Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 321 din 17 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Geamănul din oglindă, roman, A opta zi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Roman de AL.Florin Ţene 
  
A opta zi: 
  
Adevărul are culoarea sangelui 
  
(Să nu furi) 
  
De cum m-am trezit am trecut la calculator... 
  
Tina incă mai pregătea micul dejun. 
  
„-Textul pe care l-am stabilit, urmand idicaţiile din bilet 
  
nu spune mare lucru. 
  
-Trebuie să ne gandim pe cine ai criticat in articolele 
  
tale. 
  
-Păi..., după cum şti, cred că ancheta pe care am 
  
intreprins-o la spitalul judeţean. 
  
-Da, da! A fost un serial de articole foarte incisive. 
  
Atunci ai dezvăluit cum sustrăgeau medica-mente din 
  
spital medicii. 
  
-Ingenios! Scriau pe fişa bolnavului medica-mentele 
  
pe care le ridicau ei de la farmacia spitalului. Le 
  
foloseau la cabinetele lor particulare. Iar pe bolnav il 
  
punea să le cumpere. Iţi mai aduci aminte cum te-ai 
  
dus la Medicală 2 să-ţi faci textul pentru densitatea 
  
oaselor? 
  
-Da! Medicul Balaş le-a trimis pe femeile care aşteptau 
  
la rand... la cabinetul lui particular, spunand că 
  
aparatul spitalului este defect. Astfel, in loc să 
  
beneficieze de o consultaţie gratuită, le-a trimis să 
  
plătească. Nu se mai satură, Doamne! Iar pe mine, 
  
cunoscandu-mă ştiind că sunt soţia ta m-a oprit. După 
  
ce au plecat femeile m-a pus la aparatul spitalului. 
  
-Draga mea, să vedem ce vrea să spună expediatorul 
  
anonim. 
  
-Să căutăm in colecţia de Dosare articolele despre 
  
cazul Spitalul. 
  
Am coborat din raftul unde ţin zecile de dosare in care 
  
lipesc articolele publicate şi am inceput să căut la 
  
anul 2006. Tina răsfoia un altul. 
  
-Am găsit! Se entuziasmă, intinzandu-mi dosarul. 
  
Am inceput să citesc cu febrilitate cele şase articole 
  
publicate despre situaţia spitalelor şi clinicilor din 
  
oraşul nostru. 
  
-Iată! Pavilionul este denumirea morgii de la Medicală 
  
2. Scriam eu atunci despre un felcer care lucra acolo 
  
şi care imi spusese, printre altele, că locul lui de 
  
muncă se mai numeşte „Pavilionul cu umbre”. Gata! 
  
Am dezlegat misterul ... biletului! 
  
- Dragă Florine, este o ameninţare! 
  
-Vine din partea unui medic de acolo ...  
  
-Aşa este! Dar, de la cine!? 
  
In cameră se lăsă liniştea. 
  
-In nici-un caz nu este de la Balaş. Nici de la fostul 
  
director. 
  
-Să recitim articolele de la cap la coadă. 
  
Incepurăm să citim paginile din ziar care deja 
  
ingălbeniseră. 
  
-Am găsit, dragă Tina! In mod sigur biletul vine de la 
  
medicul Curechianu. Este cel care l-a declarat mort pe 
  
cunoscutul fotbalist Niculaie, cel care după cateva ore, 
  
cu puţin timp inainte de a i se face autopsia, s-a sculat 
  
de pe masa de la morgă. De s-au speriat autopsierii. 
  
Cand a apărut in salon pacienţii internaţi s-au speriat 
  
de era să facă infarct. Insă-şi Curechianu s-a 
  
cutremurat. Iţi aduci aminte, da? 
  
-Sigur! A fost anchetă mare, dar... totul s-a 
  
muşamalizat. Vorba proverbului „corb la corb nu-şi 
  
scoate ochii!”. 
  
-Insă articolele mele ... au făcut ca oficialităţile să ia 
  
măsuri. Lui Curechianu I s-a luat dreptul de a mai 
  
profesa. 
  
-A fost numai de ochii lumii, dragă Florin! După cateva 
  
luni a fost readus pe aceeaşi funcţie şi la acelaşi spital. 
  
-Ştiu! Dar ... acum ce mai doreşte!? 
  
