Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Georgeta Resteman         Publicat în: Ediţia nr. 873 din 22 mai 2013        Toate Articolele Autorului

Georgeta RESTEMAN - „SURÂSUL UMBRELOR” – UN ROMAN CARE MERITĂ CITIT!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
IOANA RESTEMAN – poate mai curând decât a sperat, păşeşte cu dreptul pe uşa din faţă a literaturii române: copila de numai 18 ani, după trei ani de trudă, ani de documentare şi zbatere spre încuminţirea cuvintelor şi îmbrăcarea lor în straiele graiului ardelenesc autentic, şi-a lansat primul volum al romanului SURÂSUL UMBRELOR, pe 12 mai 2013, în satul natal, Bologa, jud. CLUJ. Unul dintre consătenii săi, domnul profesor Liviu Negru, făcând referire la cinstea de a fi contemporan cu autoarea, afirma, pe bună dreptate, că „la Bologa, Dumnezeu a semănat un sâmbure de geniu!”  
 
Romanul „SURÂSUL UMBRELOR” nu este altceva decât o minunată frescă a satului ardelean la început de secol XX, pe care eleva dintr-a XII-a a Liceului teoretic „Octavian Goga” din Huedin, îl scrie în memoria tatălui ei, Ioan Resteman, plecat el însuşi în lumea umbrelor cu patru ani în urmă. Pornind de la întâmplări reale, petrecute în chiar familia înaintaşilor autoarei, acţiunea este ţesută cu măiestrie în jurul unui blestem cumplit, care, pare-se, a influenţat destinele mai multor generaţii. Descrieri, fapte încondeiate impecabil, intrigi, dialoguri pline de tâlc, toate prind viaţă în personaje autentice cer nu fac altceva decât să demonstreze că prin acest roman, Rebreanu s-a făcut vecin cu Goga!  
 
Cartea a fost tipărită graţie unor oameni cu suflet mare, care au sponsorizat autoarea rămasă doar în grija mamei, alături de sora mai mică, un copil la fel de bun ca şi ea, şi a rudelor apropiate. Toate cele 200 de exemplare tipărite prin Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013, s-au epuizat în ziua lansării.  
 
Curând, „SURÂSUL UMBRELOR” va fi reeditat şi tipărit într-un nou tiraj. Ioana lucrează la volumul al doilea, deşi se află în preajma examenelor, bacalaureatul şi admiterea la facultate, iar cu ceea ce va obţine în urma vânzării acestui prim volum, îl va tipări următorul... Oare câţi tineri de vârsta ei ar face acest lucru, un act de curaj, şi mai ales de dăruire în slujba CUVÂNTULUI?!  
 
Cei care doresc să achiziţioneze primul volum, pot lua legătura direct cu autoarea, fie vizitându-i profilul de Facebook:  
fie prin e-mail  
 
Iată şi un fragment din romanul „SURÂSUL UMBRELOR”, care sper că va va convinge că merită să-l aveţi în biblioteca personală:  
 
Blestem de dragoste şi moarte  
 
1910  
 
- Adus-ai?  
- Adus! Din tot ce mi-ai cerut! Am adus şi cămeşe albă de-a lui, cum mi-ai poruncit!  
- Şi fir? Şi ştreangul?  
- Am adus şi fir din urma lui şi ştreangul măicuţii mele, că s-a dus la Gazda noastră, de minunea satului o-am făcut! Mai bine mă duc la diavolu', într-un loc cu măicuţa decât să trăiască acela care şi-a bătut joc de sufletul meu, împlinit aci pe pământ, că de întors la mine nu-l mai întorc! Dacă nici fata...  
- Şi cuţit?  
- Şi cuţit, de mâna mea ascuţit!  
- Bine, tu, nevastă fără cununie, pune-le cu mâna ta aci, pe pietroiu' aiesta!  
 
Femeia cea tânără, îmbrăcată numai într-o cămaşă albă de pânză părea o făptură coborâtă din poveştile bătrânilor cu ielele pădurii, că părul despletit îi era răsfirat pe spate şi pe umeri, iar în ochii negri se cuibărise o răceală de şarpe cu venin răscolit. Bătrâna cernită părea că-i singura care ştia cu adevărat ce însemna rostul lor acolo, în dimineaţa de primăvară. În ochii ei jucau lumini sălbatice, amestecate cu umbrele nopţii din care s-au ivit amândouă pe culmea dealului înainte de cântatul cocoşilor pe care nu aveau cum să-l audă, că erau departe de orice casă de om cu suflet viu în ea.  
- Gata eşti? Chiar vrei să facem lucru' aiesta?  
- Vreau să facem lucru' aiesta, că nu am hodină, n-am putere... N-am nimic fără el şi de jale mi-i lumea, da' aşa să-i fie şi lui de amu înainte!  
- Ştii că-l legi pentru câte zile a mai avea pe pământ şi pe tot neamul lui de umbră necitită în nicio lege? Ştii cum a apăsa piatra asta pe pieptul lui? Ştii că tot este oarecine să te vadă şi nu-i putea tăgădui înaintea lui lucrul aiesta?  
- Ştiu, ştiu şi n-am bai! Aşa şi vreau, să mă pomenească şi pe patul de moarte!  
- Făgădeşti că nu ţi-a părea rău, că nu te-a durea sufletul şi de ar veni la tine în coate şi în genunchi?  
- Făgădesc! Nu mi-a părea rău de astăzi şi până în veac!  
- Atunci, să ne silim că ne vede lumina cea mare şi nu-i bine că se întoarce către noi!  
 
