Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Suzana Deac         Publicat în: Ediţia nr. 359 din 25 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Gândăceii mici
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Gândăceii mici ...  
  
Ana nu prea cunoştea dorinţele băieţilor, când mama ei, datorită generozităţii unei prietene, a trimis-o la Praid, la nişte mătuşi teribile. În casa acea mare, care-şi deschidea numeroase geamuri către stradă, ea a primit o odaie separată. Expediţia întreprinsă încă din primele zile, a dezvăluit o cameră de zi, în care biblioteca era învăluită în misterul baroneselor şi muşchetarilor însetaţi de luptă şi dragoste. Seară de seară intra în sanctuarul cărţilor, care o atrăgea sublim şi înşfăca epoci, vieţi fremătătoare sub braţ, ca să se distreze până târziu în noaptea aşezată pe umeri. Cu o libertate tainică, fără să-i întrerupă cineva şirul gândurilor cu o observaţie banală: ar fi timpul să te culci, mângâia coperţile vechi, îmbrăcate în piele, cu litere aurite, imprimate, ca să trăiască secole. 
  
Citea de zor în fiecare noapte cu geamul larg deschis. Atmosfera epocilor trecute cu săbii şi rochii lungi, cartea îmbălsămată se amesteca cu farurile maşinilor, care în trecere îi luminau camera, ca mai apoi să ia curba prescrisă.  
  
Dacă intră cineva în camera ei în plină noapte? - se întreba, geamul fiind foarte jos, oricine îl putea escalada cu uşurinţă. Dar nu a deranjat-o nimeni, poate şi pentru simplul fapt că această casă se lungea într-o curbă ascuţită, fără trotuar sub geam, iar maşinile cum veneau, cum îşi proiecteau farurile pe pereţii camerei, apoi dispăreau în necunoscut. Interesanţii tovarăşi de noapte îi umpleau camera cu fel de fel de imagini. 
  
* 
  
La ştrandul cu apă sărată mergeau în grup, doar astfel se poate savura scăldatul. De unul singur, ţi se pare, că faci baie pe uscat. Căuta cu privirea un băiat mai ca lumea, dar înafara nepotului doctorului Weis, ce stătea peste drum şi care venise din Ungaria, nu a văzut pe nimeni. Înalt şi subţire, cum sunt băieţii în creştere şi cu trăsături plăcute. Cu o singură ocazie invitată în casa bunicilor, Ana i-a povestit o întâmplare scurtă despre maică sa: 
  
-Mamei mele i s-a umflat degetul de la o infecţie şi numai nu-i trecea, la urmă nici nu mai putea dormi din cauza durerilor, care zvâcneau ca o inimă neagră în arătător. Atunci tatăl meu a adus-o aici, la Praid, la bunicul tău, fiind un vestit medic. Numai o mică cicatrice a mai rămas pe degetul arătător după o operaţie reuşită... mângâiat de mine de multe ori, parcă vroiam să trăiesc alături de ea acele momente grele... Dacă vrei să-i spui bunicului tău ceva frumos, ar merita... i-a salvat degetul mamei... 
  
-Da, ştiu că am un bunic priceput ca doctor, sunt mândru de el... 
  
-Până când stai aici la Praid? 
  
-Doar o săptămână, din care trei zile deja au trecut... 
  
Nu mai este timp să se împrietenească, se gândea Ana, interval în care el a fost chemat la masă, iar ea a plecat numaidecât.  
  
Mătuşile, din casa de pe colţ, o răsfăţau cu atenţia lor, îi povesteau despre secretele muşcatelor crescute cu coroane bogate până la cer... le plăcea pe verandă unde nu bătea soarele direct... altă dată o serveau cu şampanie de soc... dar eu nu beau băutură, se scuza fata... stai liniştită Ana, nu e băutură, e socată... a fost nemaipomenită, nicăieri nu a mai băut aşa un suc gustos, preparat în casă... mâncărurile erau deosebite, pregătite cu atâta pricepere şi dăruire, cum numai bunicile sunt în stare. Ana se simţea minunat pe lângă cei doi nepoţi, aflaţi şi ei în vacanţă în casa asta spaţioasă şi primitoare. 
  
