Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 1303 din 26 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Căminul Racoviţă, autor Grig Gociu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Un roman ce se citeşte cu pasiune  

Se spune că de cele mai multe ori apreciezi importanţa lucrurilor sau a faptelor atunci când te îndepărtezi de ele. M-am străduit de-a lungul vremii să nu mi se întâmple acest lucru. Şi totuşi, remarc, deşi între mine şi locurile natale s-au interpus mii de kilometrii, că niciodată nu am fost legată sufleteşte mai mult decât acum de ele, că niciodată nu am conştientizat cât de mult le aparţin, sau, ca să mă parafrazez pe mine însumi, că nu am ştiut cu adevărat până de curând, cât de adânci îmi sunt înfipte în pământul acela rădăcinile. Aşa că, orice semn venit de acolo este ca ploaia după o zi de secetă peste planta însetată.  

Cartea domnului Grig Gociu mi-a provocat o asemenea stare. Am aşezat-o în primă fază, însă, pe noptiera mea, alături de alte câteva, promiţându-i că nu va trebui să aştepte prea mult la rând, doar că, alte priorităţi mă vor ţine un timp departe de ea. Doar că...  

Era dimineaţă, mai aveam câteva minute până la ora când trebuia să plec spre îndatoririle de fiecare zi şi încă două - trei înghiţituri din cafeaua neagră. Stăteam cu ochii pe ceas dar Căminul Racoviţăla ceas de seră, acolo, pe coperta lucitoare, o realizare a domnului profesor Dan Cepeş, cum aveam să descopăr ceva mai târziu, mi-a atras privirile spre el. Mecanic, am apucat cartea deschizând-o la pagina 19, fără să mă opresc asupra informaţiilor din primele pagini şi... mirajul s-a produs.  

August 1956, curtea Universităţii, „lume pestriţă, de toate vârstele... un şuvoi uman se scurgea dinspre poarta mare cu deschidere la stradă spre două panouri mari, fixate pe un perete...” Vocea unui bade ajunge la mine: „No, că doar nu dau turcii...” şi zăresc un tânăr „rezemat de un perete.”  

Nu are cu cine să se bucure, îmi spun, dar bing-bang-ul ceasului mă aduce din nou la mine în sufragerie, amintindu-mi de îndatoriri. Privirea reuşeşte să mai parcurgă o frază: „N-aveam cu cine să mă bucur. Venisem la Cluj singur, nu cunoşteam pe nimeni în mulţimea accea forfotitoare şi nici n-aveam niscai parale să cinstesc evenimentul.”  

M-am desprins cu greu de cartea din care apucasem să lecturez doar două pagini şi deşi, în orele care au urmat, mi-am plimbat trupul în altă parte, sufletul îmi rămăsese acolo, lângă tânărul care tocmai aflase că va fi studentul Universităţii clujene.  

Căminul Racoviţă... o mărturisire „despre timpuri care au fost, şi care generaţiile de astăzi şi cele viitoare e bine să nu le mai accepte; de ajuns, suferinţa noastră, devenirea lor nu trebuie să aibă nevoie de mai multă.” ne avertizează autorul Grig Gociu, un venerabil profesor ajuns în cel de-al şaptezeci şi şaptelea an al vieţii domniei sale.  

O avertizare inutilă, pentru că parcurgând pe nerăsuflate paginile acestei cărţi însoţit de tristeţi şi nelinişti, de întrebări „Până când? „şi „De ce?” dar şi de bucurie, de explozia împlinirii, de speranţa în ziua care va veni, ajungi tu însuţi să spui: „De ajuns! Voi, generaţiile de azi, generaţii viitoare, nu aveţi voie să uitaţi suferinţa celor care mult prea mulţi ani au trecut peste umilinţe, peste greutăţi pe care nu vi le puteţi imagina, dar care şi-au urmărit visurile şi nu au încetat nici o clipă să spere, să creadă că dreptatea şi iubirea vor izbăvi.”  

