Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: George Petrovai         Publicat în: Ediţia nr. 808 din 18 martie 2013        Toate Articolele Autorului

George PETROVAI - TEATRU - TESTAMENTUL LUI ARISTOTEL (CORPUS ARISTOTELICUM)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Actul I
(Dimineaţa vieţii)

Când tinereţea mă-mboldea,
vedeam în om acea fiinţă
ce zeilor porunci le-ar da
de şi-ar schimba vrerea-n putinţă.

Mă deruta adeseori
cu-a sale ifose pieptişe –
zvâcniri de gâză-ntemniţată
în plasa sorţilor furişe.

Dar ca unealtă grăitoare,
n-avea de-a face cât de cât
cu mintea-n dârză căutare –
era biped, şi doar atât!...

Din şcoala platoniciană
am stors cam tot ce se putea,
neadmiţând că lumea-ar fi
doar în Idei cum este ea.

Căci nu poţi omul natural
să ţi-l explici prin omu-n sine,
decât mergând spre infinit
călare pe regresiune,

ca din Ideile-ngheţate
de o eternă plictiseală,
să afli şpilul bramburelii
din lumea noastră-n vâjâială.

Dar cum din gol nu iese plinul
făr' de impulsul creator,
tot astfel şi mişcarea vine
de la eternul Prim motor.

El, unitar şi neîntins,
cum Binelui îi şade bine,
Divinitatea e in actu
Prin faptele-i pe drept divine.

Filosofia, prin urmare
(în Metafizica o spun)
nu-i la-ndemâna orişicui,
deşi pare un bun comun:

Să afle cauzele prime
ale fiinţei ce prin ea
şi-n ea cu brio fiinţează,
aceasta e menirea sa!

Privind atent la tot ce este
- pământ, viaţă, stele, soare –
un adevăr mi s-a impus
cu forţa logicii primare:

Nimic nu-i la-ntâmplare-n lume
din tot ce ştim şi-n veci n-om şti
(cu toate că-ntâmplarea-i una
cu tainicul efort de-a fi),

ci părţi perfect articulate
într-un gigantic plan divin
sunt cele vii şi cele moarte,
precum şi-acelea care vin...

Cutremurat de măreţia
sublimului fără hotar,
am înţeles cam care-i baiul
cu-al omului perfid calvar,

un paradox de patimi zămislit,
ce liniştea i-o ciuguleşte –
el, vierme pe acest pământ,
buricul lumii se doreşte!

Dar mai ştiam că din ce-i viu
doar omu-i marele rebel,
mereu trudind să-şi schimbe soarta
după un plan croit de el.

Atât e de-omenesc să vrei
prin ne-ncetată adaptare,
încât o viaţă fără scop
se tot usucă până moare.

Dator e omul, aşadar,
faţă de Cel ce l-a făcut,
să tindă la desăvârşirea
primită-n starea de-nceput.

Căci de scrutăm până-n străfunduri
a conduitei vie hartă,
avem dovada cum că omul
cu josnicu-i amic la toartă

şi că progresul din moravuri
se cheam-acea realitate,
în care orice-i cu putinţă
dacă se face ca la carte...

Fiind un fapt adeverit
că legile umane-s şchioape
oricât ar vrea leguitorii
de miez să fie mai aproape,

nu-ncape nici o îndoială
că pentr-un ins echilibrat,
nu ele-s barca de salvare
pe-al vieţii ocean zbuciumat,

- îndeosebi când în năvodul
salubrizării sociale,
doar peştişorii-s pescuiţi,
conform cutumelor tribale –

ci conştiinţa-i prima treaptă
din nelipsita judecare
a făptuirilor cu care
clădim speranţa de răsplată;

iar mai la urmă, după moarte,
vom fi luaţi la puricat
de-acea teribilă instanţă,
ce judecă fără rabat

şi-al cărei verdict impecabil
va fi totuna cu vecia –
o nouă viaţă ne aşteaptă,
ori în canon vom regreta trufia?...

În ce priveşte guvernarea,
vestitele orori nu le-am uitat:
Socrate condamnat la moarte,
Platon de Denys exilat.

Când un tiran respingător
- aşa ca Denys, bunăoară –
din legi face un preş de şters
pentru a sa vrere murdară,

e semn că omu-i în pericol
şi necinstite-s tot atunci
gândirea, crezul, libertatea –
valori ce-s pentru el porunci.

Iar episodul cu Socrate
şi moartea ce i-a fost impusă,
ne-arată că-n democraţie
chiar şi greşeala e distinsă...

(Greşeal-a fost şi nu eroare
a lui Socrate condamnare:
Prima-n morală-i găzduită,
eroarea-n logică-i adânc înfiptă!)

De-acord, de-aceea, sunt cu Platon
cu formele de guvernare –
atâta-s de nedrepte toate,
că binele-i mistificare.

Niciuna dintre cârmuiri
(din ce a fost şi va mai fi)
nu poate egalitarismul
cu libertatea a uni.

Căci statele din astă lume
(chiar filosofii de-ar conduce,
aşa cum Platon şi-a dorit)
toate-s amarnic de caduce,

cu gâtul prins ca într-un cleşte
de-nfloritoare legi perfide –
cruzimea tot mai rafinată
şi egoismul ce sporeşte.


Actul II
(Amiaza vieţii)

Creaţiunea, prin urmare,
de-un plan divin fu precedată,
un plan c-o logică eternă
pentru zidirea-n vrere demarată.

