Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Georgeta Resteman         Publicat în: Ediţia nr. 569 din 22 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

Georgeta RESTEMAN - TAINA SCRISULUI (5): REFUGIUL LACRIMII ASCUNSE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Omul se naşte dintr-o geană de lumină, creşte frumos, cu soarele străjuindu-i viaţa, ca apoi să se stingă într-un amurg înroşit de poveri, de gânduri, de griji, trebuind musai să le lase în bună rânduială pentru ca sufletul său să-şi afle liniştea în „lumea de dincolo” ... Şi-atunci când pleacă, ce ia cu el, numai Dumnezeu ştie.  
 
Dar în urmă ce lasă, oare? Case, averi fabuloase, conturi doldora de valute? - astăzi pot fi, mâine ... nu se ştie! Dar copiii? Ei da, pentru că sunt dovada continuităţii în trecerea noastră vremelnică prin bastioanele vieţii, bucuria şi fericirea, lumina ochilor şi mulţumirea că îi vedem evoluând frumos, că am pregătit cum am ştiut mai bine pentru lupta cu viaţa, nepreţuite vlăstare crescute din noi. Apoi, imaginea ne rămâne, poate, într-o casetă cu amintiri stingându-se încet, încet, cu trecerea infailibilă a timpului ... Dăinuie, însă, încărcate de semnificaţii, roadele minţii şi sufletului deopotrivă, ca nişte înşir'te mărgărite în rafturi de biblioteci, orânduite într-o linişte mângâiată de taine, file îngălbenite purtând peceţi de suflet, zbateri şi linişti, lumini şi umbre, în care nimeni, mai bine decât autorul, nu ştie câte întrebări şi câte răspunsuri, câte lacrimi şi câte zâmbete a adunat: ele, “urmele” trecerii noastre prin timp ...  
 
Fânul cosit din poieniţa strânsă-n îmbrăţişarea codrului, freamătul frunzelor şi-amurgul răsfirând linişte încremenită pe crestele Apusenilor m-au întâmpinat în urmă cu mai bine de 51 de ani în Săcuieul meu de la poalele Vlădesei, atunci când Dumnezeu a hotărât că trebuie să dau mâna vieţii într-o existenţă ce avea să-şi urmeze, supusă, traiectoria numai de El ştiută. Lacrima mamei, peste „supărarea” dragului de tata - că nu eram fecior -, zâmbetul celor mai frumoase flori din „grădina curcubeului meu”, plânsetul pietrei sub şuierul vântului, susurul izvoarelor şi limpezimea lor, seninul fiecărei dimineţi şi clinchetul stelelor pe cerul nopţilor grele de-atâtea vise, mi-au fost ursitoare hărăzindu-mi dragoste de frumos, de linişte, de adevăr şi de oameni.  
 
Poate că aveam şi-un condei rătăcit prin căruţa încărcată de doruri pe care-am avut-o necontenit aproape, ori pe unde mi-a fost dat să ajung ... Primul şi cel mai minunat dascăl, cel care mi-a îndreptat vârful condeiului în acea seninătate şi sfiiciune a sufletului de copil pe care-l port în mine şi azi, a fost doamna profesor Eugenia Potra, fiică a Săcuieului natal. De o frumuseţe sufletească cum rar întâlneşti, tânără, inteligentă, blândă, purtând podoabă de preţ într-un păr care se răsfira, ca o undă de apă liniştită, până aproape de şolduri (imagine pe care n-am uitat-o niciodată!) mi-a îndrumat naivele treceri prin tainele cuvântului la concursurile şi olimpiadele şcolare la care participam an de an, inoculându-mi dragoste şi aplecare spre literatură şi cuvânt. Astăzi şi-ntotdeauna nu pot să spun decât „Sărut mâna, doamna profesor!” pentru învăţăturile de-atunci care m-au urmat apoi toată viaţa, talismanul meu norocos în mânuirea cuvintelor într-o cuminţenie specifică ardeleanului care n-a încetat vreodată să existe ...  
 
Viaţa cu surprizele ei te poartă adesea spre tărâmuri la care poate nici nu gândeşti, întâlneşti persoane - în aparenţă, întâmplător, dar, de fapt, cu un scop precis şi cu un rol nebănuit în viaţa ta -, ai o profesie dar nici prin cap nu-ţi trece că la un anumit moment vei face turnura spre un domeniu care părea iluzoriu şi intangibil. Deşi cu înclinaţie vizibilă spre disciplinele umaniste, m-am trezit, nici mai mult, nici mai puţin decât ... inginer chimist – şi asta, culmea, tot datorită unui dascăl minunat – profesoara mea de chimie din primii doi ani de liceu, doamna Constanţa Pavel de la Liceul nr.10 din Cluj (prin anii 1975 – 1976 ... ).  
 
Pasionată de meseria de chimist, m-am simţit ofensată când directorul instituţiei în care lucram, cu un fler de clarvoiant rasat la care admirasem ascuţimea minţii dintotdeauna, mi-a comunicat că, fără comentarii, trebuie să urmez un curs de marketing şi comerţ internaţional şi de-abia după ce am pătruns în labirintul domeniului i-am mulţumit, pentru că mi se potrivea ca o mănuşă: mereu aveam de învăţat, mereu era de păşit pe un teren nesigur pe care trebuia să-l explorez şi să-l aduc aproape de interesele companiei, comunicare permanentă, o însemnată colecţie de cunoştinţe din toate domeniile, inventivitate şi mobilitate, fiecare în parte şi toate la un loc au făcut ca dintr-o obligaţie, munca aceasta să se transforme în pasiune animată de o nestăvilită sete de cunoaştere.  
 
