Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 318 din 14 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Geamănul din oglindă-A cincea zi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ, roman de Al.Florin ŢENE 
  
-Continuare- 
  
A cincea zi: 
  
Interviul 
  
(Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, 
  
ca bine să-ţi fie şi să trăieşti mulţi ani pe pămant ) 
  
De data aceasta Constantin a venit mai tarziu la 
  
noi, găsindu-mă in halatul de casă de culoarea 
  
smaraldului. Tina făcuse o tavă de baclava cu multă 
  
nucă şi stropită din belşug cu sirop. Ştia că prietenul 
  
nostru ii plăcea mult această prăjitură turcească. 
  
-Iţi aduci aminte Constantine, că mancat o 
  
astfel de prăjitură pentru prima dată la doamna 
  
Ecaterina Ene, mama ta, cand ne-ai invitat să ne 
  
dăruieşti primul tău volum de versuri „Ochi deschis”? 
  
-Da! Ce vremuri! 
  
-Eram tineri şi luptam cu tinereţea. Sărăcia ne 
  
copleşise ...  
  
-Ai dreptate, Tina! Imi aduc aminte că tata se 
  
scula de la ora 3 noaptea şi ducea o sacoşă la Paine şi 
  
una la Alimentara. Le aşeza la rand, rămanand cate un 
  
pensioner să le păzească. Făceau cu randul. 
  
Dimineaţa la ora şapte se ducea la rand in dreptul 
  
sacoşii să poată apuca să cumpere painea noastră 
  
cea de toate zilele. De acolo fugea la sacoşa de la 
  
Alimentara şi cumpăra ce se găsea, ce mai aducea ...  
  
Indiferent ce. Numai să avem ce manca. De multe ori 
  
se creea o imbulzeală de nedescris şi nu mai apuca să 
  
cumpere nimic. 
  
-Şi părinţi noştri tot aşa procedeau! Completă 
  
Florin. Imi povestea tata, Dumnezeu să-l ierte, că se 
  
ajunsese la un traseism turistic al mărfurilor pe căile 
  
ferate. Tatăl meu, după cum şti, a lucrat la o bază de 
  
aprovizionare pentru agricultură. In ultimi ani se 
  
ajunsese să plimbe vagoanele şi transcontainerele cu 
  
marfă prin ţară. Din ordinal Comitetelor Judeţene de 
  
partid aceste baze de aprovizionare trebuia să 
  
comande şuruburi, parbrize de la Mediaş, şi alte 
  
mărfuri care nu aveau căutare in agricultura socialistă. 
  
Motivul era ca industria să poată produce şi muncitorii 
  
de la oraş să primească lefurile. Fiindcă nu puteau 
  
protesta impotriva ordinelor date de secretarii de 
  
partid. Directorii bazelor luaseră o hotărare ...  
  
inteligentă. Cand primeau vagoanele cu marfa inutilă, 
  
schimbau sigilile şi intocmeau noi acte de expediţie la 
  
altă bază, aceasta, după ce primea vagoanele 
  
intocmea alte acte de expediţie la altă bază şi aşa se 
  
plimbau vagoanele prin ţară ani intregi, pană cand la 
  
ultima bază se făcea casarea mărfurilor. In fişele 
  
contabilităţiilor figurau că aceste mărfuri au rulaj şi 
  
Banca Agricolă era mulţumită că nu sunt mărfuri pe 
  
stoc. Iar Bazele nu plăteau penalizări. 
  
-Acestea erau tampiţeriile socialismului 
  
multilateral dezvoltat! 
  
-Ai dreptate Constantine! Adevărată societate 
  
a ... nebunilor! 
  
-Să vă spun o altă tampiţerie a socialismului! 
  
Mama mea, incepu Tina, lucra la Intreprinderea de 
  
Transport Auto. Era perioada cand se primise ordin de 
  
la Comitetul Central PCR să se facă economie de 
  
benzină. Pe deoparte trebuia să se facă planul la 
  
indicatorul tone kilometrice, pe fiecare autocamion, pe 
  
de altă parte era restricţionată benzina. Fiecare şofer 
  
primea zilnic, pentru camionul său de 15 tone, 
  
cincizeci litri de benzină. In acest fel nu se putea 
  
realize nicicum planul. Urmare mama a fost criticată in 
  
şedinţa de partid. Greşeala dansei a fost că a spus 
  
adevărul. Asta i-a trebuit! Au sărit cu toţii să o critice. 
  
