Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: George Petrovai         Publicat în: Ediţia nr. 826 din 05 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

George PETROVAI - DAR UNDE-S CODRII DE MAI AN?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În istoria zbuciumată a românilor, timp de mai multe secole, codrii, nepătrunşii codri de-atunci au jucat importantul rol al fortăreţelor de pe alte meleaguri: Aici îşi găsea adăpost şi linişte relativă tot românul fugit din calea năvălitorilor, aici se refugiau micuţele dar curajoasele armate româneşti pentru organizarea îndrăzneţelor atacuri asupra ordiilor asiatice şi tot aici şi-au găsit un binemeritat sfârşit trufaşele armate maghiare, turceşti sau poloneze, care au cutezat să se aventureze în necunoscut pentru nimicirea celor ce se încăpăţânau să-şi apere „sărăcia, şi nevoile, şi neamul”.  
 
Căci pe-atunci codrul era frate bun cu românul. Iată de ce nu-i întâmplător faptul că fundamentele culturii româneşti, durate din substanţa vie a creaţiei populare, se originează în legătura inseparabilă dintre om, munte şi pădure. Din acele vremuri de măreţie teofanică, când românul era mult mai aproape de ceruri prin dragostea lui pătimaşă faţă de pământul natal, din acele vremuri, prin urmare, ne tragem seva de popor respectat, dimpreună cu tot ceea ce încă-i conferă distincţie şi demnitate – iubire de patrie, identitate culturală, cinste, omenie, ospitalitate etc.  
 
Dar întinşii codri de odinioară, astăzi au devenit doar amintiri! Căci românul postdecembrist, modern în năravuri şi profund ticăloşit în esenţă (venerabilul Neagu Djuvara spune cu amărăciune că în românul de azi nu izbuteşte să-l descopere pe românul din perioada interbelică!), românul de-acum, deci, înţelege să scoată bani chiar şi din piatră seacă, fără să-i pese de morală, legi, semeni, ori de ce va urma.  
 
Aşa că, pretutindeni în România pădurile sunt măcelărite, căci pretutindeni gaterele făr' de număr lucrează zi şi noapte. Nu se ştie câte dintre ele lucrează legal, dar se ştie că toate se „hrănesc” cu masă lemnoasă, care, dacă nu este în întregime furată, atunci măcar este procurată pe căi dubioase, şi că stăpânii acestor gatere se descotorosesc de rumeguş pe unde se nimereşte, de regulă îl aruncă pe malul râurilor, încât apele noastre curgătoare, sau, mă rog, cele mai multe dintre el, au devenit nişte împuţiciuni de unde peştele fuge îngrozit, dacă- fireşte – mai are puterea să o facă.  
 
Ţi se rupe inima de jale când vezi ce prăpăd s-a făcut şi continuă să se facă în falnicele noastre păduri de până mai ieri (a se citi până la Decembriadă) – nenumărate cioturi rânjind la privitorul încremenit de uimire, precum resturile de dinţi dintr-o uriaşă gură ştirbă, mormane de crengi, dealuri rase ca-n palmă. Iar de ai cumva ghinionul să fii însoţit de niscaiva străini, apoi realmente îţi crapă obrazul de ruşinea comentariilor şi a exclamaţiilor lor de surprindere, căci noi ştim prea bine cu câtă dragoste şi pricepere îşi ocrotesc ei pădurile.  
 
În apusul Europei, ba chiar şi în nordul doldora de păduri, orice tăiere trebuie autorizată! Mai mult. Îmi spunea un prieten, care s-a mişcat cam peste tot în Europa, că la finlandezi, de pildă, în locul fiecărui copac tăiat, trebuie plantaţi de îndată cinci puieţi! Cu precizarea că la locul tăierii nu rămâne nici măcar o crenguţă. Elocvent, nu-i aşa?...  
 
