Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Versuri > Omagiu > Mobil |   


Autor: Gabriela Petcu         Publicat în: Ediţia nr. 837 din 16 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

Gabriela PETCU - DOAMNE, N-AM ISPRĂVIT!

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Tuturor acelora care nu mă cer  
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu  
o candelă pentru mai târziu.”  
 
Magda Isanos, poeta care a reuşit să răspundă tristeţii cu un zâmbet etern  
 
La 17 aprilie 1916, când se năştea Magda Isanos, primăvara provoca viaţa într-o lumină nouă, pregătitoare a unui drum deloc uşor, un pic perfid, cu un început şi un sfârşit marcat de cele două mari războaie care au schimbat multe convingeri existenţiale. Între acestea, un hohot de râs aducător de veselie şi nădejde. Era Duminica Tomii ... ca un fel de pecete pentru viaţa puţină dar extrem de intensă a Magdei, ca un avertisment la ideea de adevăr, a venit pe lume surprinzând câte puţin din toate ce sunt pe pământ ... „Adu-ţi degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu-ţi mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20, 26-27).  
 
Părinţii săi, Mihai Isanos şi Elisabeta (n. Bălan), erau doctori în medicină la Costiujeni în apropiere de Chişinău. Aici, va face şi Magda şcoala primară. Liceul, îl urmează la Şcoala eparhială de fete din Chişinău. A studiat la Iaşi (1934-1938) dreptul şi filosofia; mai târziu, fiind licenţiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iaşi. Debutează în 1932, cu versuri în revista "Licurici" a Liceului de băieţi „Bogdan Petriceicu Haşdeu" din Chişinău.  
 
Copilăria i-a fost vegheată de părinţi plini de grijă şi afecţiune şi de surori care o adorau. S-a bucurat de o grădină minunată în jurul casei, acolo unde îşi petrecea timpul în căutarea răspunsurilor, prin curtea străjuită de brazi, unde erau două alei de nuci şi două de peri, câţiva meri, un vişin înalt, arţari şi duzi; sub nuci, toamna aşternea covor de frunze foşnitoare. Fetele se trânteau pe crengile unui arţar bătrân, şi în toată grădina, iarba creştea atât de înaltă, încât îşi puteau croi prin ea tuneluri...spre o lume plină de basm, de magie. Deşi mai mare decât surorile sale, Magda se comporta fără acea distanţă impusă de diferenţa vârstei. Ea le spunea poveşti, era prima la jocuri, le cucerea prin vioiciune, imaginaţie. Jucau teatru (născocea piesele, întotdeauna istorice, cu un sultan cotropitor şi un domn român), prindeau muşte ca să hrănească puii din cuiburile doborâte, sau făcând şcoală cu ele, deveneau cuminţi, serioase. Avea o superioritate psihică, un anumit fel de a fi, doar al ei, poate un privilegiu obţinut cu preţul suferinţei. Era mai ageră la minte decât normalul vârstei, iar prin elocvenţă se impunea adesea şi în faţa celor mari.  
 
Aceste momente ale copilăriei, au fost umbrite de o taină amară ce îşi făcuse loc în sufletul şi trupul Magdei şi care a urmărit-o toată viaţa. Poliomielită... Fetiţa veselă, înzestrată cu toate darurile a fost doborâtă şi aproape strivită de această boală cruntă. A zăcut mult şi greu, a rămas cu glezna stângă inertă. A purtat, ca un stigmat urmele bolii şi a rămas cu teamă de fericirile prea mari, care ar putea să-l supere pe Dumnezeu. Se gândea că bucuria exagerată ar putea să atragă reversul ca o fatalitate, ca o ironie a vieţii.  
 
Magda, avea o putere imensă, izvorâtă din marea ei generozitate transformând lacrimile în surâs şi reuşind în cele mai crâncene situaţii, când alţii ar fi plâns istoviţi de prea multă durere, să aluge tristeţea, să aducă linişte în jurul ei. Chiar şi atunci când cumplita boală de inimă ajunsese la apogeu, încerca râzând să alunge tristeţea din sufletele celor care îi erau alături.  
 