După şedinţă secretarul de partid a chemat-o şi i-a 
  
spus: „Măi, tovarăşa, nu trebuia să spui adevărul! Iţi 
  
luai angajamentul că vei face planul, iţi făceai 
  
autocritica şi ... scăpai uşor. Acum sunt obligat să te 
  
sancţionez!”. „Pană cand tovarăşe secretar să tot 
  
minţim? Una gandim şi alta spunem. Odată şi odată 
  
trebuie să ne dăm jos măştile de pe feţele noastre!” 
  
După această convorbire cu secretarul de partid 
  
a fost pusă in discuţie şi sancţionată cu vot de blam cu 
  
avertisment.Nimeni din colegii ei nu au sărit să o 
  
apere. Le erau teamă. Ba, unii au criticat-o aspru cu 
  
toate că mama i-a servit in multe probleme. După 
  
şedinţă, pe ascuns, unii au indrăznit să-şi ceară scuze 
  
că nu i-au luat apărarea. Mama i-a iertat. Era o femeie 
  
ingăduitoare şi inţelegea situaţia. Cand s-a pensionat, 
  
după decembrie '89, toţi colegii au sărbătorit-o. Insăşi 
  
fostul secretar de partid, ajuns impegat, a venit la 
  
dansa şi i-a cerut iertare. Mama aproape că uitase de 
  
acest incident. 
  
-Prin situaţii similare au trecut şi părinţii mei, 
  
incepu să povestească Constantin. 
  
-Cred că o famile din două a trecut prin astfel de 
  
situaţii. Spuse Florin aşezandu-se mai bine in fotoliu. 
  
Pe atunci era bine să aplici ceea ce spunea 
  
Monseniorul Vladimir Ghika. 
  
-Care? Intrebă Constantin luand de pe spătarul 
  
fotoliului romanul „Insula viscolului”. 
  
-„Cand eşti mic, inveţi să vorbeşti; cand ajungi 
  
mare, inveţi să taci!” 
  
-Aşa este, adăugă Tina, pregătindu-se de 
  
plecare la nepoţi. Eu plec la Anastasia. Dacă vă e 
  
foame sunt de toate in frigider. Vedeţi, in discuţiile 
  
voastre, să nu aplicaţi ceea ce spunea Iorga: „Este o 
  
anume educaţie care nu taie ramurile de prisos, ci 
  
incepe prin a smulege rădăcina”. Gata! Am plecat! Pa! 
  
Dincolo se auzea cum Tina se pregăteşte de plecare. 
  
Apoi clinchetul cheii in uşe răsucindu-se. 
  
-Mă apuc să citesc romanul tău. 
  
-Eu am să răsfoiesc pagini din agendele tale. 
  
Mă interesează articolele tale. Ideile pe care le susţii. 
  
Critica ta, am impresia, porneşte prin munca dinaintea 
  
zorilor, pană a ieşi cineva la muncă. Mai este o altă 
  
critică care culege spicele rămase. 
  
-Şi mai este una, o a treia, critica ce a cumpărat 
  
campul şi dă lefile. 
  
-Interesant! Dar ... spuneai zilele trecute că-mi 
  
iubeşti cărţile. Nu uita dragă Costantine că nu poţi 
  
admira ce n-ai imţeles totul, şi poţi iubi decat ce ai 
  
inţeles bine. 
  
-Eu am inţeles bine tot ce ai scris şi am citit 
  
pană acum ...  
  
-Să ştii că un adevărat critic e şi un adevărat 
  
luptător pentru progresul in artă, sunt cei care şi-au 
  
impărtăşit ei inşişi mai inainte vechea eroare şi au 
  
găsit in chiar dezvoltarea lor internă argumentele 
  
pentru noul adevăr. 
  
-Iorga spunea: „In gunoiul muncii tale vor ciuguli 
  
păsări şi vor scurma porcii. Zi-le critici şi lasă-i in 
  
pace!” 
  
-Eu nu ţin cont de ce zic criticii. 
  
-Nici eu! Unii chiar mă injură. 
  
