Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 1288 din 11 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Umilinţă şi recunoştinţă sau La o ceaşcă de cafea cu Cati Urucu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

După fiecare pagină citită din „Umilinţă şi recunoştinţă”, autor Cati Urucu mi-au venit în minte rânduri dintr-o poezie a lui Vincenzo Cardarelli(traducere de Simona Enache)  

Amintirile, aceste umbre prelungi
În corpul nostru efemer,
Acest traseu de moarte
Pe care noi îl lăsăm să trăiască
Înfiorătoare amintiri de neuitat,
Iată-le deja apărute
Melancolice şi tăcute
Fantome stârnite de un vânt funebru.
...
 

Momente trecătoare ale unei poveşti obişnuite
Închisă ermetic şi tristă.
 

şi dacă nu aş fi ştiut că poetul s-a dus printre stele când autoarea Cati Urucu abia învăţa să articuleze cuvinte, aş fi putut jura că povestea cuprinsă între coperţile acestei cărţi, poate nu întâmplător colorată în alb şi roşu, l-a inspirat.  

„Înfiorătoare amintiri de neuitat” aşterne Cati Urucu cu roşul sângelui pe fila albă, iar tu cititorul îţi simţi sufletul foşnind asemeni frunzelor bătute de vânt şi aştepţi să întorci pagina, să te trezeşti sub un cer senin cu soare. Aşteptări deşarte; vântul se înteţeşte, nori din ce în ce mai negri acoperă cerul.  

”Momente trecătoare ale unei poveşti obişnuite
Închisă ermetic şi tristă.”  

Micuţa Cati se hotărăşte să vină pe lume „într-o toamnă sumbră, mizeră şi gata de plecare” a anului 1957, fiind al treilea copil al unei familii adânc traumatizată de schimbările politice din acea perioadă. Doi tineri, din pătura de mijloc a societăţii, cu o inteligenţă peste medie, şcoliţi, sunt nevoiţi de aceste împrejurări să nu simtă bucuria naşterii fetiţei, să o considere o povară în plus care nu este prea uşor de dus. Din păcate, atitudinea lor îşi pune amprenta de timpuriu asupra sufletului micii copile, care pe lângă lipsa de afecţiune mai are de luptat şi cu o sănătate şubredă. Toate acestea o vor marca profund şi nu se va putea desprinde nici mai târziu când la rândul ei devine soţie şi mamă.  

Aşa o cunoaştem pe Catiîn prima parte a cărţii, intitulată sugestiv, La început a fost cuvântul.  

Aflată în miezul problemelor grave ale familiei pe care le percepe ca un pericol, are totuşi,de-a lungul copilăriei momente în care întâlneşte oameni ce nu numai că o înţeleg şi încearcă pe cât le stă în putinţă să o protejeze, dar vor avea o contribuţie însemnată în formarea caracterului ei, insuflându-i dragostea pentru aproape, pentru învăţătură, pentru cunoaştere.  

Întâia învăţătoarea din satul unde trăieşte, în temă cu tragedia familiei, apoi doamna Mara, un pedagog de excepţie de la un cămin spital de lângă Bucureşti, sunt cele două fiinţe cărora autoarea ţine să le arate în paginile cărţii o adâncă recunoştinţă pentru căldura cu care au îmbrăţişat-o, pentru îndreptarea paşilor spre învăţătură, spre cultura românească şi universală.  

Rând pe rând, facem cunoştinţă cu unii membrii ai familiei a căror caractere le descoperim din participarea la acţiuni în care sunt implicaţi, acţiuni descrise cu măiestrie scriitoricească şi un profund simţ psihologic; sora mai mare, frumoasă şi inteligenţă care îi va trimite un leu demonstrând astfel că depărtarea nu a făcut-o să o uite; fratele premiant, ce îşi poartă cu mândrie pe cap coroniţa din flori, chiar dacă papucii lui sunt stâlciţi, dar care dintr-un egoism ce nu poate fi explicat în loc să o ajute în relaţia cu tanti Sinica, un alt personaj ce va avea o influenţă benefică asuprea tinerei adolescente, va pune sare pe rana făcută de o mamă ce nu poate să-şi controleze trufia chiar dacă pune în joc soarta fiicei. Mătuşa Moni, unchiul George, tanti Sinica şi fiica ei handicapată Ina, Carol şi Romică, iată câteva personaje, pozitive sau negative, care prin comportamentul lor o o pregătesc pe tânără să ia lumea în piept. Şi va trebui să facă acest lucru destul de repede, pentru că într-un fel sau altul, toţi cei buni sau răi, o lasă singură în bătaia vântului, problemele fiecăruia contând mai mult decât fiinţa ce nu a ţinut cont de mediul social şi economic şi s-a încăpăţânat să vină pe lume.  

S-a străduit de a nu fi o piedică familiei ei, învăţând, însuşindu-şi toate caracterele unui om educat şi sensibil au trecut neobservate, nebăgate în seamă. Era cea mai mică, deci trebuia să se mulţumească cu firimiturile de la masa celor mari, atunci când ele rămâneau.  

Cu paşi repezi, însoţită şi de naivitatea omului de bună credinţă, Cati va intra în cea de-a doua etapă a vieţii sale, descrisă cu lux de amănunte în partea a doua a cărţii: Hiroshima vieţii mele.  

