Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Ordinea Zilei > Mobil |   


Autor: Mihai Marin         Publicat în: Ediţia nr. 524 din 07 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

Georgeta Minodora Resteman -„Descătuşări – Fărâme de azimă” (versuri vechi şi noi)-Editura ARMONII CULTURALE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
******Pe poeta Georgeta Minodora Resteman, aflata la Limassol-Cipru ,o veti auzi la Radio ProDiaspora,realizatoare si prezentatoare de emisiune.SUCCES ! (MARIN MIHAI)************  
 
GHEORGHE A. STROIA - PLEDOARIE PENTRU MULTIPLELE FUNCŢII ALE IUBIRII  
 
Motto:  
 
„Şi m-am trezit vibrând de armonia  
 
Din suflet izvorâtă şi senină  
 
Îmbrăţişând cu doruri poezia  
 
Scăldată-n picuri scurşi dintr-o Lumină”  
 
Georgeta Resteman  
 
Georgeta Minodora Resteman, născută la Săcuieu – Cluj, de profesie inginer chimist, este cunoscută ca organizatoare de ateliere şi tabere de literatură, dar mai ales prin prolifica sa activitate în reviste prestigioase reviste literare scrise sau online: Confluenţe Româneşti, Publicaţiile ARP, Armonii Culturale, Curentul Internaţional, Conexiuni, Observatorul, Gândacul de Colorado, Phoenix Mission Magazine, Totpal, Boema.  
 
--------------------------------------------  
 
Georgeta Minodora Resteman  
 
„Descătuşări – Fărâme de azimă” (versuri vechi şi noi), 272 pagini  
 
Editura „Armonii culturale”,  
 
Adjud, 2011  
 
Visul său de a-şi publica volumul de versuri s-a împlinit, azi, numindu-se „Descătuşări - Fărâme de azimă (Versuri vechi şi noi)”. Cartea este structurată în patru părţi, un ciclu al anotimpurilor de suflet, în care se împletesc culorile Toamnei – ca prevestire (Partea I – Picuri de mir), culorile primăverii - ca reînviere (Partea a II-a – Simfonia vântului primăvăratec), culorile zăpezilor sufletului (Partea a III-a – Ferestre de vise), precum şi culorile unui anotimp numit Speranţă - evadarea de sub imperiul sentimentelor încarcerate (Partea a IV-a – Flori sub zăpadă).  
 
Aşezate într-o ordine relativ-cronologică, poemele surprind prin ritm şi culoare, alternând versul clasic, cu versul alb (ce păstrează expresivitatea şi calinitatea poeziei). Se sesizează, odată cu apropierea de axa prezentului, că poemele converg spre o mai mare transcedere a sensurilor, probând încrederea căpătată asupra calităţii „înscrisurilor” sale. La o primă citire, poemele Georgetei Resteman creează senzaţia lecturării unui jurnal de epocă, strict personal, în care iubirea gravează, pe fiecare filă întoarsă, stări contradictorii - efuziuni lirice, tristeţe, bucurie, exaltare ori amărăciune - dar şi vehemenţă, maturitate, înţelepciune, linişte.  
 
În ceea ce priveşte planurile ideatice ale demersului său artistic, se subînţelege că la baza liricii prezentului volum stă iubirea, o iubire profund resimţită, îndelung analizată şi tranşată cu persuasiune, care se divide în părţi infinit mici: pentru fiinţa iubită (iubirea clar-obscură: împărtăşită - neîmpărtăşită), persoanele dragi sufletului său (iubirea ancestralităţii sale), satul românesc (iubirea pentru însemnătatea satului într-o ordine firească a lucrurilor), precum şi pentru pământul sacru al gliei străbune (iubirea ca certitudine, umbrită de regretul neîmplinirilor prezentului).  
 