-Apropo! I.D. Sirbu spunea că „Mandria unui 
  
popor poate fi direct proporţională cu lungimea 
  
injurăturilor sale”. 
  
-Aurel Baranga este mai cu acurateţe in 
  
privinţa ... criticii: „In ritualul autocriticii este jocul de 
  
ipocrizii: cel ce-şi face autocritic simulează 
  
sinceritatea, iar sala, care il urmăreşte, se preface că il 
  
crede”. 
  
-Dacă există un Dumnezeu al criticilor 
  
răuvoitori, există şi unul al scriitorilor talentaţi. Doarme 
  
el, din cand in cand, e adevărat. Dar se şi trezeşte, 
  
cateodată, pentru ai trece in uitare pe aceşti critici. 
  
-Aşa este ... dacă ripostezi la critica lor 
  
răutăcioasă, nu te uită. Mai tarziu te atacă, fiindcă 
  
memoria prostului este ranchiuna. 
  
-Există mari biruitori ai istoriei literaturii, dragă 
  
Florine, aşa cum există celebrii ei invinşi. Insă alături 
  
de ei se impun conştiinţelor noastre şi alţi mari scriitori 
  
de o mărime nu mai puţin fascinantă: ignoraţii de 
  
geniu, cărora doar posteritatea le aduce o tardivă 
  
răscumpărare. Nu constituie ei rezerva de energie 
  
morală a istoriei literaturii universale, n-a mers 
  
literatura omenirii inainte prin sacrificiul lor modest şi 
  
neştiut? 
  
-Haide să mai citim cate ceva! 
  
Constantin şi-a luat cartea lăsată cu o zi inainte 
  
de pe speteaza fotoliului şi Florin a inceput să 
  
răsfoiască agendele lui Constantin. Sa oprit la pagina 
  
deja ingălbenită unde era lipit un interviu. 
  
01 februarie 2009: 
  
„ Destine contemporane – Convorbire cu scriitoru l 
  
Constantin Ene 
  
Elisabeta Iosif: Am in faţa mea un filozof, convertit de 
  
arta cuvantului. De fapt, un scriitor, pentru care 
  
cuvantul devine simbolul fiinţei creatoare. „Versul este 
  
pentru viziuni, proza pentru idei”, spunea Henri Ibsen. 
  
Să decupăm de aici eseul şi critica literară, atat de 
  
frecvente in scrierile cărturarului Constantin Ene. 
  
Cand se află eseul la limita cu absolutul, iar critica 
  
literară la marginea incisivităţii? 
  
Constantin Ene: Filozofia inceputului de secol 
  
douăzeci a schiţat conceptul raţiunii universale ce se 
  
impune indivizilor izolaţi. In acest context, individul 
  
apare ca un Eu singularizat „impotriva celorlalţi prin 
  
impulsurile gandurilor şi intereselor sale”, cum scria 
  
Herbert Marcuse. In acest context eseul, spre 
  
deosebire de muzica simfonică, nu poate ajunge la 
  
limita absolutului. Insă, această specie literară poate 
  
face să vibreze percepţia şi eul cititorului la cote inalte 
  
prin impletirea analizei logice cu transferul sentimentelor, 
  
controlabile sau necontrolabile, a puterii raţiunii, 
  
analizei esenţei realităţilor exterioare a individului, 
  
toate impletite cu un bagaj de informaţii intelectuale. 
  
La eseu descoperim două tipuri: cel cu valoare 
  
cirenică (se manifestă prin anumite impulsuri şi cerinţe 
  
ale scriitorului ce concepe eseul şi sunt legate de 
  
sentimentul plăcerii de a-l scrie) şi orientarea epicureică, 
  
cea care este incercarea de diferenţiere imanentă 
  
(in care plăcerea scrisului este bunul suprem), dar un 
  
anumit gen de plăcere este opus tuturor celorlalte in 
  
calitate de plăcere adevărată. C. Bouson spunea despre 
  
estetica receptării, că cititorul de eseu nu este doar 
  
seamănul, fratele (ipocrit) al celui care-l scrie, ci umbra 
  
sa, dublul său, un redutabil alter ego care-şi arogă 
  
prerogativele unui cenzor plin de ambiţii. Numai in 
  
această situaţie eseul poate fi uneori, tangenţial, 
  
aproape de limita absolutului. 
  
