Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Monica Bokor         Publicat în: Ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Fulgi şi amintiri
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Fulgi şi amintiri  

 

E prima ninsoare zdravănă din iarna aceasta şi stau şi privesc prin geamul balconului cum totul se acoperă în alb. Peste drum de blocul meu e un loc unde lumea stă la ”ocazie”. O mamă cu un băieţel de vreo 5-6 ani bătătoresc de zor zăpada de la marginea şoselei încercând să se dezmorţească, în aşteptarea vreunei maşini care să-i ducă spre casă. Din când în când îl ia în braţe, probabil ca să-l încălzească. Mă întreb de ce a plecat la drum pe o astfel de vreme împreună cu copilul? Poate n-are cu cine să-l lase acasă, îmi răspund tot eu. Poate e o mamă singură, şi simt că mă podidesc lacrimi şi-amintiri.  

- Ioană, de ce nu laşi tu păstă iarnă pruncii la noi?  

- Da` cum să-i las, nănuţă? Numa pă ei îi am şi numa cu ei mă-mbucur.  

- Ai io Doamne, şi de io! Da păi nu ţi-i ia nime, Ioană! Ţ-o fi şi ţie mai uşor. Nu vezi că zăludul cela nu vrea să ştie de prunci? Barem nu mai tre să plăteşti la grădiniţă.  

”Nănuţa” era sora cea mai mare a mamei. Tuşa Mărioara cobora de trei-patru ori pe an din satul ei de munte, să vândă-n piaţa Aradului sâmburi de nucă, ulei de dovleac, poame uscate sau ce-i prisosea în gospodărie. Întotdeauna venea şi pe la noi şi-şi deşerta desagii spre marea mâhnire a mamei, care se simţea vinovată în sărăcia ei, vinovată de-a o pune pe drumuri pe mătuşa. Şi-atunci începea trocul. Mama nu se lăsa până n-o convingea pe mătuşa să umple desagii cu zahăr, ulei, gris sau orez.  

După-ndelungi tratative purtate până-n miez de noapte, mătuşa câştigă şi mama abdică. Plecăm a doua zi cu trenul de ora două, pentru prima dată departe de mama. Eu am bundiţă nouă, cumpărată pentru Crăciun, dar cu ocazia plecării-primită înainte, iar fratele meu are un fâş bleumarin îmblănit, primit în aceleaşi condiţii. Mama ne spune că dacă o să fim cuminţi ”moşul” o să ne aducă şi cizmuliţe. Nu mi-aduc aminte nimic din drum în afară de plânsul zguduit al mamei pe peron, la plecarea trenului. Daniel, fratele meu, adoarme plângând şi el; eu sunt mai mare şi mai impetuoasă, iar mătuşa îşi dă seama pentru prima dată la ce s-a înhămat când după o scurtă aţipeală, din partea ei, nu mă mai vede în compartiment.  

Ajungem cu bine şi producem mare surpriză în familia mătuşii prin sosirea noastră. Suntem vedetele casei; Dani fiindcă-i lipicios, docil şi peltic, eu fiindcă intru în război, pe viaţă şi pe moarte, cu un curcan căruia nu-i place bundiţa mea roşie şi fiindcă o bat pe ”frumoasa satului”, Liliana, o fată de vârsta mea care are proasta inspiraţie să-mi spună că e mai frumoasă decât mine. Mătuşa are doi copii, un băiat şi o fată, amândoi căsătoriţi, amândoi fără copii. Nu-i cu putinţă să rămânem împreună fiindcă amândoi ne vor la ei. Atunci mătuşa ne întreabă şi pe noi. Dani e ca de obicei ascultător şi fără pretenţii, aşa că rămâne cu mătuşa şi vărul nostru, iar eu aleg şansa să scap de nesuferitul de curcan şi plec cu verişoara Letiţia spre casa ei.  

