Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 320 din 16 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Geamănul din oglindă, roman, A şaptea zi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ, roman de Al.Florin ŢENE 
  
A şaptea zi: 
  
Suflete inlănţuite 
  
(Să nu fi desfranat) 
  
Am strans tăvile şi paharele şi le-am spălat in 
  
chiuveta de la bucătărie. In tot acest timp mă gandeam 
  
la subiectul romanului la care lucram. Devenise o 
  
obsesie pentru mine. 
  
După aceea m-am spălat pe maini in baie, am 
  
aprins aparatul de radio din birou. Căutam un post in 
  
care se trasmitea muzică sinfonică. Requiemul lui 
  
Mozart il opri să mai caute pe scala aparatului. M-am 
  
răzemat de speteaza scaunului din faţa calculatorului 
  
şi rămasei aşa ascultand melodia ondulatorie a celui 
  
care se născuse la 1756 in Salzburg. După un timp mam 
  
apucat să scriu la calculator. 
  
* 
  
“După ce ieşiră din cofetărie Aura, Constantin şi cu 
  
Mircea mai merseră impreună caţiva paşi. 
  
-Noi ne ducem să vedem locul unde am avut casa, 
  
apoi o luăm spre Olt. Ne este dor de lunca lui, de 
  
clipocitul apei ...  
  
-Aş sta mai mult cu voi dar trebuie să plec pană la 
  
Strejeşti unde am fucţionat ca profesor. Imi trebuie o 
  
adeverinţă de la şcoală. 
  
Se despărţiră in faţa Muzeului Viei şi Vinului. Mergeau 
  
ţinandu-se de mană privind la blocurile construite, 
  
incercand să reconstituie ce case au fost inainte pe 
  
aceste terenuri. 
  
-Aici a fost casa fotografului Jelişca. 
  
-Dincolo, completă Tina, a fost atelierul de depanare 
  
radio a lui Luţă Bratu. La el, Dumnezeu să-l odihnească, 
  
mă duceam şi ii ceream lămpi şi diode arse cu 
  
care mă jucam. 
  
-Mi-aduc aminte, imi spuneai odată că in clasa a opta 
  
ai construit chiar un aparat de radio cu o lampă, avand 
  
un condesator variabil, o rezistenţă variabilă şi un 
  
difuzor ...  
  
-Aşa este! Faptul că mă pricep să repar aparate de 
  
radio şi de uz caznic, se trage de la acest bătran 
  
elecronist care imi dădea tot felul de piese stricate cu 
  
care mă jucam. 
  
-In viaţă e bine să cunoşti din toate! 
  
-Uite, acolo! Unde a fost casa familiei Georgescu s-a 
  
ridica acest oribil bloc. 
  
Opriţi să privească la găurile negre lăsate de geamurile 
  
sparte, langă bordura trotuarului unde stăteau să 
  
privească blocul părăsit, observară că a oprit in dreptul 
  
lor un autoturism de culoare albastru-inchis. In clipa 
  
cand se uitară spre el un necunoscut cu o ţeavă in 
  
gură trimise spre Constantin o mică săgeată. Aura 
  
observand manevra necunoscutului cu cagulă pe faţă 
  
il impinse pe Constantin intr-o parte. Imediat 
  
autoturismul demară in trombă. Săgeata se infipse in 
  
zidul scorojit al blocului. Se uită să vadă numărul 
  
maşinii. Acesta era acoperit cu noroi. In acel moment 
  
nu era nimeni pe aproape. 
  
-Să mergem la Poliţie să spunem cele intamplate. Să 
  
vină ei să ridice săgeata, pentru a o da la analiză. 
  
Precis este impregnată cu otravă cu acţiune rapidă. 
  
-Dar cine are interes să te elimine!? 
  
-Dragă Aura, toată chestia asta cred că se trage de la 
  
reportajele mele despre afacerea vinului falsificat al 
  
clanul Ursescu. 
  
-Au aflat că eşti venit in oraşul natal şi au pregătit 
  
acest atac. 
  
-Hai să chemăm poliţia prin telefonul de urgenţă! 
  
-Bine! 
  
Constantin formă numărul şi raportă ce i se intamplă. 
  
Primi recomandarea să nu plece din acest loc. Nu 
  
după mult timp sosiră două autoturisme cu poliţişti in 
  
civil, dar, unii, şi imbrăcaţi in hainele lor specifice.” 
  
* 
  
Se innoptase de-abinelea. Luminile de la 
  
ferestrele bucătăriilor din blocul de vis a vis se 
  
stingeau pe rand. Tina pregătind cina povestea despre 
  
nepoate. Eu ascultam, dar gandul imi era la roman. 
  
Mancarăm ca de obicei rădăcinoase date pe răzătoare 
  
şi apoi m-am retras in camera mea. Priveam pe 
  
fereastră şi mă intrebam ce fac oamenii la acea oră in 
  
camerele in care palpaia lumina albastră-siderală a 
  
televizoarelor. M-am intins in pat şi am adormit intr-un 
  
tarziu frămantat de desfăşurarea naraţiunii pe care 
  
urma ca a doua zi să o scriu. Tina intră tiptil in cameră, 
  
mă sărută pe frunte şi stinse lumina. Apoi se retrase in 
  
camera ei. 
  
