Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG - ARGENTINA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Apartamentul în care ne mutaserăm în gazdă era spaţios şi primitor. Aparţinea unei tinere profesoare de engleză, pe care Lori şi Eli o cunoscuseră din întâmplare, după ce se aşezaseră la aceeaşi masă pe terasă, la Cina. Din vorbă–n vorbă şi din bere-n bere s-au împrietenit. Invitate acasă la proaspăta cunoştinţă, nu se înduraseră să mai plece de la ea, căci, fără să ştie, nimeriseră în miezul unei petreceri care părea să nu se mai sfârşească.  
 
Abia mai târziu, cunoscând–o pe Argentina mai bine, aveam să realizez că starea de fiesta era aproape continuă în casa ei. Avea un cerc de prieteni puşi pe şotii şi o colecţie impresionantă de admiratori. Uşa ei era deschisă tuturor caracterelor interesante, cu condiţia să se comporte paşnic. Deşi, fizic vorbind, depăşea tiparele unei siluete zvelte, emana o energie nestăvilită şi un optimism irezistibil, care te făcea să–i uiţi cu uşurinţă corpolenţa. Sprintenă în mişcări şi la minte, ne atrăgea ca muştele la bec. Cu mintea şi cu limba ei ascuţită ne ţinea pe toţi cu sufletul la gură, umplând spaţiul cu replici spirituale şi cu prezenţa ei tonică. Era imposibil să–i rezişti. Muzica era dată mereu aproape de maximum. Dar nu numai sonorul era extrem.  
 
Pe mine mă impresiona enorm. Pe lângă faptul că era trupeşă, de–a dreptul considerabilă, eu cântărind doar patruzeci şi opt de kilograme, cei zece ani care ne despărţeau mă făceau să privesc în sus către ea, de parcă ar fi fost instalată pe un soclu permanent. Vedeam lumea capitalei ca pe un caleidoscop periculos de pestriţ, din care Argentina ştia să citească de parcă ar fi deschis o carte. Stăpânea un întreg arsenal de cunoştinte, experienţe şi explicaţii menite să–mi reveleze pe zi ce trece dedesupturile mozaicului care ne înconjura, ca pe soluţii matematice ale unor ecuaţii complicate.  
 
Dacă ar fi existat o singură persoană pe planetă înzestrată cu darul de a învinge scepticismul înnăscut al lui Eli, Argentina era aceea. Trăia totul până la incandescenţă. Umorul ei subtil, uşor sarcastic, era din categoria superioară, cea care gâdila intelectul. În plus, transmitea cu uşurinţă stările sufleteşti cele mai diverse. De pildă, ne făcea pe toţi să ne cutremurăm de emoţie, exclamând extaziată „spune şi tu ce guşuliţă poate să aibă Jeni Făraş, dulceaţa de ea, că–mi vine s–o mănânc!” (Jennifer Rush – cu melodia la modă „The power of love”). Dacă se auzea un zgomot afară, sărea pe balcon ca un copil curios, să vadă dacă s–a buşit vreo maşină. Era în stare să toace o jumătate de kilogram de mărar, pe care îl amesteca în aproape orice fel de mâncare. Dansa, fuma, inventa poveşti, cita din cărţi sau amuţea consternată în faţa ecranului la Twin Peaks, sfredelindu–l din priviri pe „agentul cu–păr” (agentul Cooper). Argentina emana un erotism năucitor. Era expresia însăşi a triumfului poftei nestăvilite de viaţă.  
 
În casa ei domnea o „dezordine creatoare” înrudită cu debandada de pe balcon şi cu vraiştea din frigider. Dedicaţia mea pentru ordine şi curăţenie şi–a găsit în apartamentul acela multă întrebuinţare, chiar dacă mă străduiam să nu exagerez, ca să nu se înţeleagă cumva drept critică.  
 
Dacă aveai ghinionul s–o prinzi în toane rele, era bine să fugi. La fel de plenar cum se bucura, putea să se şi înfurie, făcându–te să-ţi doreşti să nu fi fost acolo. Cel mai nevralgic punct era mama ei, o Doamnă profesoară la fel de trupeşă şi cu o personalitate cel puţin la fel de puternică, dar oarecum mai moale şi mai planturoasă. Probabil era singura care îndrăznea să o contrazică pe Argentina. Şi făcea asta cu regularitate de ceas, prin telefon. „Ai să vezi tu unde ai să ajungi cu stilul tău de viaţă dezordonat!”, o soma senioara. „Nu–i treaba ta”, răspundea ţâfnoasă fiica, „am treizeci de ani!”. Nu exista punct la care cele două să fie de aceeaşi părere şi practic nu cădeau niciodată la pace. Doamna senioară nu se lăsa, ameninţând de la distanţă sigură, din apartamentul ei, situat la doar câteva staţii de troleibuz. În replică, Argentina făcea cât putea ca s–o întărâte mai tare, postulându–şi suveranitatea.  
 
Agenda i se citea ca un catalog inedit de oameni de tot soiul. Îi călcau pragul nişte piloţi – pentru că se dădea în vânt după unifome – dar şi tineri deşucheaţi, activişti cu rang înalt, de la chelneri până la ofiţeri, de la studenţi arabi până la şomeri sau medici. Prietenele ei erau feministe înrăite, mai toate profesoare şi doctoriţe, sătule de compromisuri. Una din ele, care umbla numai cu bicicleta, nu–şi tăia niciodată părul roşu strident şi–l purta împletit în două cozi groase, ca funiile de vapor. Alta era profesoară de franceză şi părea coborâtă dintr–un Caragiale reloaded („Voila de vezi, je mon fiş de tot şi toate, ma şer!”).  
 
