Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Georgeta Resteman         Publicat în: Ediţia nr. 591 din 13 august 2012        Toate Articolele Autorului

Georgeta RESTEMAN - CIPRU (11) - NICOSIA DE DINCOACE DE „LINIA VERDE”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu se cădea ca tocmai centrului administrativ al insulei ce m-a fascinat cu tot ce am văzut până acum să nu-i acord un plus de atenţie şi să nu ajung din nou în „capitala ruptă-n două”, cum mi-a plăcut să numesc Nicosia în unul din primele mele grupaje de impresii adunate în periplul cipriot. Şi cum prilejul vine când şi cum nu te aştepţi, iată-mă la început de iulie 2012, în mijlocul săptămânii, hoinărind singură pe străzi fără număr şi căutând ceea ce-mi doream dintotdeauna – cunoaştere, cunoaştere şi iar cunoaştere, de data aceasta despre fiecare colţişor al Nicosiei. Seminarul CYSEC la care fiica mea, Mădălina participa două zile în capitală, a fost „portiţa” deschisă spre o nouă descindere în oraşul „născut din mare”, aşa ca am profitat de ocazie din plin.  
 
După căderea Zidului Berlinului, Nicosia a rămas singura capitală divizată din lume, delimitată - după cum am mai afirmat, de celebra „linie verde” aflată sub observarea permanentă a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Nu mi-am ales o anumită ţintă însă am căutat să ajung în câteva locuri interesante despre care citisem de curând.  
 
Cum istoria Ciprului a devenit cu fiecare zi petrecută aici tot mai incitantă, făcând o reală pasiune pentru a şti cât mai multe despre aceste locuri – atât cât mi-a fost permis, nici cea a capitalei nu era de neglijat; aşa că m-am trezit din nou printre file prăfuite încercând să găsesc răspunsuri la câte şi mai câte întrebări se zbăteau în mintea mea...  
 
Istoria Nicosiei, filă cu filă  
 
Dacă potrivit legendei zeiţa-simbol a Ciprului, Afrodita, a apărut din spuma valurilor mării, atunci naşterea ei poate fi comparată cu însăşi apariţia - din perspectivă geologică, a insulei “crescute” din mare. Nucleul acestui fenomen îl constituie munţii Troodos, care, conform specialiştilor are o vechime de peste 92 de milioane de ani. “Creşterea” Troodosului din mare pe structura rocilor create din sedimentele calcaroase antice s-a produs cu peste 10 milioane de ani în urmă, continuând treptat cu alte depuneri de calcar şi conducând la o scădere în profunzime a mării. Astfel, ultimul lanţ ataşat Troodosului este Pendadactylos, la nord de acesta, iar întregul ansamblu format din masivele muntoase şi câmpia fertilă de la poalele lor poartă numele de Mesaoria. Teritoriul pe care azi se află Nicosia se pare că a “răsărit” din mare cu aproximativ 1,8 – 5 milioane de ani în urmă, alăturându-se lanţului muntos existent.  
 
Istoria Nicosiei este la fel de zbuciumată şi “colorată” ca istoria întregii insule. Multiple stăpâniri, cu tot atâtea evenimente marcante au amprentat de-a lungul veacurilor oraşul locuit încă de la începutul epocii bronzului (2500 î.Hr.), când primii locuitori s-au stabilit în câmpia Mesaoria. Devine oraş-stat, cunoscut sub numele de Ledra sau Ledrae, făcând parte din cele 12 regate antice din Cipru construite de ahei, după Războiul Troian. Vestigii arheologice care confirmă existenţa Ledrei se află la Ayios Paraskevi, în sud-estul oraşului. Regi au fost mai mulţi în Nicosia, dar cel despre care se cunosc date certe este regele Onasagoras al Ledrei. Oraşul este distrus de asirieni care îl invadează prin 672 î.Hr., fiind regăsit în listele plătitorilor de tribut către asupritorii asirieni. În jurul anului 300 î.Hr. aşezarea a fost reconstruită de către Lefkonas, fiul lui Ptolemeu, iar numele pe care-l primeşte este Lefkotheon. Agricultori şi comercianţi de soi erau locuitorii Nicosiei din acele timpuri! Oraşul este menţionat în scrierile bizantine ca Lefkousia sau Kallinikisis. Astăzi denumirea grecească a Nicosiei a rămas aceeaşi din vremurile de demult, Lefkosia.  
 
