Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 1258 din 11 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

Ce suntem?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

„Ce suntem? Dacă spunem că suntem români, românii din România se uită urât la noi; dacă spunem că suntem ruşi... suntem priviţi la fel de ruşi; dacă spunem că suntem moldoveni... Dar ce sunt MOLDOVENII? Ce este MOLDOVA?”  

Aceasta este întrebarea la care Olga Grosu încercă să răspundă pentru ea, dar poate mai mult pentru cele două fiice ale ei, în ceea ce cred eu că va deveni o carte de excepţie.  

Cuvinte fără înţeles şi întâlniri întâmplătoare se preschimbă în cele mai puternice dovezi în ochii unui om cu imaginaţie, dacă simte o flacără în piept spunea Friedrich Schiller.  

Nu ştiu câtă imaginaţie am eu, dar sunt sigură că atunci când am întâlnit-o pe Olga am simţit flacăra în piept iar faptele viitoare mă fac să cred că acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu ea, pentru că altfel nu mi-ar fi încredinţat rândurile ei. Impresionată peste măsură de cele citite, mă văd obligată să aduc în faţa dumneavoastră un fragment din cartea Olgăi, care nu a publicat niciodată nimic.  

Dar cine este Olga Grosu?  

S-a născut în satul Tipova, raionul Rezina pe 27 Septembrie 1982. A absolvit Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare" din Rezina după care şi-a conţinut studiile în România absolvind Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale de la Universitatea Transilvania din Braşov şi şi-a luat masteratul în Ştiinţe Economice la Academia de Studii Economice din Bucureşti, facultatea Administrarea Afacerii în Limbi Străine.  

În prezent Olga Grosu învaţă să trăiască în Germania, o ţară căruia nu îi aparţine şi nici nu îi va aparţine, cred eu, în totalitate niciodată.  

Succes Olga în toate şi nu în ultimul rând, în lumea scrisului, cărui îi aparţii, chiar dacă încă nu ştii!  

Ce suntem?  

(titlu provizoru)  

Fragment  

 

O zi de vară, arşiţa, un drum de ţară prăfuit, garduri de piatră care stau să se prăvale, o poartă de lemn cu o dună de nisip în faţa ei şi acolo, în nisip, o fetiţă de vreo patru - cinci ani se joacă. Vorbeşte cu personaje imaginare, pune întrebări cu ochii plini de curiozitate, aude răspunsuri şi nu conteneşte...  

Un trecător! S-ar părea că-i va strica jocul fetiţei, dar… nu! Ea sare zglobie în calea lui şi îi întinde microfonul improvizat:  

- Cum vă numiţi, domnule?  

Bărbatul se opreşte, se uită ghiduş la fetiţa blonduţă cu faţa murdară de pământ, desculţă, zglobie, cu o expresie serioasă, atât cât putea ea să fie de serioasă la vârsta ei. O ia în braţe, o sărută şi intră în joc.  

- Mă numesc Mihai.  

- Unde te duci, Domnul Mihai? insistă fetiţă cu o faţă expresivă şi ochişorii plini de curiozitate.  

- Am venit să acord un interviu celui mai inocent jurnalist.  

- Jurnalist? Ce-i asta? întreabă fetiţa întinzând din nou microfonul.  

- Cum să-ţi explic? Uite... e cineva care pune întrebări, aşa ca tine.  

- Atunci tu ce eşti?insistă fetiţa.  

- Mmmm,... încercă Mihai să găsească un răspuns.  

Este salvat de o femeie ce se apropia de ei.Zărind-o, fetiţa alergă cu mâna întinsă, cu zâmbetul larg şi întrebările pe buze.  

Drumeţii îşi continuă drumul împreună.  

- E tare deşteaptă fetiţa asta. Auzi, să înveţe poezia aia de 19 strofe şi s-o spună pe scenă cu atâţia oameni în faţă, se aude în spatele lor.  

- Seamănă cu taica'so.  

-E tare mândru de ea...Mai pui că ştie să citească la vârsta asta! Cică singură a învăţat, din ziare. Auzea în casă, „Moldova Socialistă" şi, literă cu literă, a început să citească titlul...  

- Cine ştie, poate şi din satul ăsta păcătos o să iasă un om mare...  

