea de pe om! Că şi din cele două se face avere, pentru cel ce a luat, un fel de lume nouă! 
  
- Cum, ne jupoaie? Vai de mine şi de mine! Vreau ca mami să mă ducă la mamaie! 
  
- Uşurel, puiul meu, bunica ta şi a mea au plătit deja. Pe vremea comunismului, şapte piei, când de pe una, când de pe alta. Ăştia de acum, cu democraţia tăbăcesc deocamdată tineretul, adică pe noi, însă şi nici de la generaţia mea nu se mulţumesc doar cu una.  
  
- O să mă jupoaie şi pe mine? 
  
- Nu se ştie... Deocamdată, ai pielea prea subţire. Nu prea pot face cine ştie ce din ea. Apoi, vor sau nu, măcar de ochii lumii trebuie să respecte legea. Voi, copiii, vorba vine, sunteţi protejaţi. Vi se flutură sub nas drepturi, una, alta, vi se vând iluzii, însă acum tu nu poţi să înţelegi. 
  
- Mă bagi în sperieţi! 
  
- Glumesc, draga mea. Cert este că voi mai aveţi o şansă. Până o să creşteţi mari, musai să se schimbe ceva. Aşa nu se mai poate. Omenirea e mult prea mult polarizată. Câteva mii de familii dispun de averea ei. Ori aşa ceva nu a fost de când a făcut Dumnezeu lumea. Apoi prea multe tancuri, arme, în vremuri în care vânatul, pe câmpii, pe dealuri, în păduri, e protejat. Ce zici? 
  
- Eu sunt copil, nu mă pricep. 
  
- E simplu: omul, veşnic, în bătaia puştii. Din păcate, ai să înveţi. Sper însă ca, până creşteţi voi, să nu mai existe nici măcar ideea de război. Eu, Maria, toţi din generaţia mea, de sacrificiu, cum ne ameţesc unii, să facem mai curând schimbarea. 
  
- Mda! Voi ştiţi mai bine. Până atunci însă cum rămâne, te duci acasă? Katy, te rog, ia-mă şi pe mine! 
  
- Nu am să pot. Asta e, proprietarul staţiunii nu-mi dă voie. Trebuie să-mi conving copilul despre situaţia asta. Însă îţi promit, ţi-l voi prezenta şi, mai târziu, într-o zi, cine ştie, poate Dumnezeu o vrea să fim definitiv împreună, la noi, acasă, în România.  
  
- Kety, daaa, Lajos cred că e un dulce. Tu, o frumoasă, cu siguranţă ai să fii, peste ani de zile, soacra mea, dar eu vreu ca el să vină cu mine la bunica.  
  
- Nicio problemă, scumpo, şi acolo-i ţara mea! - am glumit noi, însă tristeţea ei nu a dispărut.  
  
,,Iertători şi iarăşi de la cap!'' - Mi-am amintit fără să mai spun ceva 
  
Nicolae Bălaşa 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Iertători şi iarăşi de la cap, de N.Bălaşa / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 384, Anul II, 19 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!