Căminul Racoviţă este o carte scrisă cu o eleganţă firească care îi conferă autoritate. Vocabularul de o bogăţie inepuizabilă şi fluenţa frazelor contribuie deopotrivă la crearea impresiei ca autorul nu are probleme de exprimare iar tu, cititorul te poţi concentra exclusiv asupra a ceea ce se povesteşte. Fiecare element epic se impune atenţiei şi devine semnificativ, transformând poveştile purtate din generaţie în generaţie în rândul studenţimii, într-o legendă, depăşind astfel graniţele unui loc sau timp bine definit.  

Căminul Racoviţăeste un manifest social, o radiografie a societăţii româneşti a anilor 60, în care valorile morale şi materiale au fost otrăvite de microbul comunismului fiind sortite unei morţi latente.  

Tânărul ajuns la Cluj cu „o valiză de lemn, o pereche de pantofi şi nişte haine de doc, ponosite...”, cu două sute de lei din care treizeci costa doar drumul, fără şanse datorită mediei de intrare, la vreo bursă, îşi începe primul an al studenţiei lipsit de orice altă sursă materială.  

Provenea dintr-o familie cu trei copii, un frate mai mare la şcoala de ofiţeri şi o soră mai mică încă elevă într-o şcoală din Oltenia de nord, al cărui tată deşi „n-a putut face decât vreo patru-cinci clase primare... ştia o mulţime de lucruri... Orfan de tată, fără nici un sprijin material de undeva, sărac lipit pământului, era un ţăranisteţ şi cu mult bun simţ al cinstei.”  

Prins în mulţimea care îl făcea să se simtă „ca o pasăre într-un stol de migraţie, legat prin milioane de fire nevăzute de aceste suflete tinere, băieţi şi fete, veniţi din toată ţara la una din cele mai bune Universităţi ale vremii”, trece de la disperare la euforie, găsind puterea şi curajul de a-şi urmări visul, de a-şi demonstra că poate fii un învingător.  

Viaţa de student supist şi blatist, în căutarea permanentă a unui loc de dormit, a unei bucăţi de pâine care să astâmpere foamea, veşnica luptă cu sine însuşi în depăşirea jenei şi umilinţei din momentele în care pentru a supravieţui este nevoit să cerşească şi să înşele, este descrisă cu atâta acurateţe încât te transpui acolo la poarta Căminului ţinându-l de vorbă pe administratorul acestuia, acel Felecan care tuna şi fulgera şi care, la fiecare a patra vorbă repeta „lasă-mă-n fras”, pe treptele cantinelor rugându-te ca cei cu cartele să lase în urma lor cât mai multe resturi sau în „oficiana lui Felecan” printre mături şi cârpe murdare, şezând pe o găleată aşezată cu fundul în sus şi ascultând destăinuirile studentului la matematică, Tiberiu Pop, al cărui tată, ridicat în martie 1948 şi condamnat la închisoare pentru complot împotriva statului, nu s-a mai întors niciodată acasă şi a cărei mame considerată „otreapă burgheză, fiică a unui popă legionar şi soţia unui ofiţer care a luptat împotriva Uniunii Sovietice, ce otrăveşte şcoala” a fost dată afară de la catedră.  

Personajele, nu puţine la număr - Dumitru Popescu, fiul unui ţăran înstărit din Novacii Gorjului şi Ion Raţiu, de la Turda, Rex Balicorum, „student la medicină în anul zece, Filip Tiberiu din gazdă de la Şari Neni şiTrandafiroiu Vasile, beneficiar al bursei Gh. Gheorghiu-Dej, Sima Horia, ce a fost exmatriculat şi Mihai Cocuz „transferat di la Ieşi”, profesori şi oameni ai locurilor – sunt atent creionate şi de fapt prin poveştile lor de viaţă întregesc zugrăvirea unor vremuri măcinate de adânci schimbări sociale.  

Grig Gociu nu păstrează în memoria sa doar evenimentele neplăcute ce i-au marcat primul an al studenţimii, ci cu aceeaşi acurateţe prezintă locuri şi evenimente cu care vine în contact.  