-Nu este de la Curecheanu! E de la cineva care se 
  
teme să nu se afle că ai fost atenţionat, iar el să nu fie 
  
ştiut. Este un semnal de alarmă că cineva doreşte să 
  
ajung in „Pavilionul cu umbre”, adică la ... morgă. 
  
-Dar de ce să te inchini!? Şi ... de ce „Pavilionul cu 
  
umbre şi lumini”!? 
  
-Vorba aceea, dragă Tina! Să stăm stramb şi să 
  
judecăm drept. Aşa că ... să ne aşezăm pe fotolii şi să 
  
ne gandim! 
  
Privindu-ne unul la altul ne frămantam mintea cu textul 
  
primit. Scriind aceste randuri m-am uitat la ceas.Nu 
  
mai este mult şi se apropie pranzul. Trebuie să termin 
  
cu acest subiect. Apoi vine Constantin şi facem o după 
  
amiază de poezie. 
  
-Umbrele, sunt morţii, iar luminile cred că... prietenii. 
  
Ce zici? 
  
-Cred că aşa se poate interpreta. 
  
-Mă duc pană acolo. Cel care mi-a trimis biletul mă 
  
cunoaşte. Poate mă abordează. Ce zici? 
  
-E bine să nu te duci. Cine ştie ce se intamplă... 
  
Doamne fereşte! 
  
-Ba, mă duc! 
  
Am inceput să mă imbrac. Mi-am luat haina maro de 
  
piele şi ochelarii de soare. 
  
-Să mă aştepţi cu pranzul! Nu intarzi! 
  
-Umblă cu atenţie! 
  
Am coborat alert scările şi am ieşit din bloc pe uşa din 
  
spate. Am urcat in Loganul meu roşu, i-am dat cheie şi 
  
am ieşit pe langă Piaţa Ion Meşter in strada Campului. 
  
Am coborat pe Moţilor şi am intrat pe Clinicilor. Am 
  
găsit cu greu unde să parchez. Doamne! Oamenii 
  
ăştia ţipă ca din gură de şarpe că nu au bani, dar nu-şi 
  
dau fundul jos din autoturisme. Şi ce mărci! Au bani de 
  
benzină şi ţigări scumpe, dar se vaită că nu au bani de 
  
mancare. Am intrat in curtea spitalului şi atent m-am 
  
indreptat spre „Pavilionul cu umbre”. Aici, in faţa uşii 
  
se aflau cateva coşciuge rezemate de zid. M-am uitat 
  
imprejur. Nu se vedea ţipenie de om. Am coborat cele 
  
citeva trepte spre morgă. Imediat un om a trecut pe 
  
langă mine. 
  
-Fugiţi imediat de aici! Vine doctorul! 
  
Nici nu am apucat să mă intorc bine că am şi simţit o 
  
lovitură in spate. Am căzut. Am simţit ceva cald pe şira 
  
spinării şi o moleşeală m-a cuprins. Doar atata am mai 
  
apucat să văd că omul care imi spusese să plec era 
  
deasupra mea şi striga după ajutor.” 
  
* 
  
După ce a citit Tina acest pasaj, cea din 
  
realitate, nu personajul meu din roman, m-a atenţionat 
  
ca nu cumva să-l omor pe Florin. Că e semn rău. Ba, 
  
chiar mi-a impus să şterg această pagină. Să dau o 
  
altă turnură romanului. Am refuzat-o categoric. Lucru 
  
ce-l fac foarte rar, atunci cand mă roagă ceva. Dar ... in 
  
acest context nu permit nimănui să intervină in destinul 
  
personajelor mele. 
  
* 
  
„M-am trezit la spital. Eram conectat la perfuzii. Singur 
  
in rezervă. Privind spre uşă am văzut prin geamul 
  
acesteia chipiul unui poliţist. Sunt păzit! Acum imi dau 
  
seama că cel care mi-a spus să fug era un poet ce 
  
venea la cenaclul „Vasile Sav”, pe care il conduceam 
  
şi care lucra la morgă ca autopsier. am gandit. Mă 
  
frămanta gandul de ce doctorul a dorit să mă elimine. 
  
Aflase, oare, că intenţionam din nou să reiau ancheta? 
  
Dar de la cine aflase? Trebuie să mă gandesc, să văd 
  
la cine mi-a scăpat să-i spun de intenţia mea. 
  
