Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Gheorghe Clapă         Publicat în: Ediţia nr. 1284 din 07 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

O lucrare a celor simţite odinioară cu frăgezime: Dorina Stoica, „Raiul în care am fost”, povestiri; prefaţă Simion Bogdănescu, Editura Sfera Bârlad 2011
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto “Fii întodeauna poet chiar şi în proză” (Charles Bodelaire)  
 
Copilăria reprezintă o temă foarte valoroasă prin caracterul accesibil, atractiv şi interesant. Sufletul unui copil este ca un bulgăre de aur, care creşte din truda tuturor sau se macină din ignoranţa celor din preajmă. Dacă vrei să vezi fericirea, priveşte în ochi de copil! Fiecare aspect le produce uimire şi încântare. Anii copilăriei sunt anii iniţierii, sunt cei mai scumpi, care nu trebuiesc uitaţi nicicând, că nicodată nu putem retrăi clipele copilăriei, deşi fiecare dintre noi în sine-şi doreşte asta mereu, dar nimeni nu poate lua aceşti ani, frânturi ale copilăriei mereu ne-nveselesc în momente de răstrişte din viaţă.  
 
“Fericit este copilul care găseşte în fiecare etapă a drumului său pe educatorul capabil să-i insufle treptat forţa şi elanul necesare împlinirii destinului său ca om”( Maurice Debesse). Nici un om nu este numit om mare dacă şi-a pierdut sufletul de copil “Numai în surâsul copilului poţi avea încredere nelimitată”.(M. Voiculescu). “Nu ştiu alţii cum sunt, dare eu când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească ... parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”. Aşa mărturisea în “Amintirile” lui, Ion Creangă, şi aşa cred că ne amintim cu toţii, cu drag, de anii copilăriei, de satul natal, de şcoală.  
 
Este atât de greu să se scrie pentru copii, Mult mai greu decât pentru cei mari? Nu este uşor nici pentru unii, nici pentru alţii, scrisul fără har rămâne text neâsufleţit. Adevărul nu-i permite să afirme că este una şi aceiaşi persoană cu eroul lui. Acest personaj putea fi oricare altul, un cunosut sau un necunoscut, un prieten, un conaţional, sau pur şi simplu un copil de pe planetă. Eroul, însă, trebuie să se deosebească de toţi ceilalţi, să aducă ceva nou şi neaşteptat, iar apetenţa pentru poveste, această continua şi fascinantă vânătoare de imagini aşezate între real şi ficţiune , nu poate să lipsească din peisajul literaturii pentru cei mici. Dorina Stoica a pătruns în intimitatea acestui univers, în surprinderea sufletului curat, nesupus încă realităţii dure, oferind o stare de spirit pe măsură, ceea ce numai scrisul pornit dintr-o mare dragoste şi înţelegere o poate face. Prin cartea “Raiul în care am fost” , copilăria a aprins o candela, o flacără de aur în altarul limbii române. Prozatoarea are fantezie, are o limbă frumoasă şi un umor de calitate. Dorina Stoica e o scriitoare din familia nobilă a lui Ion Creangă copilărită prin părţile Vasluiului, acolo unde miturile vechii lumi reale luptă cu tragedia unei istorii salbatice.  
 
Cartea scriitoarei Dorina Stoica este ca o corabie care scoate copii în larg, ca să se întoarcă după alţi copii. Forţa şi influenţa care pornesc din cartea minunată a Dorinei Stoica rezidă din raportul ei determinat cu un anume cititor tip - cititorul copil. Aşa se explică şi principiul descoperirii, stunci când apar acele pagini captivante care dezvoltă micilor cititori spiritual de aventură, fantezia şi imaginaţia.  
 
Dorina Stoica şi-a structurat cartea Raiul în care am fost după o idee, după un criteriu proiectat cu atenţie în virtutea talentului ei literar. De aici şi forţa cărţii, valoarea sa literară , talentul de bună povestitoare. Sunt mici povestiri despre copilărie, părinţi, amici şi inamici. Comunismul cu toate ale lui etc., devin microeseuri sau microscenete-acolo unde verva şi forţa unor dialoguri dau spectaculozitate textului. Şi peste toate pluteşte un parfum de esenţă poematică. Nostalgia copilăriei, a anilor de şcoală, dragostea de viaţă sub toate formele ei, pacea domestică printre cei dragi, apropiaţi, printre flori şi animale, iubirea şi respectul faţă de fiinţa apropiată, faţă de prieteni, dulcile dar (şi înverşunatele) clipe de filosofie, de căutare, revolta şi visarea, distracţia şi relaşul-iată câteva punctuaţii în care poetizează textul şi cu care Dorina Stoica jalonează personalitatea de om şi artist, aceasta conturându-se astfel într-un adevărat personaj principal al cărţii în jurul căruia gravitează , o întreagă viaţă, purtând ampreta harului autoarei.  
 
