Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Ganduri > Mobil |   


Autor: George Petrovai         Publicat în: Ediţia nr. 755 din 24 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

George PETROVAI - NEDREPTĂŢIREA LUI IUDA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
1. Perfecţiunea planului divin  
 
Trăim cu convingerea că suntem aproape de Mântuitor, întrucât îi deplângem suferinţele îndurate şi întrucât îi condamnăm cu toată severitatea pe toţi aceia care, într-un fel sau altul, L-au supus la chinuri: preoţii Ana şi Caiafa, Iuda Iscarioteanul, procuratorul Ponţiu Pilat, Baraba, gloata îmbătată de ură fanatică, soldaţii care L-au batjocorit şi apoi şi-au împărţit hainele Lui.  
 
Fireşte că sfera resentimentelor se lărgeşte nemăsurat de mult, atunci când în ea includem pe toţi persecutorii lui Iisus, în această categorie intrând atât fundamentaliştii iudaici, cât şi cea mai mare parte a poporului evreu, lesne de manevrat de către marii preoţi şi uneltele lor. După unii este de la sine înţeles că osânda noastră creştinească trebuie să fie aprigă şi definitivă, cam aşa ca cea a cruciaţilor, doar astfel ea putându-se constitui într-un apreciat indicator al fermităţii credinţei... Dar, pentru liniştea noastră sufletească de căutători ai adevărului şi dreptăţii, cred că trebuie să ne întrebăm dacă-i corect să preluăm şi să întreţinem o îndârjire care, în mod vădit, n-are nimic de-a face cu credinţa, ci în exclusivitate se datorează prejudecăţilor ce au menirea să alimenteze fondul bestial al omului. Iar de acest lucru putem să ne dăm seama doar dacă încercăm să desluşim realităţile concrete ale acelui eveniment de răscruce din istoria umană. Căci ce ne spune bunul simţ al scormonitorului după adevăr, chiar în situaţia în care el este hrănit de istorie cu biberonul? În primul rând că la vremea respectivă întreaga zonă (Iudeea, Galileea, Samaria) era foarte prolifică în fel de fel de profeţi, şi că ei cu toţii propovăduiau un amestec de credinţe şi filosofii orientale, capabile mai degrabă să înfricoşeze decât să convingă.  
 
Ori, într-un asemenea sincretism de înţelepţi şi şarlatani, de dogme avansate şi de teorii primitive, era foarte dificil pentru cineva neinstruit să decanteze binele de rău şi adevărul de fals. Din acest motiv, omul de rând îi trata de-a valma pe profeţi (fie cu neîncredere amestecată cu dezgust, fie cu milă îmbinată cu îngăduinţă), pe când autorităţile sfătuite de marii preoţi, luau măsuri de izolare a propovăduitorilor deveniţi prea insistenţi, altfel spus supărători pentru mozaismul doldora de intoleranţă. Şi nu de puţine ori, aşa cum s-a întâmplat cu Ioan Botezătorul, respectivele măsuri mergeau până la suprimarea profetului în cauză.  
 
În al doilea rând, Palestina de-atunci fiind un adevărat butoi cu pulbere al Orientului, atât romanii cât şi evreii cu rol decizional aveau tot interesul să menţină liniştea (fie ea şi aparentă) în această provincie romană extrem de frământată şi nesigură: romanii pentru că priveau cu seriozitate amestecată cu îngrijorare agitaţiile evreieşti, toate capabile – bunăoară aşa ca răscoala Macabeilor – să mişte masele atunci când din lipsă de vigilenţă li se oferea cel mai mic prilej; evreii întrucât păzeau cu străşnicie religia şi tradiţiile mozaice, deci orice atentat mai viguros la dogmatismul lor multisecular, fără şanse de înăbuşire în faza sa incipientă, risca să-i transforme în capii unei revolte orientale împotriva stăpânirii romane...  
 
Din aceste considerente, cred că trebuie să privim cu altfel de ochi atât complexitatea evenimentelor generate de fenomenul transistoric al venirii Fiului Omului, cât şi rolul personajelor care s-au confruntat în interiorul procesului de început al creştinismului. Iar dacă sosirea lui Mesia a fost anunţată de profeţi cu mult înainte de naşterea Sa miraculoasă, după cum vestite I-au fost pătimirile, moartea şi învierea după trei zile, instrumentele de împlinire cu precizie matematică a Scripturilor sunt mai puţin importante, deoarece oricare alţi mari preoţi ar fi fost la fel de înverşunaţi ca Ana şi Caiafa împotriva lui Iisus, locul laşului Pilat ar fi fost ocupat de un alt procurator roman, care la fel s-ar fi spălat pe mâini pentru a scăpa de obsesia sângelui nevinovat, şi mult detestatul rol al vânzătorului ar fi revenit unui alt ucenic, pentru că cele înştiinţate trebuiau să se împlinească cu forţa implacabilă a destinului!  
 
2. Imperfecţiunile judecăţilor umane  
 
Între toate aceste personaje de-nceput pentru istoria creştinismului, cel mai puţin îndreptăţit la osânda noastră este Baraba. Căci noi, creştinii secolului 21, cu ce drept îl urâm şi-l dispreţuim pe acela care, prin perfida vrere a marilor preoţi susţinuţi de isteria norodului, a fost eliberat, cu toate că era un ucigaş, în felul acesta fiind trimis la moarte un nevinovat, prea pur şi prea integru pentru o lume sufocată de păcate şi tocmai de aceea prea primejdios pentru atotputernicia teocratică a acelor timpuri?!  
 