Izvoarele documentare atestă faptul că în secolul IV d.Hr. oraşul a devenit centru episcopal. Raidurile arabe asupra insulei din anul 647 au făcut prăpăd şi au produs mari pagube, printre care şi distrugerea Salamisului, capitala de atunci a insulei. Bizantinii mută centrul administrativ al Ciprului la Nicosia în jurul anului 965, în primul rând din considerente de securitate. Ultimul guvernator bizantin în insulă a fost Isaac Comnenus, care a condus destinele ciprioţilor o perioadă. Deţinea la Nicosia palatul bizantin, una dintre construcţiile cu care s-a îmbogăţit peisajul arhitectural al aşezării în perioada 1183-1191. Aminteam în unul dintre materialele despre Limassol despre conflictul dintre Comnenus şi regele Angliei, şi despre consecinţele pe care le-a avut; n-o să mai repet, cert este faptul că regele Richard Inimă de Leu a invadat insula în urma disensiunilor avute cu Comnenus, învingându-l la Tremetousia şi devenind astfel stăpânul insulei.  
 
Instalarea templierilor în palatul din Nicosia a avut loc după „cumpărarea” Ciprului de la regele englez. Datorită modului tiranic de stăpânire şi a imenselor dări percepute, nicosienii s-au ridicat împotriva lor. În ziua Sfintelor Paşti, pe 11 aprilie 1192 o revoltă puternică a zguduit capitala Ciprului, templierii fiind izgoniţi din Nicosia şi palatul bizantin distrus.  
 
Istoria Nicosiei ca parte integrantă a Ciprului, a traversat aceleaşi etape ca şi istoria insulei, bineînţeles, cu particularităţile de rigoare. După plecarea templierilor un alt val de stăpânitori îşi instaurează „cartierul general” la Nicosia: lusignanii! Guy de Lusignan, francez de origine şi rege al Ierusalimului la acea dată, cumpără insula şi aduce mulţi nobili din Franţa, Ierusalim, din Regatul Antiohia şi Armenia. Din nou Nicosia devine sediul central al noilor stăpâni care au rămas în Regatul medieval al Ciprului timp de aproape 300 de ani (1192-1489). În ciuda faptului că sistemul feudal dur impus de lusignani a adus marea parte a ciprioţilor la statutul de iobagi, în Nicosia - ca şi în alte zone ale insulei - dinastia franceză a construit mult: zidurile capitalei, palate, biserici latine, chiar şi o biserică în stil gotic - Catedrala Sfânta Sofia din partea de nord - ce adăposteşte mormintele regilor lusignani. Primul castel aparţinând acestei ere este construit în timpul regelui Henry I (1211); pe sigiliile regale apărea castelul şi inscripţia “CIVITAS NICOSIE”- prima dată când se regăseşte această denumire dată capitalei cipriote de către lusignani.  
 
În anul 1489 Ciprul intră sub stăpânire veneţiană; administarea insulei se exercită tot de la Nicosia. Vechile ziduri ale oraşului construite de francezi sunt demolate şi noi fortificaţii întăresc securitatea capitalei în anul 1567; tot atunci se mai construiesc şi câteva palate private, palatul regelui, biserici latine şi creştin ortodoxe dar şi mănăstiri. Zidurile veneţiene sunt bine păstrate până în prezent şi au forma unei stele cu 11 bastioane, cu o arhitectură care să permită mânuirea cât mai uşoară a armelor, a tunurilor în caz de nevoie. Această „stea” a devenit emblema oraşului. Zidurile veneţiene au fost prevăzute cu trei porţi: Kyrenia - poarta spre nord, poarta de vest - spre Pafos şi poarta Famagusta. Prin cetatea veneţiană curgea râul Pedieos; ca măsură suplimentară de securitate împotriva atacurilor externe, în anul 1567 cursul acestuia este deviat şi dirijat spre şantul exterior de apărare.  
 
