Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: George R. Roca         Publicat în: Ediţia nr. 847 din 26 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

George R. ROCA - URSUL ŞI VULPEA - POVESTE DIN MUNŢII CARPAŢI (română, english, magyar, deutsch)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trăia odată, pe muntele Vlădeasa din Carpaţii Apuseni, un urs brun-roscat pe care îl chema Pandele. Din zori şi până-n seară bătea pădurile în căutarea celor de-ale gurii. Pandele era un urs bun. Niciodată nu făcuse nici un rău altor animale, nici măcar celor în două picioare. Hrana lui de bază erau fructele de pădure: frăguţe, zmeură, pere şi mere pădureţe, ghindă şi rădăcini. Pentru bunătatea lui, primea, din când în când, de coanele albine câte un fagure de miere.  
 
Pandele era prieten chiar şi cu Dalila, vulpea cea hoţomană, tot încercând să o facă să renunţe la păsăret şi să se îndoape cu fructe şi legume care sunt mult mai sănătoase pentru stomac şi se găsesc din abundenţă în pădure. După multe vorbe duioase la ureche şi sfaturi pline de tâlc, Pandele o convinse pe „spaima zburătoarelor” să devină vegetariană. De când trecuse la noua dietă, Dalila era veselă, mai vioaie şi mirosea bine a mentă şi busuioc. Pentru că ştia să cânte frumos, toţi ţăranii din împrejurimi o invitau la petreceri şi sindrofii. Vulpea-primadonă ajunsese să cânte în duet chiar şi cu cocoşii.  
 
Într-o zi, Pandele avu un accident care era să-l coste viaţa. Luându-şi prânzul la un tufiş de mure, a călcat din greşeală într-un spin de măceş, care s-a rupt, intrându-i adânc în talpa piciorului. Rana s-a infectat şi ursul nostru suferea ca un erou. După câteva zile de chin şi durere nu a mai putut să-şi asigure hrana de toate zilele. Flămând, slăbit şi bolnav, zăcea într-o scorbură la rădăcina unui stejar aşteptându-şi sfârşitul.  
 
Nu mult după această păţanie, cumătra Dalila, veselă şi bine dispusă, fredonând un cântecel la modă despre un berbec supărat pe nea Alecu, trecu prin faţa vizuinei unde ştia că-şi are sălaşul amicul Pandele.  
- Pandeliiicăă! Lică-Pandelică! strigă ea, ce mai faci iubitule?  
- Mooor, mor! mormăi cu greu Pandele.  
 
Vulpea intră repede în vizuina ursului şi îl văzu pe acesta zăcând cuprins de durere.  
- Pandelaş dragă! Ce ai păţit? Ce-i cu tine, eşti bolnav?  
- Moor, mooor...! îngâimă Pandele şi îşi pierdu cunoştinţa.  
 
Vulpea, speriată şi îngrozită, ieşi afară din vizuina lui Pandele şi începu să strige cât o ţinea gura după ajutor. Multe animale au auzit-o şi au venit în grabă să vadă ce se întâmplă. Toată lumea îl iubea pe ursul Pandele, dar nimeni nu-i putea găsi leacul. Apărură chiar şi câţiva mocani din împrejurimi, dar şi dânşii dădură, nedumeriţi, din umeri. Dalila deveni din ce în ce mai disperată. Din greşeală călcă pe arici şi înţepâdu-se sări în sus de doi metri scoţând un chiot de victorie.  
- Evrica! Evrica!  
- Erica-aau! Pe nevasta mea o cheamă Erica, nu Evrica! spuse aproape plângind, Socrate – ariciul.  
- Nu mă interesează cum o cheamă pe nevastă-ta! Evrica, am zis, nu Erica! Evrica! strigă din nou triumfător vulpea, am găsit soluţia ca să-l facem bine pe Pandelaş!  
 
A cerut de la un ţăran, un briceag ascuţit şi s-a repezit cu el spre buba lui Pandele. Toată lumea a rămas înmărmurită de cruzimea vulpii. Inimile tuturor s-au oprit. Dalila, cu grijă, foarte stăpână pe sine, cu o îndemânare de chirurg, a înfipt vârful briceagului în umflătura lui Pandele. Ursul a scos un urlet şi-a dat ochii peste cap. Toţi au crezut că acesta a fost sfârşitul bunului urs. Dar nu! Buba s-a spart şi din ea s-a scurs tot răul şi veninul. Abia atunci, cei prezenţi, au înţeles iscusinţa şi priceperea de doftoreasă a vulpii. După ce a spălat bine rana cu apă de izvor şi a învelit-o în nişte frunze şi ierburi de leac, codana a început să se învârtă în jurul ursului, boscorodind cuvinte magice neînţelese de muritorii de rând:  
 
„Ierburi şi descâtece,  
rana să o vindece!  
Ieşi afară mărăcine,  
să se facă ursu' bine!”  
 
