Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 322 din 18 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Geamănul din oglindă, roman, A noua zi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ, roman de Al.Florin Ţene 
  
Ziua a noua: 
  
Nu intreba poetul ce ocupaţie are, e o jignire. 
  
(Să nu mărturiseşti stramb impotriva aproapelui tău!) 
  
De dimineaţă Constantin s-a sculat mai vesel ca 
  
niciodată. A urcat in tramvai şi a coborat in centru. De 
  
acolo a luat.o pe jos spre cantina studenţească. Privea 
  
la oameni şi aceştia i se păreau nişte rotiţe ce se 
  
mişcau haotic intr-un mecanism, bine pus la punct, 
  
care marca ora exactă a societăţii noastre. Vitrinele 
  
impodobite cu gust il imbiau să intre. Imaginile lor 
  
rămaneau undeva ascunse in subconştient. Privea la 
  
oameni. „Ii iubesc!” gandi. „Iubeşte pe aproapele tău 
  
ca pe tine insuţi”. Oare, cum spunea Lucian Blaga, in 
  
această poruncă a moralei altruiste... „Egoismul este 
  
propus ca exemplu de urmat?”, se intrebă in gand şi 
  
retoric Constantin. 
  
Urcand pe strada Republici il salutară caţiva 
  
studenţi ce se indreptau către Biblioteca Universitară. 
  
Le răspunse cu o inclinaţie a capului. Aerul proaspăt al 
  
dimineţii ii pătrundea adanc in piept creandu-i o 
  
senzaţie de optimism. Işi asculta paşii gandind că 
  
astfel şi ceasul universului işi măsoară distanţele 
  
marcand timpul. De fapt timpul este distanţa, mai mare 
  
sau mai mică, general acceptată dintre două puncte 
  
din spaţiu, gandi. 
  
Copacii de pe aleea ce duce spre cantina 
  
studenţească, aliniaţi cum sunt, ii vedea ca soldaţii ce 
  
dau onorul comandantului. Aproape de intrarea in 
  
cantină se intalni cu un coleg de catedră. Işi stranseră 
  
mana. 
  
-Domnule Ene! 
  
-Da, domnule Magra! 
  
-Ce ocupaţie aveţi, in afară de ...  
  
-Poet! Răspunse Constantin cu puţină mirare in 
  
glas. 
  
-Poeet!? 
  
-Ce, vă miră? 
  
-Auzisem eu ceva ... dar nu eram sigur. 
  
-Dar, cărţile mele de teorie şi istorie literară leaţi 
  
citit? 
  
-Da! Răspunse evaziv Magra. 
  
-Păcat! Aţi fi invăţat cea ce spunea Blaga, de 
  
care faceţi mult caz, şi pe care o parte din universitarii 
  
de aici nu-l merită. Acesta spunea: „Academismul fără 
  
clasicism cu elementele lui romantice este scheletul 
  
unui mort!”. 
  
Celălat nu mai zise nimic. Se indepărtă grăbit 
  
pe aleea ce ducea in stradă. „Ăsta mănancă la 
  
cantină. O plăti, oare? Am auzit că soţia lui nu i-a gătit 
  
niciodată. Poate-s barfe ... ”. Intră in cantină şi se 
  
indreptă spre linia de autoservire. Luă o tavă şi puse 
  
pe ea o farfurioară cu o bucată de unt, o bucăţică de 
  
branză topită invelită in staniol aurit, o cutiuţă cu gem 
  
şi apoi işi turnă intr-o cană ceaiul. De alături işi alese o 
  
două felii de paine. Se indreptă cu tava spre o masă 
  
liberă. O studentă aflată alături ii zambi, salutandu-l cu 
  
o inclinaţie a capului ei incarlionţat. Ii răspunse la salut. 
  
Mancand se gandea dacă a văzut-o pe tanăra aceasta 
  
la conferinţele lui. „Da ... da! Imi aduc aminte. Stă, 
  
intoteauna in primul rand langă uşă şi pleacă imediat 
  
de cum termin. Nu aşteaptă răspunsurile mele la 
  
intrebările studenţilor. De ce, oare!?”. După ce termină 
  
de mancat, duse tava la debarasor şi se grăbi spre 
  
ieşire. In faţa lui mergea studenta cu părul carlionţat. 
  
