Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Recomanda > Mobil |   



SPANIA SUBTERANĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Printre puţinele informaţii legate definitiv de Spania, învăţate volens-nolens, musai pe de rost, încă de pe vremea şcolii gimnaziale, se numără fără-ndoială numele sonor al peşterii Altamira şi certitudinea că Iberia este leagănul preistoric al culturii Europei. Însă, din păcate, ocupaţi fiind peste măsură cu fiesta, siesta, tapas, coridă sau flamenco, uităm să mai scormonim prin cotloanele memoriei după uitatele semne care ne leagă cu veşnicia, conferind Spaniei rădăcini adânci. Noroc că spaniolii par să cultive o manie obsesivă pentru dedesubturile scoarţei terestre, insistând, oriunde ne-am afla, să ne dezvăluie certitudinile îngropate sub aparenţele ”supra-terestre”.  
 
Aşa se face că suntem întâmpinaţi la tot pasul de invitaţia de a coborî într-o peşteră de prin apropiere, nu doar pe teritoriul peninsular, ci şi prin arhipelagurile care ţin de Spania, unde golurile subterane au cu totul alte caracteristici, uimind prin dimensiunile lor hiperbolice. În Baleare, de pildă, pe insula Mallorca, Cueva del Drach adăposteşte unul dintre cele mai mari lacuri subterane din lume. Nu există vizitator care să nu fi rămas mut de admiraţie la vederea misterioasei sale oglinzi lichide. Concertul pe care îl improvizează acolo o mână de muzicieni, plutind fantasmagoric într-o barcă teleportată parcă din poeziile eminesciene, taie răsuflarea auditorilor, răsunând cu claritate cristalină în cupola grotei imense.  
 
Arhipelagul Canarelor nu se lasă mai prejos, excelând în cu totul alte extreme. În calitate de insule vulcanice, Canarele punctează cu masa lor terestră brută, lavă încremenită în forme şi poziţii aparent imposibile, care nu ţin seama de legităţile fizicii. Compact plămădite din glie chinuită, zugrăvită în culori puternice, cu luciu periculos, peşterile insulei Lanzarote sunt de fapt tuneluri subterane cu lungimi de mulţi kilometri, care traversează insula în lung şi-n lat, ca un fel de replică a lumii de la suprafaţă. Acum câteva sute de ani au servit locuitorilor autohtoni drept refugiu ultimativ, ascunzătoare şi mijloc de evadare din calea piraţilor şi prădătorilor veniţi să-i captureze şi să-i vândă ca sclavi. Prin reţelele complicate de artere subterane se pitea acum câteva sute de ani suflarea câte unui sat întreg, la adăpost de bandiţii plătiţi cu schimbul de către coroanele învrăjbite ale regilor Europei, râvnind să subordoneze arhipelagul, considerat important punct strategic pe drumul spre America.  
 
Prin tunelurile acelea s-a scurs în repetate rânduri lava fierbinte a vulcanilor care erup la intervale destul de dese. Ca un sistem de circulaţie sanguin, reţeaua tubulară aminteşte de irigarea cu sânge a corpului uman. Arterele şi venele sunt goale în interior. Lava din afară, în schimb, s-a întărit la contactul cu aerul, formând o crustă, în timp ce masa fierbinte din interior a curs mai departe, revărsându-se în mare.  
 
Pe alocuri, unde magma s-a îngrămădit formând bule supradimensionale, coaja a crăpat, permiţând luminii solare să pătrundă în profunzime. Aşa au apărut acele mirabile săli subterane naturale, construcţii perfecte din care nu arareori îşi înalţă vârful câte un smochin temerar.  
 
