Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: Gheorghe Pârlea         Publicat în: Ediţia nr. 527 din 10 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

GÂNDURI DE NOAPTE (SAU) CUM SE ÎMBLÂNZESC INSOMNIILE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
MOTTO: E necesar să fie împărtăşite şi gândurile nesemnificative. Altfel n-ar putea fi desprinse cele esenţiale.  
***  
Se zice că somnul – cel care alternează cu starea de veghe – e pregătirea graduală pentru trecerea la implacabilul „somn de veci”. Eu, având mereu somnul întrerupt de insomnii, aspir la o eventuală amânare a trecerii dincolo, ca să-mi recuperez exerciţiul pregătitor.  
***  
Insomniile limitează câmpul viselor şi-l extind pe cel al visurilor.  
***  
Când râvneşti doar la zona marginală a Raiului, n-ai nicio şansă să se împlinească asta. Trebuie să aspiri la “centrul rezidenţial” al Împărăţiei Cerului, ca să nimereşti în “suburbia” ei.  
***  
Facem aici, pe pământ, fapte bune. Dar mereu cu jumătate de măsură. Şi le raportăm la corespondentul lor, în compensaţie, de Dincolo. Acolo însă întregul are altă dimensiune; proporţional, şi jumătatea lui.  
***  
Invidia e o însuşire umană. Ea însă adesea dezumanizează. Când e invidia “domestică”? Atunci când nu face rău nici invidiatului, nici invidiosului.  
***  
Nu trebuie să fii tobă de carte ca să ai cei …”patru ochi”. Dar e necesar totuşi să citeşti vreo sută de tomuri…Şi, între timp, să deschizi bine ochii daţi, până li se vor alătura cei adăugaţi.  
***  
Cartea? O fereastră modulară, deschisă spre patru zări geografice şi trei zări temporale. Desigur, şi cu două perspective pe verticală: una spre adâncuri, cealaltă spre înalturi.  
***  
Nu am avut aspiraţii prea înalte în viaţă, convins fiind că nu aş fi avut cu ce le hrăni. Acum, la bătrâneţe, mi se spune că m-am înşelat. Sunt tentat să cred că-i aşa. O fac totuşi cu rezervă…Eu mă cunosc mai bine decât cei care mă ispitesc.  
***  
Percep fenomenul Naşterii ca pe un miracol la care avem acces (evident, nu în toate detaliile lui). Dar şi mai revelator e miracolul că născutul am fost chiar eu, respectiv, ai fost chiar tu…  
***  
De propriile-ţi succese bucură-te singur…Dacă, eventual, o faci cu asistenţă, fii rezervat…Ai putea să-i întristezi sau chiar să-i intrigi pe ceilalţi.  
***  
Nu intra orbeşte în conflicte. Vezi dacă nu cumva animalul din celălalt e slobod…  
***  
Să nu-ţi ascuţi prea tare uneltele tăioase. Există şi…autoaccidentări.  
***  
Când tai un pom, omori şi o...umbră.  
***  
Omul e legat de locul natal nu pentru că acolo s-a născut, ci pentru că acolo a conştientizat-o pe Mama sa. Dacă asta s-a întâmplat în altă parte, locul naşterii îi transferă celuilalt meleag „energia natală”.  
***  
Caracterul semenului nu ni se dezvăluie în condiţii de normalitate.  
 
(Gheorghe Pârlea)  
Referinţă Bibliografică:
GÂNDURI DE NOAPTE (SAU) CUM SE ÎMBLÂNZESC INSOMNIILE / Gheorghe Pârlea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 527, Anul II, 10 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Gheorghe Pârlea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Pârlea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!