Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Versuri > Spiritual > Mobil |   


Autor: Gheorghe Constantin Nistoroiu         Publicat în: Ediţia nr. 1248 din 01 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

POEMUL FRUMUSEŢII

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

„Iisus Hristos – un bărbat tânăr şi frumos,
n-are mai mult de 30 de ani;aşa frumuseţe numai
în cer găseşti... O cărare dreaptă îi brăzdează capul,
despărţindu-I fruntea în două. Un păr de aur,
adevărate fire de aur, îi atârnă în bucle pe umăr;
un barbişon la fel; o frunte mare, albă, pe alocuri
pârlită de soare, puţin bombată la tâmple; un nas
drept şi frumos, cu vârful puţin acvilin, fruntea şi
nasul de efigie denotă un bărbat dinamic, autoritar,
voluntar, entuziast, cu spirit de iniţiativă, îndrăzneţ,
răbdător, plin de speranţă, eroic şi curajos... idealul
masculin al Frumuseţii”.
(Dr. Sotirios Crotos)


Poemul Frumuseţii se doreşte a fi un Imn de slavă adus Frumuseţii Atotcreatorului, ca Chip al desăvârşirii în Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om, Frumuseţii Fecioarei Maria – primul Om îndumnezeit, Frumuseţii Neamului nostru Dacoromân – prima Seminţie spirituală şi nemuritoare a Cerului şi a Pământului şi tuturor Românilor frumoşi, care poartă în sânge, în cuget, în conştiinţă şi în mărturisirea–vocaţie, virtutea creştină şi spiritualitatea ortodoxă a lui Dumnezeu, prin menirea noastră preabinecuvântată. Fecioara Maria a îmbrăcat tăria Cerului sfânt şi Frumuseţea Pământului dacic nemuritor.

Frumuseţea este izvorul luminii dumnezeieşti,
care îşi face loc unde vrea...
Şi a vrut să se aşeze
mai întâi în casa sufletului românesc,
acolo unde frumuseţea cântă.

Frumuseţea nu vine nici prea târziu,
nici prea devreme,
ci doar atunci când sufletul
îţi este încărcat de mireasmă divină.

Frumuseţea rodeşte dorurile în piept
doar atunci când nemărginirea a odrăslit în inimă,
când graiul se toarce în fuiorul mierii şi crucea
Cuvântului e aurită de grâul spicelor mănoase.

Frumuseţea este un drum senin al Primăverii,
care aşteaptă în prag raza de soare
înrourată cu bunele vestiri,
ale Solilor cereşti...

Frumuseţea nu are ziduri,
nici uşi şi nici ferestre oricât ar fi de aurite,
căci lumina ei tresaltă, mugurul înfloreşte,
făptura omului cântă cu întreg alaiul bucuriei.
Frumuseţea sursură divin,
în toate izvoarele sufletului omului dumnezeiesc:
primeneşte aerul cu râuri de mireasmă,
îmboboceşte dorinţele celeste ale zorilor
împodobiţi cu cântecul apelor,
dă azurului profunzime cu un zâmbet de pace.

Frumuseţea dă podoabă sufletului
pe care îşi brodează anii,
ca o văpaie de lumină
ce se aprinde în sfeşnicul trupului.
Lumina îi cade pe gândurile înflorite
în albastrul cerului.
Frumuseţea se lasă
peste candela fiecărui suflet aprins de dor.
Frumuseţea se lasă
pe cerdacul sufletului împlinit:
ea cântă lumina ce înseninează
lumea creştină...
Cântă liniştea,
pogoară în inima credinciosului,
cântă ortodoxia,
vibrează ca menire dacoromână,
cântă plaiurile cu dor
şi cerul înstelat al împlinirilor.

E cântec duios,
cerul sufletului se umple
de bolta serafică a splendorii.
E cântec,
în lumina lui s-a aşternut armonia.
În adâncul inimilor curate răsună frumuseţea cântecului.
În piept urcă o cărare de rugă,
se aude un imn al bucuriei,
apoi se luminează totul:
Dumnezeu se primeneşte în apele Frumuseţii Sale.

Am pornit pe drumul acestei
Frumuseţi cereşti deodată cu
Neamul călăuzit de Dumnezeu.
Crucea mea a ţâşnit din piscul Carpaţilor,
înveşmântaţi în Suferinţă şi Biruinţă hristică.
Arcul Frumuseţii s-a răsfrânt în cerul sufletului meu.