Nu a trecut mult timp şi Pandele a deschis ochii, scoţând un urlet de au rămas cu toţii înţepeniţi. Văzându-i holbaţi la dânsul, întrebă:  
- Ce se întâplă cu mine, mai trăiesc?  
- Da, răspunse Dalila, şi-o să te faci bine!  
 
Ursului îi apăru un zâmbet pe colţul botului şi încercă să-şi mişte labele. Era totuşi prea slăbit ca să se poată ridica. Cei prezenţi îi povestiră de spaima prin care trecuseră şi de priceperea şi îndemânarea vulpii. Acesta îi mulţumi codanei şi îi spuse că-i va rămâne dator toată viaţa.  
 
În zilele următoare, Dalila i-a mai doftoricit bolnavului rana, i-a adus mâncare şi în scurt timp l-a pus pe picioare. A devenit iar vioi şi prietenos şi toată ziua se învârtea în jurul vulpii. Împreună se duceau pe la ospeţe şi chiolhanuri, unde primadona Dalila cânta frumos, iar unchiul Pandele juca până îşi făcea băşici în tălpi:  
 
Joacă tutu' cu mutu',  
de tremură pământu',  
joacă şi moşu' Martin  
c-a băut ţuică şi vin!  
 
Anii au trecut repede. Dalila s-a măritat cu Lache, un vulpoi de peste deal şi au făcut o droaie de puişori. Fiind de soi bun, toţi cântau frumos. Au înfiinţat grupul vocal „Fox” cu care au dat spectacole în toate pădurile şi satele din împrejurimi. Pandele, care nu găsise pe nicăieri o ursoaică pe placul lui, rămase burlac. Deveni mai morocănos, mai singuratic şi începu să se vaiete toată ziua: „Mooor, moor, mor, mooor!”. Cine îl auzea, râdea de el, ştiind că glumeşte. Tot Dalila a fost cea care l-a scos din starea lui de izolare, invitândul să cânte cu ai ei. Acesta n-a prea înţeles la început, cum un urs poate să facă parte dintr-un cor vulpesc, dar apoi, maestra l-a lămurit că orice grup vocal serios are nevoie de un bas sau bariton. Cu câteva lecţii de canto, primite de la vulpe, ursul a devenit în scurt timp un adevărat artist.  
 
Au bătut lumea în lung şi-n lat, până când într-o zi au ajuns într-un oraş mare. Acolo au dat un spectacol în arena circului local. A venit tot oraşul să-i vadă! Succesul i-a încununat, devenind faimoşi. Acolo, Pandele a cunoscut-o pe Raisa, o minunată ursoaică polară, de care s-a îndrăgostit nebuneşte. Aceasta fusese vedeta unui circ rusesc care făcuse un turneu pe aceste meleaguri şi care dăduse faliment. Acum, nefericita, umplea o cuşcă a menajeriei, fără speranţe de a fi eliberată. Ursul nostru se îndrăgosti atât de tare încât începu să sufere. Îşi pierdu chiar şi frumoasa-şi voce. Slăbi şi nu mai avea chef de nimic ştiind că frumoasa Raisa e închisă după gratii.  
 
Lache şi Dalila îşi dovediră din nou prietenia faţă de urs. Făcură târg cu stăpânul circului, un beţiv notoriu, şi o cumpărară pe captivă pentru două lăzi cu vodkă. Această afacere i-a uşurat, pe mărinimoşii prieteni, de toate economiile pe care le aveau de pe urma spectacolelor. Mare a fost bucuria lui Pandele când a văzut-o pe Raisa în cortul său. Acesta i-a cerut imediat laba fetei, adică a întrebat-o dacă vrea să-i fie nevastă şi bucuroşi se căsătoriră cu mare alai.  
 
Nunta a durat o săptămână, după care au plecat să-şi sărbătorească luna de miere la munte. Raisa, care suferea mereu de căldură, era tare fericită că acolo găsise o climă mai rece. L-a convins pe Pandele să se stabilească acolo şi şi-au făcut bârlogul într-o mică peşteră de lângă un lac alpin.  
 
Veni iarna cu zăpadă şi ger, cu viscol şi nămeţi. Pandelaş al nostru, cu gândul la hibernare, moţaia tot timpul şi deveni din ce în ce mai posac şi mai ursuz. Raisa, în schimb, nu mai putea de-atâta fericire. Frigul o făcea să se simtă bine. Ca acasă la Cercul Polar! De data aceasta, ea a fost cea care i-a găsit leacul nefericitului soţ. A făcut o copcă în gheaţa lacului şi punea zilnic peşte proaspăt pe masă. Pandele având ce mânca, nu mai simţea nevoia să dormiteze peste iarnă. Ba s-a şi îngrăşat puţin, fapt care l-a ajutat să suporte frigul mai bine. Odată cu venirea primăverii, Raisa i-a dat o veste care l-a bucurat foarte mult. În curând vor avea puişori! Peste câteva luni, Raisa a născut doi ursuleţi gemeni, de culoare albă. Îi numiră Ţum şi Gum şi erau foarte drăgălaşi.  
 
