Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Cugetare > Mobil |   


Autor: George Petrovai         Publicat în: Ediţia nr. 560 din 13 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

George PETROVAI - MEDITAŢIILE LUI MOISE (MEGAPOEM)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
RUGĂCIUNEA DE PE MUNTELE NEBO  
 
Iţi mulţumesc, iubit Părinte,  
pentru a Tale multe daruri  
în lunga mea viaţă,  
ce ani numără douăzeci  
peste a sutei împlinire,  
scurşi ca-ntr-o-nchipuire  
prin legea timpului din viu.  
Poruncile în zeci de ani  
Ţi le-am urmat după puteri  
şi-un bun păstor am vrut să fiu  
pentru sărmanii mei evrei,  
eliberaţi de voia-Ţi suverană  
din faraonica robie  
şi-ajunşi prin marea spintecată  
în dezolarea din câmpie,  
pe unde-n patruzeci de ani  
i-am tot purtat cu mic cu mare  
ca-n ţara laptelui şi-a mierii  
să nu pătrundă orişicare,  
ci numai cei ce n-au cârtit  
şi după datini Te-au cinstit.  
Eu însumi Te-am nemulţumit  
cu firea mea şovăitoare,  
şi asta face ca acuma  
să văd Canaanu-n depărtare,  
fiindu-mi însă nepermis  
parte să am de ce-ai promis.  
Dar fie-Ţi numele slăvit  
de-acum şi până-n veci de veci!  
Iar mie, rogu-Te să-mi laşi  
ʼnaintea morţii un scurt timp,  
astfel ca viaţa să-mi revăd  
ca pe un vis atras de mit.  
 
MEDITAŢIA I  
(Primele miracole)  
 
Viaţa este un miracol  
şi naşterea aşijderea,  
căci omul cu ştiinţa sa  
e pentru viu nevrednic sol,  
cu totul fără de putinţă  
să înţeleagă ce-i ascuns  
în tainele întregii Faceri –  
există, şi-asta-i pentru el de-ajuns!  
Nu-i dat ca omul să ajungă  
la Dumnezeu pe-un drum cotit,  
ci calea dreaptă a credinţei  
îl duce spre-un nou răsărit ...  
Cum ştii, Părinte, m-am născut  
într-un Egipt urgisitor  
pentru evrei şi toţi ai lor,  
iar biata mama s-a zbătut  
să mă salveze de la moartea  
cerută-n chip poruncitor  
pentru băieţii robilor  
de-acea cumplită piază-rea,  
neomenosul Faraon,  
şi-n sicriaş bine-ntocmit  
din papură, cu smoală uns,  
m-a pus hrănit şi adormit,  
ca să plutesc prin stufăriş  
la malul Nilului zeiesc,  
cu-ncredinţarea c-oi trăi  
prin vrerea Tatălui ceresc.  
Şi-ntr-adevăr, am fost salvat  
chiar de prinţesa egipteană,  
printr-un miracol destinat  
să fie pentru crez o mană.  
Cum altfel să le dai de rost  
că toate palma au bătut  
ca pruncu-n viaţă să rămână,  
iar fraţii-n el să afle scut?!  
Până şi sora mea intrase  
în tot acest divin complot,  
astfel ca mama să-mi dea ţâţă  
ca unui prearegesc nepot.  
S-a tot gândit prinţesa mamă  
ce nume mi s-ar potrivi,  
şi cum din ape mă scosese,  
la Moise dânsa se opri ...  
Crescând, am cercetat Egiptul  
şi-nvăţătura sa regală,  
precum cultura, medicina  
sau structurarea socială,  
gândindu-mă necontenit  
că va veni o zi anume,  
când Israelu-şi va dori  
cu capul sus să iasă-n lume ...  
Dar a venit ziua funestă  
când l-am văzut pe-un frate-al meu,  
cum e bătut de-un egiptean  
doar pentru faptul că-i evreu.  
Puteam privi nepăsător  
la victimă şi la călău?  
M-am repezit şi l-am lovit  
pe agresorul prostălău.  
Nici astăzi nu mă dumiresc  
cum dintr-un pumn a şi murit;  
posibil ca prin mâna mea  
braţul divin să-l fi lovit ...  
Chiar la-nceput am înlemnit  
şi mă uitam la mort gemând.  
Simţeam că de sfârşeală cad,  
dar totuşi îmi venea s-o-ntind.  
Mi-am revenit printr-un efort  
şi cu evreul am săpat  
o groap-adâncă în nisip,  
în care mortul l-am culcat.  
Credeam că totul s-a sfârşit  
şi de coşmar sunt izbăvit;  
m-am înşelat, eram filat,  
aşa că Madianul m-a salvat.  
 