Magda, putea fi lumină şi umbră, soarele şi luna, bucuria şi tristeţea... Nu avea egoismul celor care se gândesc doar la durerea lor, afişându-şi nefericirea, în loc să-i menajeze pe cei dragi. Ea făcea mai mult: încerca să-i vindece pe cei din jur de melancolia vieţii, ca şi cum rostul ei pe lume era să nu-i lase pe ceilalţi să-şi risipească lacrimile. Tristeţea din poeziile nocturne ale Magdei, este reversul veseliei de peste zi. Îşi scria poeziile noaptea, sub ocrotirea umbrei pentru a înţelege mai bine lumina. Nu-i plăcea să-şi citească poeziile cu glas tare. Mamei ei, i le dădea să le citească singură, iar surorilor le cerea să i le copieze „pe curat”, cu chenar în două culori, căci ea avea un scris „urât”, dar cu trăsături ferme, bine formate, încă de la o vârstă foarte tânără. Văzându-şi poeziile copiate caligrafic, zâmbea: „Dacă se vor găsi vreodată caietele astea, se va spune cu uimire: Ce scris pueril şi ce gândire profundă!” Din când în când, îşi rupea caietele sau le ardea; pe unul l-a aruncat, într-o vară, în mare. Elevă în clasa a VI-a de liceu, Magda a interpretat rolul Subretei, din „Avarul” de Moliere: simplă apariţie mută, trebuia să-şi farmece publicul având la dispozitie doar o mătură şi o cârpă de praf. A avut un succes extraordinar. Au asistat sute de elevi, fete şi băieţi; la sfârşit, toţi actorii au format o piramidă, iar Magda, cu mâinile-n şolduri, cu şort şi bonetă, poza râzând, în vârf, deasupra tuturor...  
 
Emoţii, putea să aibă, dar niciodată nu le-ar fi arătat, nu le-ar fi recunoscut; surorile nu au văzut-o niciodată având „trac”. Toate acestea presupuneau o luptă continuă cu sine, iar ea a fost, pe toate planurile, o luptătoare, astfel şi-o amintesc toţi cei care au cunoscut-o.  
 
În toamna anului 1934, Magda Isanos, ajunge studentă la două facultăţi, Drept şi Filosofie; ea se descrie cel mai bine, într-o schiţă, sub chipul unei fete abia coborâte din trenul de Chişinău, gata să urce „calea regală” a Iaşului, strada Carol, spre Universitate: într-un taior nou, în mână cu o servietă la fel de nouă, „îşi întoarce faţa la dreapta şi la stânga, şi, cu mândrie şi cu entuziasm, ea strigă din ochi tuturor: sunt studentă!” Apoi, „în neprimitoarea cameră mobilată, stă pe marginea patului şi nu poate dormi; îsi aminteşte de grădina de-acasă...” „La Universitate, a doua zi, totul e copleşitor... Larma, zidurile prea înalte, îndrăzneala viitorilor colegi. Desigur, i se face curte, chiar dacă nu-i frumoasă, e tânără. Studenţii îi fac loc lângă dânşii...” Ea „priveşte drept la oameni ca şi cum le-ar spune: eu am să înving.”  
 
Universitatea reuşea să impresioneze pe cei abia sosiţi, dezorientaţi şi miraţi de toate noutăţile încercând să găsească avizierele cu anunţuri şi orare. Magda explorase şi celelalte posibilităţi oferite de Iaşi: seratele de la „Bragadiru”, cinematografele, Copoul... Nu peste mult, însă, poezia şi cărţile aveau să-i rămână singurii, statornici prieteni, „într-o vreme mohorâtă şi laborioasă.”  
 
Apoi, s-a întâmplat să apară el...  
 
Avea un nume sonor ca un pseudonim – Eusebiu Camilar. Amândoi erau poeţi. Întâlnirea a fost una dintre acele apropieri care se întâmplă rar. Fericiţi că soarta îi adusese alături, nici unul nu voia mai mult. Mai târziu, când planurile lor de căsătorie prindeau contur, mama Magdei a sosit la Iaşi şi a vrut să afle detalii despre viitorul ginere. A constatat cu uimire că, în afară de superlative şi declaraţii de dragoste, nu ştia prea multe. Un lucru era cert - se iubeau, şi asta le era de-ajuns. S-au căsătorit în martie 1938. În mai, ea le scria celor de-acasă: „Eu sunt foarte fericită, cred că nu e exagerat să spun că ne iubim în fiecare zi mai mult. Ne-am pus verighetele, ne stau foarte bine, nici largi, nici strâmte... Zeby îmi aduce flori din oraş, îmi lustruieşte pantofii, şi nu mă lasă să fac treabă, de parc-aş fi o principesă în exil. Câteodată mi-i frică. Atâta fericire poate supăra pe Dumnezeu.”  
 
În septembrie 1939, Eusebiu Camilar a fost concentrat la Botoşani, trimis undeva „pe zonă”, şi ulterior pe frontul de răsărit. Invadarea Basarabiei de către armatele sovietice, la 28 iunie 1940, a însemnat exodul familiei din Chişinău, întâi la Iaşi, apoi la Bucureşti, unde Magda i-a urmat. Aici, la data de 8 iulie 1941, se naşte fetiţa lor, Elisabeta.  
 
După o scurtă revenire în 1941, refugiul basarabean s-a repetat în primăvara lui 1944; Magda a părăsit şi ea, a doua oară, Iaşul, familia s-a reunit în Bucureştiul aflat sub ameninţarea continuă a bombardamentelor.  
 