Nu trecu nici o lună de la naşterea juniorilor că acestora începură să le apară pete brune pe blăniţa albă. Semănau cu nişte dalmaţieni urseşti. Ori cine îi vedea se minuna. Nu mult după aceea, au plecat într-o excursie foarte frumoasă pe meleagurile de unde era originar tata Pandele. De fapt li-se făcuseră dor de Dalila şi de familia ei. Mare a fost bucuria întâlnirii. Au venit ca la urs, multe vieţuitoare ale pădurii să vadă minunaţii ursuleţi. Au pus la cale reînfiinţarea grupului „Fox”, cu care au dat, toată vara, o mulţime de spectacole. Adunau bănuţ lângă bănuţ deoarece îşi puseseră în gând să plece cu toţii în vizită spre Polul Nord, locurile natale ale Raisei.  
 
*  
Şi astfel, se termină povestea noastră, cu ursul cel bun şi vulpea cea deşteaptă, animale care şi-au câştigat faimă mare, devenind personaje celebre în toate povestirile bunicilor către nepoţii lor ...  
 
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------  
 
2. THE BEAR AND THE FOX  
A Story FromThe Carpathian Mountains (English)  
Translated by the author.  
 
Once upon a time, in the Carpathian Mountains, lived a brown bear called Theo. Every day from sunrise 'till sunset he would roam the forest in search for forest fruits. Theo was a good bear. He never harmed other animals, not even those with two legs. Because of his goodness, he was often rewarded with some honey from the bees.  
 
Theo was even friends with Delilah, the sly fox. He always tried to convince her to give up eating meat, and to start eating things like fruits and vegetables, which are much healthier for the stomach, and are abundant and easy-to-find throughout the forest. After much persuasion, Theo convinced the ‘horror of birds' to become vegetarian. After converting to the new diet, Delilah was much happier, livelier and smelt freshly of mint. Because she knew how to sing nicely, all of the people from the surrounding villages invited Delilah to all types of parties. She even sung with the roosters in a duet.  
 
One day, while Theo was out having his lunch in a blackberry bush, he had an accident that was about to cost him his life. By mistake, he stepped on a thorn, which broke itself deep down into the heel of the bear. The wound infected rapidly, and Theo suffered like a hero. After a couple of days, the bear could not offer himself his necessary food. Hungry, sick and without energy, he rested in a cave, waiting to die.  
 
The next day, the vixen, which was humming a popular song, passed the bear's shelter.  
- Theeeeeo! Theodore! Teddy boy! yelled Delilah, how is it going, honeybud?  
- Help! Help! muttered Theo under his breath.  
 
The fox quickly entered the cave of the bear and saw him lying there in pain.  
- Teddy dear! What is the matter with you? Are you sick?  
- Help! said Theo, choking and losing his consciousness.  
 
The terrified and shocked Delilah bounded out, and started to scream with all her might for help. Many animals turned up, even some peasants from nearby settlements. All of them shrugged their shoulders, not knowing how to cure the bear. Delilah was starting to get more and more desperate. Accidentally, she stepped on the hedgehog, and, stinging herself, leaped two metres up in to the air shouting with victory:  
- Eureka! Eureka!  
- E-ri-ka-aaa! My wife's name is Erika, not Eureka! exclaimed offended Socrates, the hedgehog, stroking his bent spikes.  
- I don't care what your wife's name is! I said Eureka not Erika! Eureka! Eureka! shrieked Delilah, triumphantly, I found the way to make Theo well again!  
 
She asked a countryman for a sharp knife, and with it speeded towards the sore of Theo. Everybody was astonished at the heartless gesture of the fox. The crowd's hearts stopped. Carefully, Delilah stabbed the knife into the wound. The bear howled and then fainted. Everyone thought that this would be the end of the good bear. But no! All of the pain and poison flowed out of the swelling. Everybody then just realised the medical knowledge of the fox. Delilah then washed the wound carefully with spring water, and wrapped in leaves and fragrant herbs, and started to walk around the bear, mumbling some magic words not understandable by ordinary people:  
 
“Fire, black chook, pot and rain,  
Make the sick bear well again,  
When the soup is good to eat,  
Make the bear healthy and fit!”  
 
Not much time passed by, and Theo opened his eyes, and started shrieking with pain. Because everyone was so focused on him, he asked the crowd:  
- What's happening with me! Am I still alive?  
- Yes, answered Delilah, and you are going to get well again.  
 