MEDITAŢIA II  
(Alesul)  
 
Eram străin în loc străin  
şi-n gând cu fraţii înrobiţi,  
dar prea nedrept ar fi s-afirm  
că tot destinu-mi fu hain.  
(Doar ştii mai bine decât mine  
cum omul Tu l-ai conceput –  
fărâmele să-l mulţumească  
şi să regrete ce-a trecut ... )  
Mi se părea că-s fericit  
cât omului îi stă în fire,  
ca soţ Seforei şi ca tată  
pruncit cu totul prin iubire.  
Cum bucuria-i cunoscută  
doar de copilul fără vină,  
se cere inimii mature  
ca cea de prunc să redevină ...  
Şi-aşa, cu inima avidă  
de-a vieţuirii bucurie,  
călcam cu turmele de oi  
pe stamba verde din câmpie,  
ca la Horeb să pot ajunge  
şi sufletul să mi-l încânt  
de sus, cu-a Ta pictură vie  
mai fascinantă ca un cânt.  
Priveam întâi spre-un cer năuc  
de-a Soarelui înverşunare,  
ce-şi arcuia azurul zvelt  
din zări spre-o nesfârşită zare;  
apoi privirea mi-o-mbăiam  
în feeria de culori  
şi fluture-mi doream să fiu  
ca să mă zbengui printre flori ...  
Când pe Horeb mi Te-ai vădit  
ca rug arzând fără să ardă,  
am înţeles că locu-i sfânt  
şi-i tabú omul să Te vadă.  
Cu-ncredere m-ai onorat  
făcându-mă al Tău trimis,  
ca planu-n toate să decurgă  
cum din vechime ai promis.  
Vroiam să scap de-nsărcinare  
printr-o eschivă nefondată:  
că eşti enigmă chiar prin nume  
şi că mi-i limba încleiată.  
Dar când mi-ai spus pe-un ton răstit:  
“Sunt Cel ce sunt, şi-i îndeajuns!”,  
îndată am pornit la drum  
cu zelul proaspătului uns.  
 
MEDITAŢIA III  
(Ieşirea din Egipt)  
 