Cine m-a întrupat în lumea Frumuseţii nesfârşite?
Mă umple gândul de har,
mă cuprind mrejele vieţii,
mă îmbrăţişează freamătul trăirii.
Simt fiorul Frumuseţii cu trilul ei de azur.
De ce bat clopotele pădurii?
De ce se rotesc munţii în jurul Vetrei strămoşeşti?
De ce în jurul meu Frumuseţea cântă şi cerul se îmbujorează?
Taina lui Dumnezeu răspunde miracolului Neamului meu.

Neamul nostru dârz şi nemuritor
cântă Frumuseţea lui Dumnezeu.
Sunt atât de aproape de o lumină înflorită
de cânt, de un imn înflorit în Frumuseţe,
de o frumuseţe odrăslită-n Iubire.
Lumina arde într-o firidă îngerească
răspândind curcubeie de gând,
razele i se împlântă în albul Zilei-Mireasă,
furişându-se-n zările mele.

Cu sufletul meu îi ating sărutul de pe frunte.
Se răsfiră Frumuseţea în fiorul arzând al iubirii.
Alunec în leagănul ramurilor pe care mugurii
zămislesc chemarea.

Mă cufund tot mai mult în cântecul Dorului Dacic.
Acum toate mă bucură: lumina, aerul, doinele,
apele cu cântecele lor, liniştea serii, ciripitul zilei,
florile înmiresmate, poemele creştine,
călăuzirile strămoşilor,
Filocalia lui Dumnezeu,
frumuseţea Fecioarei Maria.

Cântarea mi se prinde de suflet,
mă ridică spre Frumuseţea lui Dumnezeu.
Toate cele văzute şi auzite cu drag,
par altfel de cum au fost: totul şi toate
sunt pline de negrăită frumuseţe.

Doamne,
păstrează-mă în această nesfârşită Clipă
să pot zbura spre acel înalt
plin de rod şi frumuseţe,
ca Cerul Tău, ce bucură Sfinţii
şi Aleşii pământului.

Vine mireasma Cântării,
mlădioasă ca o vestală a Frumuseţii Cuvântului.
Îmi strâng clipele şi-mi împletesc anii.
Ferestrele inimii surâd înflorite.
Cine-mi păzeşte clipa?
Cine-mi adună anii?
Cine-mi hotărăşte destinul?
Sublimul Hristic!
Frumuseţea Dacică a Neamului!

Frumuseţea umblă împodobită-n Iubire,
dând surâsul Făpturii creştine.
S-a pogorât din Cer,
s-a oprit în lumea lui Hristos,
în lumea lui Zamolxe,
în Codrul străbun unde cântă viorile apelor,
acelaşi cântec divin al Moşilor Neamului,
care aprinde lumina fiecărei zile.

Acolo e untdelemnul bucuriei!
Acolo e Copacul Neamului cu braţele verzi
şi coroane de azur ce scânteie majestos
în Cerdacul Cerului.
Acolo e mântuirea noastră!
Cineva îmi bate în fereastra inimii.
O fi cântec, o fi rugă, o fi om,
o fi înger, o fi dor, o fi întrebare?

Dacă e om, e cel care a găsit
răspunsul la chemarea Frumuseţii.
Sufletul mi-e plin de cerul Tainei;
ţărâna aceasta îmi poartă paşii înfloriţi
în iarba verde de acasă.

Lumina lui Hristos împrejmuită cu Dor,
floare a Duhului Sfânt,
mă primeneşte chemării Neamului.
E chemarea dintâi sau alegerea dintru-nceput?
Simt ecoul şi mă încerc cu mirarea
şi totul parcă-mi răspunde.
Înţeleg taina; gândul toarce,
cuvântul ţese şi grăirea brodează cântarea.

În jurul meu cresc lucrurile diafane ale Frumuseţii.
Poate că tocmai ele m-au zămislit.
Sunt vesel, sunt bucurie, sunt cântare!
Frumuseţea vine ca o mireasă şi mă încântă.
În juru-mi totul cântă.
Peste tot sunt chemări
şi adieri înmiresmate de cântec.
A mai trecut o Clipă!
Sâmburele vieţii se joacă pe uliţa anilor.
Afară sunt cununi de dor,
înveşmântate într-un cer şi un pământ
prinse într-o fastuoasă broderie de stele.
Omul aleargă, nădejdea cheamă,
bucuria alege, fericirea cântă,
Frumuseţea iubeşte.