Din nefericire, această perioadă a coincis cu multe, multe apăsări în plan personal, frământări şi lacrimi pe care le ascundeam cum mă pricepeam mai bine, că doar eram „om de marketing”, dar cu care scriam pe ce apucam, atunci când ajungeam în propria-mi singurătate; strângând din dinţi îmi ziceam mereu: “trebuie să izbândesc!” Scriam tot ce trăiam şi simţeam, departe de fiinţele dragi, părinţii mei, pentru că nu aveam altă cale de degrevare de încărcătura de probleme şi nevoi primite cu dărnicie de la viaţă, de care era nedezlipită aceeaşi căruţă încărcată cu doruri ... Păstrez o parte din aceste ascunzişuri de lacrimi şi poate, odată, când voi avea îndemnul s-o fac, le voi aşterne în pagini cuminţi de carte.  
 
Evenimente nefericite m-au ţintuit în neputinţa de a munci câteva luni. Prin 2007, copila mea dragă, pentru a-mi uşura suferinţa m-a iniţiat în descoperirea internetului pe care-l utilizam doar pentru uz profesional în puţinele momente când eram „statică” - în mod frecvent, munca mea presupunea maximă mobilitate. Aşa am descoperit site-uri literare unde stăteam ore întregi şi citeam, observând că se pot face postări. Lucram în propria agenţie de turism şi cum mintea mea fugea la noi pieţe pentru produsele mele turistice, cu gândul mereu, mereu la sătucul care m-a dăruit cu dragoste de frumos şi de oameni, mi-a venit ideea organizării unei tabere de creaţie pentru cei care scriau pe site-uri (Esenţe, Reţeau literară, Umbra flăcării, etc) fiind tentată să „sparg sticla de şampanie la bordul navei” şi să le propun o activitate culturală pe care s-o organizez la Săcuieu. Impactul a fost nebănuit şi în 2009 visul meu s-a înfăptuit, şi încă dublu, pentru că două tabere am organizat în mai puţin de trei luni (mai – Băile Felix şi august – Săcuieu, judeţul Cluj). Aşa am cunoscut oameni minunaţi cu care am legat prietenii trainice şi care m-au încurajat în ceea ce avea să urmeze în viaţa mea: scriitorul braşovean Daniel Drăgan, Marian Malciu, Nicolae Nicoară-Horia, Viorela Codreanua Tiron şi alţii, iar la Săcuieu, surpriza cea mai plăcută, scriitorul australian de origine română, George Roca. Deşi de-abia ajuns de la Sydney la Oradea, a venit în aceeaşi zi spre Săcuieu pentru a nu pierde startul taberei.  
 
Dar până a ajunge la împlinire, sute, poate mii de texte şi poezie mi-au odihnit privirea şi mi-au umplut sufletul, deschizându-l spre ceea ce nu credeam că voi face vreodată, poezie. Timid, naiv, şchiopătând pe alocuri am îndrăznit şi-am păşit acolo unde simţeam că lacrima îşi găsise refugiul şi sufletul liniştea. Simţeam că tot ce scriam atunci, mai scrisesem cândva şi aveam impresia că, de fapt, retrăiesc în altă dimensiune fiecare vers, fiecare strofa, fiecare poezie. „Când scriu mă umplu de frumos şi pace” este versul pe care l-am aşezat pe fruntalul volumului meu de debut, pentru că el spune mai mult decât o pot face o mie de cuvinte. Aşa a început povestea ... şi ea continuă, pentru că lacrima nu-mi dă pace şi nici nu se desprinde de suflet căruţa mea cu doruri ...  
 
Că am avut şansa să fiu mereu încurajată şi îndrumată de oameni minunaţi deveniţi buni prieteni, este o reală binecuvântare pentru că ei au demonstrat de atâtea ori că merită să rămână pentru totdeauna în cartea de aur a sufletului meu: George Roca, Daniel Drăgan, Marian Malciu, Octavian Curpaş (jurnalistul orădean din Arizona, SUA şi „vinovat” principal de îndrăzneala mea de a scrie proză), Cezarina Adamescu, Elena Buică din Canada, Mihai Batog-Bujeniţă şi mulţi alţii care, cu îngăduinţă, cu o vorbă bună, au supravegheat, promovat scrierile mele, mai ales în publicaţiile diasporei româneşti.  
 
Fiecare în parte şi toţi laolaltă m-au ajutat, practic, să mă reinventez şi să-mi aflu linştea în vârful condeiului, purtătorul atâtor taine. Parcă, până şi căruţa mea cu vise şi doruri se urneşte mai uşor de când am descoperit nepreţuitul refugiu al lacrimii ascunse ...  
 
Georgeta RESTEMAN  
Limassol, Cipru  
22 iulie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Georgeta RESTEMAN - TAINA SCRISULUI (5): REFUGIUL LACRIMII ASCUNSE / Georgeta Resteman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 569, Anul II, 22 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Georgeta Resteman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Georgeta Resteman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!