Timpul se scurgea ca o lavă, incet, incet. După ce au 
  
intrat un medic şi o soră in rezervă, s-au uitat la rana 
  
din spate, şi schimbandu-mi pansamentul, doctoral mia 
  
spus: „Ai avut noroc domnule ziarist! Putea să fie 
  
mai rău ... Cred că maine iţi facem externarea. Rana 
  
arată bine”. Apoi au plecat...” 
  
* 
  
Soneria telefonului m-a făcut să mă opresc din 
  
scris. Era Gavril care mi-a dictat o adresă a unui 
  
scriitor din Rădăuţi ce dorea să se inscrie in Liga 
  
Scriitorilor. După ce am notat-o pe carnetul meu cu ...  
  
minuni, ne-am dat intalnire a doua zi la tipografia care 
  
ne imprimă revista „Agora Literară”. 
  
M-am aşezat la calculator şi am inceput să scriu 
  
la roman. 
  
* 
  
„Constantin şi Aura, grăbiţi să descopere sifonăria cu 
  
pricina au mărit pasul pe strada ce ducea spre gară. 
  
De la interesecţia străzii Tudor Vladimirescu cu strada 
  
Martirilor au văzut bariera de la calea ferată. Dincolo 
  
de ea bănuiau că se află această unitate industrială de 
  
fabricat „apă ... chioară”. 
  
Deodată, de pe strada Dr. Bagdazar a apărut un grup 
  
de cateva zeci oameni cu lozinci scrise şi susţinute de 
  
stinghii din lemn, ce nu le-au putut descifra... Aceştia 
  
strigau cat ii ţineau gura: 
  
-Ziariştilor, aară din oraşul nostru! 
  
-Moarte ziariştilor care tulbură liniştea municipiului! 
  
Constantin şi Aura rămaseră locului. 
  
-Despre noi este vorba! 
  
-Da! 
  
-Hai, să ne ascundem in scara blocului acesta! 
  
-Nu! Nu are a doua eşire, pentru o eventuală fugă ...  
  
-Mai bine, chiar aici, in Sala de Sport, avem trei 
  
posibilităţi de fugă. 
  
Intrară in clădirea construită in stil de anfiteatru şi 
  
urcară pe scările ce duceau la partea de sus a 
  
scaunelor. Aveau acolo, privind pe geam, o 
  
perspectivă a străzii pană la hotelul unde inchiriaseră 
  
camera. 
  
-Aici, dragă Aura, a fost un depozit de vinuri. Prin anii 
  
'70, din secolul trecut, au transformat această clădire 
  
in Sală de Sport, după un proiect al arhitectului 
  
Ionescu, fiul medicului internist... mort de cancer. 
  
-Priveşte! ii atrase atenţia Aura. Şuvoiul de oameni se 
  
apropia tot mai mult. Se auzeau mai clar lozicile. 
  
-Moarte ziariştilor care ne tulbură liniştea oraşului! 
  
Pe o pancardă scria: 
  
Constantin Ene a trădat oraşul! 
  
Cu cat se apropiau mai mult lozincile se inteţeau. 
  
Veneau vuind precum Oltul cand se revărsa după 
  
topirea zăpezilor... aducand mal şi copaci cu rădăcinile 
  
contorsionate precum picturile suprarealiste. O 
  
descătuşare a naturii. 
  
Soarele răsare, Ziaristul Ene moare! 
  
Trecand prin faţa Săli de Sport, Constantin privi feţele 
  
oamenilor. Căuta să vadă dacă cunoaşte pe cineva. 
  
-Priveşte! Se adresă uimit, Aurei. In fruntea convoiului 
  
se află medicul Vasile Daculescu, fostul meu coleg de 
  
clasă. 
  
-Să şti Constantine că in spatele afaceri cu vinuri 
  
falsificate se află fostul tău coleg. 
  
-Orice este posibil ... Majoritatea sunt surori medicale, 
  
personal de la Spital. Poate şi de la sifonărie ...  
  
Convoiul se tara ca o reptilă. Din ce in ce 
  
lozincile se auzeau tot mai indepărtat. 
  
-Unde se duc!? 
  
-Nu vezi!? Au oprit in faţa hotelului! 
  
Un vuit şi un murmur se auzea venind dinspre 
  
„Rusidava”. 
  
-Hai să ieşim! 
  