Pentru Georgeta Resteman, funcţiile poeziei sunt prin excelenţă curative, tămăduitoare, filantropice. Ea iubeşte şi atât, fără a avea, în schimb, ca unică certitudine, decât dăruirea de sine. O dăruire care poate fi balsam miraculos, turnat peste răni vechi şi profunde: „Le mângâi tandru, tâmpla, de dragoste flămândă,/ Dorinţa de-a învinge mă strădui să le-o dărui/ Şi ţes din fire pânza speranţei de izbândă/ Rămân cu ei alături, ca tot ce-i rău să birui” (Dorinţa). Ca efect al acestei funcţii, exclusiv curative, transpare bucuria împlinirii prin fiecare vers, explozia de sentimente generând renaştere spirituală: „Un zumzet sălbatic îmi umple-universul/ Cu zgomot de-aripă, uşor, mă pătrunde.../ Deschid călimara lasând tandru, versul/ Să picure-n calde, mirifice unde.” (Renaştere).  
 
Tonul unora dintre poeziile Georgetei Resteman deşi contemplativ, se păstrează limpede, curat, precum ochii nopţii căzuţi în adorarea magiei cerului înstelat. Deşi trăirea prin iubire este singurul mod de supravieţuire statutat de poetă, ea ştie să fie pe rând iubită, mamă, fiică. Adresându-şi întrebări fireşti asupra locului şi rolului omului pe firmamentul vieţii, formulează – cu destulă înţelepciune – poveţe către cei mai tineri, poveţe în care se regăseşte cu puterea unei primăveri reînviate: „Iar sufletul ce-l porţi nu-i de vânzare/ Pe-un sac de vorbe dulci, e-nşelător/ Cel ce mimeaz-a vieţii disperare,/ Prin lan de amăgiri e călător ... ” (Povaţă). Şi, deşi viaţa i-a oferit prea puţine motive de bucurie, cu înţelepciune, fără abandon, dar cu tacită resemnare, poeta priveşte întotdeauna partea plină a paharului, reuşind să-şi impună a revaloriza fiecare experienţă, cu absconsa morală că fiecare eşec trebuie să fie începutul cursei spre reuşită: „Sute de miresme adunate-n mine/ Risipesc tristeţea şi-o transformă-n fum/ Renăscând dorinţa, clocotind de bine,/ Bucuria dulce-a timpului de-acum!” (Muguri)  
 
În poezia Getei Resteman, există o multitudine de teme romantice, dintre care - indubitabil - cea mai puternică şi mai evidentă dintre ele este iubirea. Acestei iubiri, cu multiplele sale valenţe, i se subordonează o multitudine de motive romantice, florale, picturale, în structuri lirice pastelate, împrumutând pe alocuri rezonanţe elegiace. Apar astfel: magnoliile, mălinul, floarea de tei, nectarul florilor, lacrimile, frunzele arămii, toamna, primăvara, cântecul. Şi toate acestea, ca motivaţie a vieţii, convertind cu determinare fapta în vis, trăirea în ideal, întunericul în lumina pură a astrelor: „Răvăşită mă-ntorc dintr-a astrelor lume,/ Pământul îl simt sub picioare şi sper/ Să birui furtuni, iar tristeţea din mine/ S-o mistui în flăcări de suflet - mister.” (Răvăşire). Ca amuletă - capabilă să ocrotească iubirea - se foloseşte trifoiul cu patru foi, semnificând magia, norocul, îndepărtarea neşansei, dobândirea fericirii. De multe ori, cadrul natural este unul idilic, precum visul unei nopţi de vară, în care iubirea se întâlneşte cu ea însăşi. Rezonanţele unor astfel de versuri amintesc de glosele eminesciene, de firea înaripată de dragoste a iubitei, de culorile ochilor împrumutaţi din infinitul cerului albastru: „Din cântec lin, pe strune de vioară/ Să torc spre tine-n taină tandre şoapte/ De Sus să curgă dintr-o călimară/ Praful iubirii peste noi în noapte.” (Aş vrea).  
 