„A terminat de mancat mult inaintea mea”, gandi 
  
Constantin. După cum observă, fata parcă a micşorat 
  
paşii. „Să dorească oare să mă abordeze?! Trebuie să 
  
măresc paşii...”. Ajuns in dreptul ei, o intrebă direct: 
  
-Domnişoară, am observat că nu aţi rămas 
  
nicidată la partea a doua a conferinţelor mele! Care 
  
este motivul? Fata il privi mirată cu ochii ei albaştri 
  
precum cerul senin al primăverii. 
  
-Pe mine mă intrebaţi, domnule profesor?! 
  
-Pe dumneavoastră. Evident! Căci doar pe 
  
această alee nu mai e nimeni! 
  
Puţin timidă fata se uită la el şi aranjandu-şi 
  
ochelarii de soare pe care şi-i scoase din poşetă. Ii 
  
răspunse cu un glas pe care numai Aura il avea atnci 
  
cand a cunoscut-o, pe vremea cand erau studenţi. 
  
-Vă răspund simplu şi sincer. Lucrez ca reporter 
  
la un ziar local şi trebuie să fiu in anumite locuri la 
  
diferite evenimente. De aceea nu stau pană la sfarşit. 
  
-Acum inţeleg! Vă felicit pentru activitatea 
  
aceasta. Dar ... mai aveţi timp de invăţat? 
  
-Nu prea! Insă, il drămuiesc. 
  
Mergeau alături, şi Constantin se simţea, parcă, 
  
din nou student. Işi aduse aminte de o poezie de-a lui 
  
din timpul cand era elev la Şcoala Tehnică Tipografică 
  
din Bucureşti, dedicată unei eleve in anul doi de liceu. 
  
„Prea eşti mică fată de liceu/ Sau poate am imbătranit 
  
şi eu?!” 
  
-Şi eu am fost ca dumneata, pe cand aveam 
  
anii pe care ii ai. Atunci reporterul era ingrădit de 
  
cenzura comunistă. Vremuri grele! 
  
-Am auzit ... dar ... nu ne vine a crede că ziaristul 
  
nu putea să scrie ce vede şi ce gandeşte. 
  
-Era vremea cand una gandeam şi alta făceam 
  
şi scriam. Era o dublicitate ... criminală. 
  
-Domnule profesor, mi-aţi dat o ideie! 
  
-Care!? 
  
-Imi acordaţi un interviu pentru ziarul la care 
  
lucrez in care să spuneţi tot ce ştiţi despre viaţa de 
  
ziarist in perioada aceea? 
  
-Cu mare plăcere! 
  
-Atunci să stabilim o oră şi o dată! 
  
-Din păcate, numai azi şi maine mai stau in 
  
oraşul de la poalele Feleacului. 
  
-După amiază, pe la orele 16, e bine? 
  
-Nu! La ora aceea sunt la familia Florin, la o 
  
serată de poezie. 
  
-La scriitorul Florin!? Mare scriitor! Un bun 
  
manager cultural. Am fost la cateva acţiuni culturale 
  
organizate de domnia sa. Vă rog să-i trasmiteţi ganduri 
  
bune din partea mea. Inclusiv doamnei care e foarte 
  
simpatică. Chiar o poetă bună. 
  
-Aşa este! 
  
-La ora 18! E bine? 
  
-E bine! 
  
-Unde? 
  
-La Clubul Universitarilor. 
  
-Aşa rămane! 
  
Mai merseră o parte de drum, vorbind despre 
  
mişcarea culturală, abordand şi amozităţile dintre 
  
grupările scriitorilor din oraş, după care se despărţiră 
  
in faţa Bibliotecii Universitare. 
  
Constantin trecu pe partea cealaltă a trotoarului 
  
indreptandu-se spre Universitate. Se uită la ceas, grăbi 
  
pasul. „Mai sunt cinsprezece minute şi trebuie să intru 
  
la ore”. 
  
