Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Versuri > Spiritual > Mobil |   


Autor: George Petrovai         Publicat în: Ediţia nr. 1063 din 28 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

George PETROVAI - TOŢI OAMENII TRĂIESC, DAR NUMAI UNII DINTRE EI EXISTĂ

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
1. Binomul acumulare materială – înstrăinare (alienare)  
 
Nu doar credinţa, ci şi ştiinţa prin descoperirile sale şi prin frecventele destăinuiri ale unora dintre cei mai prestigioşi slujitori ai ei chiar din rândul evoluţioniştilor pursânge, ne încredinţează că viaţa este un miracol mai presus de vlaga gândirii umane şi că omul reprezintă pentru creaţionişti încoronarea întregii concepţii şi munci divine din cele şase zile ale facerii, respectiv produsul de vârf al evoluţiei viului pentru înverşunaţii adversari ai creaţiei.  
 
Sigur, convergenţa opiniilor celor două tabere ireconciliabile vizavi de rangul omului în lumea viului şi de uriaşele sale resurse de exprimare pe care le deţine (utilizează maximum 15% din capacitatea creierului şi, după cum se prezintă, cu mult mai puţin de-atât din cea a inimii şi sufletului), nu exclude categorica divergenţă a pârghiilor întrebuinţate în argumentare: Credinţa neclintită în Adevărul revelat prin Cuvânt, împotriva cuvântului ştiinţei, care, respingând Adevărul de dragul adevărurilor accesibile prin cunoaşterea umană, este pe bună dreptate condamnată să nu cunoască în vecii vecilor măreţia şi desăvârşirea întregului prin punerea cap la cap a fragmentelor, aşa cum cum ulciorului spart nu-i este dat să fie refăcut vreodată din cioburi!  
 
Căci dacă întregul premerge partea, un adevăr evident prin el însuşi pentru orice om cu scaun la cap, sensul judecăţii umane mai presus de orice îndoială trebuie să urmeze aceeaşi cale: de la întreg la parte, de la general înspre particular.  
 
Îndeosebi atunci când evoluţionismul, o teorie îndrăzneaţă, dar cu fundamentele şubrede (a recunoscut acest lucru însuşi Charles Darwin), se arată – în pofida eforturilor depuse – incapabilă să-şi elimine lacunele de structură, nereuşind până în prezent să dea de urma acelor fosile intermediare, care ar avea rolul mortarului ştiinţific dintre cărămizile edificiului darwinist.  
 
În această situaţie precară şi jenantă pentru evoluţionism, dar imposibil de remediat prin vrerea Celui care a pus bariere de netrecut între regnuri şi specii, adevărul trebuie descoperit în cuvintele Genesei, adică acolo unde Adevărul absolut se prelungeşte tainic şi în acelaşi timp cutremurător de firesc în fiecare dintre noi: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Genesa 2/7).  
 
Asta deoarece credinţa sinceră şi puternică în Atoatefăcător are capacitatea de-a surprinde văzutele şi nevăzutele într-un atotcuprinzător cosmos al harului divin, care după prefacerea sa în iubire, cade aidoma unei unei ploi binefăcătoare pe entităţile viului pământesc şi ceresc.  
 
...Căzut în păcat, adică exclus din ecuaţia eternului, nu-i de mirare că omul a luat-o pe calea largă a timpului din ce în ce mai rău şi mai bolnav, sub a cărui povară neîndurătoare este nevoit să-şi ducă trudnica sa viaţă de rob al propriului trup şi al propriilor sale pofte.  
 
Pentru că după absorbţia sa în imperiul efemerului, omul şi-a pierdut (mai exact i-a fost retrasă până la repurificare) desăvârşita unitate existenţială conferită de veşnicie şi nevinovăţie, o unitate eminamente imaterială, iar el a primit în schimb alcătuirea duală trup-suflet (materie-nematerie), care se potriveşte ca o mănuşă cu noua lui condiţie de fiinţă muritoare: Pe de o parte trupul supus durerilor, îmbolnăvirilor şi în final morţii, un trup sortit dispariţiei prin descompunere oricâtă grijă ai avea de el, pe de altă parte sufletul tot mai neglijat în apriga campanie de strângere a bunurilor „pe care le mînâncă moliile şi rugina” (Matei 6/19), deşi acest strop de divinitate reprezintă unicul element de legătură dintre aici şi dincolo, altfel spus el este colacul de salvare al omului după moarte.  
 
Şi astfel, tot mai preocupat de satisfacerea trebuinţelor imediate ale trupului, depozitarul vremelnicului, omul dă uitării trebuinţele aparte ale sufletului, iar această înstrăinare de Dumnezeu, de sine însuşi şi de ceilalţi semeni se tot adânceşte, până când devine principala cauză a nefericirii sale.  
 
Cu completarea că tot în alienare trebuie căutată cauza sporirii ratei sinuciderilor, inclusiv în rândul adolescenţilor şi tinerilor, precum şi cauza atâtor oribile infracţiuni (crime, violuri, tâlhării), îndeosebi atunci când cei atinşi de ea caută să se trateze prin droguri şi alcool...  
 