Într-o împletire suavă a clipei prezente cu cea viitoare (sperată), conştientizând - în fiecare clipă - faptul că poartă în vene sângele strămoşilor săi, departe de ţară, departe de cei dragi, dincolo de lumea pe care o cunoaşte şi o recunoaşte, Georgeta Resteman îşi adună picăturile de suflet, rostind un dulce: te iubesc, române şi te iubesc, România! Apare astfel, ca o verigă a ancestralului său dor, o lacrimă sfântă, ca o rostire psaltică, imaginea tatălui său – element fiinţial necesar pentru aflarea rostuirii interioare şi a echilibrului: „Revăd tabloul sacru al bunătăţii tale/ Cu drag, în poarta casei de sub munţi/ Mă aşteptai c-un zâmbet şi-mi aşterneai în cale/ Doar flori de bucurie şi sfinte rugi, fierbinţi.” (Tatălui meu).  
 
Mai mult, poeta nu-şi poate percepe eul propriu şi nici nu se poate raporta la eul colectiv, fără a trece - prin sufletul său tânjind spre împlinire - fierul înroşit în focul simţirii pentru satul străbun: „De câte ori revin şi-ţi sărut glia,/ Măicuţii mele, mâna, în pridvor/ Purtând în suflet cald, melancolia,/ Te voi numi mereu - SATUL CU DOR...” (Satul cu dor). Resimţind povara depărtării şi dorind - prin întreaga sa fiinţă - apropierea de cei dragi, „priveşte” - într-o stare meditativă - elementele constitutive ale cadrului natural pur-românesc. Se defineşte pe sine, realizându-şi autoportretul, cu fervoarea şi efervescenţa creatoare a unui suprarealist, împrumutând accente fauvistice (culori tari) şi creând magia omniprezentă într-o creaţie populară: „Din limpezi izvoare îmi iau apa vie/ Şi foşnetul frunzei din codru mi-e cântul/ Iar soarele toamnei şi mustul mă-mbie/ Să dărui cu dragoste, veşnic, Pământul.” (Sunt).  
 
Utilizând (aşa după cum era şi normal) instrumente lirice menite să sensibilizeze, să atragă, să inducă starea de reflecţie asupra adevărurilor vieţii, fără a avea pretenţia de descoperire, prin poezie, a panaceului universal, tonul Georgetei Resteman este blând: dojeneşte dar nu acuză, spune dar nu se dezice, critică dar nu unelteşte. Ca un Om şi Român adevărat, resimte acut realitatea imediată, povara vremurilor, sărăcia, care îi îndepărtează pe oameni şi le transformă sufletele în vaste întinderi sterile. De multe ori, vorbele poetei sunt cuvintele pe care omul modern nu mai are curajul să le rostească, poezia căpătând astfel valenţele unei revolte, menite să aducă la lumină adevărul: „Răvăşită-i astăzi ţara/ De orgolii şi de ură/ De prin colţuri - sare zgură/ Şi ne-aduce iar ocara.” (Vocile străbune – Cetatea Bologa, Sufletul nostru nu-i de răstignit, Blestem, Sătui de minciună, Plecaţi ni-s copiii ... , Revoltă). Ridicând privirea către cer (omul - lut moale în mâna Olarului Primordial), poeta simte că salvgardarea poporului român este regăsirea credinţei, prin care se întăreşte speranţa şi se vindecă neîncrederea: „Doamne, te rog să faci Tu o minune/ Păzeşte glia noastră românească/ Adună-i fii-acasă-n vremuri bune/ S-aştepte ca mălinul să-nflorească!” (Am aşteptat de-a înflorit mălinul).  
 
