Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Georgeta Resteman         Publicat în: Ediţia nr. 607 din 29 august 2012        Toate Articolele Autorului

Georgeta RESTEMAN - CIPRU (13) - PRIETENII MEI CIPRIOŢI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă la primul contact cu viaţa pe insula misterelor şi-a fericirii - că doar aici a fost fieful zeilor, mai ales cel al zeiţei dragostei şi frumuseţii, Afrodita - n-am reuşit decât în mică măsură să cunosc localnici, următoarele două vizite mi-au dat prilejul de a întâlni, de-a cunoaşte îndeaproape şi mai ales de-a mă apropia de câteva familii cărora nu pot decât să le mulţumesc pentru felul deosebit în care m-au primit, m-au acceptat, m-au îndrumat şi m-au sprijinit inclusiv în obţinerea a cât mai multă informaţie despre Cipru şi valorile lui istorice şi culturale. Îmi place să cred că fiecare dintre aceştia şi toţi împreună pot fi astăzi numiţi, simplu dar cu toată consideraţia, prietenii mei dragi, din Cipru!  
 
Nu aş vrea să fiu părtinitoare cu niciunul, pentru că rolul fiecăruia este la fel de important ca şi al celuilat, pentru că niciunul dintre ei nu a făcut altceva decât să-mi dovedească, mie şi fiicei mele deopotrivă, că prietenia şi omenia nu ţin cont de origini, de limba vorbită, de locul din care provenim şi nici de eticheta cu care ne-au „încondeiat” unii „de-ai noştri”, că nu toţi românii suntem de proastă factură, că putem fi credibili, apreciaţi, acceptaţi şi apropiaţi de sufletele celor ce ne-au întins mâna prieteneşte, dând dovadă de încredere, onestitate şi multă căldură sufletească. Este motivul din care întotdeauna când trecem graniţele ţării noastre avem o anumită strângere de inimă, o teamă de a nu fi confundaţi cu confraţii care au creat o imagine falsă asupra României şi românilor în multe părţi ale lumii. Şi ca să fiu corectă faţă de fiecare şi chiar faţă de mine însămi vă voi face cunoscute persoane şi nume ce vor rămâne mereu în cartea de onoare a sufletului meu pe care viaţa şi Dumnezeu mi le-a scos în cale la timpul potrivit aici, în Cipru, aşadar, voi începe cu... începutul.  
 
Sfârşitul de decembrie 2007 a fost de fapt începutul vizitelor mele în insula Afroditei. Venisem atunci pentru a fi alături de copila-mi ce făcuse un stagiu de practică în Limassol şi urma să ne întoarcem în ţară după sărbătorile de iarnă. Aşa am ajuns să-l cunosc pe Marios, un tip carismatic, simpatic foc şi deosebit de primitor, pentru că prima cină la Limassol am servit-o chiar restaurantul lui chinezesc din „tourist area”; este locul unde Mădălina a lucrat mai apoi, în vacanţa de după terminarea facultăţii şi de unde, graţie domnului Marios a intrat într-o altă sferă pe plan profesional, investiţiile financiare. O cină de neuitat într-un loc pe care nu-l văzusem până atunci decât pe hartă şi un om care a rămas mereu un al doilea părinte al fetei mele pe pământ cipriot. Având o soţie minunată, talentat şi priceput pictor de icoane pe sticlă şi doi băieţi de toată frumuseţea care-l ajută în business-urile pe care le deţine, pot să spun că, de fapt, Marios i-a deschis Mădălinei drumul spre actuala profesie pe care o respectă şi o face cu pasiune. Astăzi, din motive lesne de înţeles în vremuri de criză, o agenţie lotto ce-i aparţine a luat locul fostului restaurant China Pallace. De câte ori îl vizităm, când timpul ne permite, simpaticul şi mereu veselul Marios ne pofteşte la o cafea „povestită” îndelung şi presărată tot timpul cu sfaturi utile şi cu încurajări atât de necesare atunci când dezorientarea, singurătatea şi depărtarea de locul numit „patrie” îţi dau atâtea şi-atâtea motive de îngrijorare. Mărinimos, empatic şi plin de optimism întotdeauna, Marios a primit răsplata doar de la Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru oamenii care l-au impresionat în mod plăcut şi cărora le-a oferit şansa de a le fi aproape atunci când a fost nevoie.  
 