Inainte de a analiza incisivitatea criticii literare trebuie 
  
să subliniem o realitate in care criticul literar a fost şi 
  
este interesat de modul in care scriitorul este influenţat 
  
de mediu şi societate, dar şi de imaginile atotcuprinzătoare, 
  
care influenţează printr-un rol mediator textul, 
  
societatea şi cititorul. Critica reprezintă in general 
  
judecătorul şi cenzorul care alege ce este bun de ce 
  
este rău. Dar se pune intrebarea: cine alege critica 
  
bună, obiectivă, de cea rea şi subiectivă? Cine ii dă 
  
dreptul unui critic să dea verdicte, cand istoria 
  
literaturii ne dovedeşte că s-au făcut multe greşeli in 
  
acest domeniu? 
  
Dacă ne referim la critica de poezie, ea are mai multe 
  
direcţii: valorizarea eului, lucru ce-l poate face doar, 
  
eventual, un psiholog; o interpretare a efectului asupra 
  
cititorului de către poezie; o taxonomizare a tipologiei 
  
individului; o analiză a postulatului, că prin poezie se 
  
exprimă fiinţa umană; o receptare a poeziei ca drept 
  
capacitate de vibraţie a societăţii prin trăirile poetului, 
  
diferenţiind sensurile dintre kairos şi kronos. 
  
Critica literară, in general este o ştiinţă; ea vine să 
  
asigure corespondenţa construcţiei sistemului cu 
  
teoria sistemului. Misiunea criticului literar este dificilă, 
  
dacă nu este şi scriitor sau poet, căci venind din 
  
interiorul acestui univers poate inţelege mai bine 
  
elementele pe care se intemeiază creaţia literară. 
  
Prin anii 1997 am constatat că postmodernismul de la 
  
noi, cu ideile absconse şi text experimentalist incepe 
  
să treacă in penumbră. Astfel a apărut noul curent, pe 
  
care l-am denumit „globmodernul”, care impleteşte 
  
elementele tradiţionale din literatură cu modernismul. 
  
Este un fel de rentoarcere in trecut, pe jumătate, dar 
  
cu elemente moderne oferite de noile concepţii despre 
  
literatură. Teoretizarea globmodernului am făcut-o in 
  
publicaţia „Curierul Primăriei” şi in „Oglinda Literară”. 
  
Georges Poules subliniază că in timp ce conştiinţa 
  
critică este formată din conştiinţa inerentă a operei 
  
care este efervescentă şi puternică, ocupand, evident, 
  
primul plan şi conştiinţa surprinsă a iubitorului de 
  
literatură. Rolul criticii de a descifra semnele creaţiei 
  
literare este renegat de Serge Doubrovski, deoarece 
  
critica nu este descifrarea unei opere pentru a deveni 
  
contrariu acesteia. Critica de poezie este(dincolo de 
  
inţelegerea profundă, vibratoare a semnelor) o 
  
afirmare a valorii. Trebuie să inţelegem că eul 
  
criticului, la fel ca eul poetului este o subiectivitate 
  
inversă. Criticul-parazit al scriitorului, pot spune, este 
  
veriga intermediară, a treia, intre scriitor şi cititor, el 
  
este parazitul arogant care de multe ori, de-a lungul 
  
istoriei literare, s-a inşelat, dar şi a canalizat, uneori 
  
bine, alte ori rău, gustul cititorilor. Dacă creaţia literară 
  
este fructul talentului şi transpiraţiei autorului, lucrarea 
  
criticului este „parazitul” acestui produs. 
  
Elisabeta Iosif: Să rămanem la valoarea cuvantului, 
  
creatorul unui univers. Un context ce emană 
  
inţelepciunea celui care comunică prin cuvant cu 
  
cititorul. Inţelepciune, care in termenii lui Hegel „nu e 
  
intelectul, care separă, ci raţiunea care uneşte”. Cum 
  
se raportează aceasta la destinul informaţional al 
  
deceniului in care ne aflăm? 
  