Acolo, Tina işi reciti manuscrisul cu proză 
  
scurtă pe care il pregătea pentru editură. Citind fiecare 
  
povestire işi aduse aminte de clipele cand a fost 
  
scrisă. De momentele despre care scrisese. Amintiri 
  
cu intamplări din copilăria petrecută in satul de pe 
  
malul Beica. Un parau care vara seca şi doar 
  
primăvara după ce se topeau zăpezile se umplea de 
  
apă. Incepu să zambească corectand povestirea 
  
despre Dracu in farfurie. O farsă făcută pe intuneric 
  
copiilor de către o vecină. Aceasta punand funingine 
  
intr-o farfurie pe intuneric ii indemna pe naivii copii să 
  
sufle in ea. După aceea aprinzand lampa cu petrol le 
  
arăta oglinda in care se vedeau manjiţi pană peste 
  
urechi. Negri ca Dracu. Radeau unii de alţii de se 
  
tăvăleau pe jos. 
  
In altă povestire era vorba despre o tradiţie din 
  
noaptea de Anul Nou. O femeie punea sub farfuriile cu 
  
gura in jos diferite obiecte şi indemna fetele nemăritate 
  
să-şi aleagă cate una şi să o ridice. Dacă sub farfurie 
  
era un pieptăn inseamnă că işi va găsi iubitul intr-o 
  
pădure, dacă era o oglindă inseamnă că in anul care 
  
intră v-a fi cochetă. 
  
După ce corectă cateva povestiri Tina stinse lumina şi 
  
aprinse radioul de pe noptieră. Ascultă cateva minute 
  
un post in care ca de obicei era criticat guvernul. „Mam 
  
săturat de atata barfă. Toţi ne-am săturat de 
  
această bălteală. Avem o clasă politică sub orice 
  
critică. Este rezidul provenit din regimul trecut. Au 
  
trecut ataţia ani şi nu au fost in stare să adopte nişte 
  
legi viabile. Iar cele adoptate au fost cele care ii 
  
avantajau. Doamne ... ! Nu credeam niciodată că se pot 
  
da legi pentru interesul unui grup restrans de oameni. 
  
Nişte profitori. Mai bine hoţi de drumul mare!” Gandea 
  
căutand postul pe care se trasmiteau slujbe 
  
religioase. 
  
Florin, după ce-şi făcu toaleta de seară la baie, 
  
se retrase in camera lui. Aprinse veioza şi se aşeză in 
  
pat. Incepu să citeasc o carte de filozofie incepută mai 
  
de mult. Incerca să fie atent la randurile din faţa 
  
ochilor dar, din cand in cand, gandul ii fugea la 
  
subiectul romanului la care lucra. Pentru al ajuta să se 
  
concentreze asupra textului sublinia unele randuri cu 
  
o cariocă de culoare albastră. Apoi le recitea. După un 
  
timp aprinse aparatul de radio de pe noptieră şi căută 
  
un post care trasmitea muzică sinfonică. Nu-l găsi şi 
  
se mulţumi cu o emisiune despre literature contemporană. 
  
Stinse veioza şi ascultă emisiunea pană cand 
  
cortina muzicală anunţă terminarea emisiuni. Stinse 
  
aparatul şi adormi cu gandul tot la „Geamănul din 
  
oglindă”. Dimineaţă cand s-a trezit o rază de soare ii 
  
juca veselă pe faţă. „Ce vis! Numai in somn se pot 
  
intampla astfel de lucruri”. Il rememoră cu gandul să i-l 
  
povestească şi lui Tina: 
  
„Sunt la varsta cand, din cand in cand, amintirile 
  
năvălesc peste mine precum cardul de vrăbiuţe 
  
asupra unui codru de paine aruncat in grădina din faţa 
  
casei. Mă intorsesem in oraşul natal, Drăgăşani, atras 
  
de un dor inefabil. Luasem o cameră la etajul intai la 
  
Hotelul Rusidava şi priveam pe fereastră la 
  
concetăţenii mei ce se plimbau pe bulevardul Gib 
  
Mihăescu. Treceau alene discutand. Aşi fi dorit să ştiu 
  
ce-i frămantă, să pătrund in gandurile lor. In tinereţea 
  
mea petrecută aici cunoşteam, in parte, gandurile lor, 
  
frămantările, suferinţele. Mai ales cand stăteam la 
  
cozile nesfarşite pentru a cumpăra porţia de paine 
  
neagră pe cartelă. Acum sunt alte probleme, alte 
  
neajunsuri, de altă natură. 
  
Privind pe fereastra hotelului nu am luat seama că 
  
vălul albastru-transparent al inserării se lăsase peste 
  
oraş. Priveam in neştire peste acoperişurile caselor iar 
  
gandul zbura precum vulturul de pradă, amuşinand 
  
păsările amintirilor. 
  
Mă aflam in faţa restaurantului La „Grandiflora”, 
  
aşteptand să vină Gib Mihăescu. Vorbisem cu el cu 
  
cateva minute mai inainte in cimitirul oraşului, 
  
privindu-i fotografia de pe crucea mormantului său. 
  