Pentru Magda, au fost anii „plânsului pe prispe de lut”: singurătate, tristeţe, atacurile repetate ale bolii... Stătea mai mult întinsă pe pat în acea toamnă a lui 1944... ultima ei toamnă.  
 
Lucrând împreună cu soţul ei la drama „Focurile”, a pus în gura unui personaj, următoarea replică: „Dac-aş şti că prin moartea mea se schimbă măcar un strop din nedreptăţile lumii, sunt gata să mor...” S-a întâmplat la 17 noiembrie 1944, la Bucureşti...iar nedreptăţile au urmat drumul însoţind omenirea mereu, mereu...  
 
Magda Isanos moare atât de tânără, la numai 28 de ani, iar opera ei poetică, desăvârşită în ciuda scurtului răstimp, este lăsată celor apropiaţi, şi nu numai lor.  
 
Fiica sa, a decis să-şi adauge la numele civil al tatălui, pe acela al mamei, semnând la debutul revuistic, în ”Iaşul literar” (1964), Elisabeta Isanos-Camilar, pseudonim la care a renunţat după scurt timp şi a rămas la acela de Elisabeta Isanos, păstrat în amintirea mamei sale. Absolventă în 1965 a facultăţii de filologie din Bucureşti, secţia limba şi literatura franceză (specialitate principală), limba şi literatura romană (specialitate secundară), scrie poezie, proză, traduceri din limba română în limba franceză, având o bogată activitate literară.  
 
O familie care a reuşit să transmită stări diverse ... iubire, emoţie, frumuseţe, durere şi toate acestea, puse în cuvânt scris renăscut din seva unor suflete minunate.  
 
Am citit rândurile scrise de Elisabeta Isanos despre mama sa şi am găsit un dor subtil, un freamăt uşor de amintire ... ca acela al unei îmbrăţişări eterne.  
 
DOAMNE, N-AM ISPRĂVIT!  
 
Doamne, n-am isprăvit  
cântecul pe care mi l-ai soptit.  
Nu-mi trimite îngeri de gheată si pară  
în orice sară.  
 
Nu pot pleca. Arborii îmi soptesc;  
florile calea-mi atin si mă opresc.  
Despre toate-am început o cântare  
de laudă si naivă mirare.  
 
Oamenilor voiam să le las  
sufletul meu, drept pâine la popas,  
drept păsune, livadă si cer.  
Tuturor acelora care nu mă cer  
 
si nu mă cunosc, am vrut să le fiu  
o candelă pentru mai târziu.  
Căutam în iarbă si-n mohor  
tainele ascunse tuturor.  
Mă uitam în fântână si-n iaz,  
şi-ascultam - îndelung - sub brazi...  
 
Atunci au venit îngerii si m-au chemat.  
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!  
Deschide colivia, fă să zboare  
cântecele mele nerăbdătoare.  
 
(Din volumul "Tara luminii", 1946)  
 
***  
 
Cella Serghi: „O pasăre rară”  
 
„Şi-a sfărâmat sufletul, dar nu înainte de a fi dat acel ţipăt, care trezeşte pe oameni la o viaţă nouă, care îi scutură şi îi sileşte să vadă frumosul. Ne-a părăsit, dar nu înainte de a ne lua voiniceşte de mână şi a ne duce undeva foarte sus, în crestele curate ale munţilor, nu înainte de a fi sădit în noi nădejdea în zile mai bune."  
(„La comemorarea Magdei Isanos", în "Drumul femeii", decembrie 1945)  
 
***  
 
Nicolae Manolescu: „Cea mai profundă poetă a literaturii române”  
 
„Dintre multe nume se impun două: cel dintâi este al Magdei Isanos, poetă excepţională, cu mare influenţă asupra întregii poezii feminine de după război. Nota ei este spaima că nu va apuca să spună tot ce are de spus/.../Boala i-a dat o mare gravitate lăuntrică: poeta ia cunoştinţă de univers ca şi cum s-ar ruga, tulburată de toate câte sunt în juru-i cu sentimentul că se împărtăşeşte dintr-o taină/.../. Natura îi apare ca un templu, în care pomii tineri înalţă o cântare soarelui, zeu popular printre plante./.../Presimţirea că va muri a Magdei Isanos s-a împlinit repede şi nu putem decât să regretăm că n-a trăit mai mult cea care se anunţa, chiar şi printr-o activitate atât de restrânsă, drept cea mai profundă poetă a literaturii române."  
(Prefaţă la „Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta", B.P.T., 1968, Editura pentru literatură)  
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------  
Notă: sursa internet – Magda Isanos, Eusebiu Camilar, Elisabeta Isanos opera, bibliografie, date biografice.  
 
Gabriela PETCU  
17 aprilie 2010 - 2013  
Germania  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela PETCU - DOAMNE, N-AM ISPRĂVIT! / Gabriela Petcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 837, Anul III, 16 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gabriela Petcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Petcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!