*** 
  
In camera mea, am inceput să lucrez la roman, 
  
scriind la calculator. După un timp a am dat clic să văd 
  
ce e-mailuri au mai sosit. Printre alte, multe forwarduri, 
  
pe care le-a deletat. Insă, mă bucur, cand printre 
  
zecile de e-mailuri l-am descoperit pe cel venit de la 
  
George Roca, din Australia. Conţine siglele Ligii 
  
Scriitorilor şi ale tuturor filialelor... Le-a executat cu 
  
măiestrie! Am lăsat deoparte pagina Word pe care 
  
scriam, şi am trimis la toţi preşedinţii filialelor Ligii 
  
Scriitorilor, din ţară şi străinătate, siglele respective. 
  
Sper să le placă şi să bucure. După această 
  
operaţiune am adus in faţă pagina Word şi am inceput 
  
să scriu la roman in continuare: 
  
„După ce mulţimea s-a risipit, Constantin şi Aura s-au 
  
dus, pe ocolite, la Primăria municipiului. Ora era destul 
  
de intarziată. 
  
-Nu ştiu dacă vom găsi pe cineva acolo, dragă 
  
Constantin. 
  
-Vom vedea... 
  
Trecură pe langă parcul central, despre care Gib I. 
  
Mihăescu scrisese undeva despre cum a fost 
  
amenajat. In faţa acestuia se ridica noua clădire a 
  
Primăriei. La uşa acesteia stătea postat un gardian 
  
fumand. Se apropiară de el cu precauţie. 
  
-Il căutăm pe domnul primar! 
  
-Sunteţi inscrişi la audienţă?! 
  
-Nu! Ştim că se intră cu programare, dar suntem din 
  
Bucureşti de la ziarul ...  
  
-Aşteptaţi să dau un telefon! 
  
Gardianul intră in clădirea primăriei. Constantin şi Aura 
  
se uitau in jur cu ingrijorare. Din priviri se inţelegeau. 
  
Aparent nu se vedea nimic deosebit. După un timp 
  
apăru şi gardianul. 
  
-Domnul primar vă aşteaptă! Biroul dansului e la etajul 
  
unu pe dreapta. 
  
-Mulţumim! 
  
Urcară scările incet. Amandoi işi puneau ideile in 
  
ordine. Gandurile se invălmăşau, işi luau zborul 
  
precum roiul de vrăbiuţe speriate de ceva anume. 
  
-Constantine, nu simţi că nimic nu se incheagă? Prea 
  
multe evenimente de-a valma in cateva zile intr-un 
  
orăşel in care, aparent, nu se intamplă nimic. 
  
- Ai dreptate! Aici, aparent, totul este asemeni unei 
  
mări liniştite. Nici-un val nu tulbură intinsul apei. Totul 
  
pare incremenit. Dar ... la mari adancimi sunt curenţi 
  
puternici ce produc mari drame in randul peştilor şi 
  
modificand in configuraţia fundului de mare. 
  
-Aşa este şi aici... 
  
Ajunşi in faţa uşii, Constantin ciocăni şi o pofti pe Aura 
  
să intre prima. In camera se afla secretara, o brunetă 
  
cu ochii albaştri, pătrunzători. 
  
-Bună ziua! Domnul primar vă aşteaptă. Dar, inainte 
  
de a intra vă rog să vă legitimaţi pentru a vă trece in 
  
registru de audienţe. 
  
Constantin scoase legitimaţia de ziarist din buzunarul 
  
din spate al hainei şi o intinse secretarei. 
  
-Doamna este soţia mea, Aura Ene. 
  
-Aaaa ... sunteţi scriitorul Constantin Ene! Am auzit de 
  
numele acesta. Chiar am văzut cateva cărţi ale 
  
dumneavoastră in biblioteca oraşului. Eu ... nu prea am 
  
timp... Cand citesc iau cărţi de Sandra Brown, ştiţi ...  
  
sunt mai antrenante ...  
  
-Inţeleg! Mă bucur şi pentru faptul că aţi văzut cateva 
  
titluri ale cărţilor mele. 
  
Secretara cu ochii albaştri poate neinţelegand ironia 
  
din glasul lui Constantin ii inapoie legitimaţia. 
  
-Puteţi intra! 
  