În aceste condiţii ale nesimţirii şi bunului plac, pe cine mai poate să mire că şi la capitolul suprafeţe împădurite, România este codaşă între ţările din Uniunea Europeană?! Când toate sunt date peste cap, iar parlamentul, guvernul şi cam toate instituţiile statului sunt pline de megarăufăcători (unii chiar cu mai multe dosare penale), de mirare ar fi ca ceva să se normalizeze şi să funcţioneze ca în alte ţări.  
 
Devine tot mai evident că suprafaţa pădurilor viguroase ale unei ţări reprezintă un indicator exact nu doar al gradului de civilizaţie, ci mai ales a stării de sănătate şi echilibru pentru poporul respectiv.  
 
O asemenea relaţie nu este deloc hazardantă dacă se au în vedere imensele foloase (de la cele economice până la cele curative şi estetice) pe care, în marea sa generozitate, pădurea le pune la dispoziţia omului chibzuit: purificarea aerului şi filtrarea apei, fixarea solului, cel mai eficace mijloc de apărare (îndeosebi la câmpie) împotriva vijeliilor. Unde mai punem că pâlcurile şi perdelele de pădure de la şes constituie cea mai economică metodă (verificată şi răsverificată) de sporire a producţiei agricole, întrucât ştiut este din experienţa înaintaşilor că aceste crânguri nu numai că apără plantele de furtuni, dar asigură şi o foarte necesară rezervă de apă pentru perioadele de secetă.  
 
Şi cum instalaţiile de irigare din zonele de câmpie ale României au dispărut aproape cu totul după Decembrie '89, spârcuite fiind de hoţi, este lesne de înţeles importanţa pe care o deţin, mai exact importanţa pe care ar trebui să o deţină pâlcurile şi perdelele de pădure din zonele agricole ale ţării.  
 
Numai că şi la acest capitol, România deţine o nedemnă întâietate: în loc să fie mărite, suprafeţele împădurite de la şes au fost mătrăşite aproape în totalitate!  
 
Atunci, ce să ne mai mire periodicele calamităţi, care – funcţie de anotimp – se abat tot mai pustiitor asupra românilor şi a agoniselii lor: uriaşe alunecări de teren (adevărate morminte pentru comunităţi), primăvara şi toamna furia apelor slobozite de munţii despodobiţi, vara secete prelungite, iarna întroieniri de coşmar şi în tot cursul anului furia cu care vântul îşi face de cap, atâta timp cât nici un obstacol natural mai acătării nu-i curmă avântul. Cu dreptate se spune că fiecare cum îşi aşterne aşa doarme, sau, mă rog, nu doarme...  
 
Dar vânatul? Indiscutabil că vânatul mare şi mic este în inseparabilă legătură cu starea mediului ambiental. Dacă nu se vor lua urgent măsuri prohibitive, se va ajunge în curând să fie mai mulţi vânători decât iepuri, vulpi şi lupi la un loc. Aproape că nu mai există vânat mic (iepuri, dihori, vulpi), necum din cel mare.  
 
Celebrul dicton latin – Non bis in idem, îl consider just: Da, nu poţi fi judecat de două ori pentru acelaşi delict! Atâta doar că la noi n-au fost judecaţi nici măcar o dată marii tâlhari, şperţari şi traficanţi de influenţă. Ba unii dintre aceştia, bine cunoscuţi în ţară şi străinătate, nu numai că ies cu regularitate basma curată din toate potlogăriile, dar chiar sunt răsplătiţi cu înalte demnităţi publice. Bunăoară, gloata puşcăriabililor din actualul parlament şi guvern al României. În adevăr, într-o anumită economie de piaţă, totul este de vânzare...  
 
Iată de ce cu îndreptăţire se poate spune despre actuala învechită stare de lucruri de pe la noi: Sint ut sunt, aut non sint – Să fie lucrurile cum sunt (în altă parte, nota mea, G.P.) sau să nu mai fie!  
 
George PETROVAI  
Sighetul Marmaţiei  
5 aprilie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
George PETROVAI - DAR UNDE-S CODRII DE MAI AN? / George Petrovai : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 826, Anul III, 05 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 George Petrovai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Petrovai
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!