Aveam poruncă de la Tine  
ca împreună cu Aaron,  
evreilor să le vorbesc  
de planul Tău şi-a lor silinţă  
în ascultare şi credinţă,  
apoi să dau de Faraon  
(eu, vistierul vrerilor divine  
pentru a fratelui rostire)  
şi-ndată să-l înştiinţez  
că-ndemnul Tău imperativ  
este ca robii să-i sloboadă  
din seculara lor trudire,  
în caz contrar peste Egipt  
şi peste-ntreaga-i seminţie  
se va abate grea urgie.  
Cum Faraonul se credea  
zeu mai puternic decât Tine,  
a necinstit a Ta poruncă,  
ba în trufia-i sfidătoare  
i-a osândit pe bieţii robi  
la munci atât de-apăsătoare,  
încât pe capul meu cădeau  
reproşuri grele, felurite  
pentru amestec nepermis  
în taina lucrurilor scurse  
din viitor înspre trecut,  
ce răul – deja cunoscut  
şi devenit obişnuit –  
l-a-nlocuit cu un calvar  
mult mai perfid şi mai amar  
decât obida dinainte.  
Atunci, ca Faraonul să-nţeleagă  
că-i un nevrednic muritor  
şi că Tu, Domnul, eşti Unicul  
de viaţă şi de moarte dătător,  
trimis-ai plăgi pustiitoare  
peste-a Egiptului suflare,  
ca inima de căpcăun  
a bestialului stăpân  
(după ce Tu i-ai împietrit-o)  
să se înmoaie şi să plângă  
pentru trufia sa nătângă,  
văzând cum prăpădenia loveşte  
c-o suverană necruţare  
doar egipteni fără crezare.  
Cădeau din cer neîncetat  
- de-a valma peste om şi vite –  
urgii, pornite sau oprite  
la semnu-n mine germinat  
de voia-Ţi-faptă-n necreat,  
şi-n tot Egiptul se-auzea  
cum bate vântul nimicirii,  
când peste trupul său slăbit  
de faraonica-ndârjire,  
s-au abătut în ritm sporit  
actori haini din piesa groazei:  
ba broaşte, muşte şi lăcuste,  
ba piatră, foc, epidemii  
şi-alte cu dichis năpaste.  
Veni la rând a zecea plagă  
cu moartea primului născut  
din om şi din nevorbitor,  
când Însuşi Tu ai coborât  
ca moartea să o odrăsleşti  
în casele neînsemnate  
cu sânge ritual din Paşte,  
dovadă c-aici locuiau  
cei care nu Te proslăveau.  
De-abia când moartea se-nnădi  
la egiptenii din olat  
şi când chiar fiul de-mpărat  
de nefiinţă fu luat,  
de-abia atunci veni poruncă  
să părăsim îndată ţara,  
ca-n straiţe să luăm deodată  
poveri şi blestem laolaltă ...  
Împovăraţi cu toate cele  
- copii, mâncare şi odoare –  
ne-am aşternut la drum spre mare  
(pestriţ convoi de mii şi sute),  
călăuziţi şi-ncurajaţi  
de-a Ta statornică vegheare:  
un stâlp de nor ziua plutind,  
alt stâlp în noapte luminând.  
Şi tocmai când ne-nchipuiam  
că am scăpat pentru vecie  
de egipteni şi-a lor robie,  
văzurăm carele de luptă  
ce alergau mâncând pământul,  
ca să ne-ntoarcă înapoi  
cum cîinii-ntorc turma de oi.  
Căci chibzuind la ce va fi  
după plecarea noastră-n pripă,  
ei au văzut marea risipă  
în lipsa forţei de-a munci ...  
O, Doamne, ce mai hărmălaie  
se ridică din toată gloata!  
Cei slabi plângeau  
şi blestemau,  
iar unii m-acuzau făţiş  
că i-am momit cu libertatea,  
ca pe-un măgar să schimbe calul  
şi în deşert să-şi afle moartea.  
Degeaba gura mi-am bătut  
cu întâmplări fără uitare,  
precum miracolul ieşirii  
din egipteana împilare,  
un dar divin care obligă  
copiii neamului evreu  
la veşnică recunoştinţă  
faţă de Domnul Dumnezeu.  
S-au liniştit încet-încet  
când alt miracol s-a ivit:  
deşi păreau c-acuşi-acuşi  
ne-ajung oştenii egipteni,  
din ochii lor am dispărut  
în norul-stâlp dumnezeit,  
păstrând între grupările adverse  
o neschimbată depărtare  
până la-n veci neliniştita mare.  
Aici, de-ndată undele atinse  
de-al meu toiag umplut cu har,  
s-au despărţit făcând cărare  
prin stâncăria apelor cu sare  
- ce spumegau  
şi clocoteau,  
dar de poruncă ascultau –,  
ca tot norodul urmărit  
şi de uimire amuţit,  
să vadă de pe malul dimpotrivă  
cum zidu-nşelător se frânge  
şi-n bubuitul reunit  
a zeci şi sute de cascade,  
se prăbuşeşte catastrofic  
peste armata egipteană,  
scoţând pe urmă la lumină  
firimituri din făloşenia umană.  
Iar marea-nchisă cum a fost  
de la geneză până azi,  
îşi murmura cântarea sa  
tot împingând talaz după talaz  
- ce rana nevăzută i-o lingeau –,  
iar forţa-i colosală o sorbeau  
nenumărate vălurele foşnitoare,  
prea slabe-n neclintirea vremii  
ca pieptul mamei să nu-l cate  
pentru refacerea-ndrăznelii  
de-a mângâia cu voluptate  
trupul fierbinte al ţărânei.  
 