Străinătatea şi inerentele ei suplicii au născut legaturi strânse şi între românii care trăiesc şi muncesc în Cipru; încă din perioada practicii studenţeşti în Limassol copila mea a avut alături colege de facultate cu care şi-a împărţit bucuriile şi necazurile şi cea mai apropiată sufletului ei a fost şi a rămas Judith, o clujeancă plină de viaţă, frumoasă, înaltă şi foarte simpatică. Cine-o cunoaşte nu poate să n-o îndrăgească, chiar dacă la ea „furtunul” se numeşte „furtună” şi cuvintele capătă sensuri nebănuite când se-ncurcă în folosirea genurilor gramaticale. Este o scumpă, „lunga” noastră de aproape doi metri şi mereu cu faţa luminoasă si zâmbăreaţă. Unde puteam ajunge mai repede şi mai aproape de locuinţa Madălinei la prima vizită în insulă decât la... „Malibu”, un bar select, liniştit, unde clientela este mereu selectă, mulţi englezi prieteni ai familiei căreia aparţine şi unde te simţi aşa cum ar trebui să te simţi în orice local intri şi doreşti să fii bine primit. Şi cum Judith lucra aici şi mai lucrează şi astăzi, după cinci ani, „Malibu” a devenit oaza noastră de relaxare, pentru că aici o cunoşteam pe ea şi pe proprietari, Michelle şi Nasos, o familie grozavă şi deosebit de prietenoasă. Michelle, o persoană agreabilă, simpatică şi veselă, Nasos, un bărbat frumos, brunet, din care grecul veritabil strigă spre privitor din fiecare colţişor al fiinţei sale. Au două fete minunate, cea mare, deja studentă la o universitate din Anglia. Mulţi dintre copiii ciprioţilor studiază în Anglia sau în alte universităţi din toată lumea. Sărbătorile petrecute în Cipru la sfârşitul lui 2007 au avut farmecul lor datorită acestor oameni inimoşi pentru că am petrecut noaptea dintre ani împreună cu ei şi cu alte câteva zeci de persoane. A fost cadoul nostru de Anul Nou, din partea lor... Dar nu acest aspect vreau să-l reliefez, este mai puţin important, însă felul în care s-au străduit să nu ne simţim străine, căldura cu care toţi ne-au primit şi ne-au acordat atenţie au scos în evidenţă caractere oneste, fine, deschise şi foarte agreabile care au reuşit cu prisosinţă să ne facă să-i îndrăgim şi să ne simţim ca şi cum am face parte din familie. Michelle face parte dintr-o familie mixtă, Mary, mama sa este din Cipru iar Ray, soţul ei, un englez cu o distincţie aparte, echilibrat, rasat şi deosebit de plăcut. Ori de câte ori am ajuns la „Malibu”, Mary – mai ales -, toată numai zâmbet şi voie bună mi-a vorbit cald, deschis tratându-mă la modul cel mai prietenos şi nelăsând să se strecoare nici măcar o urmă de stinghereală sau disconfort în comunicarea noastră, indiferent de contextul în care se desfăşura. Cunoaşterea de-atunci cu Mary şi Ray a fost preambulul prieteniei noastre de azi, când o dată pe săptămână ne vedem şi tare bine ne simţim împreună!  
 
Dar şirul cunoştinţelor făcute la Limassol în iarna aceea nu se opreşte aici; un alt localnic demn de toată cinstea este George, verişorul Michellei, care împreună cu ea şi Nasos se ocupă îndeaproape de bunul mers al afacerii de la „Malibu”. În perioada în care l-am cunoscut George devenise tătic pentru a doua oară. Soţia sa, Samantha, o englezoaică veritabilă, amabilă, drăguţă, respectuoasă şi cu o distincţie demnă de invidiat îi dăruise al doilea copil, pe Cristopher, iar Jamie, frăţiorul cu vreo doi-trei ani mai mare, avea de-acum partener de joacă. Când am revenit în Cipru în acest an, am avut ocazia să cunosc mult mai bine această familie şi să mă conving că atunci când ţi se pare că totul se năruie şi nu mai vezi o cale de ieşire din problemele care te frământă, Dumnezeu îşi întoarce subtil faţa înspre tine prin cei pe care ţi-i scoate în cale: George şi Samantha, Mary şi Ray şi alte câteva familii care şi-au făcut loc în sufletul şi viaţa mea de-aici, deschizându-mi o portiţă prin care să pot lăsa să plece departe de mine disperarea ce-mi da târcoale...  
 
