Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Recomanda > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 588 din 10 august 2012        Toate Articolele Autorului

George BACIU - DUBLĂ LANSARE DE CARTE: „NE VEDEM LA PARIS”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fie-mi permis să vă relatez două evenimente cultural-artistice importante care au avut loc în perioada 22-30 Iunie şi 1 Iulie 2012 în oraşul gorjean Târgu Jiu, ocazionate de întâlnirea fiilor Gorjului (membri ai Ligii „Fiii Gorjului” – Preşedinte prof. Alexandru Păsărin) şi a Congresului de Dacologie, a XIII-a ediţie – Preşedinte dr. Napoleon Săvescu din New-York, cu tema „Constantin Brâncuşi - Pietrele dacilor vorbesc” – la care a fost invitat scriitorul-compozitor Marin Voican-Ghioroiu să-şi lanseze cartea „Ne vedem la Paris” - închinată demiurgului scupturii moderne, alături de albumul muzical „Sus, în deal, la Peştişani” . Compact discul are 10 melodii – pe care măiastra cântecului popular românesc, Maria Tănase i le cântă lui neicuţa Costache chiar în atelierul din Impas Ronsin nr. 11 ca drept recompensă ce-o acordă maestrului Constantin Brâncuşi care-i mărturiseşte din tainele operelor sale: „Masa Tăcerii”, „Poarta sărutului”, „Coloana infinitului” şi „Pasărea măiastră”.  
 
Cartea „Ne vedem la Paris” a fost tipărită la Editura „Muzica”, fiind prefaţată de personalităţi de primă mărime ale culturii noastre: maestrul prof.univ.dr. Gheorghe Zamfir, Octavian Ursulescu – redactor Revista „Actualitatea muzicală”, prof.univ.dr. Dumitru Miron – prorector ASE Bucureşti, gl.br. Gheorghe Dragomir – preşedintele Asociaţiei culturale „România în lume”, scriitorul Ion C. Hiru – redactor şef adj. al Revistei „Pietrele Doamnei”, s-a bucurat de-o deosebită apreciere din partea participanţilor la eveniment.  
 
De asemenea, în acest compact-disc, găsim un omagiu fierbinte pe care-l face autorul, „Părintelui drag, oltean vestit!...” în poemul „Destinul” interpretat de celebra artistă, prof. Elena Negreanu, un adevărat film ce panoramează viaţa lui Constantin Brâncuşi, ultimile clipe ale existenţei sale, un dialog filosofic pe care-l poartă artistul cu trimisul lui Dumnezeu înainte de-a goli paharul amar al morţii şi a trece în ceruri, unde eternitatea îi dă locul cuvenit de-a fi alături de „fraţii săi români”. Prezentarea cărţii şi a C.D.-ului a fost făcută în sala Teatrulu „Elvira Godeanu” şi la căsuţa sculptorului, în satul Hobiţa, comuna Peştişani, unde un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”* din Oradea, sub îndrumarea doamnei prof. Dana Puşcaşiu, au pus în scenă piesa de teatru „Ne vedem la Paris” în prezenţa d-lui Ion Călinoiu, preşedintelui Consiliului Judeşean Gorj, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” – prof.univ.Dr. Moise Bojincă, primarului oraşului Târgu Jiu - Florin Cârciumaru, personalităţi din lumea culturală şi artistică din ţară şi străinătate: prof. Violetta Blaga, prof. Mariana Terra - editor-in-chief „Romanian Journal” din New-York, d-na Marilena Pop Câmpeanu (Historienne-sigillografe guid-conferencier) de al Muzeul „Luvru” din Paris, prof.univ.Dr. Gheorghe Iscru, istoric, de la Universitatea Bucureşti.  
 
Au fost ascultate melodiile: „Sus, în Deal, la Peştişani”, „Timpule, nu-mi fi duşman”, „Maria Tănase spune” şi „În gara stelelor aprinse”, unde vocea melodioasă a distinsei artiste Rodica Anghelescu a adus momente de adevărată mândrie pentru gorjenii entuziaşti care îl sărbătoreau pe Constantin Brâncuşi, cel care a dus numele nostru peste toate meridianele lumii, preschimbându-l în renume, căci monumentala sa operă din Parcul Tîrgu Jiu, închinată eroilor legendari care şi-au dat viaţa pentru apărarea plaiului, este testamentul artistului faţă de ţara sa, Mama România. Aşa cum spunea genialul scuptor: „Zăvoiul m-a învăţat să înţerleg graiul lemnului şi al pietrei” la fel şi scriitorul-compozitor Marin Voican-Ghioroiu în opera sa îl adoră pe cel dârz şi statornic, cel care a creat ca un zeu, a poruncit pietrei ca un rege şi a muncit ca un rob, cel care înălţat curcubeul spiritualităţii peste cele două emisfere ale globului pământesc, dându-ne mândria naţională de români. Domnia sa face un act de bună credinţă şi ni-l redă pe dragul gorjan aşa cum era el, în măreţia artistului desăvârşit, aşi mai are autorul o dorinţă fierbinte... ca rămăşiţele pământeşti ale demiurgului Constantin Brâncuşi să-i fie aduse în pământul natal, iar forurile culturale româneşti să nu precupeţească niciun efort pentru a transpune această minunată idilă dintre cei doi olteni într-un film artistic de lung metraj, avându-l ca interpret pe marele regizor Sergiu Nicolaescu. Iată în câteva strofe cum ni-l descrie autorul volumului pe marele Brâncuşi:  
 