Stabilisem ora şi locul intalniri pentru a bea impreună 
  
un şpriţ de vin la una din mesele aflate sub nuci. Al. 
  
Ştefănescu, Cocoşel, poreclit de Gib in nuvela sa ce 
  
poartă numele acestui restaurant, ieşind in faţa 
  
localului m-a intrebat: 
  
-Pe cine aşteptaţi domnule Al. Florin? 
  
-Aştept pe avocatul şi scriitorul Gib. Am vorbit cu el la 
  
cimitir şi mi-a propus să ne intalnim la dumneata. 
  
-Acum 30 ani l-am inmormantat, dar vine in fiecare 
  
seară să-şi bea paharul cu vin. 
  
-Aaa! Iată, vine ...  
  
-Salut Florine! Salut Cocoşel! Cum o mai duceţi? 
  
-Bine. I-am răspuns.Dar tu...?! 
  
- Mă lupt cu veşnicia... 
  
-E bine de tine, nu mai ai necazurile noastre. Ne 
  
ameninţă expropierile făcute de comunişti, spuse cu 
  
glas şoptit Cocoşel. 
  
Inserarea se lăsase peste urbea de la poalele 
  
Dealurilor Oltului, Marcului şi Verdi. 
  
-Poftiţi, intraţi domni mei, luindu-ne de după gat 
  
Ştefănescu. Am intrat in Grădina de Vară şi ne-am 
  
aşezat la o masă asupra căruia se aplecau crengile 
  
unui nuc bătran ale cărui nuci verzi păreau nişte 
  
globuri intr-un brad de Crăciun. 
  
-Coane Gib cu ce să vă sevesc? 
  
-Ca de obicei coane Alexandru ...  
  
Incercam să-l privesc in faţă pe Gib, dar nu reuşeam. 
  
Privirea lui aluneca pe langă mine precum apa pe 
  
penele gaştelor. La mesele vecine am recunoscut pe 
  
mai toţi intelectualii urbei. Majoritatea avocaţi şi 
  
funcţionari de bancă, dar şi negustori de vinuri şi 
  
cereale. L-am salutat pe Niculescu, Manaru, 
  
Plopeanu, Tache, ce-i sorbeau vinul din căni de lut, 
  
discutand afaceri. 
  
-V-am adus vin de buturugă din via farmacisului 
  
Stoian. Şi Ştefănescu ne puse in faţă două stacane de 
  
lut umplute ochi cu un vin rubiniu mirosint a tămaioară, 
  
plecand la masa alăturată cu alte două căni. 
  
-De fapt in fiecare seară beau vinul făcut de prietenul 
  
meu, farmacistul Gogu Stoian, imi spuse Gib. 
  
-Mă bucur dragă Gib că te reintalnesc. Te-am cunoscut 
  
prin cărţile tale pe care mi le imprumuta fetiţa ta 
  
cea mare, Mira. Despre tine imi mai povesteau literaţii 
  
N. Milcu, Radu Bardeş, C.S. Nicolăescu-Plopşor care 
  
participau in casa ta la şedinţe de cenaclu. Dar multe 
  
am aflat din cartea lui Mihail Diaconescu. 
  
-Nu-mi vorbi de acest om. A scris multe neadevăruri 
  
despre mine, cărţile mele şi familia mea. 
  
-Are o scuză. Trebuia să incrimineze situaţia ta de 
  
burghez. O impuneau cenzorii comunişti. Să lăsăm 
  
asta... 
  
L-am privit cum işi soarbe liniştit şi ganditor vinul din 
  
cana de pămant ars pictată cu motive olteneşti. Intre 
  
noi se lăsase o linişte adancă lungă de aproape 
  
şaptezeci şi cinci ani. 
  
-Dragă Gib, ce mai face Nelu-Onică? 
  
-Ce să facă şi el!? A depus o cerere la Şcoala de 
  
Ucenici, unde predă muzica, pentru a primi un 
  
concediu de ingrijirea sănătăţi. Dar... nu prea am avut 
  
timp să mă ocup de el că eram preocupat de piesa 
  
mea „Pavilionul cu umbre”... 
  
-Ştiu, ştiu... am fost şi eu in sala Teatrului Naţional, in 
  
anul 1927. A fost un succes. Am citit-o şi in volum, 
  
apărut la „Scrisul romanesc” din Craiova. 
  
Am tăcut. Tăcea şi el. Sorbeam in linişte din vinul 
  
rubiniu de Drăgăşani. Se lăsase inserarea şi eu, incă, 
  
priveam ganditor de la fereastra hotelului trecătorii 
  
oraşului meu natal de pe bulevardul Gib Mihăescu.” 
  
*** 
  
-Bună dimineaţa, Florin! O auzi din bucătărie pe 
  
Tina. 
  
-Bună iubită! 
  
M-am ridicat din pat, am făcut cateva exerciţii uşoare 
  
de gimnastică şi-am intrat in baie să mă bărbiereasc. 
  
Fac acest lucru in fiecare dimineaţă. Nu mă simt bine 
  
nebărbierit. Am intrat in camera-birou şi m-am imbrăcat 
  
cu hainele de casă. 
  
-Ai terminat? Vino, te rog, la masă! 
  
-Imediat! 
  