În anul 1570, la 1 iulie, un nou val de atacatori se abate asupra Ciprului, otomanii; până la data de 9 septembrie a aceluiaşi an, 1570, turcii reuşesc să ocupe mare parte din insulă şi intră în Nicosia. Asediul oraşului a fost cumplit: turcii au demolat şi au pârjolit tot ce le-a stat în cale; aproximativ 20.000 de locuitori au fost ucişi, palatul regal a fost jefuit. După instaurarea stăpânirii otomane bisericile latine au fost transformate în moschei (cum este catedrala Sfânta Sofia, din partea nordică a capitalei cipriote) iar zidurile vechii cetăţi au delimitat, nimic altceva, decât o imensă groapă de gunoi a oraşului ... Partea de nord a fost fieful stăpânirii turce, sudul fiind populat îndeosebi cu ciprioţi greci pe când celelalte grupuri etnice, cum ar fi armenii şi latinii, au fost concentrate spre poarta vestică, cea dinspre Pafos.  
 
La 5 iulie 1878 insula întră sub stăpânire engleză iar la 31 iulie, în acelaşi an, la Nicosia ajunge Garnet Wolseley, primul reprezentant al coroanei britanice în Cipru. Wolseley a procedat imediat la organizarea regiunilor cipriote în districte, stabilindu-se temporar în tabăra amplasată la mănăstirea Kykkos.  
 
Nicosia a trecut prin mari transformări urbanistice în timpul adminstraţiei britanice: reşedinţa lui Garnet Wolseley a fost construită pe un loc din apropierea palatului prezidenţial de azi; până la ridicarea acesteia el a rămas, însă, la Kykkos. Reconstrucţia oraşului a început în spaţiul delimitat de zidurile veneţiene. Grădinile private, alimentarea cu apă din apeducte, fântâni publice, drumuri, toate au intrat în atenţia britanicilor. În 1881 s-a dezvoltat reţeaua de drumuri care erau din macadam, asfaltarea lor a început de-abia după Primul Război Mondial. Britanicii au confecţionat deschideri în zidurile vechii cetăţi pentru a înlesni accesul dincolo de ele: în 1879 – poarta Pafos şi în 1882 - cea spre Limassol. În vara lui 1882 s-a procedat la extinderea limitelor municipale în afara zidurilor pe o rază circulară, cam la 500 de metri de la unghiurile bastioanelor fortificaţiei. După război, satele din preajma Nicosiei s-au dezvoltat mult şi treptat, alte şi alte deschideri au urmat aşa fel încât până în 1958 oraşul şi suburbiile sale au devenit una şi-aceeaşi localitate. Oraşul vechi era fieful comercianţilor şi meşteşugarilor locali.  
 
Această perioadă de sfârşit de deceniu şase din secolul XX este marcată de apariţia unei mişcări puternice împotriva britanicilor, acţiune condusă de organizaţia naţionalistă a ciprioţilor greci, EOKA, în intenţia căreia era alipirea Ciprului la Grecia. În timpul acestor frământări capitala Ciprului este gazda multor evenimente sângeroase. Eşuează lupta naţionaliştilor, dar în 1960 Ciprul devine stat independent cu capitala la Nicosia, fiind încheiat un acord între ciprioţii greci şi turci. Începând cu 1963 între cele două comunităţi apar o serie de tensiuni şi neînţelegeri, situaţie care a necesitat intervenţia Naţiunilor Unite pentru aplanarea conflictului. Începe o puternică segregare a teritoriilor locuite de comunităţile greacă şi turcă şi la sfârşit de an 1963 apare renumita „linie verde” – a cărei denumire provine de la culoarea verde cu care reprezentantul ONU a delimitat pe hartă cele două zone controlate de către comunităţile în litigiu. Ciprioţii turci se retrag atunci de la guvernare.  
 