Constantin observă că inainte de ai invita să intre in 
  
cabinetul primarului secretara işi strecură mana 
  
stangă sub birou. „Cred că l-a anunţat printr-o sonerie” 
  
gandi. Din instinct dori să ciocăne in uşă, dar aceasta 
  
era capitonată cu piele. Apăsă clanţa de alamă 
  
lustruită şi păşiră in imensul birou. Primarul se afla la 
  
biroul aşezat in formă de T in faţa unei mese lungi. 
  
Acesta se ridică şi le intinse mana. Avea o mană rece, 
  
fleşcăită, ca de mort! 
  
-Luaţi loc, vă rog! 
  
-Mulţumesc! răspunse Constantin. 
  
Se aşezară pe o parte a mesei, unul langă altul. Se 
  
priviră cateva clipe. Ochii primarului, de un căprui 
  
inchis, alunecară pe langă cei doi. 
  
-Ce vant ... vă aduce pe la noi? 
  
-Dacă aş spune că dorul de oraşul natal, poate nu mă 
  
credeţi! 
  
-Aaaa ... inţeleg! Şi eu mă duc, din joi in Paşti, in satul 
  
meu natal, la Cuca Măcăii. 
  
Constantin simţi ironia din glasul acestuia, şi răspunse 
  
cu aceaşi monedă. 
  
-Vedeţi!? Aşa imi este dor şi mie de satul natal, Cuca 
  
Măcăii al meu. De aceea vin din joi in Paşte. Dar ... din 
  
păcate oamenilor, unii din ei, le este teamă că le tulbur 
  
activităţile infracţionale. La Cuca Măcăii tot aşa păţiţi? 
  
-Nu inţeleg ce vreţi să spuneţi!? 
  
-N-aţi aflat ce-a fost in oraşul păstorit de 
  
dumneavoastră?! 
  
-Ceva, ceva ... mi-a ajuns la urechi ...  
  
-Şi ce ziceţi? 
  
-Ce să zic!? 
  
-Domnule primar, de ce nu aţi făcut ceva să 
  
impiedicaţi această acţiune impotriva noastră!? 
  
Puteam să fim linşaţi. Dacă nu sunteţi amestecat in 
  
afacerea cu vinuri falsificate, e de datoria 
  
dumneavoastră să sezizaţi organele abilitate. Doar 
  
afacerea aceasta murdară e in ograda 
  
dumneavoastră. 
  
-Cum indrăzniţi să afirmaţi acest lucru, domnule Ene? 
  
Ce amestec să am...? 
  
-Nu dumneavoastră direct! Poate partidul din care 
  
faceţi parte. De unde ataţia bani irosiţi in campania 
  
electorală? 
  
-Nu sunteţi dumneavoastră in măsură să judecaţi 
  
partidul nostru. 
  
-Sunt unul din contribuabilii ai cărui bani ii rispeşte 
  
partidul din care faceţi parte. Pe pomeni electorale... 
  
-Şi votand legi care a transformat trei sferturi din 
  
populaţia ţării in asistaţi sociali, a continuat Aura. Cine 
  
mai munceşte domnule primar? Dacă o parte din 
  
aceştia, puţini totuşi, mai şi fură? 
  
-Doamna Ene, să lăsăm organele abilitate să se 
  
ocupe de aceste fapte reprobabile! 
  
-Şi de cazul nostru de azi, domnule primar!? Completă 
  
Constantin. 
  
-Da! 
  
-In cazul nostru, dumneavoastră aveţi un cuvant greu 
  
de spus. Manifestaţia a avut aprobare? 
  
-Nu ştiu! Mă interesez! 
  
-Păi... nu dumneavoastră trebuia să semnaţi autorizaţia 
  
pentru manifestările desfăşurate pe domeniul 
  
public? 
  
-Conform legii, da! Dar, eu am fost plecat din localitate 
  
şi in lipsa primarului, aceasta poate fi semnată şi de 
  
unul din viceprimari. 
  
-Da, da! Insă, puteţi intreba pe domnişoara secretară 
  
dacă a inregistrat un astfel de act. 
  
Primarul apăsă pe un buton aflat sub suprafaţa 
  
biroului şi imediat tanăra deschise uşa, oprindu-se in 
  
pragul ei. 
  
