AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

ARHIVĂ CLASAMENTE

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Strofe > Valori >  



Glorie limbii române prin înţelepciunea ei

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Poem de Al.Florin Ţene

GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI
Mi-e dat să-mi rostesc gândurile
să visez
în Limba Română,
fiecare cuvânt un fagure,
ca mierea luminii în degetarul macilor,
ca vârsta arborilor în cercuri,
în fiecare din ele trudeşte un străbun,
veghează o baladă.

Patria Limbii Române e Istoria
acestor plaiuri păscute de Mioriţa,
modelate de doine
şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit
cu grijă
la izvoarele dorului.
Ea nu poate fi mutată,
cum nu se poate înstrăina fântâna
de izvoare.


Am spart coaja de nucă
a cuvântului şi peste înţelesuri am dat
de bine , dulci ca mierea,de ducă
şi ură,
avea gust de zgură
dar şi de păcat,
simţeam eminesciană vibraţie,
înţelepciunea lui Pann din gură în gură
era în sămânţa gata de germinaţie.

Am spart coaja seminţei cuvântului
şi-am dat peste altă sămânţă,
un alt înţeles, o altă cărare,
o altă speranţă,
o clanţă
pentru o altă,
o altă...

până rămâne
măduva Limbii Române.

În fiecare cuvânt e un oier,
un ţăran
care face holda să cânte
imnurile acestui pământ
scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente
ale brazdelor.

Rostiţi un cuvânt în limba noastră
şi veţi simţi
şi gustul mierii
şi vânturile veacurilor
şi mirosul câmpiilor.

Rostiţi un cuvânt în Limba Română
şi veţi auzi
mângâierile mamei
şi vorbele tatei grele ca piatra
din temelia casei.

Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului
şi veţi vedea cum trec cuvintele
din hrisoave în versurile eminesciene
precum ploaia în rădăcini.
Aceasta este eternitatea ei,
gloria ei
de a fi mereu
ca frunzele pe o cetină seculară.
II
Patria îmi este Limba ce o vorbesc
pe care am supto de la mama
cu ochii blânzi
ca Mioriţa.
Când îmi aplec urechea de sânul pământului
aud lucrînd Meşterul Manole
ce, încă, modelează ţara
pe care o numim
Limba Română.

De bat la porţile cerului
şi iau o cană de lut
cu apă
simt sufletul izvoarelor
din adâncurile munţilor
acolo unde inimile rămân
pe oale de Horez.

De iau în palme un bulgăre
din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat
lutul îmi seamănă.
Poate-s oasele străbunilor mei
ceva din înţeleptul suflet respirând
în conturul măsurat.
Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte
şi-l pipăi simţindu-i respiraţia
în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul
cu străluciri solare.

Când mănânc pâinea,urcă până la mine
neamurile noastre toate,
seva înţelepciunii
adusă până la noi
de limba ce o vorbesc.

Patria îmi este Limba Română
în ea bobul de grâu
germinează
verbele poemelor eminesciene.

Al.Florin ŢENE




Referinţă Bibliografică:
Glorie limbii române prin înţelepciunea ei / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 975, Anul III, 01 septembrie 2013.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.



 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!