Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   



Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG - ILUZIA COMUNICĂRII PERFECTE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vorbind despre prietenia sa cu Nichita Stănescu, poetul Mircea Ivănescu spunea la un moment dat: „O prietenie totală şi definitivă nu se poate naşte decât în adolescenţă sau la prima tinereţe”. Aşa o prietenie am avut şi eu. Dar nu vreau să devin patetică. Oricum, încă de pe atunci, atât eu cât şi prietena mea dispreţuiam efuziunile sentimentale. Bănuiesc că genul nostru s-ar descrie astăzi cel mai bine prin cuvântul la modă „cool”.  
 
Nu admiteam alternative la „adevărul unic” sau vreun dubiu. Când eram convinse de ceva, deveneam implacabile. Fidelitatea faţă de prieteni sau faţă de principii ne era mai presus de orice. Singurul păcat pe care îl pot găsi acestei neclintiri lăudabile este teama surdă de a nu ne sacrifica din greşeală vreunei cauze care să nu ne fi meritat. Aveam optsprezece ani...  
 
Prietena mea era plămădită din aluatul din care, prin nebăgare de seamă, se poate forma un erou sau un terorist. Mergea până la capăt, indiferent de repercursiuni, nimic nu ar mai fi putut să o oprească. Tocmai această „totală disponibilitate şi totală acceptare a oricăror condiţii şi a oricăror situaţii” – folosesc iar cuvintele poetului Ivănescu – îmi inspira uneori teamă.  
 
Într-o noapte de vară, fiind în vizită la ea acasă, am stat tihnit la taclale, admirând de la balconul apartamentului luminile oraşului. Poveştile noastre se axau pe atunci pe teme din timp şi spaţiu. Îmi pare rău acum că nu am reţinut ceva concret, dar ştiu sigur că nu vorbeam despre colegi sau materii. Ne preocupau mai degrabă discuţiile filozofice, contradictoriul sau absurdul, gen „ce-ai lua cu tine de-ar fi să faci zilnic naveta între cer şi pământ” – cum zicea Marin Sorescu. Nu lipseau întrebările despre destin, metodele de a interveni asupra lui sau chiar de a dirija gândurile de la distanţă, suferinţa ontrică, civilizaţia culpei şi alte idei filozofice pe care le tratam cam superficial. Cu mintea mea de azi realizez că ne exersam logica, apelând fără să ştim la metoda teză-antiteză-sinteză. Ne formam propriul nostru schelet de concepte şi, implicit şi din păcate, şi o bază solidă de prejudecăţi.  
 
Îmi amintesc cerul înstelat deasupra noastră şi legile nu tocmai morale din noi. Văzut de la înălţimea balconului, scăpăratul roşu al ţigării din care trăgeam la intervale rare, râsul şăgalnic al prietenei mele şi oboseala dulce care ne biruia în acea seară binecuvântată de primăvară târzie se asortau. Modelam aluatul din care se plămădeau în joacă amintirile noastre viitoare, aşa-zisele „pansamente de suflet”. Vibram în aceeaşi „undă de culoare”, cum aveam să spunem mai târziu, când „bruiajul” avea să ne dea de furcă. Creierele noastre funcţionau cu toate motoarele date la maximum, „unse” cu toate alifiile. Parcă aievea văd sinapsele noastre, nervoase, tinere, elastice ca muşchii unui atlet în plină glorie. Ne plăcea să folosim expresia „undă de culoare” atunci când navigam împreună pe un gând, comunicând aşa nestingherit.  
 
Abia mult mai târziu am înţeles că aşa ceva nu se mai poate repeta, că numai la vârsta majoratului dispunem de maximul posibil de informaţie, din toate domeniile formale obligatorii, pentru a putea jongla cu ele aşa dezinvolt. Dispărută rămâne, în acelaşi timp, frăgezimea fără de care nu ne-am fi putut entuziasma pentru asemenea „fleacuri”. La capătul celor doisprezece ani de instruire sistematică pe care îi parcurseserăm, ne regăseam în faza finală a antrenamentului conceptual.  
 
Despre sistemul periodic al elementelor lui Mendeleev nu mai ştiu azi decât frânturi, despre ciclul Carnot, Marea Teoremă a lui Fermat sau Războiul de Treizeci de Ani, la fel. Am uitat conţinutul romanelor lui Sadoveanu şi mare parte din poeziile lui Eminescu şi-mi vine greu să conjug un verb regulat la plus-que-parfait. Ştiu, în schimb, alte lucruri. Am înlocuit între timp informaţia prin experienţă, prin preferinţe care mă individualizează, deosebindu-mă de ceilalţi.  
 
Situaţia de azi e exact contrariul celei de pe atunci: ceea ce ştiu acum mă distanţează de restul indivizilor; pe atunci, ceea ce stăpâneam până la suprapunere cu prietena mea, ne unea. Ea nu era altceva decât o altă faţetă de-a mea, o oglindă. Un coleg, „poet” sarcastic, suspecta în spatele conversaţiilor noastre aparent altruiste un motiv mai degrabă meschin. Într-o poezie cu titlul „Egoism” ne descria cam aşa: „fiecare om/ îşi poartă/ lumina lui/ ca să-ntâlnească în altă/ lumină/ oglinda/ şi să-nsumeze două linişti/ din care să izbucnească/ un război incandescent./ Unul să absoarbă lumina/ celuilalt, îmbogăţindu-şi spectrul/ cu o victorie care să-l convingă/ că el/ nu e decât un nimb senin de soare/ pe care stă scris EU.”  
 
Pe atunci mi se păreau de la sine înţeles să avem aceleaşi convingeri. La fel gândea şi ea. Ni se părea logic să exite doar o singură realitate, un singur adevăr, universal valabil. Acumulasem deja tot ce se putea din ştiinţa şi arta zilelor noastre şi, deşi dispreţuiam mare parte din informaţia inutilă, descopeream deliciul de a le lega şi dezlega totul cu uşurinţa cu care destrami un nor de fum. Undeva între noi se încrucişau ideile, construind „castele de fum” din năzăriri ingenios alternate. O ecuaţie cu două necunoscute se transforma într-o dilemă sentimentală cu doi protagonişti, două soluţii posibile, una prin poarta deschisă de Darwin şi cealaltă conform unei reţete de murături ardeleneşti. Model de rezolvare nu aveam. Cam aşa ar fi putut arăta una din numeroasele noastre „brain storminguri” pe teme aiurite. Totul era permis, câtă vreme ni-l puteam închipui, aceasta fiind deja proba suficientă a existenţei sale.  
 
De pe urma serii aceleia am rămas cu o impresie durabilă care m-a înoţit ca un reper neclintit, toată viaţa: iluzia comunicării perfecte.  
 
Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG  
Benissa, Spania  
iulie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG - ILUZIA COMUNICĂRII PERFECTE / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 589, Anul II, 11 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!