Constantin Ene: Raportul informaţional, din secolul in 
  
care ne aflăm, dintre intelect şi raţiune, l-am abordat, 
  
nu de mult, intr-un interviu. Dacă suportul transmiterii 
  
rapide a informaţiei este produsul intelectului, raţiunea 
  
este facultatea, proprie omului, de a cunoaşte, de a 
  
gandi logic, de a judeca fenomenele. Cele două, in 
  
cazul exploziei informaţionale datorită internetului, 
  
stau la baza creării acestuia. Spre deosebire de ceea 
  
ce spunea Hegel in situaţia amintită, atat intelectul cat 
  
şi raţiunea uneşte in conceperea noilor modalităi de 
  
trasmitere a informaţiei. Inţelepciunea umană 
  
exprimată prin cuvantul creator de univers, cum spui, 
  
nu va dispărea, insă modalitatea transmiterii 
  
cuvantului ca suport al informaţiei va cunoaşte multe 
  
imbunătăţiri. 
  
Dacă cuvantul este oglinda sufletului omenesc, 
  
internetul ca transmiţător al informaţiei este oglinda 
  
concavă intoarsă spre interiorul umanităţii. Dacă 
  
cuvantul este suportul intelectuluiuman, care aşa v-a 
  
rămane cat există lumea, informaţia este suportul 
  
activităţii umane şi al fenomenelor naturale. De-a 
  
lungul istoriei s-a schimbat doar modalitatea de 
  
transmitere a informaţiei. La inceput au fost semnele şi 
  
desenele din peşteri, apoi menestrelii, tiparul, radioul, 
  
televiziunea şi internetul. 
  
Elisabeta Iosif: Scriitorul Constantin Ene s-a format in 
  
experienţa a două secole de civilizaţie: cel care a 
  
trecut şi cel care a inceput de aproape un deceniu, 
  
ultima perioadă condensand o activitate literară 
  
desfăşurată in cinzeci de ani de creaţie. Spun acest 
  
lucru şi pentru că, acumularea unei experienţe a 
  
declanşat talentul de organizator al unui manager 
  
cultural, care a reunit talente, care a creat o instituţie 
  
literară de talie mondială, „de expresie romană de 
  
pretutindeni”, cum se prezintă azi, Liga Scriitorilor din 
  
Romania. Ce destin ii prevede, scriitorul, de data 
  
aceasta? 
  
Constantin Ene: Liga Scriitorilor din Romania, de 
  
expresie romană de pretutindeni, s-a născut din 
  
dorinţa de a lărgi paleta de cuprindere a scriitorilor de 
  
expresie romană de pretutindeni, de a-i coopta intr-o 
  
organizaţie profesională şi de a democratiza mişcarea 
  
scriitoricească de expresie romană. Fiind cu ani in 
  
urmă in structurile Uniunii Europene din Bruxelles, 
  
urmare primirii Diplomei de Jurnalist European, am 
  
constatat că in Belgia sunt mai multe organizaţii 
  
scriitoriceşti. Toate egale in drepturi şi obligaţii, 
  
recunoscute de guvernul belgian. La fel in Ungaria şi 
  
ţările vecine. Numai la noi U.S. a rămas aceaşi 
  
structură osificată in proiect, care se face vinovată de 
  
excluderea unor mari scriitori, cum este Blaga, Radu 
  
Gyr şi mulţi alţii, răspunzand unor comandamente 
  
politice cu caracter criminal. Este un fel de Uniune 
  
Sovietică. In Liga Scriitorilor din Romania sunt şi 
  
membrii ai U.S., dovadă că noi suntem democraţi şi 
  
acordăm premii autorilor indiferent din ce organizaţie 
  
profesională sunt. Astfel am instituit „Medalia (şi) 
  
Diploma Virtutea Literară”, care se vor acorda anual 
  
scriitorilor in viaţă, a căror operă promovează idei 
  
umaniste de toleranţă, valori ale patrimoniului naţional 
  
şi a căror personalitate şi comportare morală şi civică 
  
este un exemplu in societatea romanească. „Liga 
  
Scriitorilor”, care acum are 21 de filiale in ţară şi 12 in 
  
străinătate, va deveni o organizaţie puternică; ea 
  
apără drepturile scriitorilor, indiferent de apartenenţa 
  
politică şi organizaţie scriitoricească din care fac parte. 
  