Sunt cărţi bune, cărţi frumoase şi cărţi care îţi merg la inimă. După ce ai terminat de citit cartea , parcă ai vrea să cunoşti autorul, şi te surprinzi întrebându-te dacă omul din spatele rânduriloe seaman cu acel “eu” din carte. Este acesta un “effect” de autenticitate? Cred că dincolo de orice subiectivitate sau tipologie emoţională “Raiul în care am fost” de Dorina Stoica, e o carte care atinge profunzime, o carte foarte palpitantă şi care activează zone mai rar accesate ale memoriei afective a cititorului. Mă refer la memoria senzaţiilor, emoţiilor, trăirilor copilăriei-o memorie pe care o trucăm pe măsură ce creştem, suprapunând peste momoria “evenimntelor”, povestiri, vise, închipuiri. Sunt emoţii cvasipierdute pe care le căutăm în memories în suflet şi pe care uneori literature nu le aminteşte sau reactivează. Aici ar trebui căutată performanţa acestei cărţi. În orice caz, zona pe care o acoperă este destul de inedită în literartura română contemporană, iar miza şi reuşita ei estetică provin din inventarea unui stil copilăresc. Nu atât “universul” copilăriei este cel care garantează ingenuitatea , ci limbajul, natura percepţiei, reuşita autoarei în a-şi reactiva “organele” copilăreşti, modul de a privi, simţi ca un copil.  
 
În prozele scurte ale Dorinei Stoica alternează, omul matur, cel care îşi reaminteşte, şi copilul care trăieşte. Totuşi, alternanţa aceasta este aproape insesizabilă stylistic, maturul şi copilul fiind încă inseparabil şi alunecând continu dintr-unul în altul, această alunecare constituind uneori chiar “scenariul” prozei , care debutează cu o amintire şi sfârşeşte cu o (re)trăire a unui moment al copilăriei. Cele mai impresionante microeseuri ră,ân totuşi cele cufundate de-a-ntregul în copilărie- în care mama e o figură de o acuitate răscolitpare “liniştită” şi care ştie întodeauna să apere şi să aline.  
 
Scriitura Dorinei Stoica reânvie anii propriei copilării ce-au îmbogăţit şi-au înflorit pe plauri Vasluene, acolo unde miasme aducătoare de rod au pecetluit asupra-i valorile morale – fereastră deschisă spre lumea hultanicului zbor. Toate aceste prefaceri învăluie, uneori nostalgic, alteori meditativ, fiinţa scriitoarei. Şi astfel, trecutul devine prezent, devine mireasmă binefăcătoare, iar prezentul său nu mai poate respira fără a reface, iar şi iar acele clipe de poveste simplistă , poate pentru unii, vremelnică pentru alţii. „În organizarea temporală a lumii noastre interioare, copilăria precede vârsta adultă nu fiindcă s-a petrecut într-o perioadă istorică anterioară, ci fiindcă ea a lăsat urme asupra configuraţiei psihospirituale de la maturitate. Cel puţin o parte din ceea ce a simţit, gândit, năzuit, iubit ori detestat de la începuturile existenţei noastre şi până astăzi şi-a lăsat într-un fel sau altul, ampreta asupra a tot ce simţim şi gândim acum. Starea actuală a eului nostru şi implicit, a lumii noastre e spiritului nostru, poartă în ea vestigiile tuturor stărilor trecute” (Mihai Dinu, „Chronoscopia”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002, p 69). Pe măsură ce trecutul sporeşte, el se şi conservă neâncetat ,“Trecutul ne urmăreşte în fiecare clipă”. De la implicaţiile în miezul acestui existential cu fior de politic, de social, bulversant, contondent, de cele mai multe ori ne obligă a ne refugia spre o treaptă ce a rămas( şi va rămâne întodeauna) în fiinţa noastră, pur şi neântinat.  
 
Viaţa autoarei nu a fost scutită de neajunsuri, insatisfacţii şi de o anumită revoltă interioară. Vocaţia narativă şi plăcerea actului narativ reprezintă o linie de forţă a prozei Dorinei Stoica. Volumul “Raiul în care am fost” consemnează atât faptele petrecute în lumea exterioară , cât şi în lumea lăuntrică a autoarei. Cartea, de o apreciabilă anvergură epică este o creaţie plurivalentă şi exprimă în ansamblu un mod personal de raportare a autoarei la fenomenul existenţei, în tot ceea ce implică acest lucru. Dar dincolo de multitudinea uneori deconcertată a temelor, ideilor sau motivelor care compun textura complexă a cărţii , pot fi identificate câteva dimensiuni tematice domnante prin amploare şi recurenţă; evocarea copilăriei şi a primei tinereţi, imaginea mamei şi pe întinderea întregului volum critica fără menajamente a societăţii româneşti.  
 