Frumuseţea nu are poveri
şi nici povârnişuri,
şi doar urcuşuri minunate, celeste.
Numai Frumuseţea divină
are Chipul lui Dumnezeu şi al Omului ales.
Simt cum îmi înfloreşte sufletul,
se răsfiră în miresme calde pe roua inimii.
O Frumuseţe cu ochi de cicoare
se apropie de fereastra cerului meu.
Luminile se aprind în gânduri albe,
slăvind măreţia Cuvântului în cutele
de argint ale dimineţii.
Viaţa îşi întinde paşii spre cer.
Frumuseţea mă urcă-n lumină.
Ce bucurie e să fii tu însuţi,
însoţit de frumuseţe,
să creşti ca un fior divin
atât de mult dorit şi de sublim.

Clipele vesele brodează zilele senine:
cu rod mult, cu frumuseţea neasemuită
a anilor buni.Cântarea celor de demult,
a celor nemuritori,
împrejmuiesc frumuseţea grădinii mele ortodoxe.
Rugile lor respiră aerul bucuriei mele.
De acolo, din înalt
se lasă peste noi aura frumuseţii lor.
La ceasul rugăciuni,
când ramurile verzi adastă
smerite în roua de mărgăritar a dimineţii,
atunci auzi cântecul unic al Frumuseţii
lui Dumnezeu,
al Frumuseţii Neamului dacoromân.
Cântarea minunată şi înălţătoare,
limpede şi cuprinzătoare,
frumoasa lume a lui Hristos pare
un sacru ecou al divinei Fecioare.
Codrul şi munţii o ascultă,
marea şi zările o aud,
pământul şi cerul îi răspund permanent.
Este un cântec de lumină
care lungeşte liniştea clipei
într-o bucurie cerească.

În sânul păcii de rugăciune,
imnul ne cuprinde deplin,
ne descoperă ca pe un psalm,
ca pe o tâlcuire, ca pe o regăsire,
ca pe o înnoire, ca pe o trăire,
ca pe o mărturisire, ca pe o încântare,
ca pe o credinţă mereu limpede şi curată,
totdeauna zeloasă şi dreaptă într-o nesfârşită
suire spre Frumuseţea veşnică
sfântă a lui Dumnezeu,
a Neamului nostru dacoromân nepieritor.
O lumină înstelată
se lasă peste pădurea de argint a sufletului.
Suntem aici, suntem acum,
suntem permanent în poala Bucuriei.
Frumuseţea din clipa trecută,
se primeneşte în cea viitoare,
stăruind pururi deasupra noastră.
O pasăre măiastră
îşi fluieră cântecul înălţător:
cântecele inimilor noastre părăsesc căuşul sufletelor...
Este o sărbătoare majestuoasă,
ca o cântare liturgică.
Toate se aşează în linişte şi aşteptare.
Doar soarele mai alergă pe cer
să prindă ultimele triluri, ultimele refrene aurite.
Totul este strălucitor,
încununat de perlele clipelor, de splendoare.
Un fior cald mă învăluie într-o lumină liberatoare.
Inima freamătă,
sufletul răsună din adânc încântându-mi făptura.
Mă împărtăşesc cu frumuseţea acestor clipe - poeme,
cât cu logodna unei vieţi încântătoare.
Beau frumuseţea ortodoxă
a vieţii creştine şi sufletul îmi cântă.
Peste mine,
peste cei mulţi plouă cu lumină cerească.
Doruri înviorate se zbat în zefirul inimii
să se înalţe.
Sunt chemări din lumea Frumuseţii.
Cerul iubirii mele este verde,
cu nouri dantelaţi în azur.

Ridic ochii şi sărut stelele,
apoi îmbrăţişez pământul drag şi sfânt
al Martirilor noştri.
În pridvorul harului,
sufletul s-a deschis ca o floare aleasă,
pe scoarţa purpurie a Strămoşilor dragi
inima îngenunchează.
Plâng de bucurie şi cânt frumuseţea lor.
Aud cântările Îngerilor.
Dangătul cerului se slobozeşte peste Neam.
Se leagănă pădurile şi cântă codrii în inima mea.

Frumuseţea divină
deschide noua lume a Ortodoxiei,
dincolo şi aproape de noi.
Clipele în zbor,
pe aripile timpului ne cheamă
să întâmpinăm Frumuseţea lui Hristos,
Frumuseţea Cerului şi a Pământului.