Revine ca laitmotiv esenţial - satul românesc. Un loc sacru, în care interferează energiile benefice ale spiritualităţii româneşti, un loc purtător de eleganţă prin simplitate, păstrător al simbolurilor desprinse din negura timpurilor trecute. Un loc ce aduce sufletului - zbuciumat de umblet şi împovărat de timp – o binemeritată pace: „E-o linişte-adâncă, frumosul e-n suflet, dorinţa-n priviri,/ Doar un dangăt de clopot se-aude departe pe deal,/ Din coşuri ies pale de fum, la geamuri răsar amintiri/ Aşa e toamna târzie acolo, acasă, la mine-n Ardeal.” (Toamna, acasă, la mine-n Ardeal). O subtilă asemănare cu poezia coşbuciană, ori chiar reverberând accente din lirica lui O. Goga: „E ger şi în soba-nvechită de timp... lemne ard/ Trosneşte de doruri grădina, zăpezile-o-ngroapă/ Din lacrimi de cer îngheţate privirea-mi se-adapă/ Şi-un lujer de floare uscată zăcând sub un gard/ La fel ca şi mine aşteaptă... din neguri te-arată!” (Nostalgie).  
 
Este imposibil să scrii despre poezia Georgetei Resteman şi să ai pretenţia epuizării tuturor nuanţelor lirice, de a contura toate motivele ori temele expuse prin vers, de a intui toate dorurile şi frământările pe care le încearcă. Fără nici un motiv de îndoială, în schimb, se poate afirma că poezia Georgetei Resteman este una de calitate: expresivă, romantică, al cărei mesaj este recursul pentru iubire, statutarea acesteia ca unic mod de a trece peste orice neajuns al vieţii, de a depăşi orice obstacol, de a găsi rostul şi echilibrul, într-o lume a dezechilibrelor. Fărâme de azimă (Versuri vechi şi noi) este o lectură agreabilă, bazată pe furnizarea încrederii şi convertindu-se într-un mozaic, în care satul românesc capătă nuanţe de vechi şi de nou, actuale sau străvechi, resimţite din plin de fii săi, pelerini pe meridianele Pământului. Prin apariţia acestui volum de poezie, încă de la debutul său, Georgeta Resteman dovedeşte stil, rafinament şi artă poetică, fără a cădea în patima versului steril. Deşi există multe voci autointitulate „cu autoritate” în domeniu, asta nu înseamnă că mesajul transmis de astfel de voci este pe gustul tuturor ori satisface în totalitate setea de lectură a cititorului – pe care, de cele mai multe ori, îl subestimează în mod deliberat. Şi, fără îndoială, a alege să scrii, doar pentru satisfacerea orgoliilor personale, riscând să fii înţeles doar de propria persoană, de a afişa constant o exagerată doză de erudiţie, în detrimentul curajului de a te apropia de sufletul cititorului, este calea sigură de a rata adevărata poezie. În antiteză cu „vocile” mai-sus amintite, prin tot ceea ce scrie (şi nu numai prin poezie, ci şi prin numeroasele sale intervenţii publicistice ori jurnalistice), Georgeta Resteman dovedeşte forţa unui creator valoros, incoruptibil în faţa valurilor postmoderniste, păstrându-şi intactă dorinţa de a transmite, de a genera stări pozitive, de a ilumina spiritul. În concluzie, prezenta lucrare are toate ingredientele necesare unei reuşite şi, cu siguranţă, va fi apreciată ca atare, creând premisele „adăugării” în panteonul literaturii române a încă unui nume valoros: GEORGETA MINODORA RESTEMAN. Fărâme de azimă – pâinea şi vinul unui sacru legământ – se naşte dintr-o celestă iubire de oameni.  
 
Gheorghe A. STROIA  
 
Adjud – 03 noiembrie 2011  
 
--------------------------------------------------------------------  
 
ECOUL NOBILULUI DRUM OMENESC SPRE O TRAIRE ÎNALTA  
 
 
 
Georgeta Minodora Resteman  
 
“Descatusari – Farâme de azima” -  
 
Versuri vechi si noi  
 
Ed. Armonii Culturale, 2011  
 
M-au cucerit de la prima lectura poeziile Georgetei Minodora Resteman, adevarate evadari din adâncul trairilor sale carora le-a gasit un foarte potrivit titlu, “Descatusari – Farâme de azima”, volum aparut în 2011 la Editura Armonii Culturale – Adjud.  
 