A smile appeared on Theo's mouth, and he tried to move his paws. He was, however, too weak to stand up. The crowd told him of all the suffering he had been through and the skill of Delilah. The bear recovered after a couple of days, and thanked the fox very much for saving his life. He was always in her company. They would go to weddings, celebrations and festivities, where Delilah would sing nicely, and Uncle Theo would dance graciously.  
 
The years passed quickly, and Delilah married Figaro, a fox vocalist from over the hill, and, shortly they had cubs. Because they were of good breed, all of them sang wonderfully. They established the vocal group ‘Fox', and toured all of the nearby forests and villages. Theo, who could not find a wife, started to get glum and moody. He would grumble and complain all day.  
 
Again, Delilah was the one that got him out of this mood, inviting him to join the group. Theo, at first, did not understand how a bear could be part of a choir of foxes, but then again, no choir is complete without a baritone. With a few lessons from Delilah, the bear became a real artist. They visited a lot of places, until one day, they reached a big city. Fame came upon them in the local circus tent, where they had a show. The entire city came to see them. That is also where Theo met Mila, a lovely polar bear. She was part of a Russian circus that had gone bankrupt. Now, Mila filled a cage in the filthy menagerie of the local circus.  
 
Theo fell in love with Mila so much that he started to suffer. He even lost his nice voice. The bear started to get thinner and thinner, and was again depressed and gloomy, because he knew that Mila was behind bars. Once again, Delilah and Figaro proved their kindness towards the bear. They made a deal with the always-drunk boss of the circus, and bought the polar beauty for two cases of vodka. The deal created a big hole in their budget.  
 
The happiness of Theo was enormous when he saw Mila in the tent. The bear asked the Russian lady to marry him and, after she accepted, they had a fantastic wedding party. After this, they went on a honeymoon to the mountains. Mila, which always suffered of heat, was now delighted with the coolness of the place. It made her feel as if she was back home, in the Arctic Circle. She convinced the groom to settle there. He accepted, and they made their shelter in a cave next to an alpine lake.  
 
The winter came with wintriness, blizzards and snow. Theo, with his mind at hibernation, became very sleepy and taciturn. Mila, on the other hand, was contented, joyful and lively. This was the environment and climate she liked. This time, she was the one who found the cure for the lethargic husband. She made a hole into the ice of the lake, and everyday caught Theo fresh fish. Because he had plenty of food now, he did not feel the need to sleep through winter. He also put on a bit of weight, which helped him to not feel the cold so much. As the spring came, Mila had very good news for Theo. Soon, they were going to have cubs. This made the would-be father very happy.  
 
After a couple of months, Mila gave birth to twins, which were both white. They were named Chum and Gum, and were very cute. Not even a month passed, and black spots began appearing on their fur. They looked like some bear-Dalmatians. Whoever saw them was amazed. Not much time passed, and the family of four went on a lovely excursion to Theo's birthplace, because the bear missed Delilah so much. Everybody was very happy when the foxes and the bears met. People from seven villages came to see both Chum and Gum. They relaunched the group ‘Fox', and performed successfully all summer. They put apart some money for the next trip, a special one to Mila's native lands.  
 
And now, our story finishes ... The story about the good bear and the smart fox, animals which have won great fame, becoming main characters in many stories that grandparents tell to their grandchildren ...  
 
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------  
 
3. A MEDVE ÉS A RÓKA  
Mese a Nyugati Kárpatokbol (magyar)  
Fordítta NEDA Mária  
 
Egyszer élt a Fekete Erdö hegységben, a Nyugati Kárpatok mélyén, egy vörös barna medve akit Mátyásnak hivtak. Hajnaltól késö estig rotta az erdöket, élelem után. Mátyi egy jó medve volt. Soha nem bántott semmilyen állatot meg kétlabut sem .Az ö ételei az erdei gyümölcsök voltak mint: eper, málna, szeder, erdei körte és alma, makk és gyökerek. Az ö joságáért, a méhek asszonya megajándékozta egy-egy kaptár mézzel.  
 
Mátyas jó barát volt Piroskával, a ravasz rokával ès gyözködte hogy tyukok helyett, Ö is egyen erdei gyümölcsöt, amiböl böségesen van az erdöben. Sok gyözködés után Mátyi meg tudta gyözni a szárnyasok rémét, hogy térjen át a vegetarianus kosztra. Amiota áttért a dietára Piri jó kedvü vidám és jó szagu lett, menta és virág illatu. Mivelhogy szépen tudott énekelni sokan meghivták az emberek közül, hogy menjel el a mulatsságaikra, báljaikra. A roka primadonna lett, végül duettet énekelt még a kakassal.  
 