După ce am deschis calculatorul m-am dus in 
  
bucătărie unde mă aştepta cana cu lapte şi cereale. 
  
-Cum ai dormit? 
  
-In general bine... dar... am avut un vis ciudat. 
  
-Despre ce este vorba? 
  
I-am povestit visul aşa cum l-am rememorat dimineaţa 
  
cand m-am trezit. 
  
-Frumos vis! Poţi să-l introduci in romanul la 
  
care lucrezi. 
  
-Bună idee! 
  
„Eu cel ce scriu aceste rinduri mă simt cand Florin, 
  
cand Constantin. Sufăr alături de ei şi mă bucur cand 
  
trăiesc momente faste. Oare ştiu acest lucru? Sunt 
  
mai mult ca prieten cu ei. Am fost alături intotdeauna şi 
  
i-am ajutat fără să ştie. Nu sunt nici inger păzitor, nici 
  
fluturele care vine, presupus că ar fi părinţii decedaţi. 
  
Sunt pur şi simplu cel ce scrie aceste randuri. Egoul 
  
lor.” 
  
* 
  
-La ce te gandeşti, Florin? Ţi-am văzut privirea 
  
pierdută ...  
  
-La nimic! Răspunse-i tresărind. Mă duc să 
  
lucrez! 
  
M-am retras in camera mea. Calculatorul deschis de 
  
cum mă sculasem torcea liniştit. M-am apucat de scris. 
  
* 
  
„După ce poliţiştii cercetară terenul, luară mica 
  
săgeată infiptă in zid cu manuşi şi o introduseră intr-o 
  
pungă de plastic. Făcură cateva mulaje după urmele 
  
cauciucurilor maşinii, fotografiară şi plecară cu familia 
  
Ene la sediul Poliţiei. Aici, timp de mai bine de o oră, 
  
au dat cate o declaraţie şi apoi au plecat. In hol, pe o 
  
canapea s-au intalnit cu bătranul Marin şi Dorel. 
  
-Să trăiţi, domnul Ene! Il salută Marin sculandu-se 
  
deodată cu Dorel de pe bancă. Il cunoşti Dorele? 
  
-Este domnul ziarist, prieten cu Florin, care l-am 
  
cunoscut mai demult, cercetand cazul doctorului 
  
nostru din comună. 
  
-Aaaa ... imi amintesc! 
  
-Dar ce faceţi aici? Intrebă Constantin. 
  
-Am fost chemaţi să dam declaraţii inlegătură cu furtul 
  
unei case de bani de la C.E.C-ul din comună. 
  
răspunse Dorel. 
  
-Din intamplare eram in poartă, pe la orele cand 
  
găinile se duc la culcare... Il conduceam pe Carţu şi ne 
  
oprisem să terminăm de vorbit... cand am văzut o 
  
maşină neagră, cu farurile stinse, care a demarat din 
  
faţa sediului C.E.C de la noi. 
  
-Pe unul l-am văzut, interveni Dorel, doar o clipă cand 
  
a trecut cu autoturismul prin faţa noastră. Iţi aprindea 
  
ţigara. Era un ... tuciuriu! 
  
-Vă doresc succes şi multă sănătate! 
  
-Noroc şi sănătate! 
  
Bătranul Marin le intinse mana bătătorită de muncă şi 
  
aspră ca pămantul ars de secetă. 
  
-Noroc! le ură şi Dorel. 
  
Constantin şi Aura ieşiră din sediul Poliţiei, privind cu 
  
ingrijorare in jur. 
  
-Să mergem la maşină! 
  
-Mergem! 
  
Ajunşi in parcarea hotelului, Loganul roşu parcă ii 
  
aştepta. Găsiră sub un ştergător de parbriz un bilet. 
  
Practic era o foaie ruptă dintr-un caiet de muzică. Era 
  
un singur portativ cu toate notele muzicale dintr-un 
  
arpegiu, aşezate intr-o ordine, deocamdată, ştiută 
  
numai de cel ce-l scrisese, inclusiv cheia de sol. 
  
Priveau biletul şi aproape nu inţelegeau mai nimic. 
  
-Cred că este un bilet cifrat, dragă Aura. Priveşte! Se 
  
află nota do de jos, apoi cheia de sol, apoi nota sol pe 
  
linia a doua, la intre linia doi şi trei, fa intre linia unu şi 
  
doi şi nota si pe linia patru. 
  
-Să intrăm in maşină. Să judecăm situaţia la ... rece. 
  
-Nu inainte să mă uit sub ea. 
  
Constantin ingenunchie privind cu atenţie caroseria 
  
autoturismului. 
  
-Se pare că nu este nimic suspect. 
  
Intrară in autoturism. Citiră impreună biletul de zeci de 
  
ori. 
  
-Dragă Aura toate astea le tragem pentru faptul că am 
  
criticat mafia vinului falsificat. 
  
-Aşa este! Vorba aceea ... vinul se mai face şi din 
  
struguri. 
  
-Dorinţa de inavuţire a unora fără scrupule, duce la 
  
imbolnăvirea noastră, a tuturor. 
  
-Aşa este! 
  