Cu toate astea, celebrul roman Baraba al scriitorului suedez Pär Lagerqvist face din acest personaj un paria, şi asta numai întrucât a fost slobozit în dauna lui Iisus, adică o fiinţă mereu obsedată de măreţia unică a evenimentului pe care l-a trăit fără să-l priceapă, fapt pentru care el este condamnat de autor la supliciul închiderii în sine şi la o lentă dar continuă dezumanizare prin neputinţa împărtăşirii din cel mai generos şi mai uman dintre sentimente – dragostea de părinţi, copii şi semeni, dragostea mistuitoare pentru o femeie şi, în noile condiţii create de planul divin, dragostea îndreptată către Mântuitor şi noua credinţă.  
 
Iar în ceea ce-l priveşte pe Iuda, cred că acestui personaj noutestamentar i s-a făcut şi continuă să i se facă o mare nedreptate, el fiind constant şi nemilos expus la stâlpul ruşinii fără egal de către toate generaţiile de creştini care ne-au precedat. Da, este adevărat că şi-a vândut Învăţătorul, faptă pentru care a primit de la preoţii Templului 30 de arginţi. Dar tot atât de adevărat este că, mustrat de conştiinţă, el s-a dus şi le-a aruncat preoţilor banii în faţă, iar după aceea s-a spânzurat... Sigur că-i un gest reprobabil să trădezi pe cineva şi că trădarea va fi privită întotdeauna ca o mare ticăloşie, îndeosebi atunci când trădătorul, urmărind avantaje personale, se dă de partea duşmanului, fără să se sinchisească de fraţii săi. Dar Iuda, în pofida aparenţelor care pledează împotriva lui, este departe de insensibilitatea trădătorului profesionist. Dovadă că gestul său n-a fost dictat de interese personale, ci de scopuri mult mai înalte, stă faptul că după consumarea actului, oricare o fi fost cauza (fie că şi-a considerat misiunea împlinită, fie că l-a îndurerat ce I se pregătea Învăţătorului şi de care nu fusese vorba în înţelegere iniţială), Iuda a azvârlit cu dispreţ banii primiţi, apoi s-a sinucis.  
 
Însă, mă rog, de ce trădare poate fi vorba atunci când Iisus, deşi avertizat, a continuat să umble printre oameni şi deseori s-a aflat în pericolul de-a fi prins de străjeri. Nici măcar de un denunţ nu se poate vorbi, Iisus fiind mult prea bine cunoscut pretutindeni în Palestina. Căci cu sau fără sărutul lui Iuda, identificarea Lui era o chestiune de timp, la o adică putând fi arestat tot grupul apostolic dimpreună cu Învăţătorul, în vederea identificării persoanei vizate de zbiri...  
 
Totuşi, să admitem că Iuda a trădat. Cum spuneam, la prima vedere un gest cât se poate de reprobabil. În paranteză fie spus, dacă vorbim de gesturi condamnabile, corect este să nu uităm nici de tripla lepădare (într-o singură noapte!) a lui Petru de Învăţătorul său, nici de neîncrederea lui Toma şi nici de neîncrederea tuturor discipolilor în miracolul învierii Sale. Dar poate că Iuda a trădat împins de un imbold patriotic – acela de a-şi salva poporul de la încercările la care-l expuneau conflictele uşor de întrevăzut dintre vechea şi noua religie. Sau poate că mult hulitul gest al lui Iuda ascunde în sine un crâmpei dintr-o adevărată epopee spirituală: Dorea ca Iisus să fie arestat şi judecat (caz în care Iuda se deosebeşte net de ceilalţi ucenici), deoarece numai astfel putea să iasă în evidenţă adevăratul Mesia din mulţimea falşilor profeţi, precum şi credinţa propovăduită de El! Iar Iuda, conştient de rolul pe care şi l-a asumat, a acceptat ca numele lui să fie acoperit de ruşine şi dispreţ, pentru ca astfel – prin jertfa liber asumată! – el să contribuie la înveşnicirea numelui Mântuitorului. Este şi acesta un Iuda la fel de plauzibil ca cel de veacuri acceptat şi mult prea mult detestat...  
 
N.B. Avem în spate două milenii de creştinism canonic. Dar putem fi noi siguri că venirea lui Iisus în zilele noastre n-ar pune preoţimea pe jăratec şi că El ar fi primit cu braţele deschise de toţi creştinii, îndeosebi de aceia care au inimile de lemn şi vasele de aur? Câţi dintre ei ar avea tăria să-L recunoască pe Cel care, după cele păţite altădată, cutează să revină pentru ca din nou să le strice rânduielile şi să-i alunge din Templu cu biciul?!...  
 
George PETROVAI  
18 ianuarie 2013  
Sighetul Marmaţiei  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
George PETROVAI - NEDREPTĂŢIREA LUI IUDA / George Petrovai : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 755, Anul III, 24 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 George Petrovai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Petrovai
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!