Egy napon Mátyás balesetet szenvedett, majnem bele halt. Miközben egy bozotosban éppen málnát eszegetett belelépett egy vadrozsa tüskéjébe amelyik mélyen behasitotta a talpát. A seb befertözödött és a medvénk ugy szenvedett mint egy hös. Néhány kinos és fajdalmas nap után már nem tudta megszerezni magának az élelmet. Èhesen, soványan, betegen feküdt egy tölgyfa odvában várva a halált.  
 
Egy reggel Piroska komámasszony jókedvüen dudorászott egy divatos slágert, egy tarka bocival akinek hianzik a fule es a farka, és ott leselkedett a Mátyas oduja elött.  
- Matyi! Matyika! Matyka, cinbora! Mit csinálsz kedvesem?  
- Mur, mur, jai nekem! morgolodott nyögdécselve Mátyas.  
 
A roka besurrant gyorsan a medve barlangjába ahol látta öt, fetrengeni a fájdalomtòl.  
- Drága Mácikám mi történt? Mi van veled? Beteg vagy?  
- Jai, jai, meg fogok halni! nyögdécselte Matyi és elvesztette eszméletét.  
 
A róka nagyon megijedve, elborzadva jött ki a barlangból és elkezdett kiabálni ahogy csak kifért a torkán:  
- Segitség! Álatok, emberek... Segitsééég!  
 
Sok állat meghallotta és sokan összegyültek, hogy lássák mi történt. Mindenki szerette Mátyást, de senki sem tudott enyhülást nyujtani. Eljött néhány paraszt is a környékröl de ök is csak huzogattak a vállukat tanácstalanságukban. Piroska egyre reménytelenebb lett. Egyszer csak véletlenül rálépett a sündisznora, es ugy megszurta a talpát, hogy két méter magasra ugrott, gyözelmi kiáltás ba törve ki.  
- E-vri-ka! Evrika!  
- Erika... jaj nekem, a feleségemet Erikának hivják és ném Evrikának, sóhajtot Aladár, a dundi sündisznó, majdnem sirva.  
- Nem érdekel, hogy hivják a feleségedet! Evrikát kiáltottam és nem Erikát. Evrika!!! kiáltja ujra diadalmason a róka. Megtaláltam a megoldást a Matyka meggyogyitására.  
 
Rögtön kért egy bicsákt az egyik paraszttól és nekiesett a medve talpán a sebnek. Mindenki kövémeredt a róka kegyetlénségétöl. Megállt a szivverésük. Piroska nagy gonddal, nagyon magabiztosan egy sébesz kézügysségével, bedöfte a bicska hegyét a Mátyás talpán lévö kelésbe. Erre a medve elorditotta magát és a szemei felakadtak. Mindenki azt hitte, hogy a jo medvének el jött a vég. De nem! A seb felhasadt és kifolyt belöle minden rosz és méreg. Csak akkor fogták fel a jelenlevök, hogy milyen ügyes és tehetséges orvos a róka.  
 
Miután kimosta jól a sebet, forrás vizzel és gyogyfüvekkel, elkezdett keringeni a medve körül,varázsszavakat mormolva amit mások nem értettek:  
 
„Füüüvek és kvarááázslatok,  
a seb gyorsan meg gyogyuljon  
áldatlan tövis gyere ki,  
kedves medve gyogyulj ki!”  
 
Nem sok idö telt el és Mátyás felnyitotta szemeit és egy akkorát orditott ,hogy mindenki megrémült. Látva, hogy mindenki öt bámulja és megkérdi:  
- Mi történt velem, még élek?  
- Igen, felelte Pirike, ès meg fogsz gyogyulni.  
 
A medvének mosoly jelent meg a bajsza alatt és meg probálta mozgatni a mancsát. De még tul gyönge volt ahoz hogy lábra tudjon állni. A jelenlevök elkezdték mesélni, hogy milyen nagy ijedtségen mentek keresztül és hogy milyen ügyes volt a róka. Erre ö megköszönte a lombos farkunak és biztositotta hogy egész életében elkötelezettje lesz. Az elkövetkezö napokban Piroska meg apolta betegét, és etelt hoszott neki, minek következtében rövidesen labra állt. Ujra jokedvü és barátságos lett és egész nap a róka körul fintergett. Együtt mentek ujra a mulatságokba, ahol Piroska primadonna, énekelt és Mátyás táncolt amig a talpa birta.  
 
Táncolj medve részegen  
Hogy a Föld is remegjen  
Táncoljd medve a rokát  
Es kapni fogsz pálinkát!  
 