La 15 iulie 1974, pe fondul continuării tensiunilor intercomunitare are loc o lovitură de stat a juntei greceşti; preşedintele Makarios al III-lea este demis şi înlocuit cu un pronaţionalist, Nikos Sampson, însă la 20 iulie, în acelaşi an, sub pretextul restabilirii ordinii constituţionale în Cipru insula este invadată de armata turcă. Operaţiunea invadatorilor turci a purtat numele de cod „Operaţiunea Attila” şi s-a desfăşurat în două etape: prima, cea din 20 iulie şi următoarea, la 14 august 1974 când armata turcă a avansat şi a capturat, treptat, Famagusta şi Kyrenia. Cei aproximativ 600.000 de locuitori ai zonei de conflict au intrat într-un proces de migrare forţată, circa 200.000 dintre ei, greco-ciprioţi, fiind dezrădăcinaţi şi nevoiţi să se retragă la sud de „linia verde”; 60.000 de turco-ciprioţi rămăseseră în zona autonomă greacă, siguranţa vieţii lor fiind foarte fragilă.  
 
Zona ocupată de forţele turceşti a fost declarată la 13 februarie 1975 stat federal turc; apoi, la 15 noiembrie 1983 ciprioţii turci au declarat independenţa, constituindu-se în Republica Turcă a Ciprului de Nord, nerecunoscută la nivel internaţional.  
 
Din 1974 până în 23 aprilie 2003 trecerea dintr-o parte în alta a „liniei verzi” nu a fost posibilă; după aproape 30 de ani s-a înfăptuit prin punctul de trecere Ledra Palace, urmată apoi de deschiderea altor puncte similare ca Ayios Dometie şi Ledra Street.  
 
N-am putut rămâne impasibilă în faţa atâtor momente marcate de zbucium şi nesiguranţă din istoria Nicosiei şi m-am simtit datoare faţă de tine, cititorule, să-ţi fac o prezentare succintă a „cutremurelor” istorice şi socio-politice ce-au zguduit de-atâtea ori capitala cipriotă. Mărturisesc că, deşi azi nu prezintă niciun pericol (sau cel puţin aşa am observat ca simplu trecător pe dalele prezentului Nicosiei), tot cu strângere de inimă şi cu teamă mascată de entuziasmul de a vizita şi a vedea cât mai mult, am petrecut cele câteva ore pe străzile şi în lăcaşele culturale ale capitalei cipriote.  
 
Prin vechea Lefkosie - „oraşul dintre ziduri”...  
 
Şi fiindcă aveam la dispoziţie, slavă Domnului, o mulţime de timp să “rătăcesc” în voie în Nicosia, ce putea să-mi fie mai la îndemână decât centrul capitalei cipriote? Am început periplul nicosian cu Ledra Street, situată în mijlocul oraşului, astăzi declarată monument istoric, cea mai aglomerată arteră comercială în trecut. Străzi adiacente înguste, delimitate de pereţii clădirilor tipice, magazine, baruri, cafenele, galerii de artă, toate într-o aglomerare care te zăpăceşte la prima vedere, dar fiecare are rostul ei şi cota de atenţie pe care i-o alocă vizitatorul novice ca şi mine.  
 
Punte de legătură între părţile de nord şi de sud ale oraşului vechi, cu o lungime de circa un kilometru, Ledra Street te captivează într-un mod inexplicabil; unul din teatrele de luptă frecvente ale luptătorilor EOKA (Organizaţia Naţională a Luptătorilor Ciprioţi) cu soldaţii britanici, un real vad al morţii după 1955, strada primeşte la un moment dat porecla de Mile Murder.  
 
După 1963, date fiind tensiunile interetnice din Cipru, ciprioţii turci se retrag în nordul Nicosiei, devenit una dintre enclavele cipriote turce din insulă. Blocarea străzilor care făceau legătura între nordul şi sudul oraşului a fost inerentă. Aşa s-a întâmplat şi cu Ledra Street, care timp de mulţi ani a rămas blocată. Urmele evenimentelor petrecute aici se mai pot observa în pereţii clădirilor înghesuite una lângă alta ce dau impresia existenţei unui perete compact, mai degrabă, decât a unei înşiruiri de clădiri. Zona tampon („linia verde”) administrată de forţele ONU trece inclusiv prin Ledra Street care se redeschide de-abia în anul 2008, la 3 aprilie, de când se poate trece prin punctul de frontieră amplasat aici din partea greacă a Ciprului în partea aflată sub adminstrare turcă.  
 