Dualismul trup-suflet conduce cu necesitate la distincţia dintre viaţă şi existenţă. Toate animalele au fost înzestrate la facere cu instincte de atac sau apărare, cele mai potrivite speciei din care fac parte, deci toate îşi apără cu ghearele şi cu dinţii viaţa din propriul corp prin uluitorul instinct de conservare, precum şi viaţa urmaşilor pe care i-au zămislit prin la fel de uluitorul instinct de perpetuare a speciei.  
 
Fireşte că în familie, ceată, hoardă sau stol, devin dominanţi acei indivizi ale căror ambiţii hegemonice se bizuie pe însuşiri ce-i fac fie respectaţi din teamă (în majoritatea zdrobitoare a cazurilor), fie din iubire (cel mai adesea într-o familie).  
 
Dar numai omul a fost înzestrat la facere cu scânteia divină numită suflet sau spirit, parte componentă din spiritul universal, prin urmare numai el, între toate vieţuitoarele Pământului, prin inteligenţa sa încălzită la flacăra vie a iubirii, îşi poate urca viaţa până la cerul existenţei, pentru că numai el are conştiinţa morţii întru mântuire şi a vieţii plenare prin disocirea clară dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, dintre smerenie şi trufie.  
 
2. Reumanizarea şi salvarea prin renunţare  
 
Este evident pentru oricine că lumea noastră, lumea celor care am intrat în secolul 21, se află într-un mare impas. Nu atât din pricina sărăciei şi foametei care cuceresc arii tot mai întinse ale planetei, nu atât din pricina poluării, actelor teroriste, conflictelor militare, bolilor endemice şi cataclismelor naturale (cutremure, uragane, ploi torenţiale), care se abat nimicitor şi din ce în ce mai des cam peste tot, cât mai ales din pricina gravei disoluţii morale la care s-a ajuns prin victoria materiei asupra spiritului, a pragmatismului asupra contemplativismului.  
 
Îmboldite de imperativele dezumanizante ale concurenţei şi profitului, toate societăţile zilelor noastre luptă din răsputeri să se înfrupte din iluzoria fericire dobândită cu ajutorul celor trei legi specifice tuturor grupurilor umane, legi cu rol de motor pentru actuala civilizaţie:  
 
a)Legea fundamentală a progresului social – rezultatul îndelung şlefuit al necontenitelor interacţiuni dintre ipocrizie, egoism şi cruzime;  
 
b)Legea celor trei „c”-uri: consum – comoditate - confort;  
 
c)Legea celor patru „p”-uri: prostituţie – proxenetism – pedofilie – pederastie.  
 
Societatea românească postdecembristă este imaginea vie a dezastrului la care inevitabil se ajunge prin minciună servită în ambalaj democratic, tâlhărie mai ceva ca-n codru (dar unde-s codrii noştri de mai an?), impostură şi trădare, pe scurt printr-un neîntrerupt proces de degradare morală, vasăzică o societate în care grosul membrilor ei – dezorientaţi, înşelaţi, înstrăinaţi şi nedoriţi în propria lor casă (ţară) – simt pe propria piele tristul adevăr cuprins în spusa Homo homini lupus (Omul este lup pentru om)...  
 
Ce-i de făcut, acuma când tot mai mulţi oameni sunt încredinţaţi de rănile supărătoare ale planetei că actuala civilizaţie (o civilizaţie a veritabilei sinucideri prin risipa la care se dedă şi poluarea pe care o generează) antrenează întreaga omenire în frenezia viitoarelor cataclisme? Căci conduita morală a civilizaţiei noastre este captivă în intervalul îngrijorător de strâmt dintre Trăieşte-ţi clipa şi După noi, potopul... Oricât am suci-o şi învârti-o, nu există altă soluţie viabilă înafară de renunţarea omului la deprinderile şi comodităţile alimentate până la dezgustător de carnal, punct de întoarcere pe traseul său existenţial înspre izvoarele curate ale simplităţii şi înţelepciunii. Numai în acest chip el se poate purifica, ceea ce este totuna cu reumanizarea de după eliberarea moralei şi conştiinţei din arestul materiei, pentru că numai astfel el face trecerea de la viaţă la existenţă şi tot numai astfel – lucrând intens la mântuirea sa, inclusiv la cea a semenilor – el poate cunoaşte adevărata fericire.  
 
Doar câteva cuvinte despre actul deliberativ al renunţării. Este nu numai fapta de mare curaj prin care cel în cauză azvârle deşartele zorzoane ale acestei lumi (bogăţie, putere, faimă) şi cu umilinţă se dedică meditaţiei şi rugăciunii în singurătatea unui colţişor sau al unei chilii mănăstireşti (avem nenumărate exemple de senzaţie în acest sens), ci este şi singura modalitate eficace prin care smeritul se înalţă, stabilind relaţii de negrăită bucurie spirituală cu cerul, cu el şi cu ceilalţi semeni. Adică taman ce-i recomanda Mântuitorul tânărului bogat: „Vinde tot ce ai, împarte la săraci şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă” (Luca 18/21), precum şi ceea ce credea Imanuel Kant la vremea lui că-i esenţial pentru condiţia umană – cerul înstelat deasupra noastră şi legea morală din noi.  
 
George PETROVAI  
Sighetu Marmaţiei  
28 noiembrie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
George PETROVAI - TOŢI OAMENII TRĂIESC, DAR NUMAI UNII DINTRE EI EXISTĂ / George Petrovai : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1063, Anul III, 28 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 George Petrovai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Petrovai
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!