M-am plimbat alături de tânărul student pe acel Corso care „freamătă de studenţi mergând în dublu sens, o lume pestriţă, în bună parte, veselă, guralivă, dar de cele mai multe ori în limitele decenţei, îmbrăcaţi în pantaloni de doc: băieţii-şi fuste, culoarea „sare şi piper”, fetele; fuste lungi, până la genunchi, şi bluze albe, strânse pe gât”şi mi-a amintit de o întâmplare din perioada studenţiei mele, când aflată pe bulevardul în cauză, alături de gazda mea, o unguroaică mai în vârstă ce aştepta cu amărăciune evacuarea din casa în care se născuse şi trăise, m-a obligat să trec pe partea cealaltă a bulevardului, zicându-mi într-o românească stricată, că nu e locul nostru pe partea aceea. Aveam să aflu motivul, iată, după o mulţime de ani, dintr-o carte citită cu sufletul la gură: „... de partea cealaltă a bulevardului, era Corso-ul fetelor în casă, adică al menajerelor, un serviciu casnic foarte la modă în anii 50 ai Clujului.”, dar şi al celor două Rodici de serviciile cărora beneficiau unii dintre studenţi.  

Frământările şi schimbările majore din societatea acelorani marchează deopotrivă tineri şi adulţi, indiferent de clasa socială căruia îi aparţin, iar autorul ne descrie situaţii şi fapte care au darul să ridice vălul de pe ochii acoperiţi sau să le facă cunoscute celor care dintr-un motiv sau altul încă nu le-au aflat. Suntem purtaţi prin sălile cinematografelor unde se difuzau în general filme de producţie Mosfilm, „cinematografia sovietică, patriotică, pentru ruşi” dar şio realizare ce întrecea orice închipuire,cuo scenă sexy ce „înfierbânta imaginaţia spectatorilor”, aflăm programele staţiei de radioficare cu rubrici precum „Vorbeşte Moscova”, intrăm în sălile bibliotecii universitare unde îl întâlnim pe post de bibliotecar „într-un pulovăr tricotat de casă, ros pe la mâneci, adus de spate, înconjurat de cărţi” pe marele poet şi filozof Lucian Blaga traducând „Faust”, înlăturat de la catedra de Filozofie şi participăm la un spectacol măreţ în sala Teatrului, „Apus de soare” de Barbu Şt. Delavrancea,cu George Calboreanu în rolul lui Ştefan cel Mare,unde patriotismul studenţilor care umplu sala la refuz se revarsă în „aplauzele ce s-au transformat în urale, cupola teatrului părând a se ridica în aer.”  

Deportările forţate în Bărăgan, arderea cărţilor care ar afectainstaurarea puterii populare, arestările şi crimele împotriva aşa zişilor duşmani ai poporului, revoluţia ungară din 56, ce nu rămâne fără ecou în rândul studenţimii româneşti şi face victime având loc numeroase exmatriculări, iată câteva dintre evenimentele politice ale vremii asupra cărora autorul se opreşte cu luciditate şi sinceritate.  

Tânărul student venit la Cluj de undeva din Oltenia de nord, a cărui deviză era „Fă-te om singur dacă poţi”, nu este singurul care încearcă să supravieţuiască urmărindu-şi crezul. În clubul „select al supiştilor şi blatiştilor” sunt încă mulţi alţii, uitaţi chiar de organizaţia care ar fi trebuit să le susţină drepturile, pentru că, nu e aşa, „organizaţia aceea a tinerilor - ţărani, tractorişti, strungari, croitori, studenţi - numită U.T.M. nu avea nici un fel de legătură cu problemele sociale ale unui număr mare de studenţi.” Cu toate acestea, „Amfiteatrele erau pline, laboratoarele la fel, sălile de lectură din cămine şi bibliotecile facultăţilor, aşijderea... Iar Universitatea avea totuşi un corp profesoral de excepţie, care reprezentau pilonii de rezistenţă didactică şi ştiinţifică, mândria studenţilor.”  

Dar, tinereţea este tinereţe şi îşi cere drepturile, chiar dacă dormi pe apucate şi niciodată nu ştii precis dinainte unde, chiar dacă ai făcut din cele trei mese pe zi una singură în care singurulfel de mâncare este o felie muşcatăde pâine neagră. Fiorii primei dragoste nu se lasă intimidaţi de toate acestea şi ei sunt descrişi într-o pagină de excepţie, în cea de-a doua partea a cărţii, intitulată sugestiv după numele fetei venită din Grecia, Marianthi, de care tânărul student se îndrăgosteşte. Mărturisesc, că de foarte multă vreme nu am mai întâlnit un autor bărbat, care în proză, să reuşească a transmite fiorii acestui sentiment atât de nobil, iubirea.  