Piaţa Phaneromeni nu putea să-mi scape, citisem despre ea şi aflasem că era centrul capitalei cipriote înainte de invazia turcă din 1974; cum nu era departe de Ledra Street unde mă pierdusem printre buticuri şi cafenele timp de mai bine de o oră, mi-a stat la îndemână să o vizitez. Mă găseam într-un loc ce cuprindea un întreg ansamblu de clădiri istorice pe care le puteam admira în voie şi le puteam afla istoria. Biserica Phaneromeni - construită în 1872 şi care găzduieşte rămăşiţele pământene ale unor înalte feţe bisericeşti, episcopi şi arhiepiscopi executaţi în 1821 de către turci în Piaţa Saray -, şcoala şi biblioteca cu acelaşi nume, precum şi Mausoleul de marmură.  
 
Am intrat mai apoi pe strada Arhiepiscop Kyprianos unde se află Palatul Arhiepiscopal care, deşi îţi dă impresia unei clădiri foarte vechi fiind o imitaţie tipică a stilului veneţian, este construit în 1956. În imediata apropiere se află Catedrala Saint John ridicată în 1665, o veritabilă reprezentantă a stilului gotic, găzduind o frumuseţe de fresce pitoreşti. Interesantă vecinătate, nu? Nu este altceva decât rezultatul ocupaţiilor anterioare în Cipru, lucru lesne de observat în toată insula. Tot din Piaţa Phaneromeni se ajunge uşor pe o altă străduţă înţesată de magazine şi magazinaşe, strada Onasagorou.  
 
Cum sunt o norocoasă în a întâlni omul potrivit în locul potrivit, nici la Nicosia norocul n-a stat degeaba şi mi-a scos în cale o altă “rătăcită” ca mine, o englezoaică plină de carismă şi „tobă” de istorie veche (am aflat ulterior că era profesor de istoria antichităţii la un colegiu londonez). Nu mi-au mai trebuit nici pliante, nici ghizi, pentru că Elizabeth mi-a fost cel mai minunat ghid. N-aş fi îndrăznit altfel să merg spre nordul Nicosiei, însă englezoaica mi-a stârnit curiozitatea şi am dat o raită şi în nordul centrului vechi, atât cât se putea ajunge pe jos într-o zi caniculară, ca şi toate zilele verii mediteraneene, de altfel.  
 
În partea de nord a oraşului dintre ziduri, cum mai era denumită Nicosia se poate vizita Moscheea Selimiye, locul în care se celebrează cele mai importante evenimente şi sărbători musulmane, cum este Bayramul. Fosta catedrală Sfânta Sofia, construită între 1208-1229 este principala moschee din această parte a insulei. Mai sunt şi alte moschei renumite, precum Haydarpasha Moscheea şi Moscheea Arabahmet, însă noi nu le-am vizitat. Moschei se găsesc şi de cealaltă parte a “liniei verzi”, pentru musulmanii care vieţuiesc aici. Însă centrul vechi din partea nordică a Nicosiei este principala atracţie turistică.  
 