-Stai! Mi-a venit ideea! Deci ... do sunt primele litere din 
  
cuvantul doreşti. Te rog ia un creion şi notează pe 
  
agenda de pe bord. Buuun! Urmează cheia de sol. Pe 
  
care o intepretez cheia soluţiei, urmează nota sol, pe 
  
care nu ştiu cum să-l interpretez. Apoi este nota la 
  
care exprimă, aşa cred, grupul de cuvinte se află la, 
  
nota fa este prima silabă de la fabrică, iar si, cred, de 
  
la sifonărie. 
  
-Deci, interveni Aura, textul ar suna c-am aşa: Doreşti 
  
cheia soluţiei, se află la fabrica de sifoane. 
  
-Aşa este. E bine, cred. Dar rămane enigmă pentru 
  
nota sol. 
  
-Trebuie să aflăm cate sifonării sunt. Apoi să localizăm 
  
care dintre ele este implicată in afacerea murdară şi 
  
cine de acolo a dorit să te omoare. 
  
-Aşa este... ai dreptate! 
  
-Să mergem la recepţionerul hotelului in care stăm, 
  
să-l intrebăm. 
  
Intrară in hotel. Recepţionera, o femeie brunetă cu 
  
ochi albaştri, privea la televizorul aflat pe un suport de 
  
pe peretele din faţă. 
  
-Doamnă, intrebă Constantin, cate sifonării sunt in 
  
acest oraş? 
  
La această intrebare zambetul profesional al femeii de 
  
dincolo de tejghia dispăru brusc. 
  
-Nu ştiu precis! Poate două, poate trei... 
  
-Noi nu mai folosim sifon de mult. Şpriţul il facem cu 
  
apă minerală. 
  
-Pe unde sunt...? 
  
-Păi...una este pe bulevardul principal, langă Poştă, 
  
alta in spatele Gării, una spre Barsanu, cred că ştiţi pe 
  
unde este Barsanul? 
  
-Da, sigur! Sunt născut in acest oraş. Am copilărit aici. 
  
Şi alta? 
  
-C-am atatea sunt. 
  
-Mulţumim! Ne-aţi fost de mare ajutor. 
  
Ieşiră din hotel şi ţinandu-se de mană se indreptară 
  
spre sifonăria de langă poştă. 
  
-Aura, ai observat că la intrebarea mea zambetul 
  
recepţioneri a dispărut? 
  
-Cred că nu ne-a spus unde este sifonăria care ne 
  
interesează. A omis-o cu bună ştiinţă!” 
  
* 
  
M-am oprit din scris. M-am rezemat de 
  
speteaza scaunului şi-am rememorat o intamplare 
  
asemănătoare cu cea lui Constantin. Dinspre bucătărie 
  
venea pană la mine un miros imbietor de mancare. 
  
M-am apucat din nou de scris... 
  
„...cand pe neaşteptate sună interfonul. „Cred că este 
  
poştăriţa”, am găndit. Am aşteptat. dar nimeni nu a 
  
urcat pană la apartamentul nostru. M-am hotărat să 
  
coboar pană in holul blocului la cutiile poştale. Am 
  
deschis-o. Am scos de acolo o hartiuţă pe care scria 
  
scurt şi sec: 
  
„O, Gib, 
  
Venturei, totdeauna 
  
Ar trebui să i te-nchini, 
  
Ca-n Pavilionul tău cu umbre 
  
A pus divinele-i lumini.” 
  
Iar in josul acestei epigrame mai erau cifrele: 4, 9, 10, 
  
13, 15, 16 şi 21. Urcand scările mă gandeam la sensul 
  
epigramei şi mai ales al cifrelor care o insoţeau. 
  
Intrand in casă i-am intins hartia Tinei. 
  
-Unde ai găsit-o? 
  
-In cutia noastră poştală! A sunat cineva să ne 
  
atenţioneze şi apoi a dispărut. 
  
- E o scrisoare cifrată. 
  
-Văd şi eu! Trebuie să o luăm metodic ... In primul rand 
  
să vedem de cine este epigrama. Apoi să construim, 
  
cred, fraza cu cuvintele ce se află in spatele cifrelor. 
  
-Eu ... nu inţeleg de ce a recurs la această metodă cand 
  
putea foarte bine să scrie direct ce avea de spus. Şi 
  
gata! 
  
-Cred că este vreun poetaş pe care l-am criticat, sau 
  
mai degrabă un om de afaceri care cochetează cu 
  
literatura şi a cărei carte am disecat-o. Este tipul de 
  
om bogat care crede că i se cuvine totul. Dacă a reuşit 
  
in afaceri trebuie să fie bun şi in creaţia literară. 
  
-Ai avut astfel de cazuri!? 
  
-Multe! Vor şi glorie. 
  
Ne-am aşezat in sufragerile pe marginea canapelei şi 
  
citirăm din nou epigrama. 
  
-In mod sigur este scrisă de un epigramist 
  
contemporan cu Gib Mihăescu. 
  
-Altul nu poate să fie decat Cincinat Pavelescu ...  
  
-El este! Am citit-o prima oară in cartea profesorului 
  
Emil despre viaţa şi opera scriitorului născut in oraşul 
  
nostru natal. 
  