-Domnişoara Mioara, ai inregistrat zilele acestea o 
  
aprobare pentru un miting sau demonstraţie? 
  
Pană să răspundă tanăra a avut o clipă de ezitare. Cu 
  
privirea aplecată in podea, şovăind, răspunse. 
  
-Nu! 
  
-Cum nu!? 
  
-Nu, domnule primar! Dar... imi spusese doctorul 
  
Daculescu că doreşte o astfel de aprobare, incercă să 
  
dreagă busuiocul secretara. 
  
-Bine, bine! Poţi să pleci! Fata se retrase, parcă cu 
  
vinovăţie, inchizand uşa după ea. 
  
-Domnule primar, păcat că in oraşul meu natal, legea 
  
o face strada. Adică... spus mai direct, nu se 
  
respectă... legea. Pe deasupra, cred că aţi auzit de 
  
afacerea cu vinul falsificat fabricat la sifoneria de la 
  
gară? 
  
-Cine spune asta? sări ca ars primarul. 
  
-Consumatorii! completă Aura. 
  
-Doamna Ene! Cine a dovedit că in oraşul meu se 
  
fabrică vinuri false!? 
  
-Eu! Pe langă alte studii, eu sunt şi tehniciană in acest 
  
domeniu. Şi... in laboratorul in care lucrez am făcut 
  
analizele acestui vin care se vinde vărsat, dar şi 
  
inbuteliat, in multe magazine din ţară. 
  
-Cu ce imi faceţi dovada că nu proprietarii magazinelor 
  
l-au... adăpat? 
  
-Cu vinul cumpărat chiar de la sursă de către un 
  
consumator trimis de mine, interveni Constantin. 
  
-Dacă acest individ a pus apă in el pană să-l aducă la 
  
dumneavoastră? 
  
-Eram acolo, cu trei martori. Totul s-a filmat cu camera 
  
ascunsă. Vinului i s-au făcut analizele in două 
  
laboratoare independente. 
  
-Daaa!? 
  
-Da, domnule primar! Vom face cunocut cititorilor 
  
acest caz. Ancheta continuă. Dacă nu am fi noi, 
  
ziariştii, s-ar fura totul in ţara asta, bineinţeles, in 
  
numele... alegăto-rilor, căci organele abilitate, de care 
  
faceţi vorbire, sunt... oarbe. Fac jocul politicului!” 
  
*** 
  
-Vino la masă Florine! Eu trebuie să plec să o 
  
iau pe Catinca de la şcoală. 
  
-Bine, vin... 
  
După ce m-am spălat la baie pe maini, am 
  
intrat in bucătărie. Mirosul de mirodenii emanate de 
  
ciorba de perişoare aburindă, mă imbia. 
  
-Miroase frumos, Tina dragă! 
  
-Dar ... să vezi friptura de curcan din cuptor ... Iţi 
  
lingi degetele. 
  
-Ai stropit-o cu vin? 
  
-Da! Cu vin adus de la Frusina. Natural. 
  
-Păstorel Teodoreanu spunea că vinul bun nu 
  
drege vinul prost, pe cand cel prost il strică pe cel bun. 
  
-Aşa este! Şi mai spunea că intre un vin 
  
nesincer şi o femeie acră, alege vinul bun. 
  
-Dragă Tina, pune şi două pahare pe masă. 
  
M-am sculat de la masă şi am căutat in cămară 
  
o sticlă cu vin de Drăgăşani. 
  
-E un roze demisec. 
  
-Ştiu ...  
  
Am turnat in pahare vinul, şi-am ciocnit in cinstea 
  
noastră, a copiilor şi nepoţilor. 
  
-E bun! Nu e parfumat. E aşa cum trebuie ... are 
  
buchet ...  
  
-Un vin prea parfumat e ca un vezeteu care vine 
  
de la coafor, spunea... tot Păstorel. 
  
-Şi avea dreptate! Intotdeauna trebuie să 
  
preţuieşti conţinutul sticlei atat cat nu are pretenţia săţi 
  
impuie forma damigenei. 
  
Am mancat cu poftă cele două feluri de 
  
mancare. 
  
-Avem şi felul trei! 
  
-Da? Ce-ai pregătit? 
  