Anii trăiţi frumos îşi deschid înţelesurile vieţii.
Timpul curge plăcut, liturgic...
Aşează mireasma pe prispa inimii mele.
Mă grăbesc să-l cuprind,
mă prinde în nimburile frumuseţii sale.
Crucea sufletului creştin
păzeşte casa dreptului mărturisitor.
Crucea ortodoxă a Naţiunii
păzeşte Casa Biruinţei lui Dumnezeu.
Din zâmbetul Zorilor
se aud cântece de cuci şi privighetori.
Din surâsul sufletului
se aud ca-n sărbători cântecele Neamului.
Din cântarea Neamului
se aud bucuria lui Dumnezeu şi a Fecioarei.
Din cornişa zării,
inima mi s-a deschis
ca albia unui râu prin care curge slobod
mustul înfierbântat şi spumos al
Patriei mele.

Frumuseţea Patriei odrăsleşte în
Calea Mântuitorului Iisus Hristos.
De când ne ştim, El,
e tot mai aproape,
El e tot mai Acasă la Noi,
în toate gândurile, în toate simţirile,
în toate suferinţele, în toate jertfele,
în toate dorurile, în toate crucile,
în toate pogorârile, în toate biruinţele,
în toate învierile, în toate înălţările.

În inimă bat necontenit,
bat mereu gândurile
ca nişte insule plutitoare
pe verdele mării albastre,
de sub cerul tâmplei,
se slobod spre o altă chemare
a acestui frumos pământ,
ca într-un joc necontenit
ce suie la cer şi zboară
de pe creanga verde
pe ramura albastră a trăirii creştine depline.

Semne ale unor jertfe sfinte,
de dincolo de cer se înalţă,
ard ca nişte Icoane frumoase
în naosul sufletului meu.
În Viile inimilor jertfelnice,
încărcate de rod,
Bunii şi Străbunii umplu
Potirul lui Hristos
din care se cuminecă lumea creştină.
E un semn frumos: de rod însutit ,
de înmiită taină.
Privirile adânci ale Îngerilor,
ale Sfinţilor alungă înserarea
de pe chipul stelelor,
asemeni monahilor de la poalele Schiturilor.

E ceasul Vecerniei,
când inima rugătorului se frânge,
ca o pâine,
dăruindu-se într-o viaţă nouă tuturor.
Aburul ei se înalţă,
cu mireasma veşniciei către alte zări,
către alte tărâmuri, către alte împliniri.

Doar nucii mai dorm
în foşnetul lor verde,
aruncându-şi umbrele pe cer
ca nişte chipuri de îngeri.

Sub streaşina nucului,
Omul frumos simte
Fiorul tainic al legăturii cu Dumnezeu,
al împletirii cu Neamul,
al regăsirii cu întreaga Creaţie:
în ciripitul îmbobocit al Rândunelelor,
în bobul de grâu încolţit în azurul Martirilor,
în mugurul înflorit al Eroilor,
în Ciorchinele Jertfei,
plin de lumină ca un candelabru de aur,
în care ard Sfinţii cerului,
în mărgăritarul de rouă divin
din care ţâşneşte
mireasma de trandafir a Strămoşilor,
în suspinul suav de iasomiei al
Preamilostivei Fecioare,
în sublimul florilor de Salcâm
din care se prelinge mierea Duhului Sfânt,
în dorul Potirului cel sfânt al mântuirii.

În cerdacul Frumuseţii
simţi în gânduri aromate,
parfumul zărilor,
surâsul sublim al nemuririi.
De pe coama anilor mei,
luna se ridică veselă şi zâmbitoare,
ca o boare de aur din grădina lui April,
fără ascunzişuri, fără nepăsări, cu tainice chemări...

De sub scoarţa străbună,
picături grele de apă şi sânge
se revarsă spre aura Cerului
în psalmi de mulţumire.

E cântecul şi ruga Neamului
nostru frumos care nu a încetat.
Lumina lui învăluie vălul vieţii,
apropiind miresmele cerului de pământ
ca să se zămislească menirile divine.

Frumuseţea şi-a deschis cerurile sale
ca să pună cunună albă pământului
din care odrăsleşte ţărâna sfântă a Neamului.
Trupul Crucii sale hristice,
E mustit din Via lui Dumnezeu,
ca sens al credinţei, al suferinţei,
al jertfei, al iubirii şi al biruinţei Strămoşilor.