- Să numerotăm cu un creionul fiecare cuvant. Deci ...  
  
la cifra 4 se află cuvantul „totdeauna”, la cifra 9 
  
cuvantul „te”, la 10 este „-nchini”, la 13 cuvantul 
  
„Pavilionul”, la 15 se află cuvantul „cu”, la 16 „umbre” 
  
şi la 21 „lumini”. 
  
-Ai notat! 
  
-Da! 
  
-Acum să formăm fraza. Aşa... Scrie! 
  
-Scriu! 
  
-Să vedem ce-a ieşit! 
  
-Păi, c-am aşa: „Totdeauna te-nchini Pavilionul cu 
  
umbre lumini.” 
  
-S-o cizelăm ... să-i dăm un sens coerent! 
  
Florin citi cu glas tare fraza. 
  
-„Totdeauna să te-nchini Pavilionului cu umbre şi 
  
lumini”! Ce-o vrea să spună!? 
  
-Să ne mai gandim...” 
  
* 
  
-Mi-a tăiat pofta de a mai scrie la roman! 
  
-Păi... iubitule... această intamplare nu cumva 
  
face parte din subiectul romanului!? Nu suntem noi 
  
personajele!? 
  
-Ce roman, dragă!? E realitate! Doar nu trăim in 
  
ficţiune... 
  
Am ciupit-o de obraz. 
  
-Nu strange, că mă doare... 
  
-Vezi, draga mea, noi nu suntem ficţiune... E 
  
realitatea pe care o trăim. 
  
* 
  
Nu mult după pranz a venit şi Constantin. 
  
Inainte de a incepe lectura ii povestirăm cele 
  
intamplate cu biletul. 
  
-Şi mie mi s-a intamplat astfel de lucruri pe cand 
  
eram in oraşul nostru natal. 
  
-Şi cum s-a rezolvat? 
  
-O să vă povestesc altădată. A fost situaţie 
  
complicată... 
  
-Florine eu plec la nepoţele. Trebuie s-o iau pe 
  
Catinca de la şcoală şi apoi stau cu amandouă că 
  
Dana se duce la cumpărături. 
  
-Bine! 
  
Pană ne aşezarăm in fotolii, Tina işi luă 
  
pardesiul şi se incălţă. 
  
-La revedere! Trec şi prin piaţă să cumpăr ceva 
  
fructe pentru fete. Mai pe seară mă duc şi la Darius. Ii 
  
cumpăr un trenuleţ. 
  
-Bine! Pa! 
  
-Sărut mana doamna Tina! 
  
Am inchis uşa după ea. 
  
Rămaşi singuri ne-m apucat să citim. Constantin 
  
continuă lectura la „Insula viscolului” iar eu am inceput 
  
să răsfoiesc agendele. Apoi m-am răzgandit. 
  
-Povesteşte-mi Constantine cum a fost cu 
  
intamplarea din Drăgăşani! 
  
-Am pierdut mult timp pană am dat de sifonăria 
  
pe care o căutam.Pe toţi care ii intrebam spuneau că 
  
nu ştiu şi nici nu cunosc. Iar recepţionera care nu ne-a 
  
spus adresa era angajata lui Ursescu. Acesta este 
  
patronul hotelului in care luasem camera. Aproape tot 
  
oraşul traia sub dictatura acestui clan. Ursescu avea 
  
oameni pană sus in conducerea ţării. Sponsoriza 
  
deputaţii şi senatorii din judeţ, indiferent de partidul din 
  
care făceau parte. Ii avea la mană pe toţi. 
  
-Ce era cu sifonăria? 
  
-Sifonăria o folosea de... paravan. In spatele ei 
  
se afla o adevărată fabrică de falsificat vin. Tot acolo 
  
se fabricau nişte pastile care puse in pahar se topeau 
  
prin efervescenţă şi lichidul care provenea avea tăria şi 
  
gustul vinului. Le fabrica pe soiuri de struguri şi vinuri. 
  
Insă nu se folosea nici-un gram, măcar, de strugure. 
  
Totul se făcea prin sinteză. Numai chimicale. S-a 
  
constatat că acest vin falsificat folosit timp indelungat 
  
producea cancer la stomac. 
  
-Doamne, ce le dă oamenilor prin gand! 
  
-Dorinţa de inavuţire nu cunoaşte margini. Acest 
  
Ursescu şi pe timpul lui Ceauşescu falsifica vinurile. 
  
Era şef de depozit la I.C.H.V. Ii „ungea” pe toţi, de la 
  
raion, regiunea de partid, inclusiv pe cei din Comitetul 
  
Central. A avut un necaz pe atunci, dar a scăpat. 
  
-In ce sens? 
  
-Nu inregistra toate intrările la struguri pentru 
  
vinificaţie. Astfel avea un surplus de mii de tone de vin 
  
pe care il valorifica printr-o reţea de desfacere. 
  
Impărţea banii proveniţi cu şefii lui şi cu cei din 
  
conducerea judeţenei de partid. Iţi povestesc maine 
  
despre acest caz pe care l-am rezolvat. Acum să citim. 
  
Am ales un eseu lipit la data de 23 august: 
  
Destinul lui Byron i n conştiinţa ctitică a literaturi i 
  
romane a secolului XIX. 
  