Pe langă revista „Agora Literară”,vom edita şi cărţi, 
  
antologii şi un dicţionar cu scriitori de expresie romană 
  
de pretutindeni. Vom incuraja filialele să infiinţeze 
  
cenacluri literare, să organizeze manifestări culturale, 
  
aşa cum se intamplă in Argeş, Bucureşti, Cluj, Valcea 
  
etc. 
  
Elisabeta Iosif: In balanţa a doua secole, cand unii şiau 
  
pierdut mentorii iar alţii sunt uitaţi, s-a creat o 
  
anume „disperare” de destin. Filozoful Constantin Ene 
  
a consolidat, intr-un fel, ideea disputată in secolele 
  
XIX şi XX privind arhetipul intelectualului. Aşadar, ce 
  
rol pot juca acum, la inceput de secol al XXI-lea, 
  
intelectualii? 
  
Constantin Ene: Intelectualul in societate ar trebui să 
  
joace rolul de avangardă, insă literatura şi cultura 
  
noastră, politica noastră, să mă limitez numai la 
  
Romania, sunt pline de contradicţii, inversări şi 
  
polarizări. Vechile categorii de intelectuali cu vederi 
  
comuniste au devenit anacronice şi frane in 
  
democratizarea ţării. Incă se mai predau in şcoala 
  
romanească opere literare scrise in mentalitatea 
  
regimului criminal, de tristă amintire. Raportul dintre 
  
politică şi artă au fost inlocuite de dispute aprige intre 
  
neoconservatori şi o tabără tot mai puţin numeroasă 
  
de intelectuali cu vederi liberale. Prin insăşi ocupaţia 
  
lor, intelectualii au alcătuit intotdeauna o elită 
  
adversativă. Intelectualii de astăzi, tind să adere la 
  
ceea ce deţine putere. Contracultura din timpul 
  
regimului trecut a discreditat vocaţia culturală. 
  
Elisabeta Iosif: Am să revin asupra acestei idei sub un 
  
alt aspect. In secolul al XIX-lea, Ralf Waldo Emerson, 
  
cel care a pus bazele primului curent filozofic 
  
american original, considera intelectualul un ganditor, 
  
un mentor, un profet. Aşa cum erau priviţi Hugo in 
  
Franţa sau Tolstoi in Rusia. Care dintre aceste roluri 
  
se mai potriveşte intelectualului secolului nostru, in 
  
raport cu sensul in care mergem? 
  
Constantin Ene: Intelectualii americani de care faci 
  
vorbire au exercitat prin anii 1960 o influenţă asupra 
  
culturii literare, promovandu-i pe protagoniştii 
  
modernismului european, publicand eseuri pline de 
  
discernămant consacrate poeţilor şi romancierilor 
  
contemporani cu ei, iar contribuţia lor cea mai de 
  
seamă a constat in crearea unei fuziuni intre ceea ce 
  
Lionel Trilling numea „activitatea politică... şi 
  
imaginaţia raţională”. Spre deosebire de ei, 
  
intelectualii noştri s-au constituit in grupuri de interese, 
  
lăudandu-se reciproc şi se intrec cum să ia mai mulţi 
  
bani de la bugetul de stat pe programe, care nu sunt 
  
valabile azi, ce să mai vorbim de viitor. Bani folosiţi 
  
pentru reeditarea unor cărţi scrise in timpul regimului 
  
trecut şi cu mentalitatea impusă de propaganda 
  
comunistă. Iată cum pregătesc intelectualii noştri 
  
tineretul de maine. 
  
Bineinţeles sunt şi excepţii. Mă refer la grupul din jurul 
  
„Editurii Humanitas”. Dar avem şi noi intelectuali, chiar 
  
dacă nu la nivelul celor exemplificaţi, ce prin opera lor, 
  
prin prezenţa pe micul ecran, din păcate tot mai rară, 
  
incă mai formează discipoli cu vederi democratice şi 
  
care transmit un bogat bagaj de idei filozofice. Insă, 
  
intelectualul de maine nu va mai fi un fel de guru, 
  
precum, să zicem, Sofocle urmat de numeroşi 
  
discipoli. 
  
Elisabeta Iosif: Crezi că ni se mai potriveşte, ceea ce 
  
spunea Emerson despre minţile luminate, (dacă ele 
  
mai există!?), referitor la diferite concepţii: „Singura 
  
regulă sigură se află in adaptarea cererii la ofertă ...  
  