S-au pus amândouă în coate şi în genunchi cu feţele spre răsăritul încă neînceput, într-o dimineaţă de marţi, şi au prins a grăi cu glasuri de foc:  
- Piatră rece peste piatră rece, vale peste vale lacrămile tale, norocu' să-l ducă, 'napoi să nu-l mai aducă, departe să-l mâie pe vale pustie, 'napoi să nu mai vie; vântul când a trece peste piatră rece, norocu' să-l ieie, să-l ducă departe, peste şapte sate, peste şapte ape, peste şapte zări, peste şapte ţări...  
 
Şarpe rece peste şarpe rece, piatră rece peste piatră rece, norocu' din vatră vale să se facă, dragul să ţi-l ieie în înaltul cerului, departe de tine când ţi-a fi mai bine!  
 
Ochi peste ochi să n-aibă noroc, lumină să stingă, vale ca să plângă; lacrămi peste lacrămi, vale peste vale, lacrămile tale vale să se ducă, sufletu' de-ţi uscă; carne rea peste carne rea, toată viţa ta, cioante vii peste cioante vii, cui s-a nimeri, sânge peste sânge să nu poată plânge, minte să nu doarmă, durere de-o sfarmă.... Nimeni să nu vadă focu' stins din focu' stins, să nu stea din plâns, atunci şi numa' atunci când în ziuă bună piatra s-a muta, cămeşa a afla şi cu lacrămi a spăla firuţu' din ea... Din ce-a rămânea, atunci şi numa' atunci când cămeşă nouă din cămeşă veche s-a lucra, ţesută de mâna mea!  
 
Au îngropat cămeşa după ce au trecut de trei ori ştreangul în jurul ei, laolaltă cu firul şi cuţitul aduse de femeia cea tânără.  
- Amu trebe să ai mare grijă, a zis baba. Să nu mai treci prin locu' aiesta nici tu, nici neamul tău, că nu-i bine să calci pe loc pustiu! Până or răsări stelele să rămâi mută şi surdă, să nu dai nimic din ce ai! La noapte oi lega un fecior fain la ochi să te poată lua, să nu ştie că ai fost casă pentru prunc înainte de el! Amu, du-te în drumul tău, să nu te ajungă soarele, să nu-ţi vadă ochii! Ai mare grijă!  
 
Femeia cea tânără a luat-o la fugă, nici nu s-a uitat înapoi, părea că se deşteaptă dintr-o beţie, în vreme ce bătrâna se pierdea în necuprinsul dealurilor...  
 
Răsărea soarele, apoi apunea peste cele văzute şi peste cele nevăzute, iar viaţa curgea mai departe, cu anii cei răi, cu anii cei buni, cu pace vremelnică apoi război, cu toate ale lumii.  
 
1921  
 
Venea o vară demult pierdută în trecutul bătrânilor ce credeau odată că zilele lor aveau să se întindă cât toate veacurile, că în lumea întreagă nu era loc să le cuprindă tinereţea şi că totul se învârtea numai în jurul lor. În jurul împlinirilor şi necazurilor.  
 
Cântau cocoşii în cumpăna nopţii de Sânzâiene. În casa micuţă, parcă apăsată de-o greutate, lampa nu lăsa nici în acel ceas loc de întuneric şi privea cu lumină sperioasă, mirată, la odaia unde negurile se piteau prin colţuri şi la două chipuri ce aşteptau cu înfrigurare dezlegarea unui chin ce îşi făcea voia de prea multă vreme şi ameninţa cu fiecare ceas trecut să sape o nouă groapă în temeteu. Din zorii celeilalte zile simţea nevasta că venise cu adevărat vremea să aducă pe pământ o nouă viaţă, dar ea se încăpăţâna să se arate, întârzia mereu şi femeile de lângă ea, cu privire îmblânzită de milă încercau zadarnic să-i caute mângâiere.  
- Fata mea, săraca... Oare n-oi apuca să-mi mai văd un nepot? se tânguia una dintre ele, cu ochii grei de nesomn şi de grijă.  
 
