Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: George Smarandache         Publicat în: Ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

George SMARANDACHE - INTERCULTURALITATE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Festivalul de artă românească Doina 2013, Auckland, Noua Zeelandă  
O zi la Orakei Marae alături de copiii Maori Ngati Whatua  
 
Mă aflu în sânul comunităţii de români din Auckland de aproape o lună şi pe lângă punerea în scenă a piesei de teatru „Măgura”, am avut plăcerea de a vizita locuri, de a cunoaşte oameni, de a schimba opinii şi de a purta discuţii referitoare la obiceiuri şi tradiţii, precum şi despre necesitatea de a realiza împreună evenimente culturale care ne fac să ne cunoaştem, să devenim mai buni şi în acelaşi timp să acceptăm şi să ne acceptăm reciproc ca şi entităţi, deşi geografic ne poziţionam diametral opus la cei doi poli ai Terrei.  
 
Joi 18 iulie, am avut onoarea de a participa, împreună cu actorul Claudiu Bleonţ, cu membrii Asociaţiei „Doina” din Auckland şi copiii din comunitatea românească la un evenimet cultural inedit pentru mine. „Marae – Legendele ne ţin în viaţa”, manifestare organizată de asociaţie în parteneriat cu oamenii locului, Maori Ngati Whatua, eveniment dedicat copiilor, atât români din comunitate cât şi celor maori.  
 
Am fost primiţi în Orakei Marae, acesta fiind centrul cultural al maorilor Ngati Whatua, un loc unde se strâng să celebreze nunţi, botezuri, aniversări, sau să îşi plângă morţii. Ngati Whatua este populaţia indigenă a Auckland-ului. Acum două secole au dăruit o parte din pământul lor superb, înconjurat de ape, coloniştilor englezi, pentru contruirea oraşului. Ei menţin tradiţia spirituală a spaţiului, ceea ce înseamnă, printre altele, că este rolul lor să spună bun venit personalităţilor care vizitează oraşul. La Orakei Marae au fost întâmpinaţi oficiliatati ca Nelson Mandela, Bill Clinton, preşedinţi de stat şi celebrităţi din lumea muzicală, precum Michael Jackson.  
 
Pe urmele lor am păşit şi noi în cadrul unui Powhiri – ceremonie de întâmpinare şi de bun venit. La o chemare cântată de o femeie (karanga) am păşit, femeile în faţă, bărbaţii în spate. Am fost chemaţi de trei ori: o dată noi, ca şi entităţi fizice, a doua oară noi cu familiile noastre, pe care le purtăm în suflet, a treia oară noi cu strămoşii noştri pe care îi purtăm în amintire. La uşa ne-am descălţat – Marae-ul este asemuit de Maori pântecului mamei, locul păcii, în care intram cu respect, lăsând afară toate gândurile şi influenţele negative.  
 
După ce am intrat în Marae a urmat un ritual extraordinar, cântece interpretate de ambele părţi, apoi prezentările şi acceptarea grupului nostru prin atingerea nasurilor (hongi – împărtăşind răsuflarea vieţii) cu fiecare membru al grupului de maori. Ne-am aşezat şi ne-am prezentat cu toţii: cine suntem, de unde venim, de-ai cui suntem. Acest ritual se numeşte whakawhanaungatanga: am creat o relaţie nu numai între noi, dar şi între locurile de unde venim, şi familiile, neamurile noastre.  
 
A fost senzaţional! Era pentru a doua oară când asistăm “pe viu” la o astfel de manifestare, prima fiind prezentată în piesa de teatru „Novecento” interpretată de Claudiu Bleonţ în Auckland, susţinută de grupul condus de William Davis (maori Ngati Whatua căsătorit cu o româncă, Lucia). Apoi au început evenimentele care s-au succedat parcă prea repede. Mai întâi invitaţii şi copiii au învăţat un cântec în maora care se referea la constelaţia care i-a călăuzit pe maori să ajungă pe insulă, „Matariki”. Matariki este o constelaţie alcătuită din şapte stele. A şaptea stea este vizibilă doar în lunile iunie – iulie, marcând Anul Nou maori. Ansamblul de dans „Doina”, al asociaţiei, a prezentat un potpuriu de dansuri tradiţionale din mai multe zone ale României. Felicia, o tânără nemaipomenită, a dansat „Zumba”, angrenând în mişcare, copii şi maturi. Gazdele ne-au delectat cu câteva dansuri ale războinicilor şi cântece tradiţionale Maori Ngati Whatua. Am trăit o senzaţie greu de definit. Faptul că am asistat la spectacolul oferit de Ansamblul „Doina”, vigoarea şi ritmul dansurilor prezentate de gazdele maori, au făcut să vibreze toate inimile la unison. Toţi sub acelaşi acoperiş, provenind din naţii şi spaţii geografice diferite, am respirat acelaşi aer, am văzut acelaşi soare pe cer, am păşit pe aceeaşi iarbă. Români, maori, kiwioţi şi chiar chinezi, vizitatori din acea seară, am asistat împreună la acest spectacol oferit din inima de cele două comunităţi, românească şi maora, cu multă dăruire şi încărcătura emoţională. Toţi am trăit o seară, de neuitat şi am simţit la unison aceeaşi vibraţie lăuntrică.  
 
George SMARANDACHE  
Auckland, Noua Zeelandă  
19 iulie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
George SMARANDACHE - INTERCULTURALITATE / George Smarandache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 939, Anul III, 27 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 George Smarandache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Smarandache
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!