-Nu am pregătit. Am cumpărat.Ghici ce? 
  
-Ecleruri! 
  
-Nu! 
  
-Savarine! 
  
-Nu! 
  
-Tort cu nucă ...  
  
-Nu! Nu! nu,nu ... .! 
  
-Hai, spune! 
  
-Ce am mancat noi cand am fost in Halkidiki? 
  
-In Grecia?! Păi... de toate... 
  
-Care ţi-a plăcut cel mai mult. 
  
-Aaaa! Baclava! Şi mama ce se chinuia să facă 
  
„zecile de foi”! Pe timpul comunismului nu se găseau 
  
foi gata făcute la cofetărie sau alimentară. Le intindea 
  
săraca pe mesele din casă şi pe hartii albe aşezate pe 
  
paturi să se usuce. 
  
-Iţi aduci aminte, am mancat la restaurantul 
  
Kassandra pe plaja Neo Kallikratia. Dar nu a fost aşa 
  
de scump. 
  
Tina se ridică de pe scaun şi deschise frigiderul. 
  
A luat de acolo o casoletă cu patru bucăţi de baclava. 
  
-Le-am cumpărat de la cofetăria grecească de 
  
pe bulevardul 21 Decembrie. 
  
-Au fost scumpe? 
  
-Mult mai scumpe ca in Grecia. 
  
-Aşa este la noi. Salariile sunt mici, pensile la 
  
fel, dar totul este mai scump ca in ţările europene. 
  
-Comercianţii romani vor să se imbogăţeasc cat 
  
mai repede. Să ardă etapele estompate de comunism 
  
timp de cincizeci de ani. 
  
-Mancăm cate una. Celelalte două le păstrăm 
  
pentru masa de pranz de maine. 
  
-Bune sunt! Dulci... dar... parcă ar fi trebuit să 
  
fie mai insiropate. 
  
-Mama le insiropa mai mult... şi aveau o 
  
dulceaţă de-ţi lingeai degetele. 
  
-Ştiu! Şi eu am apucat vremea cand mai făcea 
  
baclava, pană a orbi... 
  
-Tina dragă, ieri l-am văzut pe Ioan Moroşan, 
  
poetul, beat turtă, prin centrul oraşului. 
  
-Ăsta va muri ca Arthur Enăşescu. Păcat! 
  
Poetaşul ăsta, poate cobori pană unde s-a coborit 
  
Enăşescu. Dar nu poate urca pană unde s-a urcat el. 
  
-Mai era cu un al poetaş, nu-mi aduc aminte 
  
cum il cheamă. Se ţineau unul de altul să nu cadă. 
  
Oamenii priveau după ei... 
  
-Fac breasla noastră de ruşine. Mai era unul cu 
  
ei? 
  
-Da! Moldoveanu... 
  
-Bănuiam... Ăsta e nelipsit de la astfel de beţii 
  
aproape zilnice. 
  
-Păstorel spunea că doi beţivi egali cu un al 
  
treilea sunt beţivi intre ei. 
  
-E o pastişe după teorema paralelelor din... 
  
geometrie. 
  
-Nu vreau să le iau apărarea, dar tot ce este viu 
  
creşte din pămantul negru al păcatului. 
  
-...Şi răul din noi din slăbiciune şi prostie! 
  
-Da! Inteligenţa este autentică, pe cand prostia 
  
e sinceră... 
  
Tina s-a ridică de la masă şi incepu să strangă 
  
farfuriile. Eu am pus tacamurile in chiuvetă pentru a le 
  
spăla. 
  
-Sărut mana pentru masă! A fost bună şi 
  
gustoasă! 
  
-Şi... bucătăreasa grasă! completă Tina. 
  
-Nu este grasă. Este printr-un inel trasă...! Mă 
  
duc să-mi fac siesta in dormitor! 
  
-Bine! La ora trei mă duc după Catinca, dar 
  
pană atunci mă odihnesc şi eu. 
  
M-am retras in dormitor. Inainte de a adormi am 
  
citit o pagină din cartea de eseuri „Taurul din Phalaris” 
  
de Dumitru Velea. „Ce-o mai face? De mult nu mai ştiu 
  
nimic de el...”. 
  