Ajunşi in stradă o luară printre blocuri, ferindu-se să nu 
  
se intalnească cu cineva cunoscut. Se apropiară cat 
  
putură de hotel, chiar pe locul unde a fost casa 
  
părinţilor lui. Hotelul se vedea foarte bine, coloana 
  
oprită in faţă forfotea cand doctorul se urcă pe terasă, 
  
unde este restaurantul. Alături mai era o persoană pe 
  
care Constantin n-o cunoştea. Mai tarziu a aflat că era 
  
managerul „fabricii de vinuri falsificate”, un fost 
  
colaborator al lui Ursescu. 
  
-Am aflat de la recepţioneră, işi incepu discursul Vasile 
  
Daculescu, că familia Ene nu se află in hotel. Se 
  
ascunde pe undeva. 
  
-Huuuu! Huuuu! Incepură să strige mulţimea la auzul 
  
numelui Ene. 
  
-Să mergem să-i căutăm! Strigară unii. 
  
- Să-I linşăm! Strigară alţii. 
  
-Nu! Ascultaţi! Dragi colegi şi prieteni! V-aţi convins că 
  
eu am fost intotdeauna alături de voi. V-am dat servici. 
  
Am sponsorizat oraşul nostru cu bani mulţi. Am dat 
  
sume insemnate şi la partidele de stanga şi la cele de 
  
dreapta. Să... meargă democraţia! V-am imprumutat 
  
cu bani, cand aţi avut nevoie. Am renovat spitalul, am 
  
construit o creşă, şi acum vine un terchea-berchea de 
  
ziarist care vrea el să facă legea la noi. 
  
-Moarte lui Ene! strigară cateva glasuri. 
  
-Ene n-ai ce căuta aici! incepu să strige lumea 
  
adunată. Mai mulţi erau gură-cască ce priveau de pe 
  
trotuar. Printre aceştia era şi Mircea cu un prieten. 
  
-Daculescu nu se mai satură! Vrea să acapareze totul. 
  
-Aşa era şi la şcoală? intrebă prietenul. 
  
-Da! El să ia notele cele mai bune, el să fie comandant 
  
de detaşament, el să fie secretar de UTC, el, şi numai 
  
el. O vină o au profesorii care l-au incurajat in 
  
egoismul său. 
  
De după colţul unui bloc au apărut doi poliţişti şi doi de 
  
la Poliţia Comunitară. 
  
-Priveşte, Mircea! Poliţiştii se feresc să nu fie văzuţi. 
  
Pană la urmă cei doi poliţişti din subordinea 
  
Ministerului de Interne indrăzniră să urce pe tereasă şi 
  
cu sfială il intrebară pe doctor dacă are autorizaţie 
  
pentru acest miting. 
  
-Iată, cine a indrăznit să mă intrebe de aprobare!? 
  
-Huuuuu! Jos mafia din poliţie! Strigară mulţimea. 
  
-Hai! Căraţi-vă de aici să nu vă dau pe mana 
  
inspectorului şef. 
  
Intre timp urcară şi cei de la Poliţia Comunitară. 
  
-Voi, ce mama dracului căutaţia aici! V-a trimis parlitul 
  
de primar!? A indrăznit el să facă acest lucru?! Ii mai 
  
dau eu bani cand işi va vedea ceafa. Hai! Plecaţi pană 
  
nu ies din pantofi! 
  
-Domnule doctor, vă rugăm să opriţi mitingul. Este 
  
ilegal! 
  
-Ce mă!? Imi daţi voi lecţii ce este legal şi ce nu!? 
  
Marşi de aici! 
  
-Huuu! Mai strigară caţiva. 
  
Deja o parte din mulţime se retrăseseră pe trotuarul de 
  
vis-a-vis. Doi poliţişti il luară de braţ cu binişorul şi-l 
  
coborară de pe terasă. 
  
-Vă aranjez eu! Şi pe primar şi pe banditul de 
  
Istrătescu, comadantul vostru. Bă... voi nu ştiţi cine 
  
sunt eu! Vă omor cu mana mea şi ii cumpăr pe toţi de 
  
sus pană aici in impuţitul ăsta de oraş. 
  
-Trebuie să vă ducem la sediu, să daţi o declaraţie 
  
fiindcă aţi tulburat liniştea oraşului. 
  
-Ce linişte, bă! Ăştia... 
  