Incă din deceniul patru al secolului nouăsprezece a 
  
existat un interes pentru opera lui George Gordon 
  
Byron in ţările romane cand se fac primele traduceri. 
  
Literatura engleză, cunoscută de timpuriu prin operele 
  
luminiştilor, mai ales ale lui Shakespeare şi a unor 
  
preromantici, pătrunde viguros in principate prin Byron 
  
inveşmantat in traducere franceză. Abia in ultimul sfert 
  
de veac a inceput să fie invăţată limba engleză, cand 
  
in presa vremii apar mai adesea anunţuri de 
  
guvernante sau perceptori englezi. In 1843 se 
  
menţionează 15 titluri de Byron in cataloagele 
  
existente ale cabinetelor de lectură – „secţii de 
  
imprumut” ale librăriilor care inregistrau preferinţele 
  
publicului: „Catalogue des livres francais qui se 
  
donnent en lecture a la libraire de la cour de Frederic 
  
Walbaum” Bucharest, 1838. Tot atunci se 
  
inregistrează volumul de Oeuvres completes de Lord 
  
Byron, 6 volume, Paris, 1837. de remarcat este faptul 
  
că toate veneau prin filieră franceză. Insă interesul 
  
pentru public erau romanele lui Balzac, Dumas, Scott, 
  
George Sand, Hugo, F.Cooper şi mulţi alţii.Intr-o 
  
clasificare Lord Byron era clasificat pe locul 19-lea, cu 
  
17 titluri.dar, in perioada aceea, traducerile erau toate 
  
făcute după versiunea franceză. 
  
Cauzele pentru care Byron dintre toţi romancierii 
  
englezi a fost receptat in ţările romane, influenţand 
  
literatura de la noi, a fost faima caştigată in Europa 
  
prin mitologia romantică propagată, făcandu-l unul din 
  
autorii cei mai populari pe continent. (Oxford Historoy 
  
of English Literature, Oxford, 1963, vol.X, p.415.). 
  
Byron reprezenta mitul eroului prometeic in slujba 
  
umanităţii inrobite, „un fel de zeu tutelar al literaturilor 
  
din ţinuturile sud-estice ale Europei”, cum scria D. 
  
Popovici. 
  
Prima menţiune descoperită pană acum a numelui 
  
Byron pe teritoriul romanesc este scrisoarea consului 
  
francez Hugot către Chateaubriand din 9 mai 1824, din 
  
Iaşi, prin care se comunica vestea morţii poetului. 
  
(Chataubriand, Essai sur la litteratureanglaise et 
  
considerations sur la genie des homes, des temps et 
  
des revolution, Paris, 1836, vol.2.). 
  
Ion Eliade Rădulescu, in 1836, lucra ca un silitor elev, 
  
la traducerile din Lamartine şi Byron „după a mea 
  
aplecare”, traducand Hebrew Melodies. Majoritatea 
  
traducerilor din secolul 19 din Byron sunt in proză, fapt 
  
explicabil prin intrebuinţarea originalului francez. 
  
Efectuand analiza pe perioada 1780-1860, P. Cornea, 
  
prin prelucrarea datelor pozitive, ajunge la concluzii 
  
revelatoare pentru circulaţia in ţările romane a unor 
  
opera sau nume de autori. Pentru cazul Byron, 
  
incepand cu 1830, sunt evidenţiate 19 din 679 de titluri 
  
(record remarcat de autor, ţinand seama de marele 
  
număr de romane melodramatice şi de senzaţie, 
  
inventariate astăzi doar in cercetări de gen), poetul 
  
fiind personalitatea literară cea mai citită, după 
  
A.Dumas-tatăl, in intervalul ce-a făcut obiectul 
  
studiului. 
  
Examinand intervalul de timp, de la prima traducere 
  
descoperită in 1830 şi pană in prezent, fiind 186 de ani 
  
de la moartea poetului, se constată o curbă 
  
ascendentă in evoluţia traducerilor din opera acestui 
  
scriitor englez. S-au inregistrat 56 de titluri (ciclul de 
  
22 de poeme. „Hebrew Melodies” a fost considerat o 
  
entitate, sonetul care deschide poemul „The prisoner 
  
of Chillon” nu a fost numărat separate, iar „Cugetările”, 
  
traduse ca maxime, fără specificarea poemelor de 
  
unde au fost extrase, nu au fost socotite). In lista 
  
traducerilor publicate in volume au fost găsite şi 
  
numărate versiuni ale aproximativ 65 de titluri. Din 
  
titlurile traduse in aproape 200 de versiuni un mare 
  
număr reprezintă operele de valoare sau, cel puţin, 
  
cele care i-au adus poetului celebritatea in epocă. 
  
„Hebrew Melodies” avand 11 versiuni. Iar „Darkness” 
  
9 versiuni. „The Vampire” fiind o compoziţie a 
  
doctorului Polidori a circulat intr-o vreme in Europa 
  
sub iscălitură falsă, a lui Byron şi aşa a fost cunoscută 
  
şi in traducerea romanească a lui G.S. din 1883, deşi 
  
Ion Eliade Rădulescu, după Pichot, arătase in 
  
versiunea din 1834 că este vorba de un fals literar. 
  