Experienţa trăită în insula Afroditei poate n-ar fi fost suficient de interesantă şi dragă sufletului meu dacă n-aş fi cunoscut o familie, pe cât de simplă, pe-atât de onestă şi primitoare: Avghi şi Michalis. Locuim la primul etaj al casei unuia din cei trei copii minunaţi pe care bunii şi dragii mei prieteni i-au crescut minunat. Iar ei, cei mai simpatici şi mai sinceri oameni pe care i-am întâlnit, locuiesc în unul din apartamentele de la parterul casei, întâmpinându-ne cu zâmbet larg şi primitor, ori de câte ori ieşim sau intrăm în clădire. Sunt de vârstă apropiată de 70 de ani, plini de spirit şi vivace, mereu „în priză”, mereu alergând ba la Doros, - un sat aşezat între munţi, spre Troodos, unde au o casă frumoasă şi o grădină plină cu de toate şi unde am fost invitate şi noi-, ba la copii, ba la Pafos sau în alte locuri din insulă unde au treabă. Michalis este constructor de profesie. El a construit casa în care locuim şi alte câteva din împrejurimi. A lucrat mulţi ani în străinătate, din Cehoslovacia până în Arabia Saudită, a tras din greu ani buni departe de familie şi a reuşit, graţie priceperii şi hărniciei sale să ofere fiecăruia din copii o situaţie de care el şi Avghi sunt astăzi mândri. Catherina, Andrea şi Fidos, fiecare cu familie şi copii, calcă aproape în fiecare zi pragul casei părinteşti şi se bucură de atenţia şi sprijinul lor în continuare. Zilnic, de cum se crapă de ziuă, Michalis parcurge cei aproximativ 35 de kilometri până la proprietatea de la Doros unde irigă, sapă, curăţă, se ocupă de grădina ale cărei roade le valorifică aprovizionând uneori magazinele din aria în care locuiesc cu fructe şi legume. Ori de câte ori aduce produse proaspete, nu uită să sune şi să ne dea şi nouă din roadele muncii lor de la Doros, ca şi cum am face parte din familie şi mărturisesc, cu toată sinceritatea, că aşa ne tratează.  
 
Graţie bunătăţii şi priceperii ei la bucătăria cipriotă am avut ocazia să degustăm nenumărate măiestrii culinare gătite de mâna bunei şi inegalabilei Avghi, cu care, spre mirarea fiicei mele, mă înţeleg de minune, în pofida faptului că ea nu ştie o boabă de engleză şi eu bâigui doar câteva cuvinte şi expresii în greacă. Dar probabil înţelegerea noastră se înfăptuieşte printr-un limbaj al sufletului în care instrumentele de bază sunt respectul, sinceritatea şi onestitatea. Sărmăluţe împachetate în floare de dovleac, cu carne sau fără, gătite cu tot felul de arome mediteraneene, tot felul de legume şi salate pregătite în zeci de variante, plăcinte şi brânzoici tradiţionale cu haloumi, măsline sau fructe am gustat întotdeauna cu plăcere în casa lor. Apă proaspătă de munte, adusă în recipienţi, special pentru noi, ne răcoreşte în fiecare zi pentru că Mihalis nu uită de „Andria şi Georgia”, cum ne spun simpaticele noastre gazde. Sper ca într-o zi să-i am oaspeţi în casa mea, în ţara mea, acolo la poalele munţilor Vlădeasa din Apuseni şi să le pot răspunde pe măsura felului în care m-au primit şi m-au tratat aici, la Limassol.  
 
Familiile mixte din Cipru sunt numeroase şi variate, ca provenienţă etnică, iar eu am avut plăcerea să cunosc şi o altă combinaţie matrimonială: Nathalie şi Eli Aziz, doi tineri minunaţi reveniţi în Cipru din Liban, unde s-au cunoscut; Nathalie, cu mama cipriotă şi tatăl libanez, Eli, libanez 100%. Aş putea spune, fără să exagerez, că după ce a cunoscut-o pe fiica mea Nathalie i-a fost cea mai apropiată şi mai devotată prietenă; lucrează împreună de aproape doi ani în departamentul condus de Mădălina şi cum orice început este dificil pentru o tânără de 22 de ani, cât avea în momentul în care a intrat în vâltoarea investiţiilor financiare FOREX, Nathalie i-a fost aproape mereu. De curând cei doi tineri inimoşi au devenit părinţi; Theodor este un copilaş minunat, năzdăvan şi frumos, care a adus multă bucurie familiei pe care o vizităm adesea. Sunt fericită că am avut şansa să întâlnesc asemenea oameni!  
 