„Amurgul pusese stăpânire pe parc, apele Someşului clipoceau între maluri, mirosea a sevă de primăvară. Ne aşezăm pe prima bancă, învăluiţi în albăstrimea înserării. Mâna Marianthei tremură uşor în mâna mea, la fel de tremurătoare. Ochii mei se scufundă în diamantele negre, ameţitoare, ale ochilor ei... Ea respiră uşor, sacadat, iar trupul îi vibrează ca o coardă atunci când ne trezim înlănţuiţi, eu cu braţele în jurul mijlocului ei, ea ţinându-mă de după gât. Gurile noastre se apropie, ne strivim unul pe celălalt într-un sărut... Un sărut lung-prelung, greu de spus dacă venea de la Dumnezeu ori de la rivalul Său...”  

Inima studentului însă este încercată nu numai de iubirea pentru frumoasa grecoaică. Clujul, oraşul văzut de sus de pe dealul Cetăţuii îl va îngenunchea pentru totdeauna şi-l va obliga să îi jure iubire veşnică, o iubire ce nu o va trăda niciodată, mărturie fiind paginile scrise după atâţia ani, care deşi urmează toate caracteristicele prozei, îţi face sufletul să vibrezela fel de tare ca şi cum ai asculta o poezie de dragoste pusă pe note muzicale.  

„Jumătatea aceea din mine, care are răspunsul la teribila sarabandă de întrebări, îmi întăreşte în suflet convingerea că acest oraş va fi oraşul meu de suflet, de care voi rămâne legat atât cât Dumnezeu mă va ţine pe pământ!”  

Ceasul însă ticăie, trece iarna şi primăvară, trec examenele iar studentul supist şi blatist ajunge să-şi facă bilanţul. Rezultatul nu este de loc de neglijat, prima treaptă spre a se face om singur este trecută cu bine şi îi va da posibilitateaînceperiianului II ca student integralist.  

Demne de aceeaşi pană purtată cu talent pe coalaalbă de hârtie sunt şi ultimele două părţi ale cărţii, Focul viu şiArmată cu Bou.  

Avertizată de domnul Grig Gociu că voi avea o surpriză citind cartea dânsului, începusem să cred că ea a constat tocmai în transformarea poveştilor pe care le ştiam din timpul studenţimii mele despre Căminul Racoviţăîntr-o legendă. Dar nu, dânsul nu s-a oprit aici.  

În partea a treia m-a purtat cu aceleaşi emoţii prin munţii mei dragi, Apuseni. Fin observator al locurilor şi oamenilor şi bun psiholog, înzestrat cu simţ al umorului şi o fină ironie, Grig Gociu mi-a dezvăluit în acest capitol lucruri pe care nu le cunoşteam şi care mi-au răspuns multor semne de întrebare.  

Cu o scurtă propoziţie: „Duceţi-vă la ruşi!” şi o succintă prezentare a societăţii Sovrom a „sorei noastre mai mari U.R.S.S.” beneficiara uraniului munţilor noştrii, „numai bun de transformat în focoase nucleare, care să apere România noastră populară de imperialişti” prozatorul mi-a readus dureros în memorie jalea moţilor mei, a căror suferinţă parcă nu vrea să ia sfârşit: „Munţii noştri aur poartă, /Noi cerşim din poartă-n poartă.”  

Şirul surprizelor nu se opreşte, iar încărcătura emoţională care mă copleşeşte, ajunge la apogeul ei pusă în faţa unei descrieri demnă de cei mai renumiţi scriitori. Iar scriitorul,de data aceasta,este un oltean ce a ştiut să vadă sufletul moţului.  