Căsătoria din 6 august, dată care concordă cu tragedia atomică de la Hiroshima , îi va devasta trupul şi sufletul. Alături de Nabal, soţul şi tatăl celor două fete şi al unui băiat, trăieşte momente cumplite care o dezumanizează în fiecare zi puţin câte puţin iar singurul scop al vieţii devin cei trei copii cărora vrea să le ofere o copilărie şi o adolescenţă normală, în care afecţiunea să nu lipsească, aşa cum, să nu lipsească nici elementarele condiţii materiale pentru o dezvoltare fizică şi morală corespunzătoare.  

O fire luptătoare, cu credinţă faţă de Dumnezeu, faţă de valorile umane care au dat naştere atâtor capodopere de tot felul, soţia şi mama ce îşi poartă cu ea frustrările copilăriei, va lupta cu toate mijloacele bunului simţ pentru viitorul copiilor ei, sacrificându-se pe sine însuşi.  

Citeşti pagină după pagină, îţi spui că deja este prea mult, că trebuie să vină ziua în care măcar cei trei copii o vor răsplăti cu dragostea lor necondiţionată. Dar nu, nu se întâmplă aşa, destinul vrea altceva, valorile materiale par a fi totuşi mai importante decât dragostea faţă de mama care s-a sacrificat. O lovitură greu de suportat şi care poate fi egalată doar de răceala mamei faţă de cel mai mic dintre puii ei, care nu a avut altă vină decât aceea de-a se naşte într-un moment neadecvat.  

Aşa cum învăţătoarea din sat şi pedagogul de la căminul – spital au fost alături de fetiţa Cati tot aşa, la momentul în care disperarea i-au îndreptat paşii spre sinucidere, va întâlni oameni deosebiţi care îi vor oferi ajutor moral şi spiritual.  

În cele două părţi care urmează, Am trăit bine la evrei şi Domnul profesor Cotigaru nu fac altceva decât să demonstreze că hrana spirituală dăruită de cei din jurul tău atunci când ai nevoie, indiferent cine sunt, te întăreşte şi te ajută să răzbaţi peste toate piedicile vieţii.  

Cati Urucu îşi pune între coperţile acestei cărţi, cu un număr considerabil de file, întreg sufletul ei zbuciumat. O face ca un bun narator, ne pierzându-se în descrieri plictisitoare şi lăsând acţiunea să fie cea care să transmită emoţiile. Ea este însă atent pregătită, făcând cititorul să aştepte cu sufletul la gură desfăşurarea ei.  

Cati Urucu m-a surprins plăcut cu cartea ei. Urmărind şirul poveştii, poate atât de comună atâtor femei umilite şi înjosite de un bărbat fără scrupule, egoist şi prost crescut, găseşti adevărate oaze de lumină, încât te întrebi cum de această femeie cu ochii în lacrimi le-a putut vedea şi descrie cu lux de amănunte. Aş aminti aici un fragment, în care, sunt descrise locurile observate în călătoria pe care o face cu prilejul vizitei în Germania Democrată, dar şi o descriere minunată a unei zone din Bucureşti, prilej cu care autoarea ne dă şi o adevărată lecţie de istorie.  

În toată această atmosferă apăsătoare, puternic încărcată emoţional, există totuşi un leit motiv care îţi aduce un zâmbet în colţul gurii şi care nu face altceva decât să îţi întărească convingerea că protagonista poveştii nu este un personaj artificial, căruia i se scot în evidenţă doar calităţile pozitive, ea este reală, pentru că numai un personaj real nu s-ar putea despărţi în nici o situaţie de licoarea neagră din ceaşca de cafea. Iar dacă cartea aceasta ar fi purtat titlul La o ceaşcă de cafea l-aş fi considerat foarte potrivit şi ar fi fost încă un motiv în plus să o citesc.  

Seneca spunea: „Lucrurile greu de suportat devin dulci amintiri.  

Vreau să cred, că o dată cu aşternerea pe hârtie a crudelor întâmplări ale vieţii ei, Cati Urucu s-a descătuşat de povara ce a purtat-o mult prea multă vreme pe umerii ei şi că în sufletul ei rămâne doar picătura de recunoştinţă faţă de cei pe care îi preţuieşte atât de mult, care într-un fel sau altul au ajuta-o să iasă din mocirla vieţii asemeni florii de lotus, să îşi descopere propriile valori care nu ar însemna nimic fără cunoaşterea atâtor altora ale lumii în care trăim.  

Umilinţă şi recunoştinţăeste cartea care alături de alte multe povestiri pe care am avut ocazia să le citesc, îmi întăreşte încrederea în talentul scriitoricesc al autoarei Cati Urucu, pe care o felicit din suflet şi căreia îi doresc multe succese.  

 

Cati Urucu s-a născut la 15 nov. 1957, la PIETROSANI, judeţul TELEORMAN.  

În prezent trăieşte în Bucureşti şi este prezentă cu povestiri în mai multe situri şi reviste literare online sau pe suport de hârtie.  

Publică în 2011 cartea ei de debut, Umilinţă şi recunoştinţă şi are în lucru un volum de povestiri multe dintre ele, fiind deja publicate în revistele sau siturile de specialitate.  

 

Helene Pflitsch  

Membru Liga Scriitorilor Români  

Iulie2014  

 

Referinţă Bibliografică:
Umilinţă şi recunoştinţă sau La o ceaşcă de cafea cu Cati Urucu / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1288, Anul IV, 11 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!