Opera lui Byron a inceput să fie tradusă, chiar masiv, 
  
in deceniul 1810-1840 prin eforturile lui Eliade 
  
Rădulescu, au mai tradus Gr. Alexandrescu, C. 
  
Filipescu, I.St. Voinescul, Moroi Costache şi 
  
paharnicul Gh. Seulescu. Fiind apreciat de generaţia 
  
intelectu-alilor paşoptişti. Prin 1884 şi Titu Maiorescu 
  
şi-a incercat talentul in a traduce din opera 
  
bayroniană. 
  
In perioada 1880-1910 apar un număr considerabil de 
  
traduceri, iar pentru Macedonski devine un cult şi unul 
  
din favoriţii traduşi in „Literatorul”, „Revista literară”, 
  
„Lumina”, „Revista independentă”, „Revista modernă” 
  
(peste 20 de traduceri). Acest „Byron roumain”, cum 
  
scria Macedonski, era de foarte multe ori amintit in 
  
scrierile sale, a fost tradus de prolificul Th. M. 
  
Stoenescu, care a tradus, printre altele, „Manfred, 
  
Corsarul, Intunerecul şi Mazeppa”, opera spectaculos 
  
de romantice, dar şi cateva erotice elegiace. 
  
Reluarea lui Byron la Literatorul se datoreşte in primul 
  
rand inclinaţiilor paşoptiste ale lui Macedonski, care il 
  
vedea pe Heliade ca pe un maestru. Pentru el, Bayron 
  
insemna intruchiparea supremă a revoltei antifilistine, 
  
a geniului sortit să sesizeze răul contemporaneităţii. 
  
Adrian Marino in „Opera lui Macedonski” (op. cit., 
  
p.187 şi 198) consideră că, tot asemenea lui Byron, 
  
Macedonski işi nota evenimentele cotidiene. 
  
Celebrarea permanentă a persoanei autorului la 
  
nivelul faptului de detaliu şi de amintire se datorează 
  
contactului cu opera lui Byron. Byronismul, mai puţin 
  
Byron, a fost unul din spiritele directoare ale veacului 
  
al 19-lea literar romanesc, antrenand condeie agitate 
  
de pasiuni, moleşite de mal du siecle, cochetand 
  
neprefăcut sau din modă cu neincrederea şi 
  
amărăciunea, dedicandu-se cu incantare ironiei şi 
  
zeflemelii. 
  
Marele Byron a lăsat urme prea puţine, totuşi, in 
  
poezia noastră şi nici acestea nu aveau să 
  
supravieţuiască ultimului deceniu al secolului. Se pare 
  
că influenţa lui Byron şi a byronismului in cultura 
  
noastră este un capitol incheiat, explicabil nu prin 
  
neaderenţa sensibilităţii contemporane la opera 
  
poetului, ci prin perpetuarea unei prejudecăţi care nu il 
  
aşează azi pe Byron - aceasta şi din lipsa unei 
  
complete, ştiinţifice versiuni a operei sale in romaneşte 
  
- pe rafturile bibliotecii uzuale chiar şi a exigenţilor 
  
cunoscători de literatură. Şi, totuşi, Byron nu este sortit 
  
să rămană doar in manualele şcolare, el a pătruns in 
  
conştiinţa artistică a contemporanilor care işi dau 
  
osteneala să-l citească. 
  
Constantin Ene 
  
*** 
  
-Interesant eseu despre Byron, Constantine! 
  
-Da! Tocmai am terminat de citit paginile despre 
  
grozăvia dintre cele două femei! Prea dură imagine. 
  
-Aşa a fost! Aşa mi-a povestit Marko-baci! Un 
  
bătran din Turda. 
  
-Vremuri grele şi nesigure... 
  
-Nici cu cele de azi nu mă laud. 
  
-Poporul nostru parcă este blestemat. Nu se 
  
aşează niciodată pe un făgaş normal. 
  
-Poate... din cauza că ne aflăm la răscrucea a 
  
două civilizaţii. 
  
-Nu suntem nici capră, nici măgar! 
  
Incepură să radă. Rasul lor era un plans pe obrazul 
  
istoriei noastre. 
  
-Spunea Patapievici că pe noi s-au pişat mai 
  
toate popoarele migratoare, şi nu numai. 
  
-E... o exagerare! 
  
-Nu o lua ca fapt in sine! 
  
-Vrea să spună că am preluat de la popoarele 
  
migratoare şi de la vecini tot ce a fost mai rău. 
  
-Poate fi şi aşa... Constantin se uită la ceas. E 
  
tarziu! Trebuie să plec. 
  
-Nu rămai la masă!? 
  
-Nu! Am o intalnire cu rectorul, la restaurantul 
  
„Fetiţele Vieneze”. 
  
Ne-am indreptat spre uşă. Ne-am strans mainile. 
  
-Pe maine! 
  
-Te aştept! 
  
-Sper ca maine să nu mai uităm să facem o 
  
seară de poezie. 
  
-Bine zici! 
  
Şi uşa am inchis-o in urma lui. Am intrat in camerabirou 
  
şi m-am apucat de scris la romanul la care 
  
lucram. 
  
AL.Florin ŢENE  
  
Va urma 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Geamănul din oglindă, roman, A şaptea zi / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 320, Anul I, 16 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!