Conversau pe temele cele mai surpinzătoare. Acolo am auzit pentru întâia oară despre epilarea intimă sau despre beneficiile cremei de hemoroizi în lupta pentru combaterea cearcănelor. Se discuta aprins despre avantajele şi dezavantajele fidelităţii faţă de un singur bărbat pentru toată viaţa, respectiv despre sensul unor „exersări” anterioare cu parteneri diferiţi. Îmi amintesc o analogie cu un parfum: să ai un miros specific, care ţi se potriveşte şi te caracterizează veşnic, sau să schimbi parfumul, după cum ţi–e ziua? Deşi lăsau impresia că ar fi cu totul libertine, unele dintre ele erau încă virgine. Iar altele erau poligame declarate.  
 
Fireşte, date fiind contradicţiile dintre unii prieteni, era indicat ca o parte dintre musafiri să nu se întâlnească unii cu alţii, dar nici când se întâmpla asta nu ieşeau scântei. Părea că spaţiul acelui apartament ar fi căzut sub incidenţa unei înţelegeri tacite, ca o insulă din afara griului cotidian.  
 
Odată, pe drumul de înapoiere acasă, un oaspete ocazional nevoit să împartă taxiul cu alt călător necunoscut, a intrat în vorbă, povestindu–i despre atmosfera incandescentă din care tocmai plecase. Celălalt i–a replicat jovial: „de ce nu spui Dom'le simplu că vii de la Argentina?”. Uimit că o cunoaşte, tipul nu se mai oprea din râs. La un moment dat, amândoi se mirau de ce nu râde şi şoferul, dar taximetristul, fratele unei fete din gaşca noastră, i–a răspuns binevoitor: „Păi de ce să râd, că doar şi eu o cunosc pe Argentina”.  
 
E–o–ntâmplare miraculoasă faptul că acceptase să ne primească într–una din camerele apartamentului ei. Pentru noi a reprezentat nu doar salvarea, ci şi o întorsătură importantă în viaţă. Mai târziu am realizat că nimeriserăm întâmplător în mijlocul perioadei celei mai agitate din tinereţea Argentinei. Lunile care au urmat au fost pentru noi ca un carusel ameţitor.  
 
Grupul din jurul Argentinei era mai matur decât noi. Altfel spus, prostiile pe care le făceau erau mai elaborate, mai periculoase, unele chiar cu tentă politică. Dau un exemplu: într–un miez de noapte, Eli şi Geo – alt tip din clică – au ieşit la plimbare prin cartier şi, nici una nici două, au dezlegat toate bărcile de pe lacul din apropiere, mânând–le în larg. După ce au provocat o debandadă exemplară, livizi şi cu suflarea tăiată, s–au înfiinţat la uşa Argentinei, salvându–se în ultima clipă din urmărirea încleştată a forţelor de ordine, care începuseră deja să strige „stai că trag!”  
 
Prietenii Argentinei erau cu toţii în jurul vârstei de treizeci de ani şi aveau o cultură generală mai vastă decât noi. Dispuneau deja de un fond considerabil de experienţe comune, care îi uneau. Simpatizau cu Occidentul, ca şi noi şi ca tot tineretul cu scaun la cap din România acelor ani. Am impresia că–şi creaseră un nucleu de luptători anticomunişti, care se întâlnea pe ascuns într–un bar de pe lângă strada Polonă, barul „Cisnădie”. Dar poate că doar am interpretat eu ceva greşit. Oricum, n–am discutat cu nimeni despre asta. Nici măcar cu Eli.  
 
Unii se cunoşteau din şcoală, alţii erau vecini de cartier. Drumul Taberei era înţesat cu acel gen de inşi nonconformişti, cu vederi pro–vestice, care parcă te lăsau să crezi că ai nimerit într–un alt oraş, mai modern. Era suficient să formezi un număr de telefon care începea cu un prefix de centrală din cartier şi, cu puţin noroc, găseai la celălalt capăt al firului un personaj dispus să converseze pe tema unei cărţi la modă sau a unui film recent (Numele Trandafirului? Pas în doi? Shogun?).  
 
Bineînţeles că nici prin gând nu ne trecuse că am fi avut vreo obligaţie faţă de conducerea facultăţii, anume să anunţăm adresa la care stăteam. Prodecana însă, care le ştia pe toate de la informatorii ei, ne-a alarmat părinţii. Într–o dimineaţă m–am trezit pe treptele facultăţii faţă în faţă cu mama. „Fata mamii, nici nu mai ştiu unde stai şi cum să te caut!”, se tânguia.  
 
Mi s–a strâns inima când am văzut–o şi m–am grăbit s–o duc să–i arăt unde ne mutaserăm, ca s–o liniştesc. Tocmai când ieşeam din lift la etajul Argentinei, ne–a ieşit în uşă Geo, obosit şi neras, după o noapte de chef, salutând jovial. Avea sacoşele pline de sticle goale, pe care se grăbea să le schimbe la alimentară. De parcă atât n–ar fi fost de–ajuns, Sheila, un dog german de patruzeci de kilograme, paşnică de altfel, i–a pus mamei labele din faţă pe umeri, încercând s–o lingă pe obraz. Argentina ne–a poftit în grabă în sufragerie, făcând loc din mers pe canapea, printre scrumiere şi ziare. Mama, timprată s–a aşezat într–un colţ şi a refuzat politicos oferta de cafea. N–a stat mai mult de o jumătate de oră şi a plecat cu sufletul îndoit, murmurând descurajată ceva în genul „ai grijă, copila mamii; să fii cuminte, că tare mi–e greu când mă gândesc unde te las”.  
-----------------------------------------  
* (fragment din volumul în lucru „Aproape tot ce ştiu despre Eli”)  
 
Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG  
Benissa, Spania  
februarie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG - ARGENTINA / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 775, Anul III, 13 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!