Cele mai luxoase locuinţe ale insulei Lanzarote nu sunt cele concepute pe planşeta vreunui arhitect genial, ci globurile supradimensionale de lavă neagră, cuibărite direct sub scoarţa terestră complet insipidă şi aparent nevinovată, ca nişte decoraţiuni de Crăciun ale vreunei zeităţi megalomane. Izvorâte parcă direct din imaginaţia Creatorului, amenajate cu gust minimalist impecabil, interioarele acestor superbe minuni ale naturii se vizitează cu evlavie care duce cu gândul mai degrabă la o catedrală decât la un simplu muzeu. Sunt reşedinţe carstice care surprind, răsărite ca dintr- un vis, pe post de salut jucăuş din lumea lui Hades.  
 
Dealtfel, locuinţele subterane nu sunt deloc un fenomen rar nici pe teritoriul Spaniei continentale. Atracţia magnetică pe care o exercită terenul stâncos şi găunos din Extremadura sau din vecinătatea Granadei asupra locuitorilor cavernelor are ceva aproape visceral, patetic, ca o declaraţie de dragoste imposibilă între protagonişti, om şi natură. Dacă românul e frate cu codrul, ei bine mă încumet să zic că spaniolul e pui de stâncă.  
 
Locuitorii cavernelor spaniole, vestiţii troglodiţi, dispun de locuinţe departe de luxul celor din Lanzarote, dar dotate cu tot confortul necesar, comode şi igienice, nelipsindu-le apa, telefonul sau televiziunea prin satelit. De încălzire nu duc lipsă, temperatura din rărunchii pământului fiind aproape constantă, în jur de 20 de grade, ca-n pântecul unei mame supradimensionale, sau, dacă vreţi, în sânul lui Aavram.  
 
Cu ochi sclipitori şi cu gesturi largi, înviorat de un entuziasm molipsitor, chelnerul unui restaurant din apropiere, andaluz strămutat pe meleaguri valenciene, îmi povesteşte cât de binecuvântată şi de fericită i-a fost copilăria în sânul familiei sale de gitanos, crescut chiar în grota în care s-a născut, peşteră care serveşte în continuare clanului lor drept locuinţă. O înnoptare acolo poate fi organizată cât ai zice peşte, graţie programului turistic bine pus la punct de localnici. Grotă încolo şi încoace, viaţa troglodiţilor spanioli e totuşi departe de falsa viziune pe care am avut-o până acum, imaginându-ne-o sălbatică şi ... grotescă.  
 
Cu totul alta trebuie să fi fost situaţia acum 40.000 de ani, când îşi făceau apariţia pe pereţii peşterilor bătrânei Europe primele picturi rupestre. Spania subpământeană ne răsfaţă de-a dreptul cu abundenţa de descoperiri care continuă să apară an de an, cum este peştera Nerja, cu desene vechi din vremea omului de Cro-Magnon, care este una dintre cele mai vizitate destinaţii turistice spaniole.  
 
Renumele de adevărată ”Capelă Sixtină” a artei rupestre îi este însă rezervat Altamirei, ca exponat viu al celei mai avansate arte ieşite vreodată din mâna omului preistoric. Altamira îşi împarte paşnic, împreună cu grota franceză Lascaux, poziţia de lider mondial în materie de artă rupestră. Numeroase sunt mostrele de picturi din aceeaşi perioadă, inclusiv superbele desene din România, de pe pereţii Peşterii Coliboaia, din Munţii Apuseni, descoperite deunăzi, în 2010. Dar, când e vorba să datezi exact ceva făptuit acum 40.000 - 30.000 de mii de ani este firesc să lipsească exactitatea!  
 
Lăsând la o parte aproximările de tot soiul şi eventualele dispute dintre specialişti, ceea ce au în comun picturile rupestre sunt: zona relativ clar delimitată în care au fost găsite (eurafricană); apariţia subită în istorie, foarte clar delimitată în paleoliticul superior (perioada artei parietale, cu circa treizeci de mii de ani în urmă) şi faptul că reprezentările sunt dedicate aproape exclusiv lumii animale (cai, bizoni, cerbi).  
 