Dar cum în viaţă nimic nu se întâmplă fără un scop, iată că destinul a făcut ca aproape un an de zile să coabităm cu o fată minunată, din toate punctele de vedere, un om sensibil, cultivat, sârguincios, cu un orizont larg şi căreia îi datorez, în primul rând, „urnirea” din teama de conversaţie în engleză, deşi aveam un bagaj de cunoştinţe acumulate de-alungul câtorva ani. Fiorentina Pouli, despre ea este vorba, este unul dintre tinerii pe care oricine ar vrea să-i aibă în preajmă, pentru că este omul care ştie, care vrea, care poate, care dăruieşte şi care ţinteşte în permanenţă spre mai mult şi mai bine. Predă la o şcoală dar şi lucrează în acelaşi timp într-o companie care are ca obiect de activitate implementarea de programe şi proiecte ale Uniunii Europene, este implicată într-o organizaţie nonprofit care activează în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi, este membră a unui club de ciclism, fiind foarte pasionată de acest sport de care a molipsit-o şi pe fiica mea. O iubesc şi o admir pentru tot ce este şi tot ce face. Ea mi-a pus la dispoziţie cărţi, reviste, informaţii despre Cipru şi tainele lui; ea mi-a fost ghid când a fost nevoie şi împreună am împărtăşit impresii despre literatură, istorie, spiritualitate, despre terapiile alternative, despre cultură şi religie, pentru că tânăra mea prietenă este bine documentată, pasionată de artă, serioasă şi cu o gândire sănatoasă şi profundă. Lângă ea are azi un prieten minunat, un băiat de nota zece, pe care l-am îndrăgit de când l-am cunoscut anul trecut. Chris este un băiat cu mult bun simţ, inginer constructor şi managerul propriei firme de profil în Nicosia. De câteva luni Fiorentina nu mai locuieşte cu noi, însă ne vizitează ori de câte ori are o fărâmă de timp, pentru că între noi s-a legat o prietenie frumoasă şi sinceră. Sper să am ocazia să îi fiu alături dacă se va căsători cu Chris, şi aşa, la o nuntă în Cipru nu am participat, încă!  
 
Graţie ei am cunoscut un alt cuplu de tineri frumoşi, din toate punctele de vedere, dar mai ales, în zona aceea atât de sensibilă a sufletului: Elena şi Lucas! Printr-o minune dăruită de Dumnezeu şi prin intermediul Fiorentinei am păşit în casa lor într-o dimineaţă frumoasă şi liniştită de iunie. Într-un dialog deschis şi deosebit de plăcut cu Elena am aflat că, deşi este colega de serviciu a Fiorentinei în compania ce se ocupă de proiecte europene, a studiat artele, a fost campioană la dans modern, designer ambiental ulterior şi iat-o, ocupându-se în prezent de cu totul altceva. Casa ei dezvăluie însă vechea pasiune, atracţia spre frumos pentru că modul în care a decorat-o reliefează clar înclinaţiile artistice. Lucas, prietenul ei, un tânăr frumos şi pedant, deosebit de respectuos şi amabil este avocat; lucrează într-o firmă de avocatură din downtown-ul Limassolui. Nu m-am săturat să vorbesc cu ei, vrute şi nevrute şi să aflu cât mai multe lucruri despre insula în care m-am trezit ca într-un vis, căci de când e lumea, de voie de nevoie ajungi unde nu crezi şi faci ceea ce nu ştiai că poţi sau nu voiai să ştii că poţi...  
 
Şi cum vorba „volant...” la puţin timp după întâlnirea cu cei doi, am avut prilejul şi şansa să cunosc o altă familie dragă mie, Pauline şi Antonis; Pauline lucrează la aceeaşi firmă de avocatură cu Lucas, Antonis, un băiat minunat este informatician. Lucrează în Larnaca, zilnic navetând între cele două oraşe relativ apropiate. De o cuminţenie sufletească rar întâlnită şi un bun simţ atipic pentru generaţia lor, cei doi mi s-au lipit de suflet precum „marca de scrisoare”, cum spune o veche melodie de dragoste românească. Aflând că scriu o carte despre Cipru mi-au sugerat mai multe locaţii despre care nu ştiam şi care mi-au îmbogăţit bagajul cu note şi impresii despre insula Afroditei. În 2013, prin ianuarie vor deveni părinţi şi bucuria lor este cu atât mai mare cu cât au aflat că vor avea... gemeni. Ori de câte ori ajung la ei, în weekend-uri, pentru că în restul săptămânii sunt foarte ocupaţi, stăm minute în şir povestind despre tot şi despre toate, inclusiv despre România mea şi oamenii ei, despre bucătăria românească şi cipriotă şi câte altele nu ne umplu în mod plăcut timpul petrecut împreună. Am aflat că Pauline adoră supele aşa că se prea poate să-i gătesc curând un borş ca la mama lui sau o ciorbică a la grec (că tot suntem în Ciprul grecesc, nu?) şi de ce nu, o ciorbă ardelenească dreasă cu smântână sau o supă de pui cu tăieţei de casă, de care să-şi amintească şi mama celor ce-o vor degusta!  
 