Daţi o şansă talentului şi virtuţii ... ”. Mă gandesc la 
  
faptul că un scriitor poate să aibă şi o concepţie 
  
economică, in secolul nostru atat de necesară. Nu mă 
  
refer numai la vanzarea produsului său, cartea, ci şi la 
  
crearea unei agenţii de ştiri, cum este „NapocaNews”, 
  
nu? 
  
Constantin Ene: Scriitorul de astăzi, neapărat trebuie 
  
să fie şi un bun manager cultural, pentru a-şi promova 
  
propria-i operă. Pe de altă parte se observă un rol 
  
mereu crescand pe care il joacă universităţile in viaţa 
  
culturală de la noi, fapt ce duce la dispariţia aproape 
  
totală in viitor a tipului de intelectual autodidact şi liberprofesionist, 
  
care se bucura de mare trecere inainte de 
  
anii 1940. O dată cu evenimentele din decembrie 
  
1989 a dispărut şi scriitorul activist cultural şi de partid 
  
din cadrul redacţiilor şi din aparatul de propagandă. 
  
Scriitorul contemporan trebuie să-şi ia soarta in 
  
propriile-i maini. 
  
Elisabeta Iosif: Un alt model, din secolul al XX-lea, 
  
Ernest Hemingway era plasat şi in acest context de 
  
percepere a dezvoltării economice a naţiunii. Secolul 
  
nostru are asemenea modele? 
  
Constantin Ene: Are. Şi unele sunt in formare. 
  
Elisabeta Iosif: Şi pentru că vorbim despre „modele”, 
  
să ne oprim la modelul intelectual şi scriitoricesc al 
  
unui manager cultural, cum a fost Artur Silvestri. 
  
Constantin Ene: Artur Silvestri a fost un „Om al 
  
Faptelor Mari”, un implinitor al acestora. Tot ce a făcut 
  
acest filozof al culturii universale este pentru dezlipirea 
  
ochilor celor care incă mai bajbaie prin intunericul 
  
ignoranţei, ca un profet creştin: Fă binele aproapelui 
  
tău, precum ai dori să ţi se facă ţie. Cred că a fost cel 
  
mai mare, cel mai dăruitor manager cultural de la noi. 
  
A fost un luptător pentru promovarea adevăratelor 
  
valori din Romania Profundă şi Tainică. El rămane un 
  
exemplu de urmat pentru noi toţi. Poate de aceea 
  
istoricul şi scriitorul dr. Ionuţ Ene a infiinţat ziarul 
  
„NapocaNews”! 
  
Insă primul meu model a fost profesorul de romană şi 
  
latină Niţă Popescu de la Liceul Teoretic din 
  
Drăgăşani, oraşul meu natal. Acolo imi este rămasă 
  
inima pentru veşnicie. Ca model am mai avut din 
  
perioada drăgăşeneană pe profesorul Emil Istocescu 
  
cu care am colaborat in cadrul cenaclului literar „Gib I. 
  
Mihăescu”, cu părintele Bălaşa, cu avocatul Ion C. 
  
Vasile şi mulţi alţii. Iar la facultate pe profesorul de 
  
Istoria Literaturii Romane Ion Chişter şi cel de la 
  
Teoria Literaturii, Enăchescu. 
  
Elisabeta Iosif: In incheierea dialogului nostru, 
  
revenind la cele trei definiţii date de Emerson 
  
intelectualului, de ganditor, mentor sau profet, care ţi 
  
se potriveşte in viteza internetului, a unei societăţi 
  
informaţionale? 
  
Constantin Ene: Din păcate, in contradicţie cu lărgirea 
  
orizontului de cunoaştere şi de trasmitere a informaţiilor 
  
prin intermediul internetului, rolul intelectualului s-a 
  
restrans doar la cel de ganditor. 
  
* 
  
S-a oprit din citit. 
  
-Interesante răspunsuri. Dar şi reportera a pus 
  
intrebări inteligente, am gadit... 
  
Constantin ridică ochii de pe paginile romanului. 
  
Se uită la prieten. Parcă ii ghicise gandurile. 
  
-Ce ai citit? 
  
-Interviul acordat Elisabetei Iosif. Citindul m-am 
  
gandit la ce spunea Vasile Băncilă că „Oamenii cu 
  
nobleţe sufletească nu reuşesc decat dacă au şi un 
  
mare talent. Altfel, ajung slugile celorlalţi oameni”. 
  