Nu cu mult timp inainte de a incepe vecernia la 
  
biserica de peste drum, chiar cand se intorsese Tina 
  
de la nepoţică a sosit şi Constantin. A venit ca o vijelie, 
  
grăbit cum nu fusese in cele opt zile de pană acum. 
  
-Dragi mei, in după amiaza aceasta nu o să 
  
stau mai mult de o jumătate de oră. 
  
-De ce?! Am intrebat uimit. 
  
-Precis şi-a găsit... una! a continuat Tina. 
  
-Chiar mi-am găsit una. Pe bune. Este reporteriţă 
  
la un ziar de aici şi doreşte să-mi ia un interviu. 
  
-Nu doreşte şi altceva? ripostai eu. 
  
-Doar suntem oameni... serioşi. Nu are rost să mă 
  
incurc cu o puştoaică. Dacă nu am făcut-o pană acum, 
  
ce rost mai are la varsta noastră. 
  
-Niciodată nu-i pre tarziu! Completă glumind Tina. 
  
-Gata cu gluma! Intră, te rog, dragă Constantine, să ne 
  
delectăm cu cateva poezii de-ale tale. 
  
După ce şi-a pus haina in cuierul de pe hol, am 
  
intrat toţi trei in sufragerie. Ne-am aşezat fiecare pe 
  
fotoli. 
  
-De mult nu am mai petrecut impreună o după 
  
amiază de poezie. Iţi aduci aminte? Cand eram 
  
studenţi veneam la tine şi sub nuc, la lumina 
  
lampadarului din curte, făceam seri de poezie. 
  
-Uneori pe fond muzical, am completat eu. 
  
-Da, da... 
  
-Cumpărasem de la talcioc un pick-up vechi şi 
  
cateva plăci cu muzică simfonică cu banii primiţi de la 
  
muncă la un depozit. 
  
-Imi aduc aminte. Ai lucrat cateva zile la 
  
descărcat vagoane cu lemne in Gara Chitila... 
  
-Aşa este! Cu banii primiţi am luat acel pick-up. 
  
-Am fost impreună... 
  
-Doamne! Ce de lucruri vindeau bucureştenii! 
  
Bijuterii, tablouri de valoare, tot felul de nimicuri... 
  
-Era mare sărăcie. Foştii proprietari fuseseră 
  
alungaţi din casele lor şi işi vindeau lucrurile să poată 
  
supravieţui. 
  
-In casele lor se instalaseră nomenclatura de 
  
pertid, securiştii, oamenii regimului comunist. Interveni 
  
Tina puţin revoltată. 
  
-Aşa este! Cand au fost alungaţi din case nu iau 
  
lăsat să ia decat lenjeria, şi nici aceea toată. Restul, 
  
mobilă stil, de nuc şi mahon, piane, tablouri au rămas 
  
să beneficieze de ele burghezia comunistă. 
  
-Vremurile de atunci imi aduc aminte de „Taurul 
  
lui Phalaris”, despre care face vorbire Empedocle in 
  
cartea „Purificări”. 
  
-Ce se spune in această istorioară? Interveni 
  
Tina. 
  
-Un sculptor, am inceput să povestesc, atenian, 
  
pe nume Perillos s-a dus la tiranul Phalaris şi i-a 
  
propus, pentru slavă şi satisfacţie, confecţionarea unui 
  
taur de tortură. Primind comanda, sculptorul atenian 
  
construieşte taurul din bronz. Potrivnicii tiranului erau 
  
inchişi in interiorul taurului şi in faţa lui Phalaris un foc 
  
puternic incingea această lucrare. Ţipetele celor inchişi 
  
in carcasa metalică, ce ieşeau prin gura şi ochii 
  
animalului inroşit, printr-un mecanism ingenios, afară 
  
se auzeau ca o muzică ademenitoare şi frumoasă. 
  
-Aşa a fost comunismul! a exclamat Tina. 
  
-Şi Dante invocă simbolul torturii scufundandu-l 
  
pe Guido da Montefeltro in bolgia infernului, continuă 
  
Constantin. 
  
-Dar, să lăsăm povestioarele ... Te rog 
  
Constantine citeşte din poeziile tale! 
  