Mă apropiam de finalizarea acestor însemnări şi eram convinsă că mă voi limita la cam atât în relatarea despre prietenii mei ciprioţi, dar ce greşeală imensă făceam dacă mă grăbeam, pentru că la sfârşit de iulie am avut din partea fiicei mele o surpriză pe cinste: o vizită într-o zonă muntoasă unde culmile păreau suspendate de baierele cerului şi liniştea-mi dădea impresia unei regine care domnea peste întinderile coastelor abrupte şi unde am cunoscut şi mai îndeaproape căldura şi ospitalitatea cipriotului veritabil. Cu Ilyiana, colega şi prietena bulgăroaică a Mădălinei, o fată deosebit de sensibilă şi de caldă, care a început să vorbească româneşte în dulce grai ardelenesc de-mi vine s-o pup toată ziua, la cât de dragă îmi este când spune „Ţucu-te, că faină-mi eşti!”, am plecat spre Louvaras, la vreo 25 de kilometri de Limassol, unde locuieşte şi munceşte mama ei. De cum am ieşit din oraş am urcat mereu, trecând prin doar câteva sate cochete şi mai mult printre munţi unde vegetaţia era mult mai bogată ca în alte zone vizitate de curând şi unde, şerpuind prin serpentine şoseaua-mi părea aidoma celei de pe Piatra Craiului, pe ruta Cluj-Oradea. Mă simţeam mult mai aproape de locurile de-acasă şi starea de spirit doborâtă de canicula limassoniană s-a schimbat automat. Louvaras este un sat aşezat în creierul munţilor Troodos, cu gospodăriile localnicilor cocoţate pe coaste muntoase, alternând cu porţiuni terasate pe care, culmea, au amenajate grădini şi solarii într-o privelişte minunată.  
 
Am fost întâmpinate la intrare de doi dulăi imenşi, paznicii tradiţionali ai gospodăriilor cipriote izolate şi nu numai, care după ce ne-au mirosit să se convingă că nu am venit cu rele intenţii ne-au urmat spre clădirea unde familia Pastellas ne aştepta, cu foukou pregătit în curte pentru ritualul duminical al fiecărui cipriot care se respectă, souvla! Mama Ilyianei, domnul Prodromos, stapânul casei şi gazda noastră, cei doi minunaţi fii ai săi, Pavlos şi Antonis ne-au primit ca pe adevăraţi prieteni şi oaspeţi dragi. Le-am simţit din prima clipă sinceritatea şi bucuria de a ne avea aproape şi s-au grăbit să pregătească ţepuşele cu bucăţi de carne preparată în faţa noastră de proprietar, pentru a degusta împreună tradiţionala souvla. M-a frapat abilitatea bărbatului de talie mijlocie, cu o înfăţişare care o să rămână pentru mine imaginea tipică a cipriotului autentic: îndesat, plin de viaţă, cu ochii, cred, de culoare deschisă, albastru-verzui, cu zâmbetul care-i potopea de fiecare dată ochii şi cu o mustaţă cum numai în filme văzusem până atunci, răsucită până spre pomeţii obrajilor. Simpatic foc, glumeţ şi deschis, în timp ce noi sporovăiam de zor, care în ce limbă se descurca sau prin semne acolo unde nu ne ieşea, a pregătit frigările lungi de cam un metru cu bucăţi de mărime medie de carne de porc şi pui asezonată corespunzător, ca apoi să le aşeze pe stativul cu cărbuni încinşi, nelipsitul foukou, să se rumenească.  
 