Cum altfel să ne-nchipuim
această armonie colosală
pe care Cosmos o numim,
uimiţi de-a sa-ntocmire ideală?

El este şi va fi mereu
fiul veciei cu vecia-n fire –
un tot ce toate le cuprinde
şi-i mai presus de-a omului gândire...

Văzând ce-i de văzut şi mai departe
în miezul nevăzut dar intuit,
pe drumul nesfârşit al cugetării
cu două adevăruri am pornit.

Întâiul dintre ele stabileşte
raportul efemer-eternitate:
Nu-i omul primul genitor,
ci Absolutul e temei în toate!

Fiind deci omul o fărâmă
din existenţa grandioasă,
înţelepciunea şi-o vădeşte
prin voia sa respectuoasă

în faţa cosmicei Voinţe,
astfel încât a lui cărare
cu stăruinţă să urmeze
divina cale-n veşnică lucrare.

Al doilea adevăr vizează modestia,
căci făr-aşa ceva nu ştii cât eşti de mic...
(Socrate „vrăjitorul”atât o preţuia,
c-adeseori zicea: „Ştiu că nu ştiu nimic”.)
*
După ce planul l-am trasat
- temeinic şi cu socoteală –
un tot unit urma să fie
a Corpusului rânduială,

precum un Cosmos limitat
al spiritului omenesc,
pe care prin noi cunoştinţe
doream să îl îmbogăţesc.

La baza lui am aşezat
acele forme de gândire,
ce-n logică-s fundamentale
pentru a justului plinire.

(O precizare se impune
privind esenţa-n cugetare:
Dacă Socrate-a intuit
că noţiunea-i cea mai tare

ca entitate logică,
iar Platon a dezvăluit
că a ideii entitate
e una metafizică,

în formă am încorporat
mai mult de-o simplă entitate –
ea pentru mine-i instrument
al facerii neîncetate.)

Apoi în Corpus am inclus
aproape tot ce am mai scris
în metafizică şi etică,
ştiinţă şi estetică.

De pildă, Fizica-i o carte
atât de antiplatoniciană,
încât pot fi învinuit
c-am conceput-o dintr-o toană.

Ştim însă foarte bine
că una-i lutul şi-alta cerul!
Aşa şi-aici, mi-e prieten Platon,
dar mult mai prieten adevărul...

În Fizica nu urmăresc
o găunoasă confruntare,
schimb de subtile argumente,
doar în sofism la mare căutare.

(De altminteri, vidu-l resping
ca pe-o vizibilă demenţă,
căci ontologic el se cheamă
fiinţa în inexistenţă.)

Cum scopul cărţii e mişcarea
fără-ncetare-n existenţă,
m-am străduit să o prezint
ca pe o cosmică esenţă.

Dar eu mişcarea n-o gândesc
ca discontinuu şir de stări,
ci-i necesar ca ea să fie
mereu continuă-n pulsări.

Ori pentru asta e nevoie
(când demonstrezi şi când combaţi)
de instrumente potrivite,
ca şi pe naiba să îl baţi.

Şi-aşa, cu setul înjghebat
de scule întru cugetare
(un trio de principii generale
şi-acel cvartet de cauze plenare),

am arătat că Heraclit e depăşit
cu-a lui suspectă automişcare
şi că-n teleologie-s cauzal,
deci finalismu-l văd ca generare.


Actul III
(Amurgul vieţii)

Acuma când viaţa aproape că s-a scurs
ades mă uit în urmă cu un regret ascuns
şi mă întreb:
Viaţa asta precum o apă curgătoare
într-un pustiu,
prin moarte ea dispare
fără urmă
mai înainte de-a se vărsa în mare?

Nu pot să cred că totul
aicea se sfârşeşte
doar printr-un accident
ce moarte se numeşte,
când Cosmosul nu pierde
nimica niciodată
şi când faţă de vid
natura-i revoltată.

Cum plinul plin rămâne până-n veac
şi până-n veac este-n mişcare,
deşi nu cred în nişte zei de paie,
de-un lucru totuşi sunt încredinţat:

Oricât e moartea de háină
şi dornică în vieţi să-şi ia tributul,
esenţa omului nu-i aparţine –
de nasul ei e numai lutul!

Deci dacă spiritul uman
parte-i din cel universal
(Acel ce toate le-a făcut
şi dincolo de timp veghează),
din trupul mort când a plecat,
el de îndată-i absorbit
în Prim motorul neclintit...

Deşi de moarte nu mă tem,
căci înţelept e doar acela
ce-n ochi destinul şi-l priveşte,
totuşi,
nu pot tristeţea s-o alung
singurătatea când m-apasă –
singur,
mereu singur,
încât la urmă moartea-ţi pare
că-i o şalupă de salvare,
care cu grijă te culege
din apele atât de reci
ale singurătăţii planetare.

Închei
cu-această constatare de final:
Acuma-mi este foarte clar
că Universul are-un scop,
dar care nu e necesar,
altminteri
moartea trebuie văzută
ca al vieţii scop hilar!...

(Eu, Stagiritul,
prezentul Testament am întocmit,
pe care după sigilare
şi adecvată ambalare,
în fluviul timpului l-am azvârlit.)

SFÂRŞIT
---------------------------------------------------
George PETROVAI
Sighetul Marmaţiei
15 Martie 2013

 

Referinţă Bibliografică:
George PETROVAI - TEATRU - TESTAMENTUL LUI ARISTOTEL (CORPUS ARISTOTELICUM) / George Petrovai : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 808, Anul III, 18 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 George Petrovai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Petrovai
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!