Graţia şi acurateţea reprezentărilor din peştera Altamira este atât de frapantă încât la început s-a crezut că ar fi vorba de un fals, suspectând de fraudă vreun artist şugubăţ contemporan. Surprinşi de expresivitatea şi realismul imaginilor de animale zugrăvite pe pereţii peşterii, artişti de talia lui Miró şi Barceló nu s-au sfiit să se inspire din ele.  
 
De ce atâta tevatură pentru nişte desene aparent simple? Pentru că sunt proba unanim recunoscută a saltului mental pe care omul primitiv l-a făcut în acea perioadă, pornind pe drumul gândirii abstracte şi al efortului fără rezultat material direct, drum la capătul căruia ne aflăm noi astăzi, ca specie de om modern. În cazul Altamirei, atenţia specială care i se acordă se datorează nu doar vechimii, ci şi tehnicii cu care au fost realizate picturile. Este singura peşteră de interes ştiinţific în care se regăsesc absolut toate tehnicile de reprezentare picturală rupestră, în toate stilurile şi cu toate materialele cunoscute până acum în domeniu, fiecare element fiind executat la nivel excepţional, neatins niciunde altundeva.  
 
Urma pe care o lăsăm pe lume este efemeră. Adevărul acesta incomod ni se aplică, aşa sofisticaţi şi moderni cum suntem. E mare minune că o mână de oameni din preistorie au reuşit cu mijloace simple, uzând de ceea ce natura le-a pus la dispoziţie, să lase un mesaj durabil, aproape indestructibil. Câţi dintre noi se pot lăuda cu o performanţă asemănătoare? Călătorul care-şi face drum prin localitatea cantabrică Santillana del Mar şi poposeşte pentru o clipă în muzeul complexului Altamira simte inevitabil fiorul trecerii noastre efemere prin lume, coborând nu doar în tenebrele pământului ci şi în propria sa fiinţă, acolo unde simbolurile rituale moştenite peste secole trezesc emoţii şi bănuieli demult uitate.  
 
Asemeni stâncilor şi bolovanilor rostogoliţi întâmplător în dreptul intrării în peşteri, care ascund privirii noastre învăţămintele locuitorilor preistorici, aşa ”beneficiile” civilizaţiei moderne, ca un bloc imaginar, din beton, ascund accesul nostru spre trăirile îngropate undeva departe, în memoria colectivă, atavică. Altamira este o poartă spre trecut, trezind nu doar curiozitatea, ci şi conştiinţa noastră intuitivă, care ne sugerează că suntem poate, totuşi, mai mult decât firmituri în vijelia timpului.  
 
Închisă publicului din motive de protecţie, peştera Altamira este accesibilă doar unui număr de 192 de vizitatori, traşi la sorţi o dată pe an în cadrul unui proiect-pilot care evaluază posibilitatea revenirii la regimul controlat de vizitare. Dar, chiar dacă poate nu avem norocul de a ieşi câştigători, muzeul amenajat într-o peşteră vecină a aceluiaşi complex este cel puţin la fel de interesant. La fel de captivante sunt şi replicile minuţios realizate, de care vizitatorii se pot apropia şi pe care le pot atinge în voie, expuse în variate muzee, cum este cazul muzeului arheologic alicantin MARQ, distins cu premiul pentru cel mai bun muzeu european în anul 2004.  
 
Hrană spirituală, vizita Spaniei subterane ̶ indiferent dacă păşim pragul unei locuinţe subpământene, al unei peşteri cu picturi rupestre, unui canal subacvatic care duce spre un izvor subteran cu apă dulce sau al unui tunel vulcanic contorsionat ̶ ne smulge pentru câteva clipe din încleştarea vieţii cotidiene de la suprafaţă, amintindu-ne acea senzaţie sacră şi consolatoare a scurgerii prin pâlnia timpului, în fluviul continuu al istoriei. Istorie care, aşa efemeri şi mici cum suntem, fără noi niciodată nu s-ar fi scris.  
------------------------------------------------------  
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG  
Benissa, Spania  
iunie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
SPANIA SUBTERANĂ / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1256, Anul IV, 09 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!