Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Strofe > Timp > Mobil |   


Autor: Georgeta Resteman         Publicat în: Ediţia nr. 430 din 05 martie 2012        Toate Articolele Autorului

Georgeta RESTEMAN - POEME DE IARNĂ

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CÂND NUMĂR CLIPELE ÎN POTIR DE GÂND

Când număr clipe în potir de gând
Şi-mi despletesc cuvintele în şoapte
Rupând tăceri în nesfârşiri de noapte
Iar visele mă-ncearcă, rând pe rând,
Templul zidit din dragoste - rămasul,
Cetatea mea sfinţită-n rugi de seară
Când luna străjuie-n tărâm de ceară
E locul sacru-n care-mi fac popasul.

Ating în treacăt cu-n sărut văzduhul
Când ard dorinţe-n trup de lumânare
Şi zvârcoliri de temeri gem pe-altare.
Pe mal de lac şi-admiră umbra stuhul.
Cât îmi doresc, la ceas de taină stând
Cu astrele, să ardă-a lor sentinţă
Sub tălpi de jar, şi-a lor nesăbuinţă
Să 'nec în clipe din potir de gând.


MAI CERNE IARNA TIHNĂ, FULGI ŞI VISE

Mai cerne iarna tihnă, fulgi şi vise
Când se-aprind luminile-n tăcere
Cu roi de fluturi albi, aripi deschise
Peste noian de gânduri – mângâiere.

Zvâcnesc în trupul iernii începuturi
Speranţe îngheţate-n haina-i albă
Când fulgii dau văzduhului săruturi
La gât purtând dorinţe prinse-n salbă

Păşim într-un meleag de prospeţime
Umplând potire de cleştar cu doruri
Freamăt de clipe-n ceas de curăţime
La geam, iubire lină-n loc de storuri

Pervazuri de argint, o floare albastră
Ce se-oglindeşte-n licăr de scânteie
Clipiri de fulgi peste trăirea noastră
Când iarna-i ca o coapsă de femeie.

Se zbate gându-n pleoapele-nserării
Lăsând pe scutul clipei urme frânte
Şi-mbrăţişând fantasma depărtării
Când în ninsori i-e dat să se-nveşmânte.


ALUNG-ACUM ÎNGHEŢURI ÎN ABIS

Alung-acum îngheţuri în abis
Şi lasă-ţi inima-n caldura lină
Să impletim cuvinte-n paradis
Ţesute-n doruri fine de lumină.

Te-ntoarce-n basmu-acela, ostenit,
Al viselor meleag care te-mbată
De-n braţe-ţi tremur, poate-am ameţit
Mă iartă-n palma lunii preacurată.

Strivindu-mă-n decor înnămeţit
În alb de nea şi-o stea nevinovată
Ne cântă clipa valsul nesfârşit
Pe-o ciutură de vremuri îngheţată.

Lăsa-vom nopţii vraja de argint
Când umbrele pădurii se-nfioară
Din cer ne curgă-n taină dulce-alint
Doi îngeri trişti şi-o strună de vioară.

De gerui-va crivăţul prin noi
Cu limbi de foc îi risipim popasul
Viclean, de vrea să vină înapoi,
În zeghe-şi va afla de-a pururi masul.

Din basmul nostru ninge în cuvânt
Cu nestemate de trăiri sublime
Nu sunt o sfânta, tu nu eşti un sfânt
Dar ne-mbătăm cu-a iernii prospeţime.


DIN TRUPUL SLOVEI NE HRĂNIM TĂCUŢI

Din trupul slovei ne hrănim tăcuţi
Sorbim cu sete din căuşul vorbei
Când visele-mpletim la gura sobei
Şi peste amintiri păşim desculţi.

Retortele de suflet fierb simţire
Zăpezile ne sângerează-n ploi
De purpură, şi trecem amândoi
Prin alambicuri distilând iubire.

Suntem fărâme calde de azimă
Din noi se-nfruptă cei care iubesc
Ne curge versu-n vad dumnezeiesc
Şi aripi albe-n ceruri se reazimă.

Ne prindem lent în dansul norilor
Foşnesc prin noi misterele pădurii
Când luna-şi scaldă-n strălucire nurii
Şi-apoi se stinge-n pleoapa zorilor ...


RABINDRANATH ADOARME-N TRENA LUNII

Rabindranath adoarme-n trena lunii
Cu dragostea-ncurcată printre astre
Când se-nteţesc în focul viu tăciunii
Şi-nnobilează suflete sihastre.

Din vraj(b)a nopţii se-ntrupează iele
Ce-i murmură prin tâmple-ncărunţite
O simfonie-a dragostei rebele
Pe note calpe, doruri nenuntite.

Dar dintre toate-o măndră hindustană
Pe umeri cu-n sari împurpurat
Aşează-n palma clipelor din strană
Un psalm al vieţii fără de păcat.