Fiecare a contribuit cu ce a putut la aşezarea mesei în curte, pe un platformă tăiată în munte, de unde aveam o panoramă superbă. Salată grecească, halloumi, lountza, măsline şi alte bunătăţi au umplut imediat masa şi gazdele nu conteneau să ne servească cu toate felurile de băutură ce le înşiraseră pe masă ca la un bar de lux! Cu greu am făcut faţă insistenţelor lor de a servi într-una, mai ales că souvla fierbinte şi ademenitoare era în cantităţi industriale cu care se puteau hrăni două zile toţi cei 12 muncitori care lucrau pentru domnul Pastellas la făbricuţa de îmbuteliat apă plată ce o deţine în clădirea din vecinătatea locuinţei. Mădălina îmi atrăsese atenţia să nu cumva să-i refuz sau să nu-i las să-mi pună în farfurie cât vor ei că sunt foarte refractari la astfel de gesturi şi consideră un afront adus ospitalităţii lor. Aşa că ne-am chinuit să facem faţă şi după mai bine de trei ore de stat la masă şi gustat ne-am urnit cu greu şi am făcut o plimbare prin împrejurimi. N-a fost chip să urc mai mult decât până la staţia de pompare, filtare şi depozitare a apei, la câţiva zeci de metri de casă, unde domnul Pastellas mi-a vorbit despre afacerea care se vede că merge foarte bine.  
 
Apa este un lux scump plătit în insulă şi simpaticul întreprinzător fusese inspirat în demararea acestui business. Gospodăria familiei se află amplasată pe un teren pe coasta muntelui lângă făbricuţa denumită „Pastellas brothers”, unde îmbuteliază apă plată. „Tzyraz” am reuşit cu greu să citesc cu voce tare pe eticheta elegantă de pe flacoanele trase în folie şi stivuite în depozit. Denumirea se poate traduce ca „Apa Sfintei Maria” şi provine de la numele bisericii din apropierea puţului adânc de aproape 100 de metri, forat pentru extragerea ei. Chimistă fiind am studiat eticheta şi componentele minerale ale acesteia constatând că este foarte bogată în magneziu şi excepţională la gust. Omul nostru, cu o modestie de nedescris mi-a vorbit despre investiţia de 4,5 milioane de euro ca şi despre un lucru obişnuit, fiind convins că alături de cei doi fii care fac distribuţia în oraşele cipriote cu mijloace de transport proprii şi de mama Ilyianei care se ocupă de partea economică, va putea dezvolta afacerea şi în curând va exporta în ţările arabe. Mi-au plăcut mult aceşti oameni minunaţi şi le-am admirat încrederea în ei, în primul rând, rigurozitatea cu care îşi făceau planul de marketing şi mai ales felul în care îşi tratau muncitorii. Printre aceştia se află şi români, dintre care un tinerel din Bucureşti, care tocmai urma să se căsătorească cu nepoata domnului Patellas. Zilnic doamna gătea pentru echipa de la fabrica ce mi-a plăcut enorm, fiind dotată în totalitate cu instalaţii noi şi foarte moderne.  
 
De curând am ajuns din nou la Louvaras, dar de data asta ne-au pregătit altă surpriză şi preţ de câteva ore ne-am bucurat împreună cu familia Pastellas de locurile din împrejurimi făcând un drum de circa 60 de kilometri prin munţii Trodoos şi culminând cu o masă servită de data asta la un local situat în pădure şi unde ne-am înfruptat din nou cu specialităţi tradiţionale. La plecare, patronul restaurantului ne-a întors din drum: din partea casei venise un platou imens cu delicioasele plăcinţele numite loukoumades!  
 
E minunat să nu te simţi singur într-o lume care ţi-e străină, e minunat ca Dumnezeu să-ţi rânduiască să întâlneşti oameni deosebiţi, cu suflete calde şi cu care să te simţi în largul tău, care să nu se uite chiorâş la tine, care să te trateze ca pe „unul de-al lor” şi cu care să legi prietenii frumoase şi sincere. Eu mă consider o norocoasă printre oamenii pe care destinul mi i-a scos în cale în Cipru şi acest lucru cred că-mi va da puterea să iert, să uit, să rezist şi să continui să sper că ţara mea, de care nevoia şi lupta pentru subzistenţă mă ţin departe, să poată şi să vrea să-mi ofere şansa de a mă întoarce, ducând cu mine ACASĂ o carte alături de gândurile frumoase şi prietenia celor care aici şi acum mi-au întins mâna, pentru ca dorul şi depărtarea să mi se pară mai uşoare...  
 
Georgeta Resteman  
Limassol, Cipru  
22 august 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Georgeta RESTEMAN - CIPRU (13) - PRIETENII MEI CIPRIOŢI / Georgeta Resteman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 607, Anul II, 29 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Georgeta Resteman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Georgeta Resteman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!