Közben teltek az évek, Piroska férjhez ment Laci hoz, a hegyentuli rókához, és lett is egy rakás gyerekük. Lévén jó fajtájuk alakitottak egy együttest „Fox“ nevén, amelyikkel járták a környékkbeli erdöket és falvakat. Mátyás nem tolált társat magának ezért vén legény maradt. Morgos, visszavonult, siránkozo medve lett belöle. Aki hallotta mindenki nevetett mert tudták hogy csak játszik. Megint csak Pirike volt aki, kiszedte öt az ö elszigeteltségéböl, meghiva öt az együttesbe ahol gyermekeivel együt dalolhatnak. Eleinte nem nagyon értette hogy énekelhet egy medve, a róka korusban, de aztán meg értették vele, hogy minden együttesbe kell egy basszus vagy egy bariton. Nehány „canto“ ora után amit a rókától vett, a medve válódi müvésszé vállt.  
 
Járták a világot széltében, hosszában, amig egy napon egy nagy városba értek. Ott a helyi cirkusz arenájában léptek föl. Az egész város eljött, hogy lássa öket. Nagy sikerük volt, hiresek lettek. Ott ismerte meg Matyi Raiszát, egy csodálatos sarki medvét, akibe rögtön beleszeretett. Ö, egy orosz cirkusz tagja volt, amelyik nemrég csödbe ment. Most boldogtalanságában ücsörgött egy ketrecben reményt vesztve, hogy valaha is szabad lehet.  
 
A mi medvénk, Mátyus-bátyus, olyan szerelmes lett és ugy szenvedett, hogy a hangját is elvesztette. Lefogyott, nem volt kedve semmihez tudván, hogy a szép Raisza a rácsok mögött ül bezárva. Laci és Piri ujra a barátjuk szegitségére siettek. Üzletet kötöttek a cirkusz tulajdonosával, egu reszeges manus és megvették a ketrecbe zárt medvét két ládá vódkáért. Ez a vásár sajnos elvitte az égész pénzüket amit a fellépésekkel kerestek. Nagy volt Mátyásnak, öröme amikor Raiszát az ö sátrában tudta. Gyorsan megkérte a lány lábát, vagyis feleségül vette és nagy esküvöt csaptak. Az esküvö egy hétig tartott miután elmentek a hegyekbe egy mézes honapra.  
 
Raisza, aki állandoan a höségtöl szenvedett, nagyon örvendett mert ott egy hüvös éghajlat talált. Meggyözte Mátyást, hogy maradjanak ott és letelepedtek egy barlangba a hegyi tó mellett. De jött a tél és a fagy, szélfuvás és hótorlasz és a mi Matyi-maci a hibernálásra, gondolva, egyre csak szunyokált és mindinkább zsémbelt és morcos volt. Raisza viszont boldog volt. A hideg miatt azt érezte hogy otthon van az Északi Sarkon. Ez uttan ö volt aki megtálalta az orvosságát az ö boldogtalan férjének. Egy léket vágott a tavon, és minden nap hozott friss halat. Mátyás látva hogy van mit enni már nem akarta átaludni a telet. Meghizott kicsit, ami segitette a hideg elviselésében.  
 
Egyszer csak megjött a tavasz és Raisza egy jó hirrel állt elö, ami nagy örömukre szolgált. Rövidesen fiókák lesznek. Pár honap mulva Raisza szült két fehér bundás iker párt, a Cum és Gum nevet kapták és nagyon édeskek voltak. Nem telt el sok idö, és barna foltok jelentek meg a fehér bundácskákon. Hasonlitottak a dalmáciánokra. Aki látta öket mindenki csodálta.  
 
Nem sokkal ezután elmentek egy gyönyörü helyre, ahonnan Matyi származott. Valojában vágyodtak már Piroska és csáladja után. Nagy volt a talalkozás öröme sokan eljöttek az erdö lakoiból a medve családhoz, hogy megnézzék a gyönyörü kűlőnleges kis medvéket. Ujra létre hozták a “Fox” együttest, amivel égesz nyáron sok elöadást tartottak. Gyüjtötték a pénzt mert azt tervezték hogy elmennek az Északi Sarkra a Raisza hazájába.  
 
Ès igy végzödik mesénk a jo medvével és az okos rókával, állatok melyek nagy hirnévre tettek szert. Igy lettek föszereplöi minden mesének amit a nagyszülök unakáiknak tovább adtak.  
 
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------  
 
4. DER BÄR UND DER FUCHS  
Eine Geschichte aus den Karpaten (deutsch)  
Übersetzt von Tina BUNGERT  
 
Vor langer langer Zeit lebte in den “Carpathian Mountains“ ein brauner Bär namens Theo.  
 
Jeden Tag von Sonnenaufgang bis Sonnenuntergang durchforstete er den Wald nach Waldfrüchten. Theo war ein guter Bär. Er tat keinem der anderen Tiere etwas zuleide, nicht einmal denen mit zwei Beinen. Wegen seiner Freundlichkeit, wurde er oft von den Bienen mit Honig belohnt.  
 