În aceasta lume, în care schimbarea este uluitoare si totul evolueaza într-un ritm ametitor, o lume cu multe valori rasturnate, poeziile sale ne invita la o alta reasezare a realitatii, dupa care tânjim fiecare, în felul nostru. Ele ne scot din lumea urâtului si a banalitatii chemându-ne într-un univers al întelegerii, ne invita la liniste interioara, la empatie si respect, ne fac partasi la existenta autoarei care-si deschide inima în revarsarile sincere ale descatusarilor sale. În acelasi timp, ele ne reamintesc faptul ca exista lucruri pe care le stim, dar nu mai stim ca le stim si ca unele trairi le-am simtit într-un mod nedefinit si acum, iata-le aduse la suprafata cu contur definit, realizat prin mijloace specifice prozodiei – transferul de semnificatii sau evidentierea altor cadre de referinta. Ne simtim deodata proiectati într-un spatiu imaginar, la o alta ordine, într-o lume poetica paralela cu cea reala, de la care porneste si totusi, atât de fascinanta si în acelasi timp, rupta din adâncul nostru.  
 
Si daca omenirea s-a schimbat, poezia s-a schimbat si ea, dar lirica Georgetei Resteman si-a pastrat în adâncimea ei acea unda de nemurire, de visare si de gingasie, nascuta din eterna enigma a omenescului din noi. Prin versul ei, Georgeta Resteman întruchipeaza taina înfiorata a clipelor prin care traieste dincolo de cotidianul modern si haotic. Poeta reconecteaza poezia la stilul clasic dar o daruieste si cu suflul zilelor noastre, împletind astfel traditionalismul cu modernismul capabil sa capteze intregul flux al realitatii si sa-l comunice eficient.  
 
Din parcurgerea mottoului: “Mi-e sufletul mereu dorinta vie,/ Plin de speranta si de bunatate,/ Adun în vers curat, de poezie,/ Iubirea-mi toata si seninatate./ În nebunia unei vieti furate/ De-o lume-n nesfârsita hartuire/ Încerc sa-mi iau tain de libertate,/ Ma-nfrupt din stih, scriindu-l cu iubire” (Când scriu), iar daca aruncam o rapida privire asupra titlurilor poeziilor sale, desprindem crezul ei de viata, un adevarat manunchi de frumuseti si doruri, întoarcerea spre trairile interioare, protest împotriva nedreptatilor sociale, “Noi tot vom scrie ce ne sta in fire,/ Suntem plamada din destin durut” (Sufletul nostru nu-i de rastignit), dorinta de împlinire prin iubire, dragostea de neam si tara, “Am asteptat de-a înflorit malinul”, dorul de parinti si de casa parinteasca cuibarita în Ardealul încarcat de frumuseti, de istorie si de oameni de omenie.  
 
Tematica larga include si “Zbateri”, “Tristeti”, “Incertitudini”, “Visare”, “Destin”, “Blestem”, “Pasiuni”, “Patimi”, ne ofera si pasteluri: “Privesc naruirea-n decor de blesteme”, (Furtuna), dar si gânduri închinate Proniei Ceresti, “Îmi ninge”, sau marilor sarbatori religioase. Pe fiecare fila ne întâlnim cu necuprinsul imperiu uman al fiecaruia din noi.  
 
Un loc special îl ocupa setea de iubire: “E ca o dulce vraja ce staruie-n dorinta,/ De-a fi mereu deschisa, cu suflet luminos” (Sentimente), o iubire plenara, a maturitatii, cu bucuria împlinirii, iubirea ca certitudine: “În suflet simt doar dulce adiere/ Totul mi-e vis în ceea ce nutresc/ Este iubirea care-mi umple viata/ Si-n taina noptii, doru-mi înfasoara.” (Gândind la tine), “Topi-voi zapada ce te înconjoara” ... .(Promisiuni), “Iubite, de ma vrei aproape,/ Tu cauta-ma printre flori” (Punti de flori). Sunt poezii în care plinatatea viului vibreaza tumultos sau tandru, sfios sau profund învolburat, iar uneori lasa loc si unor resemnari, tristeti, nostalgii. “Sunt umbra si vis nascut din esenta/ Cuvântului lin ce se scurge din suflet/ Sub lava încinsa ascult chintesenta/ Aceluiasi gând ce ma-nvaluie-n cântec” (Sunt). Întreaga ei fiinta aspira spre iubire, iar poezia este pentru ea o adevarata terapie: “Ascunde-ma în gândul tau, iubite, / Culege-ma din freamatul padurii,/ Saruta-mi cerul fruntii obosite/ Si poposeste lin, în coltul gurii” (Ascunde-ma în gândul tau iubite). În poezia de iubire degaja atâta feminitate încât poate trezi dorinta în fiecare barbat sa întâlneasca o asemenea femeie în viata lui.  
 