Amesteca urletele de durere cu frânturi de rugăciune când simţea că se mai alină câtuşi de puţin, se zbătea tot mai văduvită de putere şi pruncul acela îndărătnic nu le asculta îndemnurile...  
- Dă, Doamne, să vie fecior... Dă, Doamne, să trăiască... Ferestrele cele micuţe se luminau jalnic şi fără răgaz, că odată ce-au sporit durerile naşterii s-a prăvălit peste coamele dealurilor, încă necosite, un vaier de furtună sălbatică, scăpată din toate legăturile cerului şi-ale pământului... Ploaia se repezea lacomă, noaptea chinurilor se prefăcea în lumină nefirească din fulgere neostoite, întovărăşite de hohote sparte, tunete ce se întindeau pe întreg cerul şi păreau că zdruncină pământul din toate temeliile. Deşi toţi încercau să n-o ia în seamă, furtuna le sporea urâtul şi oprea pruncul să vină, până ce avea să găsească un loc fără furtuni şi fără vaiete...  
 
Îndărătul uşii, în târnaţ, un om tânăr bătea din picior, cu mâinile încrucişate şi scăpăra, din când în când, câte-o sudalmă. Dar de la o vreme a început să se răspândească şi-n sufletul lui teama. Dacă nevasta se ducea într-adevăr în temeteu, fără să-i poată pune în braţe feciorul ce avea să-i ţină de acum locul celui pierdut fără să-l mai poată aduce nimeni înapoi?  
- Dacă-i fecior, să trăiască şi el şi muierea mea... Dacă-i fată, n-am bai numa' de muiere! Da' nu are cum fi fată! Nu are cum să mai fie încă una! Mi-i destul o fată! Două îs prea mult!  
 
Abia când furtuna s-a risipit în neguri, copilul s-a hotărât să-şi arate chipul. Venise cu picioarele înainte şi femeile care aşteptaseră lângă ea atâtea ceasuri se minunau de unde mai avea puterea să sufle. Şi-n loc să scalde în apă călduţă cu un fir de busuioc şi-un bănuţ de argint pe feciorul acela pândit de atâta vreme, se bucurau să vadă o copilă dolofană plesnind de sănătate, unul dintre acei oameni cu trup făurit să poarte sufletul un veac şi să nu se atingă orice boală de el! A mai oftat nevasta odată şi din ochii ei albaştri s-au petrecut lacrimi:  
- Fătuţa mea! Fătuţa mea! Greu te-am făcut! Ad-o la mine! Se hrănise din sufletul mamei şi simţea, dureros, cum aceasta era ultima clipă când o mai putea apăra cu adevărat de vinovăţia lumii atât de pizmaşă. Deşi sfârşită de chinul îndelungat o strângea în braţe, îi săruta ochii închişi şi gura şi creştetul împodobit cu fire de păr negru, îi dăruia din căldura ei, ca un vas cu mir care să-i fie prima bucurie pe pământul deznădejdilor... Şi înainte ca osteneala s-o adoarmă, i-a şoptit femeii ce aştepta cu aceeaşi neasemuită răbdare:  
- Io nu ştiu cât mai trăiesc... Nu ştiu... Da' s-o închini cu numele meu!  
- Ce prunc fain... Prea fain... Numa' să nu se deoache... Se străduia copila să arate, în felul ei, sosirea din lumea albă, acolo unde fusese păzită de orice rău şi-n plânsul ei, luată din braţele mamei, se desluşea prima izbândă spre viaţă:  
- Vedeţi că n-am murit?! Eu trebuie să trăiesc şi de mă vrea lumea şi de nu mă vrea!  
Dar nevasta adormise numai ca să nu poată vedea chiar de acum amarnica părere de rău a omului ei.  
- Ai o fătuţă sănătoasă... Nu te necăji, că vine el şi fecior, că doară sunteţi tineri încă! Şi muierea ta a scăpat de la moarte! Nu-i cum zice ea!  
 
Omul a aruncat o privire spre copila cu fir roşu legat la mânuţa durdulie, apoi a ieşit afară sfădindu-se cu Dumnezeu. Sărăcie cu două fete în casă venite aşa curând după-olaltă, cui îi trebuia?  
 
Presimţise nevasta, cu un junghi în inimă, că naşterea aceasta avea să fie doar începutul furtunilor ce se prăvăleau peste vieţi fără vină, că nici o rugăciune n-avea să mai îndrepte păcatele străbunilor şi că ea va înfrunta, mai îndelung decât toţi, soarta unui neam urmărit de toate umbrele... Şi va spune, cândva, că moartea nu-i decât o uşurare...  
-----------------------------------  
 
Georgeta RESTEMAN  
21 mai 2013  
în Apuseni  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Georgeta RESTEMAN - „SURÂSUL UMBRELOR” – UN ROMAN CARE MERITĂ CITIT! / Georgeta Resteman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 873, Anul III, 22 mai 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Georgeta Resteman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Georgeta Resteman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!