„De undeva, din susul coastei care duce spre Piatră vânătă, peste păduri, peste poiene şi peste susurul pâraielor se aude o chemare de bucium. O, Doamne al acestor locuri, nouă, nu puteai să ne dai ceva mai frumos decât că, din lemnul din care îşi fac ciuberele, spetele, furcile, casele şi sicriele în care iau drumul mântuirii, din acelaşi lemn să înveţe să facă buciume! Buciume, să-şi tânguie jalea şi durerile, bucuriile lor simple de oameni ai muntelui, ori să se cheme în codrii, la vremuri de răstrişte!”  

Ultima parte a cărţii, autorul Grig Gociu o dedică lunii în care, ei,studenţii anului I trebuiau să se instruiască ca fii de nădejde ai patriei şi partidului drag. Un capitol citit cu zâmbetul pe buze a venit la timp pentru a atenua din încordarea în care am fost ţinută parcurgând paginile dinaintea lui. Deşiare un fratele mai mare, tânăr ofiţer, autorul acestor rânduri rămâne el însuşi şi în descrierea acestui episod, scoţând în relief caracterul unor cadre militare care din exces de zel, în încercarea de a-şi masca propriile neputinţe intelectuale, abuzau de poziţia avută, bătându-şi la propriu joc de oameni mult mai superiori intelectuali.  

„Iată-ne prin urmare, ajunşi pe mâna lui... Bou. Caporalul, din prima zi şi din primul minut, a vrut să ne arate că el nu glumeşte cu teriştii, că vrea să ne instruiască, să ne înveţe armată şi, într-un final, să ne facă oameni.  

Îl analizez la repezeală: soldatul ăsta, sub boneta lui cu o stea cu cinci colţuri, are o frunte de două degete; sub ea, o căutătură încruntată, la care se adaugă o voce piţigăiată, de o asprime ieşită din comun. Ne priveşte ca pe o adunătură de răufăcători.”  

Cartea domnului profesor Grig Gociu mi-a amintit de un comentariu făcut de criticul literar, domnul Alexandru Ştefănescu, cred, cu prilejul reeditării unei cărţi dragi mie, Un port la răsărit a lui Radu Tudoran. Domnia sa spunea: „Din dorinţa obsesivă de originalitate, în secolul al XX-lea au apărut şi romancieri care nu povestesc nimic, care explică ce anume ar povesti dacă ar povesti sau povestesc despre faptul că nu reuşesc să povestească. Sunt inteligente, dar sterile aceste răsfăţuri şi, mai ales, ascund foarte bine (pentru mine, nu) lipsa de talent... Radu Tudoran, care avea un mare talent (ca şi Petru Dumitriu, Petru Popescu şi... cam atâţia din perioada postbelică), îşi putea permite libertatea de a fi romancier-romancier, şi nu ceva care doar seamănă cu un romancier. El a tras cu pistolul exact la ţintă, nepunând preţ pe falsa originalitate de a trage în afara ţintei. Modul său de a scrie – care răspunde la întrebări esenţiale de genul despre cine e vorba şi ce s-a întâmplat – nu se demodează vreodată, aşa cum nu se demodează propoziţia din Biblie “Cain l-a ucis pe Abel”.  

Departe de mine de a putea judeca scriitura domnului Grig Gociu din perspectivele unui critic literar, dar ca cititor, parafrazându-l pe domnul Alexandru Ştefănescu, afirm cu toată convingerea, că în ultimul timp am citit atâţia romancieri care nu povestesc nimic, pagini inteligente dar sterile, ce ascund foarte bine lipsade talent, încât lecturarea cărţiidomnului Grig Gociu a fost o adevărată încântare.  

Căminul Racoviţa iese din tiparul amintit mai sus, autorul lui etalându-şi talentul şi devenind un romancier valoros încă de la prima carte publicată, un roman românesc, printre puţinele, care se citesc cu pasiune. Aşa că, nu pot decât să îi doresc stimatului profesor Grig Gociu sănătate maximă şi putere de muncă, pentru a-şi finalizeza celelalte proiecte scriitoriceşti cât mai repede, încântându-ne şi îmbogăţindu-ne sufletele.  

 

Helene Pflitsch  

Membru Liga Scriitorilor Români  

iulie, 2014, Wiehl, Germania  

Referinţă Bibliografică:
Căminul Racoviţă, autor Grig Gociu / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1303, Anul IV, 26 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!