MEDITAŢIA IV  
(Pribegia prin pustie)  
 
Ne-am refăcut cu chiu cu vai  
după cumplitele-ncercări,  
ca să ne-aşternem iar la drum  
cu gândul la acele zări  
unde ştiam că ne aşteaptă  
mănoasa ta făgăduinţă –  
o ţară de legendă vie  
pentru-ndelungă folosinţă ...  
Dar drumul prin pustietate  
nu-i desfătare şi plăcere  
chiar şi atunci când e bătut  
de oameni în plină putere,  
necum de-o gloată-ngreunată  
cu prunci, femei, bolnavi, bătrâni,  
care la marşuri faţă fac  
doar în căruţe şi pe-asini.  
Nici mie nu-mi era uşor  
cu cei optzeci de ani în spate –  
dar n-aveam voie să mă plâng,  
ci să m-arăt pildă în toate.  
Strângeam din dinţi şi rezistam  
- fiind vechi prieten al pustiei –  
ba chiar şi vreme îmi făceam  
să văd sublimul grozăviei.  
Întinsul spaţiu cotropit  
de-atotputernicul nisip,  
mă-nfiora şi m-atrăgea  
cu forţa sa de arhetip.  
Părea că-i lumea nefiinţei  
ce-a precedat creaţia –  
tărâm de forme netrezite,  
ce-şi are frumuseţea sa.  
Când soarele se-nalţă-n zori  
ca dintr-o mare-ncremenită,  
de-atâta hiperfrumuseţe  
simţirea pare obosită.  
Iar la apus, alt recital  
de frumuseţi dezlănţuite –  
cascade de culori zvârlite  
peste tăcerea de opal ...  
Apoi, din gloată se-auziră  
iar strigăte nemulţumite:  
că de-nsetare stau să moară  
şi că servesc răbdări prăjite.  
Nu şi-au curmat cârtirea şuie  
nici când cu mană i-ai hrănit,  
ori când – lovind eu cu-ndoială –  
din stâncă apa a ţâşnit.  
Ba şi mai şi: urcând pe munte  
ca Legea Ta să o primesc,  
la-ntoarcere m-am îngrozit  
văzându-i cum Te preţuiesc.  
Căci ţopăiau cu-nverşunare  
şi se-nchinau unui viţel,  
pe care-l dăltuiră-n aur  
dup-al Egiptului model.  
Atunci, cuprins de grea mânie,  
pe toţi ai vrut să-i prăpădeşti!  
Dar i-ai iertat la ruga mea,  
făcând astfel dovada că Tu Eşti.  
În schimb, mi-ai poruncit să-i plimb  
ani patruzeci fără oprire,  
ca să dispară păcătoşii  
şi să ai parte de cinstire.  
 
MEDITAŢIA V  
(Înfăptuiri şi previziuni)  
 
Să stai cu Domnul la taifas  
nu-i la-ndemâna orişicui,  
iar prietenia Sa aparte  
- în care El tot dăruieşte  
ca ochiul inimii să-L vadă -,  
onoare-i pentru om, dar şi îndemn  
să-şi biruie nefericitul lui impas  
din astă viaţă ca un scurt popas.  
... Tu, care gândul omului citeşti  
şi inima i-o cercetezi,  
îmi ştii prea bine străduinţa  
de-a Te servi după puteri  
ca planul să Ţi-l împlineşti,  
în chipul ăsta ajutând  
la-nscrierea destinului evreu  
în cartea lumilor ce-or fi,  
prin legi cu rol transformator  
pentru alesul Tău popor:  
la sărbători şi-n ritual,  
la masă şi-n plan social.  
E drept c-aceste transformări  
au fost imperativ cerute  
de voia-Ţi supratemporală,  
şi cu ocoluri împlinite  
din pricini doar abia schiţate  
sau prin abateri pronunţate.  
Dar, cum se vede foarte bine,  
progresu-n lume-i nelipsit;  
atâta doar că-n plan moral,  
omul pe rac l-a depăşit ...  
Cum omenirea se îndreaptă  
spre catastrofe nu spre bine,  
pentru evreii nenăscuţi  
nu-i greu de-ntrevăzut ce vine:  
nemulţumiri, războaie, necredinţă  
şi foarte multă suferinţă.  
 
George PETROVAI  
Sighetul Marmaţiei  
mai 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
George PETROVAI - MEDITAŢIILE LUI MOISE (MEGAPOEM) / George Petrovai : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 560, Anul II, 13 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 George Petrovai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Petrovai
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!