Centrul nordic al Nicosiei cunoscut sub numele de Piaţa Ataturk - Piaţa Saray, este de formă aproximativ pătrată, căpătând acest nume de la Palatul Lusignan (Saray) aparţinând dinastiei cu acelaşi nume, palat ce fusese ridicat aici şi apoi distrus de către veneţieni în anul 1489. Atunci veneţienii au reconstruit piaţa în formă de pătrat şi în mijlocul ei au amplasat o imensă coloană din granit adusă din oraşul grecesc Salamis (coloana fusese un tribut plătit veneţienilor). În partea superioară a monumentului străjuia leul Sfântului Marcu iar la bază se aflau straturi din arme, aparţinând familiilor nobililor veneţieni. La capturarea Nicosiei de către turci în 1570, coloana a fost dată jos şi lăsată în curtea unei moeschei iar leul a fost luat din partea ei superioară. În Piaţa Saray au avut loc multe scene sângeroase; au fost executaţi aici 486 de ciprioţi greci acuzaţi de conspiraţie cu rebeliunea greacă în preajma războiului de independenţă din Grecia (iulie 1821), sub administraţia otomană condusă de guvernatorul Mehmet Kuçuk, printre care şi patru înalţi prelaţi – episcopi ciprioţi greci; tot atunci, arhiepiscopul Ciprian a fost spânzurat de un dud, în această piaţă. Britanicii au reconstruit coloana din centrul pieţei în 1915, înlocuind leul Sfântului Marcu cu o sfera din bronz.  
 
Istoria capitalei cipriote este concentrată în centrul istoric, este foarte adevărat, între zidurile pătratului ce-l conturează; oraşul nou, însă, se află dincolo de ele. Piaţa centrală din noua Nicosie este Piaţa Eleftheria unde se poate vedea Primăria, poşta, biblioteca municipală. O altă serie de străzi comerciale înţesate de lume, forfotă şi multă galăgie te ameţesc de nu mai ştii pe ce lume trăieşti; doar când treci pe lângă terase şi cafenele din care este imposibil să nu razbată acorduri de buzuki te trezeşti la realitate şi îţi dai seama că nu eşti altundeva, decât în Cipru!  
 
O incursiune printre muzeele nicosiene  
 
Muzeele nicosiene sunt cunoscute prin exponatele puse la dispoziţia publicului vizitator ca făcând parte integrantă din valorile culturale ale încercatei capitale şi ale întregii insule. La Muzeul Arhiepiscopal se poate vizona cea mai însemnată colecţie de icoane din Cipru. Nicosia are un singur muzeu de istorie, Muzeul Municipal Leventis, găzduit de un vechi conac din piatră construit în 1885 în oraşul vechi. Conacul a servit reşedinţă şi clinică pentru medicul Themistoklis Dervi, 27 de ani primarul Nicosiei acelor vremuri. Ideea înfiinţării muzeului în această locaţie a aparţinut edilului numărul unu al oraşului, primarul Lellos Demetriades, în 1984, când semnează un parteneriat cu Fundaţia Anastasios G. Leventis în calitate de sponsor. Fundaţia achiziţionează actuala locaţie şi sunt demarate lucrările de reconstrucţie. La 20 aprilie 1989 este inaugurat Muzeul Leventis, nume primit în semn de recunoştinţă faţă de sponsorul graţie căruia a putut fi realizat acest act cultural. Aici este promovată istoria Nicosiei şi a Ciprului, totodată. Exponatele se înmulţesc în permanenţă; sunt organizate evenimente de profil, programe educaţionale, simpozioane, conferinţe, prelegeri. În 1991 Muzeul Leventis primeşte distincţia de „Muzeul European al Anului”.  
 
Deoarece muzeul se află în zona în care hoinăream nestingherită, nu am stat pe gânduri când am descoperit că pot să ajung la el cu uşurinţă. Intrarea este gratuită dar în holul de la intrare se află o urnă pentru eventuale donaţii. Alături, o zonă subterană protejată cu sticlă este dovada certă a săpăturilor arheologice ce au avut loc aici. 5.000 de ani de istorie cipriotă sunt adunaţi cu migală între pereţii acestui muzeu, din anul 3000 î.Hr. şi până în prezent. Piese arheologice, fotografii, hărţi şi cărţi vechi, costume tradiţionale, ceramică medievală, bijuterii şi piese de mobilier constituie zestrea expoziţională a muzeului. Obiectele sunt repartizate în mai multe galerii amplasate pe caturile vechiului conac: Galeria Nicosiei, cuprinzând obiecte antice, Galeriile bizantine şi medievale unde se poate vedea o superbă colecţie de nave aparţinând secolelor XIII – XV, Galeriile veneţiene, cu costume veneţiene şi o colecţie de hărţi vechi, Galeriile otomane, Galeriile britanice şi apoi cele aparţinând perioadei de după dobândirea independenţei de stat. Tot în cadrul muzeului se găseşte o mică bibliotecă cu cărţi rare şi manuscrise vechi despre istoria Nicosiei. Parterul clădirii atrage atenţia în mod deosebit printr-un mozaic de excepţie.  
 