„Părinte drag, oltean vestit!  
Cu Dumnezeu te văd că stai  
În poarta sfântă de la Rai;  
Atîta ai muncit şi ai trudit  
 
Ca marmorei să-i dai mărire,  
Când Somnul dulce ai cioplit,  
În bronz, Măiastra-ai dăltuit  
I-ai dărui din suflet, nemurire.  
 
Prin forme vii, nepieritoare,  
Şi-n ritmul muzicii cereşti,  
Le-ai pus arome pământeşti  
Şi murmur dulce de izvoare.  
 
Şi-ai tot zburat spre infinit  
Însoţit de Pasărea Măiastră,  
Din munţi la marea-albastră,  
Pământu-ntreg ai cucerit.  
 
Oltean iubit, părinte drag,  
Oriunde-n univers vei fi;  
Din lumea sfântă vei privi  
La noi când, seara-n prag,  
 
Duşi pe gânduri, prinşi de dor...  
Pentru cei ce viaţa şi-au jertfit:  
Eroii legendari, pe care i-ai slăvit,  
Iar fiinţa lor e Calea Robilor.  
 
Părinte drag, primeşte-n dar  
Ofranda FIILOR ce te slăvesc...  
Şi fie a se-mplini ce îţi doresc:  
Să odihneşti în plaiul strămoşesc.”  
 
În încheiere aş dori să recomand celor care citesc revista „Actualitatea Muzicală” să-şi facă timp şi să treacă pe la magazinul „Muzica” din Bucureşti, să răsfoiască această carte de excepţie „Ne vedem la Paris”, şi vă asigur că intrând în posesia ei, vor avea sentimentul unui act de iubire şi dreptate pentru Constantin Brâncuşi, genialul nostru pe care Marin Voican-Ghioroiu ni-l readuce în actualitatea cotidiană, unde valorile spiritualităţii româneşti nu sunt puse în evidenţă şi nu li se acordă locul meritat, pe când nonvalorile umplu spaţiul massmedia sufocându-ne ca nişte buruieni intrate în Grădina Raiului Folcloric.  
-----------------------------------------------------  
 
Notă:  
Scriitorul-compozitor Marin Voican-Ghioroiu a dăruit acestui minunat „bucheţel de artişti” şi distinsei prof. Dana Puşcaşiu câte o carte „Ne vedem la Paris” alături de albumul muzical „Sus, în deal, la Peştişani”, iar din partea Asociaţiei Culturale „România în lume”, prin preşedintele său executiv, generalul de brigadă Gheorghe Dragomir, o „Diplomă de excelenţă” pentru activitatea cultural-artistică care a avut loc în curtea căsuţei demurgului (construită din bârne şi druieţi, acoperită cu şiţă) din satul Hobiţa, (Secţiunile „Teatru” şi „Tradiţii populare Româneşti”, eveniment care s-a desfăşurat cu ocazia celui de al XIII-lea Congres Internaţional de Dacologie „Brâncuşi 2012 – Pietrele dacilor vorbesc”.  
 
*Elevii artişti din cadrul Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu” Oradea prezenţi la eveniment au fost următorii: Beatrice Cicortaş, Andrei Cîmpean, Ştefana Dăscălescu, Ioana Fărcaş, Alexandru Gerebeneş, Celia Herman, Cătălina Ionescu, Diana Popa, Sabin Puşcaşiu, Ionuţ Sălăjan. Îndrumător cultural: prof. Dana Puşcaşiu.  
 
Prof.Dr. George BACIU  
Redactor şef Revista „Pietrele Doamnei”  
Domneşti, Argeş  
Iulie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
George BACIU - DUBLĂ LANSARE DE CARTE: „NE VEDEM LA PARIS” / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 588, Anul II, 10 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!