Il impinseră uşor in autoturismul cu insemnele Poliţiei 
  
Romane care venise langă terasă. 
  
Mulţimea se risipi. Doar pe la colţuri grupuri de oameni 
  
comentau evenimentul.” 
  
* 
  
M-am oprit din scris. Venise pranzul. Am 
  
mancat ciorbă cu perişoară şi mancare de vinete. 
  
-Dragă Tina, te rog să speli tu vasele. Sunt 
  
foarte obosit. 
  
-De ce!? 
  
-Am alergat prin oraşul natal ... Martor am fost la 
  
un miting impotriva familiei Ene! 
  
-Florine văd că tu, de data aceasta inversezi 
  
subiectul romanului. Cand eşti Ene, cand eşti Florin. 
  
-Şi eu de multe ori mă gandesc care dintre voi 
  
sunteţi Tina şi care Aura. Cu care mă culc noaptea!? 
  
-Vezi să nu te audă cineva că vei fi acuzat de ...  
  
poligamie. 
  
- lasă glumele... vezi că sună interfonul! 
  
Tina apăsă pe buton şi peste cateva clipe la 
  
uşa noastră apăru Constantin. 
  
-Vă imbrăţişez pe amandoi. Dar daţi-mi voie să 
  
nu vă ating. Poate am luat gripa aviară. Că... de cată 
  
propagandă se face la televizor poate... am luat-o de 
  
acolo... de pe micul ecran. 
  
Intre timp Constantin ş-a dat haina jos punand-o 
  
in cuier şi a intrat in sufragerie. 
  
-Aici e salonul nostru de lectură! 
  
-Facem o după amiază de poezie, aşa cum am 
  
stabilit! 
  
-E bine! 
  
-Tina, te rog dă-i drumul la casetofon! 
  
-Bine! 
  
-Vom citi versuri pe Simfonia a Cincea 
  
„Destinul”, şi a Şasea „Pastorala”... de Beethoven. 
  
-Foarte bine! Aprobă Constantin. 
  
-Tu, Constantine ai vreo carte de-a ta din care 
  
să citeşti? 
  
-Am! Mă duc să o iau din haină. Intodeauna port 
  
cate una cu mine pe unde umblu. Mai citesc din ea ca 
  
un refugiu de tumultul vieţii, sau mai degrabă ca o 
  
terapie psihologică. 
  
Constantin se duse la cuier şi se intoarce cu 
  
volumul să de versuri „Vitralile mării”, apărut in Belgia 
  
la editura unui prieten. 
  
-Apropo! Despre poezie, filozoful grec 
  
Constantin Tsatos spunea că „nu este numai muzică şi 
  
nici o simplă suită muzicală de ganduri, este o suită 
  
muzicală de ganduri emoţionale”. 
  
-Are dreptate! Dar noi care vom citi poezii pe 
  
fond muzical nu producem o cacofonie de ganduri? 
  
puse intrebarea Titina. 
  
-Explică-te! Insistă Florin. 
  
-Dacă poezia este o suită muzicală de ganduri ...  
  
şi mai venim şi noi cu gandurile muzicale ale 
  
compozitorului născut in 1770 la Bonn, nu producem o 
  
opoziţie cacofonică? In fizică doi poli de acelaşi fel se 
  
resping. 
  
-In situaţia aceasta, doamna Tina, poezia şi 
  
muzica prelugesc sentimentele turnate in cuvinte, le 
  
adancesc. Călinescu spunea că „Marea lirică nu 
  
trebuie să rămană la stomac, ci să meargă la creier”. 
  
-Pot să completez ... ? Eminescu visează, 
  
Beethoven gandeşte, Goethe luptă cu descătuşarea 
  
lăuntrică, Bach rosteşte o rugă iar Mozart creează 
  
muzică, uneori zambind, alteori lăcrimand. 
  
-Aşa este! confirmă Constantin. 
  
-Muzica este un fel de scriere ideografică, 
  
complectai eu, pe care toţi o inţelegem, indiferent in ce 
  
limbă ne-am născut. Din păcate muzica exprimă numai 
  
marile sensuri, care depăşesc pe cele de toate zilele. 
  
-In schimb, poezia, completă Constantin, este o 
  
suită muzicală de ganduri emoţionale in clipa concretă 
  
a sensurilor de toate zilele. 
  