În capitala Ciprului se mai pot vizita Muzeul de Artă Populară, cu cea mai mare colecţie de obiecte etnografice din Cipru – ceramică, costume, dantelărie, fierărie, sculptură în lemn şi picturi; clădirea care-l găzduieşte este cel mai elocvent exemplu de arhitectură urbană a secolului trecut, când Ciprul se afla sub dominaţie otomană. Apoi, în Nicosia mai există un muzeu al luptei pentru independenţă în care se găsesc mărturii ale evenimenteloe din anii '50, perioada frământărilor din preajma obţinerii independenţei de stat. Muzeul Etnografic şi Centrul de meserii tradiţionale sunt alte două locuri ce merită vizitate. Nici alte etnii care convieţuiesc în capitală nu au fost sunt neglijate: în Nicosia funcţionează Arhiepiscopia armeană, un mic templu budist, Arhiepiscopia maronită şi o mănăstire în care a fost găzduit însuşi Suveranul Pontif în timpul vizitei efectuate în Cipru în anul 2010. Nu am reuşit să ajung peste tot şi să vizitez, însă consider că toate aceste obiective trebuie menţionate, fiecare având importanţa lui în peisajul cultural al capitalei cipriote.  
 
Alte repere culturale lefkosiene  
 
Evenimentele culturale organizate de municipalitate sau alte organizaţii independente de profil sunt oferite într-o mare varietate de către Performing arts Nicosia. Orchestra Simfonică a Ciprului înfiinţată în 1987, este sponsorizată în principal de către guvern şi prezintă spectacole pentru publicul de toate vârstele; organizaţia care o patronează se angajează permanent în programe educaţionale şi de sensibilizare a iubitorilor muzicii clasice sau în alte activităţi culturale care au loc la nivelul întregii insule.  
 
La Nicosia funcţionează Organizaţia teatrală din Cipru înfiinţată în 1971, membră a Convenţiei de Teatru European. Spectacolele de teatru se desfăşoară sub egida acestei organizaţii la Teatrul Municipal Latsia, Skini Nea şi Ena Theatro. O piaţă în aer liber, un amfiteatru, un spaţiu expoziţional şi un bar formează ansamblul cunoscut sub numele Skali Aglantzias, unde se desfăşoară spectacole, concerte, alte evenimente culturale.  
 
Nu mai puţin lipsit de importanţă în aria culturală nicosiană este Teatrul satiric al Ciprului, fondat în 1983 de către actorul Kafkaridis Vladimiros - primul teatru sprijinit financiar de către guvern. Teatrul Strovolos, un alt edificiu cultural, găzduieşte evenimente caritabile, educaţionale, spectacole de teatru, concerte, spectacole de operă şi balet.  
 
Un reper cultural semnificativ al Nicosiei este Centrul municipal de artă, cunoscut sub numele de Galeria Pierides. Centrul este înfiinţat în 1994 cu sprijinul nemijlocit al aceleiaşi familii Pierides, despre care am aflat că a devenit tradiţie prin implicarea în astfel de acte de cultură şi la Larnaca, şi în alte părţi ale Ciprului. Galeria funcţionează într-o clădire oferită de către Autoritatea Naţională de Energie Electrică a Ciprului, “Palia Ilektriki”. Clădirea a fost restaurată şi destinată apoi găzduirii acestui centru de arte, fiind distinsă cu premiul Europa Nostra, în 1994. Colaborarea municipalităţii cu Fundaţia Pierides a avut drept scop crearea unui centru performant, care să activeze la standarde internaţionale în vederea promovării artei contemporane, prin organizarea de expoziţii şi manifestări naţionale şi internaţionale. Centrul a stabilit de-a lungul timpului contacte şi colaborări cu marile muzee şi fundaţii ale lumii: Galeria Naţională a Greciei, Muzeul Picasso din Paris, Muzeul de artă modernă Brighton, Muzeul Kelvingrove şi Galeria de artă din Glasgow, Fundaţia Dakis Ioannou Atena, Ministerul Educaţiei din Franţa şi altele. Aici, unele manifestări au devenit tradiţionale, aşa cum este cazul “Symposiart”, eveniment organizat anual cu scopul prezentării creaţiilor artiştilor moderni britanici.  
 