In cameră s-a lăsat liniştea. Prietenul a inceput 
  
să citească pe fondul unei arii din „Nabucco”, direct de 
  
pe calculator: 
  
„Autobiografie 
  
M-am născut pe strada anului 1942, 
  
bombardată de oameni cu ochii roşii, 
  
imbrăcaţi in verde 
  
cand vara scotea la porţi moşii, 
  
aruncandu-şi mantaua soldăţească şi ploi 
  
luna iunie aducea in ferestre visele femeilor 
  
şi dor, 
  
mergand nicăieri, aşteptand in pridvor ...  
  
Mama mi-a pus in straiţă, in loc de paine 
  
visul zilei de maine, 
  
pe care l-am trăit intr-o singură noapte 
  
cand ursitoarele jucau pe un lătrat de caine 
  
pe strada unde şcoala intrase in vacanţă 
  
şi paznicul plecase cu cartela după paine 
  
legand poarta cu o speranţă ...  
  
jucării confecţionam din zdrenţe de vise, 
  
ciorapul piciorului desculţ il făceam minge, 
  
in curtea şcolii cădeau iubiri ucise, 
  
pe dealuri contempla sania 
  
cum in sufletele noastre ninge 
  
cu cantece ruseşti Tania.” 
  
-Vă mai citesc una! 
  
„Culori fără culoare 
  
Visul mergea in varful degetelor să nu deranjeze zorii, 
  
Realitate culcată peste urechea stangă a culorii, 
  
Roşul aluneca pe trotuarul cu auzul aţintit 
  
spre trecătorii ce gandeau dormind cu capul pe perna 
  
de aer, rotită, a zidului violet al cerului, 
  
mănuşi pe degete ridicate incoştient să voteze ideea 
  
ce nu fusese rostită. 
  
Galbenul ingălbenise de atata rugină in voci 
  
Peşti fără bronhii inotau in apa ţaşnită din roci, 
  
Totul era un amestec de şoapte şi tăcere 
  
Incat frunzele răguşiseră in copcii rodind miere 
  
Şi nimeni nu mai cunoştea culorile, doar cotul 
  
Işi bătea palma a bucurie ronţăind pişcotul.” 
  
-Gata! Trebuie să plec! 
  
-Te rog, mai citeşte una! insistă Tina. 
  
-Bine! 
  
Constantin, cu voce gravă, baritonală şi 
  
ondulatorie, incepu să citească poezia: 
  
„Cuvinte din livezi 
  
Cand a trecut atata amar de vreme? 
  
Iubito, peste noi zăpezi s-aştern, 
  
Cat sunt aici cu tine, nu te teme 
  
Chiar dacă in geam ne bate-un frig etern. 
  
De cand ţi-a inflorit pe deget iarbă, 
  
-vergheta legămantului pe veci- 
  
Lumina din oglinzi se-mpleteşte salbă 
  
Cand prin poezia mea tu treci. 
  
Chiar dacă, tu, ascuns, nu mai eşti 
  
Fetiţa din livezi, dar eşti bunică, 
  
Porţi cu tine traista cu poveşti 
  
Pentru nepoţica cea mai mică. 
  
A trecut, cand, atat amar de vreme? 
  
Iubito, peste noi se-aştern zăpezi, 
  
Eu sunt aici, alături, nu te teme 
  
Şi-ţi mai culeg cuvinte din livezi.” 
  
Am aplaudat. Prietenul s-a sculat din fotoliu şi sa 
  
indreptat spre cuierul din hol. 
  
-Călătorului ii stă bine cu drumul! 
  
-Te aşteptăm şi maine. E ... ultima zi. 
  
-Vin mai devreme, fiindcă avionul pleacă la 
  
orele 18:00. 
  
-Bine! Pa! 
  
După plecarea lui Constantin m-am aşezat la 
  
calculator şi am inceput să scriu din nou la roman. 
  
-Iarăşi scrii!? Mai stai cu mine la televizor. 
  
-Dragă Tina, doresc să-l termin cat de curand. 
  
Va continua. Al.Florin ŢENE 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Geamănul din oglindă, roman, A noua zi / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 322, Anul I, 18 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!