-Atat poezia, cat şi muzica, inclusiv pictura sunt 
  
construite pe emoţie , pe ganduri emoţionale. 
  
- Eu, spuse Tina, cand il ascult pe Beethoven 
  
imi zic in sine că omul este mai mare decat Zeus. 
  
Cand, seara, il ascult pe Mozart recunosc că Zeus 
  
umanizat este mai mare decat omul, iar cand il ascult 
  
pe Bach recunosc Zeul şi nimic mai mult! 
  
-Gata cu vorba! Voi citi eu primul... Dă-i drumul 
  
Tina dragă la Beethoven. 
  
Am inceput să citesc poemul „Aşteptare” cu 
  
voce gravă, stand in picioare in mijlocul sufrageriei. 
  
Melodia, parcă se mula pe cuvinte. Constantin şi Tina, 
  
aşezaţi im fotolii, ascultau: 
  
„(I) 
  
Ograda cu nuc sub ceaţă plutind, 
  
Mic voievodat la marginea raului, 
  
Primăvara in roua căzută din Frunze 
  
Case din lemn işi spală ferestrele, 
  
Nestatornice ochiuri in nopţile de veghe. 
  
Cand trifoiul decide vara, 
  
Cand pentru răcirea fontelor solare 
  
De la braul zilei 
  
Mama aduce apă de la fantană 
  
In cumpenele doniţelor de fag, 
  
Doi ochi ai mei, doi umeri ai mei 
  
Lăsaţi-vă-n aripile primului vant 
  
Care merge spre casa 
  
Unde mama, cu mana dreaptă-a surorii mele, 
  
Găteşte sub cumpăna zilei 
  
Pentru intoarcerea mea abia licărind, 
  
Un dor al ei. 
  
(II) 
  
Şi seminţele trec in neştire peste artătură 
  
Şi-n neştire brazdele răman grele, 
  
Iar painea a crescut peste mejdină, 
  
Mirosind a ploaie măruntă. 
  
Aici sub snopul de raze, in mierea soarelui, 
  
Se-ntoarce amurgul in verdele dintr-o tulpină. 
  
Aşteptand trec nodurile nopţii peste zări 
  
Şi cocoşii işi pregătesc cantecele 
  
melancolicelor deşteptări. 
  
(III) 
  
Tata despică inima nucului 
  
Tata despică inima mielului 
  
Şi focul umple ograda de umbre, 
  
Focul mielului se varsă-n pămant. 
  
Tata se aşează in capul mesei cu toată livada 
  
Impărţindu-ne din feliile inimii 
  
Şi sangele mielului ne curge pe barbă-n jos 
  
Şi sevele nucului se preling in brazdă 
  
Răcorindu-ne explozia verii din piepturi. 
  
In micul voievodat de la marginea raului 
  
Seninul are la rădăcină fantana, 
  
Frunzele legănandu-se mă cheamă 
  
Şi respiră adanc intre cer şi cumpăna ei. 
  
Apoi acolo, in lăzile de zestre ale mamei 
  
din podul casei răsfoind mirosul de nuci 
  
şi caietele gandesc la trecerea iute a toamnelor, 
  
timpul rămane pe lucrurile din podul casei 
  
copil ca mine in rugăciunile mamei. 
  
(IV) 
  
Coloane de dealuri cu ferestre, 
  
Satul ca o licărire suie, 
  
Norii in palcuri aleargă din casă in casă 
  
Sub soare via işi fierbe mustul 
  
Şi apele macină in turbine lumina 
  
Mama tot mai aduce răcoarea fantanii 
  
Sora mea tot coase batiste şi feţe de masă 
  
Tata ciopleşte carul 
  
Pentru intoarcerea mea acasă.” 
  
* 
  
După ce am terminat s-a lăsat liniştea. Doar 
  
acordurile Simfoniei a cincea se auzeau vibrand in 
  
sufletele noastre. 
  
-Acum citesc eu, interveni Tina după un timp, 
  
cand ultimele acorduri se stinseră cu un clic al 
  
casetofonului. 
  
-Bine! Dar după cate ştiu, am zis eu, tu le ştii pe 
  
dinafară! 
  
-Le recit! 
  