Programele educaţionale din domeniul artelor sunt în permanenţă în atenţia centrului. Aici funcţionează o bibliotecă de istoria artelor cu 15.000 de volume puse la dispoziţia specialiştilor şi a tinerilor care studiază în domeniu. Din anul 2001, centrul este gazda unor colecţii permanente de pictură, sculptură şi gravură, ediţii rare colecţionate de către Fundaţia Pierides.  
 
Alte centre culturale importante în care sunt organizate evenimente de profil sunt Centrul cultural Ammochostos sau Centrul Municipal de Servicii Contemporane. Ramura academică a şcolii cipriote este reprezentată la Nicosia de cinci universităţi: Universitatea din Cipru, Universitatea din Nicosia, Universitatea Europeană din Cipru, Open University şi Universitatea Frederick.  
 
În capitală funcţionează o bibliotecă renumită, Biblioteca Achillios, purtând numele sponsorului cu ajutorul căruia a devenit ceea ce este la data de 6 decembrie 1991, un centru de cunoaştere bine dotat, specializat îndeosebi în achiziţionare şi întreţinerea unor colecţii foarte vechi dintr-un spectru larg de sfere cultural-educative: filosofie, religie, stiinţe sociale, limbă, literatură şi artă; în plus, programele educaţionale iniţiate aici, îndeosebi pentru tânăra generaţie, sunt de un real folos pentru îmbogăţirea bagajului cultural al fiecărui tânăr pasionat de cunoaştere.  
 
Nicosia nu are legătură cu vreo cale ferată, o particularitate a insulei fiind faptul că în Cipru nu se circulă cu trenul, deşi între 1905 şi 1951 a existat un tronson care a deservit 39 de localităţi; am aflat că există, în perspectivă, intenţia de construire a unei reţele intercity; în prezent autostrăzile - într-o stare excepţională - asigură o bună desfăşurare şi fluidizarea transportului în insulă.  
 
Nicosienii şi ciprioţii, în general, sunt mari iubitori ai sportului; aici fiinţează multe cluburi de ciclism, volei, baschet, tenis de câmp Ca şi peste tot în Cipru, fotbalul este pe primul loc în topul preferinţelor. Trei echipe mari activează în capitală: Omonia, APOEL şi Olympiakos.  
 
Am aflat cu bucurie despre înfrăţirea municipalităţii din Nicosia cu cea din Bucureşti în anul 2004, iar în cele mai bine de opt ore cât am fost “pierdută prin Nicosia” am întâlnit nenumăraţi confraţi români, fie că erau turişti, fie că munceau aici - chiar foarte mulţi dintre ei. Mi-am amintit cu nostalgie de anii studenţiei când majoritatea centrelor universitare din România primeau anual mii de studenţi ciprioţi pentru a-şi efectua studiile. Poate că în vremurile tulburi pe care le trăim, mulţi dintre studenţii de atunci oferă bietului român care a fost nevoit să-şi facă bocceluţa şi să meargă în lumea largă, posibilitatea de a-şi câştiga cu trudnicie bucăţica de pâine cea “de toate zilele” ... Ce ţi-e şi cu viaţa asta!  
 
Georgeta RESTEMAN  
Limassol, Cipru  
iulie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Georgeta RESTEMAN - CIPRU (11) - NICOSIA DE DINCOACE DE „LINIA VERDE” / Georgeta Resteman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 591, Anul II, 13 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Georgeta Resteman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Georgeta Resteman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!