Munţii saltă de bucurie,
iar văile cântă în apele limpezi,
răcoroase, ce duc Doinele noastre
spre zările serafice, dincolo de senin,
în arealul dumnezeiesc.
Armoniile se regăsesc,
se întregesc şi se înalţă
în sufletul celor ce se dăruiesc
Frumuseţii lui Dumnezeu,
frumuseţii Neamului creator.

Gândurile albe,
melodioase curg liniştite
în şiragul cuvintelor alese,
înflorind în toată frumuseţea cântecelor
şi a şoaptelor mirifice.
În firea lor angelică stă demnitatea,
căldura spiritualităţii dacoromâne,
cea vie, tainică, cea sfântă păstrată
dintr-o lume primordială, divină,
pe care chiar de n-o vedem,
o simţim româneşte,
profund, permanent, filocalic,
ca pe o Făptură Albă:
în fiecare râu, în fiecare ram,
în fiecare suflare, la fiecare pas,
în fiecare gând, în fiecare tremur,
în fiecare dor, în fiecare rugă,
în fiecare plinire, în fiecare cântec,
în fiecare tresărire, în fiecare rază,
în fiecare chemare, în fiecare alegere,
în fiecare bucurie, în fiecare nădejde,
în aceeaşi credinţă străbună,
în plinătatea iubirii fiecărui erou,
fiecărui martir, fiecărui sfânt,
fiecărui mărturisitor,
în fiecare Dacoromân frumos.

Lumina Frumuseţii divine ţese
Marama Cerului sfânt,
pe borangicul de stele al Îngerilor,
brodând continuu Aleşii Neamului nostru:
de atunci, dintru-nceput, de ieri,
de azi şi mereu,
înflorind sufletele celor de demult
în mireasma aleşilor de acum.

Este muzica unei chemări dumnezeieşti...
Este cântecul unei alegeri binecuvântate.

Făptura aceea Albă,
cu ochii de heruvim
în care joacă
toate apele albastre ale Cerului,
cu cântecul ei de pasăre măiastră...
Cântă toată splendoarea
Primăverii pământului,
cu fruntea luminată
rezemată de Curcubeul sfinţilor,
cu braţele înflăcărate,
care îmbrăţişează
nemărginirea martirilor,
cu gândurile albe, celeste ale poeţilor
în care se ţese cerdacul Zilei,
cu brâul de Azur al filosofilor,
tivit din surâsul serafic al serii,
cu brocardul ei verde, sacerdotal,
podoabă a demnităţii nemuritoare,
cu mersul ei regal al devenirii,
ce calcă senin şi-mprăştie miresme...
Sub paşii căreia cresc majestos
firicelul de iarbă
şi trilul privighetorii...
Făptura aceea Albă
este Frumoasa Naţiune
Creştin Ortodoxă a Dacoromânilor.

Oamenii o întâlnesc şi se minunează,
i se închină, pământul se întoarce
din drum spre sărbătoare,
cerul se înfrumuseţează.

E Frumuseţea Neamului dacoromân.
E Cântecul de taină al Gliei strămoşeşti.
E Lumina Străbună ca la Marele Început.
E împlinirea unei Prietenii în care Frumuseţea cântă.

Frumuseţea dacică aduce
sublimul din adânc,
îl răspândeşte în mireasma ortodoxă
a acestei lumi, tălmăcindu-ne dumnezeirea.
Vine ca o Mireasă frumoasă,
prinsă în voalul veşniciei ...
Se aud foşnetele străbune ale Dochiei noastre,
în Doine şi Balade.
Ochii ei mari, frumoşi,
albaştrii la fel ca prima poruncă a cerului,
cu părul lung de aur cât surâsul soarelui,
are sufletul verde în care bate
toată dumnezeirea dacilor nemuritori.

Este vremea dacoromână
în care Frumuseţea divină cântă!
Este vremea divină
în care Frumuseţea dacoromână cântă!
Este plinirea noastră ţesută
din Frumuseţea lor, care ne-ncântă!
------------------------------------------------------
Tuturor Românilor dragi şi în mod expres sărbătoriţilor lunii Mai, cu aleasă
frumuseţe şi caldă prietenie!
Întru mulţi ani binecuvântaţi şi frumoşi!
HRISTOS S -A ÎNĂLŢAT!

-------------------------------------------------
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Înălţarea Domnului
Brusturi-Neamţ
30 mai 2014

 

Referinţă Bibliografică:
POEMUL FRUMUSEŢII / Gheorghe Constantin Nistoroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1248, Anul IV, 01 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gheorghe Constantin Nistoroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Constantin Nistoroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!