Theo war sogar mit Deliah, der schlauen Füchsin befreundet. Er versuchte sie immer wieder davon zu überzeugen doch das Fleischessen sein zu lassen und anzufangen Dinge wie Früchte und Gemüse zu essen, die gesünder für den Magen sind, reichlich vorhanden und leicht zu finden im ganzen Wald. Nach viel Drängen, überzeugte Theo den „Schrecken der Vögel ein Vegetarier zu werden. Nach dem Wechseln zu der neuen Ernährung war Deliah viel glücklicher, lebendiger und roch frisch nach Minze. Weil sie schön singen konnte luden alle Menschen aus den umliegenden Dörfern Deliah zu allen Arten von Partys ein. Sie sang sogar mit den Hähnen im Duett.  
 
Eines Tages, als Theo ausgegangen war und sein Mittagessen in einem Brombeerbusch aß, hatte er einen Unfall, der ihn fast das Leben kostete. Aus Versehen trat er in einen Dorn, der sich tief in die Ferse des Bären bohrte. Die Wunde entzündete sich schnell, und Theo litt wie ein Held. Nach einer Reihe von Tagen konnte der Bär sich nicht mehr sein notwendiges Essen besorgen. Hungrig, krank und ohne Energie, ruhte er in seiner Höhle und wartete darauf zu sterben.  
 
Am nächsten Tag, passierte die Füchsin, ein beliebtes Lied summend, den Unterschlupf des Bären.  
- Theeeeeo! Theodore! Teddy! schrie Deliah, wie geht's dir, Honigfreund?  
- Hilfe! Hilfe! murmelte Theo unter stöhnen.  
 
Der Fuchs betrat schnell die Höhle des Bären und sah ihn dort voller Schmerzen liegen.  
- Teddy, Lieber, was ist los mit dir? Bist du krank?  
- Hilfe! Sagte Theo, röchelnd und das verlor das Bewusstsein.  
 
Die verängstigte und schockierte Deliah eilte nach draußen und fing an mit aller Kraft nach Hilfe zu schreien. Viele Tiere erschienen, sogar einige Passanten von nahelegenden Siedlungen. Sie alle zuckten ihre Schultern, sie wussten nicht wie sie den Bären heilen könnten. Deliah begann mehr und mehr verzweifelt zu werden. Versehentlich tritt sie auf den Hedgehog und stach sich, sprang zwei Meter hoch in die Luft und brüllte siegreich:  
- Eureka! Eureka!  
- Eri-ka-aaa! Der Name meiner Frau ist Erika, nicht Eureka! erklärte der angegriffene Socrates, der hegedog, während er über seine verbogenen Stacheln strich.  
- Es ist mir egal wie der Name deiner Frau ist! Ich sagte Eureka, nicht Erika! Eureka! Eureka! quietschte Deliah triumphierend, Ich habe einen Weg gefunden um Theo wieder gesund zu machen!  
 
Sie fragte einen Landmann nach einen scharfen Messer und eilte mit diesem zu der Wunde von Theo. Jeder war geschockt von der herzlosen Geste des Fuchses. Die Herzen der Menge stoppten. Vorsichtig steckte Deliah das Messer in die Wunde. Der Bär heulte auf und wurde dann bewusstlos. Jeder dachte dies sei das Ende des guten Bären. Aber nein! All der Schmerz und das Gift floss aus der Schwellung. Nun erkannte jeder die medizinischen Kenntnisse des Fuchses. Deliah wusch die Wunde vorsichtig mit Quellwasser, verband sie mit Blättern und duftenden Kräutern und fing an um den Bären zu kreisen, einige Worte murmelnd, die für normale Menschen nicht zu verstehen waren.  
 
“Feuer, Schwarz chook, Topf und Regen.  
Mache den kranken Bären wieder gesund,  
Wenn die Suppe gut zum essen ,  
mache den Bären gesund und fit!“  
 
Nicht viel Zeit verging Theo öffnete seine Augen und fing an vor schmerzen zu wimmern. Weil jeder auf ihn konzentriert war, fragte er die Menge:  
- Was ist mit mir passiert? Lebe ich noch?  
- Ja, antwortete Deliah, und du wirst wieder gesund werden!  
 
Ein Lächeln erschien auf Theos Mund und er versuchte seine Patzen zu bewegen. Er war, trotzdem noch zu schwach um aufzustehen. Die Menge erklärte ihm von all den Leiden die er durchgemacht hatte und von den Kenntnissen Deliahs. Der Bär erholte sich nach ein paar Tagen, und dankte der Füchsin sehr für die Rettung seines Lebens. Er war immer in ihrer Gesellschaft. Sie gingen zu Hochzeiten, Feierlichkeiten und Festen, bei denn Deliah schön sang und Onkel Theo graziös tanzte.  
 