În timpul lecturii, versul devine muzica si te lasi furat de vraja sonora. Georgeta Resteman este nascuta poeta, parca toata tesuta din versuri, încât te întrebi, cum de nu s-au revarsat asupra ei chiar din prima tinerete. Stapânind mestesugul de a scrie versuri, poeziile ei curg fara piedici si ne dau impresia ca le scrie cu cea mai mare usurinta, lasând sa se rostogoleasca metaforele menite sa creeze o punte între ea si cititor Versurile devin memorabile datorita simplitatii exprimarii si a muzicalitatii nascute din buna stapânire a versificatiei: “Din cânt de frunze plasmuiesc iubire,/ Din nuferi – gingasie, puritate,/ Nimic din mine nu e amagire,/ Mi-e dor de-o oaza de sinceritate” (Caut în mine linistea râvnita).  
 
Pe masura ce exercitiul scrisului se impune, poeta devine tot mai profunda, metaforele tot mai cuprinzatoare, numarul poeziilor tot mai mare. Parca o vad pe autoare la masa de scris, murmurând spovedanii si-i aud glasul gândului cumpanind cuvintele în cadenta versurilor, pe îndelete, asezat, ardeleneste, întelept, cuminte si cu siguranta, printr-o rostire directa dublata de aspiratia spre simetrie si armonie. Stilul e limpede si curgator, cuvintele nu sunt încarcate cu poveri peste puterile lor, ele ni se dezvaluie parca din propria lor placere, nesilite sau îmbrâncite sa ajunga în fata. Folosind un limbaj obisnuit dar care se sustrage banalitatii, ea reuseste sa creeze expresivitati lirice care o definesc.  
 
Cuvântul “acasa” din poezia “Toamna, acasa, la mine-n Ardeal”, are în el ceva din sfintenia locurilor si a oamenilor, de unde poeta a vazut întâi lumina pe acest pamânt si mândria ca apartine lor si Ardealului mult iubit. Sufletul poetei devine totuna cu cel al locurilor si nu se mai pot desparti – om si loc devin o singura fiinta: “Mi-am sarutat azi pamântul cu lacrima dorului/ I-am simtit sarea pe buzele-mi arse de vânt,/ Mi-am asezat sufletul într-un colt al pridvorului/ Asteptând ca din Cer sa picure mir pe Pamânt”.  
 
Poezia Georgetei Resteman, abia rasarita si cuprinsa în volumul acesta de debut, mi-a creat convingerea ca va ocupa un loc ce va dainui în timp în literatura noastra, prin incantatia verbala, prin infinitele ipostaze ale starilor de spirit, prin debordanta spovedanie a trairilor tainice, pe care ni le ofera cu încredere, prin sinceritatea si prin candoarea pe care astazi o întâlnim tot mai rar.  
 
Închizând cartea, ramâi multa vreme cu ecoul nobilului drum omenesc spre traire înalta si încarcata de frumuseti cerute de adâncurile noastre sufletesti.  
 
Elena BUICA  
 
Canada, martie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Georgeta Minodora Resteman -„Descătuşări – Fărâme de azimă” (versuri vechi şi noi)-Editura ARMONII CULTURALE / Mihai Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 524, Anul II, 07 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Mihai Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!