Trăieşte-n visul de poet Tagore
Minunea dragostei ce-ar vrea s-atingă
Aripa timpului pierdută-n ore
Şi teama de iubire să-i învingă.

Când încurcate căi cu spini şi frici
Cu dragoste descurcă în tăcere
Poetul trist îndeamn-un licurici
Să-i lumineze clipa de veghere.

Nu-i încurcată dragostea când arde
Lăstunii-au înverzit printre verbine
Din inimi triste-n care ard petarde
Si-apoi se-nalţă-n zborul de albine.

Se dezvelesc statui din piatră fină
De voaluri preasfinţite-n puritate
Pe fruntea lui se scaldă o lumină
Când dragostea timid la poartă-i bate ...


A ÎNGHEŢAT O LACRIMĂ SUB GENE

A îngheţat o lacrimă sub gene
Încremenită-n strai de promoroacă
Se ascunde-n şoapta florilor perene
Un vis înzăpezit şi-un chip de fată

În tihnă-şi cântă doru-n versuri line
Şi-atâtea taine-n nopţi de catifea
Când prin omăt, luciri diamantine
Se sting în dansul fulgilor de nea.

Atâtea flori de suflet curg în rânduri
Cu crini înmiresmaţi şi maci arzând
Când iarna tristă viscoleşte-n gânduri
Şi floare-albastră-i umple-alesul gând ...


GÂNDURILE, FLORI CE CRESC PE TÂMPLE

Gândurile, flori ce cresc în tâmple
Visele-ncăpute-n palma vremii
Călimări de suflet ce se umple
Cu dureri ascunse-n trupul iernii

Năvălesc în noi precum furtuna
Şi se năpustesc rupând zăgazuri
De pe boltă-şi oglindeşte luna
Chipul şters în luciul din iazuri

Pustiiri de vise-n copci de gheaţă
Între două ierni - parfum şi muguri,
Primăveri cu dor nestins de viaţă
Înflorind în liniştea din crânguri

Pumni de ghiocei, miresme fine
Ochi ce strălucesc râvnind iubire
Umbrele se sting, când din stamine
Aripi cresc spre cer în nemurire...


SORBIM DIN TRUPUL CLIPELOR NECTAR

Sorbim din trupul clipelor nectar
Şi ne-mbătăm cu sevele din muguri
Se logodeşte luna-ntr-un umbrar
De flori topite-n înroşite-amurguri.

În suflet, caldă, tinereţea-nfloare
Din visul nerostit se-ntorc albine
Şi-n zbor şovăitor peste ponoare
Îşi pleacă fruntea-n lacrimi de verbine.

Când izvodesc iubiri din vii torenţi
Se zbate-n noi neliniştea arsurii
Sorbim din templul tihnei, inocenţi,
Săruturi dezrobesc de vrajă nurii.

Din ceruri ce rostesc nespuse taine
Ne curge primăvara peste pleoape
Când pustiim trufii-n cernite haine
Şi muguri moi se pregătesc de-agape.

Rodeşte-n vie fructul dragostei
Şi sângerează-n cupe de cleştar
Se-mbrăţişează frunzele pe-alei
Scriind cuvintele-n zidiri de-altar.


SE FACE PRIMĂVARĂ CÂND ÎŢI SCRIU

Se face primăvară când îţi scriu
În ghiocei rodesc miresme fine
Când nopţile ne sânger-a pustiu
Purtăm în ochi luciri diamantine.

De sub zăpezi ce se topesc în noi
Se-ntinde-un lac cu unde de iubire
Un şal de nuferi peste umeri goi
Şi foc din maci ce arde în privire.

„Se face Dragobete când îţi scriu”
Mătase-i gândul care te-nfăşoară
Foşnind pe-altarul sufletului viu -
Năvalnic jar peste amurg de ceară.

Când pasu-ţi umblă-n iarba sângerie
Şi te sărut pe tâmplele-ţi blajine
Înfloare-n trup vlăstar de iasomie
Parfum şi dor şi dragoste de tine...


SĂRUTUL TĂU CA O MIREASMĂ

Sărutul tău ca o mireasmă
De ghiocei şi-omăt târziu
E dulcea nopţilor fantasmă
Oaza de verde din pustiu.

Când gurii tale roabă-i sunt
Secunda-mi uit în veşnicie
Narcise plâng în păr cărunt
Viori de lut şi-o simfonie ...

Prin umbre de tăceri pribeag
Tu sorbi din tainice potire
Pe buze fragii-mi stau şirag
Şi se topesc printre safire.

Georgeta RESTEMAN
Săcuieu, Cluj
ianuarie-februarie 2012
Referinţă Bibliografică:
Georgeta RESTEMAN - POEME DE IARNĂ / Georgeta Resteman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 430, Anul II, 05 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Georgeta Resteman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Georgeta Resteman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!