Pentru autoare anii copilăriei şi ai adolescenţei ocupă un loc special în spaţiul memoriei afective. Autoarea scoate la lumină secvenţe memorabile. Cu aceiaşi vervă sunt evocate întâmplări veridice cu o sinceritate dezarmantă şi naivă, aşa cum de altfel este memoria turturor. Alte episoade au un conţinunt mai grav şi, într-un fel mai profund. Pe de altă parte este de remarcat cum autoarea prezentându-se pe sine în epoca în care s-a format sufleteşte , se face purtătoare de cuvânt al generaţiei sale , pe care o portretizează în medalioane reuşite. Ca pondere tematică şi afectivă, una din secţiunile volumului este fără îndoială dedicată mamei. Al cărei portret din tinereţe apare în mod emblematic, în chip de omagiu. Autoarea reuşeşte astfel o recuperare a acelor ani şi o redesenare a profilului matern cu ochii de altădată a copilului inocent: ”Locul copilăriei este centrul universului, kilometrul zero, de unde, odată poposiţi în această lume, începem călătoria mai lungă sau mai scurtă spre finalul care nu este decât un nou început (Mamei mele cu drag)”.  
 
Autoarea a trait destul şi a văzut multe de aceia nu omite nimic şi nu cere nimic din ceea ce i se pare în răspăr ca ordine firească a lucrurilor. De acord nu putem fi întodeauna cu ce afirmă şi ce gândeşte , ea însăşi nu ridică nicăieri pretenţia că opiniile sale sunt emanaţia adevărului divin şi absolut (se mai înşeală omul în viaţă), dar buna sa credinţă nu se pune la îndoială. Stilul său este vin şi într-o bună trediţie culturală autohtonă. Vocaţia de povestitoare pe care o reconfirmă Dorina Stoica odată cu apariţia volumului „Raiul în care am fost”este dublată de un rafinament cultural special şi de o savantă punere în scenă a actului narativ. Stilul narativ pe care Dorina Stoica îl reinventează în paginile acestei cărţi de referinţă între scrierile sale, merită cu siguranţă atenţia publicului cititor de azi indiferent de partizanatele sale de ordin politic, cultural sau literar.  
 
“Raiul în care am fost” este o carte scrisă de Dorina Stoica întru limpezirea eului scurs de sub pleoapa destinului . O carte de suflet şi pentru suflet. Cartea lasă pe cititor să desprindă binele de rău, întunericul de lumină, dezamăgirea de speranţa care moare ultima. Chiar dacă amintirile aparţin mai mult trecutului, prin cuvântul scris mai are adepţi ce poartă nostalgia valorilor reale. Pentru că amintirile noastre sunt cărbuni încinşi, niciodată stinşi sub cenuşa anilor, gata oricând să se reaprindă când un vânt favorabil se iveşte, aşa cum prozatoarea Dorina Stoica, prin aceste scrieri , alungă, cu raza chatartică a luminii cuvântului, infernală umbra a uitării. Rând pe rând a înviat delicii epice cuprinzând documente de viaţă, adevărate instrumente de cunoaştere a naturii umane pline de surprize şi sensibilitaţi eruptive, ştie că nimeni altcineva nu lucrează lacrima, bucuria secretă, neliniştea embrionară a iubirilor, la anii la care simte prezentul ca pe o sondare a trecutului. Scrisul a devenit torţă, imn sufletesc, de la sfială la siguranţă de sine, plăsmuire ca o uvertură la răgaz sufletesc. Cred că e şi un urcuş pe calea sufletului, ploaie binefăcătoare în arşiţa inimii pentru cel avid de cunoaşterea îmbrăcată în frumos.  
 
Am descoperit o vivace forţă în ordonarea extremelor şi o mare capacitate de echilibru. Şi nu în ultimul rând, a reuşit să unească dezertaţia speculative , pe care o au toţi scriitorii, cu fapte concrete, cu trăiri reale.  
 
Am fost fascinat cum această minunată scriitoare găseşte întodeauna forme sugestive de reprezentare, de a lupta pentru supravieţuire, la ritualuri, portrete umane, sau pledoarie pentru prietenie şi solodaritate umane. Atunci când scriitorul nu are scopul de a arăta cât de cultivat este , ci mai degrabă are ceva de povestit despre alţii, cu ideile sale şi cu discreţia parfumului trecut prin împrejurul său, atunci scriitorul reuşeşte pe deplin, Cartea pe care o prezint acum are toate aceste attribute. Dubla identitate autoarei, cea socială şi cea creativeă se îmbină armonios într-un spaţiu intim protector. De mare ajutor ca să-şi ducă la bun sfârşit trevaliul scriitoricesc i-a fost satul.  
 
Îndemn la citirea acestei cărţi, carte uşor de citit de la primele rânduri, descoperi raportul dintre realitate şi ficţiune, convertirea unor strategii narative la o convenţie literară de vector al lecturii. Scriitoarei Dorina Stoica îi urăm o continua capacitate de a inventa alte şi alte poveşti spre deliciul copiilor şi de ce nu şi a noastră.  
 
Gheorghe Clapă  
 
 
Referinţă Bibliografică:
O lucrare a celor simţite odinioară cu frăgezime: Dorina Stoica, „Raiul în care am fost”, povestiri; prefaţă Simion Bogdănescu, Editura Sfera Bârlad 2011 / Gheorghe Clapă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1284, Anul IV, 07 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gheorghe Clapă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Clapă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!