-Aşa se intamplă in istorie ...  
  
-Da ... da! Timpul e o istorie fără memorie, iar 
  
istoria e un timp care a devenit conştient de el insuşi. 
  
Dinspre hol s-a auzit paşi. 
  
-Ai venit Tina? 
  
-Da! 
  
-N-aţi terminat!? 
  
-Ne-am luat cu vorba şi iată că timpul ... a zburat! 
  
Zise Constantin sculandu-se din fotoliu şi ieşind pe hol. 
  
-Trebuie să plec! După cum văd, s-a intunecat. 
  
Constantin şi-a luat haina din cuier şi se indreptă spre 
  
ieşire. 
  
-Sărut mana doamna Tina! 
  
-La revedere Constantine! răspunse Tina din 
  
bucătărie. 
  
L-am condus pană in faţa blocului. Ne-am 
  
despărţit strangandu-ne mainile. Constantin cu mersul 
  
lui, precum mergea Chaplin, se grăbea spre staţia de 
  
troleu. Cerul mai păstra doar o dungă subţire roşiatică 
  
la apus. Noaptea cuprindea oraşul cu plapuma ei 
  
pufoasă. M-am intors in apartament. Tina mă aştepta 
  
cu cina in bucătărie. După ce am mancat m-am retras 
  
in camera mea ce ţine loc de birou. M-am aşeză la 
  
calculator şi am inceput să scriu la romanul 
  
„Geamănul din oglindă”: 
  
„Constantin şi Aura cu cat se apropiau de oraşul natal 
  
le creşea emoţia. Nu mai fuseseră de zece ani pe 
  
acolo. Trecand prin Grădinari, recunoscură fosta 
  
clădire a Şcolii Agricole unde prin anii 1959 i s-a jucat 
  
o piesă lui Constantin de către elevi. La intrarea in 
  
oraşul natal ii intampinară fabricile de incălţăminte de 
  
cauciuc, construită in colaborare cu firma italiană 
  
Pirelli, şi cea de genţi. Loganul roşu inainta spre 
  
centrul oraşului. Au trecut, incetinind, pe langă locul 
  
unde a fost casa părintească. Emoţia ii cuprinsese pe 
  
amandoi. Doar tuburile fantanii se mai vedeau şi o 
  
salcie pletoasă. Nucul de care se legau multe amintiri 
  
fusese tăiat de constructorii blocului de alături. Au oprit 
  
in parcarea Hotelului „Rusidava”. Au ieşi din 
  
autoturism. Constantin şi-a scuturat picioarele pentru a 
  
le dezmorţii. Apoi plecară să viziteze oraşul. In stanga 
  
se vedea Dealul Viilor iar in dreapta bulevardul, străjuit 
  
de blocuri, ducea către Grădina publică şi piaţă. O 
  
luară ţinandu-se de mană pe boulevard spre parcul 
  
unde pe o bancă, s-au cunoscut in urmă cu patruzeci 
  
şi cinci de ani. 
  
-Aceasta este fosta stradă 1 Mai unde este casa 
  
scriitorului Gib I. Mihăescu. 
  
- Ştiu! Am vizitat-o pe cand mai trăia ginerele lui, mi-a 
  
fost profesor. 
  
-Am multe amintiri cu Ionica, fiica cea mică a lui Gib. 
  
Am copilărit pe aceeaşi stradă. Ea imi imprumuta 
  
cărţile lui taică-său. Interzise pe atunci de regimul 
  
comunist, le citeam cu aviditate! Apoi le-a luat casa şi 
  
au fost mutaţi cu forţa intr-o locuinţă insalubră.” 
  
* 
  
M-am se uită la ceas. Era trecut de miezul 
  
nopţii. Am stins calculatorul şi m-am dus in dormitor. 
  
Tina adormise cu televizorul deschis. Am luat 
  
telecomanda şi l-am redus la tăcere. Somnul m-a 
  
cuprins nu inainte de a mă gandi la capitolul următor al 
  
romanului ...  
  
Al.Florin ŢENE 
  
Va urma 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Geamănul din oglindă-A cincea zi / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 318, Anul I, 14 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!