De la ştrand veneau în şir indian să evite circulaţia de maşini, dar poveştile curgeau, în ciuda oboselii trupului supt de soare şi de apă sărată. Nimeni nu grăbea pasul, dialogul fiind captivant. Cel mai mare dintre ei, un băiat brunet şi inteligent, se străduia să ajungă chiar lăngă Ana, străduinţa fiind şi mai vizibilă la cinematograf, unde se aşeza alături de ea, iar sub pavăza întunericului, dorea să-i atingă mâna. Ana nu avea nici un motiv să accepte aşa ceva. Băiatul nu se supăra, iar mai târziu povestea şi mai mult auditorului recunoscător de la ţară. Timpul trecea mai plin. 
  
După-amiezile le petrecea acasă în mare parte, cu excepţia micilor hoinăreli întreprinse cu cei doi băieţi prin grădină sau cimitirul lipit de grădină... acolo a regăsit şi mormântul bunicilor ei, scria numele lor pe pietre cu litere seculare, pe care nu le-au stricat nici ploile, nici gerul timpurilor trecute... se afla în apropierea timpului istoric, parte din timpul ei subiectiv, din timpul sanguin al neamului ei... îşi aducea aminte de vorbele mamei: niciodată nu am avut timp destul să duc flori pe mormintele părinţilor mei... ce ar fi să aduc eu flori, se gândea Ana, măcar până stau aici? Alergau senini, fără griji, toţi trei, pe dealurile îmbrăcate în brocat verde crud şi se întorceau cu buchete mari de flori sălbatice... Ana le primea cu plăcerea ochilor şi le aşeza împreună cu buchetul-compoziţie personală, pe mormântul bunicii şi al bunicului... din timpuri vechi, intangibile... mormintele parcă înviau prin vizitele lor zilnice... Ana se simţea mai liniştită, a alinat remuşcările materne... o vizită la doctorul Weis... alte vizite la mormintele bunicilor... 
  
* 
  
A luat pătura oferită de mătuşile din casă şi a întins-o în grădină să citească, vroia să termine cartea începută, ca să treacă la alta cât mai repede... spre seară a vrut să ia o nouă carte din biblioteca muzeală. Era un pelerinaj adevărat pentru ea: pătrunderea în camera de zi în timpul nopţii şi libertatea de a alege orice corp acoperit cu piele moale... mătuşile erau mândre de ea, că există cineva care vrea cărţile tinereţii lor... da, pe coperţi simţea şi urme de mâini, care purtau o dragoste împlinită sau neîmplinită, integrau o enigmă vitală, care mulţumeşte sau nu... 
  
-Citeşte draga mea, orice ai vrea, noi ne bucurăm enorm că nu stau acele cărţi degeaba, ne pare bine că te captivează lectura. 
  
De căte ori se aşeza pe pajiştea grădinii cu o carte, cei doi băieţi îşi făceau apariţia numaidecât, unul mai mare, de vârsta ei, de clasa a şaptea şi fratele său mai mic, o figură simpatică, pe clasa a patra. Băieţii se aşezau pe pătură, pe o parte şi pe cealaltă a ei, şi o rugau insistent: hai citeşte-ne şi nouă, te rugăm frumooos... 
  
-Dar în casă sunt sute de cărţi! - exclama Ana. De ce nu vă luaţi fiecare câte una şi citiţi şi voi? Pe urmă ne povestim ce am citit. 
  
-Dar eu sunt mic şi merge foarte încet citirea, spunea cel mic şi se uita cu o privire care cerea îndurare. 
  
-Este mult mai interesant dacă îţi citeşte cineva şi ai cu cine să le discuţi cele auzite, declara cel mare. 
  
Convinsă fata fără mari greutăţi, citea băieţilor zilnic, în fiecare după masă, scufundaţi în aroma de vară a grădinii, după un scăldat însorit. O ascultau concentraţi. Celui mic îi mai explica câte ceva să fie înţeles textul ca lumea, în elementul lui nativ. Începea să simtă o nouă senzaţie, plăcerea unei lecturi în grup. Era un sentiment captivant, deşi cunoscut. Îşi aducea aminte de profesoara de literatură, care o poftea în faţa clasei să-şi citească compunerile fanteziste... avea grijă ca ideile să se dezvăluie în culorile în care au fost concepute. 
  