-Diferenţa intre a citi şi recita o poezie, interveni 
  
Constantin, este că citind poezia cu glas tare de pe 
  
hartie se pierde legătura intimă dintre autor şi 
  
ascultător. Dar, atunci cand recită autorul, privind spre 
  
ascultător, se crează un flux empatic intre aceşti doi 
  
poli, emiţător-recitator şi receptor-ascultător, ce pune 
  
in mişcare cele mai intime sentimente ce rezonează in 
  
suflet. 
  
-Din păcate nu-mi ştiu poeziile pe dinafară! am 
  
recunoscut eu. 
  
-Nci eu! spuse Constantin. 
  
-Florine! Te rog dă drumul la casetofon! Pune 
  
„Pastorala”! 
  
Acordurile lui Beethoven inundară sufrageria. In 
  
timp ce Tina in mijlocul camerei incepu cu glas duios şi 
  
profund să recite poemul „Cheia bătranei”: 
  
„Stă bătrana garbovită 
  
pe o bancă sub un tei, 
  
toate tristeţile lumii 
  
stau ascunse-n ochii ei. 
  
Se gandeşte neincetat 
  
la căsuţa ei umilă 
  
ce i-au vandut-o copiii 
  
ca să-şi construiască vilă. 
  
Dar in vilă n-are loc, 
  
i-au făcut langă grădină 
  
cămăruţă cu un geam 
  
să privească spre lumină. 
  
Fii, măicuţă mulţumită 
  
să ne-ajuţi pe fiecare! 
  
Cine astăzi ţi-ar mai da 
  
farfuria cu mancare? 
  
Că dacă ai imbătranit 
  
nu este a noastră vina, 
  
vila se-ntreţine greu 
  
şi vrem să schimbăm maşina! 
  
In clipele de răgaz 
  
ascunzand o chei-n mană, 
  
se indreaptă către casa 
  
unde a fost, candva. stăpană. 
  
Numai cheia i-a rămas 
  
că in rest toate sunt duse, 
  
casă, tinereţe, soţ, 
  
sunt durerile-i nespuse. 
  
Lung priveşte printre gard 
  
şi işi vede viaţa toată, 
  
simţind cum din ce in ce 
  
de puteri este lăsată. 
  
Insă, intr-o dimineaţă, 
  
au găsit langă grădină, 
  
moartă, pe bătrana mamă, 
  
tot strangand o cheie-n mană...” 
  
* 
  
-Foarte frumoasă! exclamă Constantin. Şi ce 
  
sentimente inefabile declanşează acest poem! 
  
-Fiidcă acest poem, cum de altfel sunt toate 
  
poeziile Tinei, nu se realizează decat in zona de ceaţă 
  
dintre real şi ireal acolo unde visul capătă concreteţea 
  
realităţii, iar realitatea puritatea gratuită a visului. Păcat 
  
că cronicarii şi mai ales criticii nu s-au aplecat asupra 
  
cărţilor Tinei. 
  
-Criticii! Nişte iluştri anonimi. Scriitori rataţi. 
  
Cand sunt istorici literari, nu sunt literari. Iar cei literari 
  
nu stau bine cu istoria. Se mulţumesc cu... istorioare. 
  
-Apropo! A scrie istorioare pentru scenă 
  
inseamnă a face să se petreacă pe scenă ceea ce in 
  
realitate după culise. 
  
-Interesantă constatare! aprecie Tina. 
  
-Florine, maine am să citesc din poeziile mele! 
  
Acum s-a făcut tarziu. Trebuie să plec. 
  
Constantin se ridică din fotoliu şi işi luă la 
  
revedere in faţa uşii apartamentului. 
  
-Mai am de stat in capitala Ardealului doar două 
  
zile. Avem timp să vă citesc şi eu din poeziile mele, şi 
  
să mai discutăm. 
  
-Bine Constantine! La revedere! 
  
-Sărut mana doamna Tina! 
  
-Noapte bună! 
  
Constantin cobora scările in grabă, aşa cum a făcut ori 
  
de cate ori pleca de la familia lui Florin. 
  
-Să cinăm, draga mea! Doresc să mai scriu la 
  
roman. 
  
-Bine! Mă duc să pregătesc masa. 
  
Intre timp am intrat in camera-birou cu gandul să mai 
  
scriu cateva randuri la romanul „Geamănul din 
  
oglindă". 
  
Al.Florin ŢENE 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Geamănul din oglindă, roman, A opta zi / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 321, Anul I, 17 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!