Die Jahre vergingen schnell und Deliah heiratete Figaro, einen Fuchs-Sänger von hinter dem Hügel, und kurz darauf hatten sie Junge. Weil sie von guter Herkunft waren, sangen sie alle wundervoll Sie gründeten die Gesangsgruppe “Fox“, und tourten durch alle benachbarten Wälder und Dörfer. Theo, der keine Frau finden konnte, fing an böse und launisch zu werden. Er murrte und beschwerte sich den ganzen Tag.  
 
Wieder einmal war es Deliah die ihn aus dieser Stimmung befreite, sie lud ihn ein der Gruppe beizutreten. Theo, verstand zuerst nicht wie ein Bär ein Teil einer Gruppe von Füchsen sein konnte aber dann dagegen war kein Chor komplett ohne einen Bariton. Mit ein paar Unterrichtsstunden wurde der Bär zu einem richtigen Künstler. Sie besuchten viele Orte bis sie eines Tages eine große Stadt erreichten. Sie erreichten Ruhm im lokalen Zirkuszelt, wo sie eine Show hatten. Die ganze Stadt kam um sie zu sehen. Das war auch wo Theo Mila traf, einen liebenswerten Eisbären. Sei war Teil eines russischen Zirkus der bankrott gegangen war. Nun saß Mila in einem Käfig in der schmutzigen Menagerie des lokalen Zirkus.  
 
Theo verliebte sich so sehr in Mila, dass er anfing zu leiden. Er verlor sogar seine schöne Stimme. Der Bär wurde Dünner und dünner, und war wieder deprimiert und düster, weil er wusste das Mila hinter Gittern war. Wieder einmal bewiesen Deliah und Figaro ihre Freundlichkeit gegenüber dem Bären. Sie machten ein Geschäft mit dem immer betrunkenen Chef des Zirkus und kauften die Polar Schönheit für zwei Kästen Wodka. Dieses Geschäft schlug ein großes Loch in ihr Budget.  
 
Die Freude von Theo war enorm als er Mila in seinem Zelt sah. Der Bär fragte die russische Dame ob sie ihn heiraten wolle und, nachdem sie akzeptierte hatten sie eine fantastische Hochzeitsparty. Danach gingen sie auf eine Hochzeitsreise in die Berge. Mila, die immer an der Hitze gelitten hatte, war überaus erfreut von der Kälte dieses Ortes. Sie fühlte sich wie zurück daheim im Polarkreis. Sie überzeugte ihren Mann sich dort niederzulassen. Er akzeptierte und sie bauten sich einen Unterschlupf in einer Höhle nahe des alpinen Sees.  
 
Der Winter kam mit Kälte, Blizzards und Schnee. Theo... wurde sehr schläfrig und träge. Mila dagegen war bester Laune, fröhlich und lebendig. Dies war die Umgebung und das Klima dass sie liebte. Diesmal war sie diejenige die die Heilung für ihren lethargischen Mann fand. Sie machte ein Loch in das Eis des Sees und jeden Tag fing Theo frischen Fisch. Weil er nun sehr viel essen hatte, sah er keinen Grund durch den Winter zu schlafen. Er nahm auch ein bisschen an Gewicht zu, was ihm half die Kälte nicht so sehr zu spüren. Als der Frühling kam, hatte Mila gute Neuigkeiten für Theo. Bald würden sie Nachkömmlinge haben. Dies machte den werdenden Vater sehr glücklich.  
 
Nach einer Reihe von Monaten gebar Mila Zwillinge, die beide weiß waren. Sie wurden Zum und Gum genannt und waren sehr süß. Nicht einmal ein Monat verging und schwarze Punkte fingen an auf ihrem Fell zu erscheinen. Sie sahen aus wie Bär- Dalmatiner. Wer sie sah, war begeistert. Nicht viel Zeit verging und die Vier Familienmitglieder gingen auf einen wundervollen Ausflug zu Theos Geburtsplatz, weil der Bär Deliah so sehr vermisste. Alle waren sehr glücklich, als die Füchse und die Bären sich trafen.  
 
Menschen aus sieben Dörfern kamen um beide Zummi und Gummi zu sehen. Sie wiedervereinigten die Gruppe „Fox“ und traten erfolgreich den ganzen Sommer lang auf. Sie legten auch. etwas Geld für die nächste Reise beiseite. Eine besondere; zu Milas Heimatland.  
 
Und nun, endet unsere Geschichte, die Geschichte über einen guten Bären und einen schlauen Fuchs, Tiere, die großen Ruhm erreichten und Hauptdarsteller in vielen Geschichten wurden, die Großeltern ihren Enkeln erzählen..  
------------------------------------  
 
George R. ROCA  
Sydney, Australia  
1998 - 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
George R. ROCA - URSUL ŞI VULPEA - POVESTE DIN MUNŢII CARPAŢI (română, english, magyar, deutsch) / George R. Roca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 847, Anul III, 26 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 George R. Roca : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George R. Roca
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!