A deschis cartea groasă cu Cei trei muşchetari. În pauzele inerente, când nu mai avea glas, alergau unul după altul ca fluturii sau plecau dincolo de grădină, la cimitirul cel vechi. Stătea şi se uita îndelungat la pozele bunicilor, nu i-a cunoscut din păcate, au murit înainte de vreme. Au adunat crengile şi frunzele uscate, să arate solemne mormintele lăsate de familie. Zilnic culegea pentru amintirile dulci-amare câte un buchet de flori în culori de mozaic. 
  
Se întâmpla uneori să-i surprindă ploaia, când nu puteau să meargă la scăldat, nici în grădină. În ultimă instanţă se retrăgeau în camera de zi, după ce gustau din gemurile cele bune, pregătite cu reţete secrete şi păinea coaptă în casă, a mătuşelor. Este o tradiţie seculară impregnarea femeii în familie prin creaţii culinare, o şansă sigură de a ajunge în istoria neamului pe lângă alte calităţi: duioşie, dragoste, simţ al datoriei. Masa gustoasă se termina cu servirea socatei, cu bule de şampanie, apoi se căţărau într-un pat uriaş din camera de zi pentru lectura colectivă. 
  
Ana a deschis cartea să continue de unde a rămas cu o zi înainte, atenţia în jur era deja încordată, numai vocea ei se auzea. Când tocmai însufleţea o convorbire într-o tonalitate aparte şi-şi modela vocea în funcţie de conţinut... un gândac mic s-a căţărat pe sânul ei drept... a îngheţat pe loc... s-a oprit în lectura sa... trăgea cu urechea, nu-i venea să creadă simţurilor bine îngropate în ea... îi era ruşine, totuşi savura amuţită nişte senzaţii necunoscute... asculta paşii gândăceilor mărunţi, fix pe pieptul ei... căuta un dialog cu corpul ei, auzea vocea trunchiului din străbuni... de unde atâta plăcere tainică ... nepermisă... dar aici nu ajungea, n-o lăsa subconştientul, n-o lăsa să cedeze controlului de supervizare... funcţiona o putere istorică de a asculta glasul pământului viu, al apei tremurânde, al păsării trecute de orizont, al ursului, care nu vrea să hiberneze singur... 
  
Era un dialog în desfăşurare, o poezie în izbucnire... petalele se deschideau încet în buchetul mâinilor curioase, insistente, exploratoare... totul era o melodie sfioasă, un lung preludiu pentru anii care urmau, un documentar cinematografic despre ce poate urma, un lied cântat la pian, care se va spune cândva cu siguranţă. 
  
Şi-a modelat vocea să-şi revină după momentul electrizant, să poată continua lectura cu voce tare şi să nu se trădeze faţă de cel mic... sau faţă de cel mare... Ana a tras mai sus pătura cu care se acopereau toţi trei. Gândăceii mici se jucau pe sânii fetei stângaci şi îndrăzneţi în acelaşi timp... au căpătat libertate... mişcarea părea o căutare, o dezorientare, un izvoraş neştiut, care înainta fără stavilă printre pietre, depuse de timpul veşnic. Simţea prin piele cum îşi deschide viaţa clopoţeii, mângâierea i s-a părut surprinzătoare, dar binevenită, fără să fi fost ea provocatoare... nu se putea realiza un moment literar, fără să intervină inspiraţia trupului trezit la 14 ani. 
  
Azi îşi aduce aminte cu plăcere şi îngăduinţă de această clipă de coacere naturală a grâului în câmp, ca o trezire la frumuseţe şi sens. O atrăgeau momentele neverosimile, iluzorii, mişcările ireale, nesigure, aeriene... cu puterea de a o trezi la o lume de poveste. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Gândăceii mici / Suzana Deac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 359, Anul I, 25 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Suzana Deac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Suzana Deac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!