***  

Soarele începe să cadă după orizont, seara se aşterne peste satul de pe deal, muncitorii se întorc acasă.  

- Tăticule, tăticule! strigă fetiţa bucuroasă că îşi vede părintele după o zi întreagă şi aleargă spre el. Îl îmbrăţişează cu mânuţele ei pufoase de copil, îi acoperă faţa de sărutări şi începe şirul întrebărilor.  

- Tăticule, ce-ai făcut la servici?  

- Contabilitate, îi răspunde acesta scufundându-şi fata în părul ei bălai şi trăgând adânc aer în piept. Erau de neînlocuit aceste clipe în care îşi strângea copilă la piept. Şi-o dorise mult...  

***  

Era iarnă grea! Troiene înalte aşa cum nici bătrânii nu apucaseră. Scârţâia zăpada sub picioare, iar maşinile circulau cu greu.  

Oare va veni?Trebuie să vină... Oare va merge autobusul?” se întreba tânărul uscăţiv, cu faţa palidă, obrajii traşi de atâta suferinţă.  

Întins pe patul de spital îşiaştepta soţia.Suferise câteva intervenţii chirurgicale nereuşite,era sfâşiat de durere, dar mai ales de pronosticul lipsit de optimism al doctorilor. Îşi ţinea ochii închişi, amintindu-şi de zilele fericite în braţele tinerei sale soţii; acea noapte de ianuarie în căminul studenţesc era alinarea sa din ultimul timp; era ultima nopate lipsită de coşmarul durerilor insuportabile...  

Uşa se deschise. În salon îşi făcu apariţia o femeie frumoasă, plină de viaţă, dar cu ochii trişti. Încerca cu greu să-şi ascundă lacrimile, să-şi dreagă glasul. Nodul din gât puse stăpânire pe vocea ei. Îl salută cu o voce stinsă.  

Tânărul o privi atent. Era iubita lui, dar parcă nu era ea; jovialitatea ei, cheful ei de viaţă, râsul ei molipsitor şi uneori deranjant de tare se ascundeau după un un chip răvăşit de disperare.  

- Ai vorbit cu doctorul, nu-i aşa?  

Tânăra avea o privire împietrită. Lacrimile au izbucnit, durerea surdă care-i sfâşia sufletul revărsându-se ca un vulcan.  

- Ce să fac, ce ne facem dacă... cum mă voi descurca?  

O strânse cu putere la pieptul lui.  

Nu mai ştia de cât timp stă aşa, aţipise, liniştea degajată de respiraţia lui o cuprinse, mâna lui domoală se juca cu buclele ei, ochii lui senini ca cerul după furtună o mângâiau gingaş. Îl privi. Nimic din starea interioară de mai devreme nu mai rămase. Era liniştită, doar gândurile i se perindau cu viteza fulgerului. „Este el, este iubitul meu, ochii îi sunt la fel, sunt plini de viaţă, sunt plini de speranţă, vrea să lupte pentru noi, pentru familia lui, pentru băieţelul nostru... chiar dacă exteriorul a suferit schimbări... trebuie să fiu puternică pentru el... pentru noi...”  

Glasul lui se auzi înăbuşit.  

- Acea noapte... mai ştii?  

Se opri nedumerit. În ochii ei apăruse o luminiţă.  

- Da! O port aici, cu mine.  

Îi luă mâna şi o puse pe burtica ei.  

- Ştii, am vrut... Nu sfârşi idea. O umbră de tristeţe se aşternu din nou pe chipul ei.  

- O, da! Sunt cel mai fericit! Vreau s-o naşti… să fie fetiţă! Vreau să devină studentă! exclamă tânărul cu toată puterea interiorului său.  

***  

- Contabilitate, zici? făcu fetiţa ochii mari, aşteptând explicaţii.  

- Da, aşa! Mă joc cu cifrele, îi spuse tăticul cu zâmbetul pe buze.  

- Eu când mă fac mare voi fi jurnalistă! spuse fetiţa scoţându-şi microfonul improvizat din buzunărelul rochiţei. Îl întinde spre bărbat şi şirul întrebărilor începe.  

- Jurnalista tatei, jurnalistă! o mângâie tăticul pe creştet.  

 

Helene Pflitsch  

Membru Liga Scriitorilor Români  

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Ce suntem? / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1258, Anul IV, 11 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!