Casa ei, care va rămâne ani de zile căminul vacanţelor mele, era de fapt un canton silvic în Munţii Zarandului, la două ore depărtare de cel mai apropiat sat. Soţul Letiţiei, Istin, e pădurar şi chiar dacă e un om blajin mă înspăimântă fiindcă are puşcă şi nu se desparte nicicând de ea. Mi se spune că fiind iarnă, în pădure umblă lupii şi el trebuie să aibă puşca pentru a se apăra şi a ne apăra. Imediat se aprinde un beculeţ care-mi spune că sunt ca Scufiţa Roşie. Păi n-aveam eu bundiţă roşie? Şi-avea şi glugă! Ce mai!! Mă simţeam ca-ntr-o poveste şi eram sigură că pe Liliana o vor mânca lupii fiindcă n-are cine s-o apere cu puşca.  

La vreo câteva zile a început să ningă. Ningea (ca şi-n dimineaţa aceasta) cu fulgi mari şi deşi. Era prima mea iarnă la munte şi nu mai văzusem atâta zăpadă niciodată. Nu înţelegeam de ce trebuie măturată zăpada de la casă până la grajd dacă tot se punea alta în loc. Mie-mi plăcea să merg în zăpada până la genunchi şi mi se părea curios că oamenii mari au ceva împotriva zăpezii. În fiecare zi descopeream ceva nou: că se ascund găinile în podul cu fân ca să facă ouă, că sub fân erau puse mere la păstrat, că din conuri de brad vopsite cu ”Lunar” se puteau face globuri, şi câte şi mai câte. Deşi eram copil mic, n-aveam încă şase ani, nu ţin minte să fi plâns vreodată după mama. E drept că mi se făceau toate mofturile. Mi-au făcut sanie, Letiţia mi-a tricotat şi mie vestă şi ciorapi ca ai ei, Istin m-a dus in pădure şi m-a lăsat să aleg eu bradul de Crăciun, iar înaintea Crăciunului s-a dus peste dealuri vreo 20 de kilometri până la târg la Gurahonţ să-mi cumpere cizmuliţe şi bomboane. Eram fericită în neştiinţa mea copilărească.  

Pe la jumătatea lui ianuarie eram încă în paradisul zăpezii şi nu mai văzusem pe nimeni în afara verişorilor mei. Într-o dimineaţă încep să apară nişte oameni. Veneau tot grupuri-grupuri şi după ce-şi scuturau şubele groase şi cizmele încărcate de zăpadă intrau în casă. Erau săteni de prin satele de pe văi şi veniseră pentru bonul de lemne şi parcela de unde aveau voie să taie lemne în anul acela. Istin era ocupat cu un registru mare, Letiţia dădea oamenilor câte un păhăruţ de crampă, iar eu eram bucuroasă că am din nou ... spectatori. M-am încălţat cu cizmele noi, am luat singura carte ce exista în casă (o biblie) şi m-am cocoţat în pat peste perinile brodate, prefăcându-mă că citesc. E foarte posibil ca nici măcar să nu fi ţinut cartea cum trebuie, căci nu ştiam să citesc, însă descoperisem că Istin şi Letiţia erau fascinaţi când le ”citeam” câte-o poveste auzită la grădiniţă, şi voiam să vadă şi oamenii aceia cât sunt de ”ocoşe”. Oamenii veneau şi plecau după ce-şi luau bonul şi se încălzeau puţin pe lângă sobă, însoţiţi de invariabilul salut al Letiţiei:  

- Sănătate şi mereţi cu Dumniezo!  

Se aude iar uşa.  

- Bună ziua!  

Simt ceva nedesluşit. În piept bubuie ceva. Sunt toată numai ochi şi urechi.  

- Tulaaai, Doamnie! zice Letiţia. Cu cine-ai venit, mătuşe?  

- Cu nănuţa, cu carul. Vine şi ea acuş, numa că boii trag mai greu la deal. Unde-i?  

Gata. Ştiu. E vocea mamei. Într-o clipită mă ascund sub pat. Nu vreau s-o păcălesc, însă-mi vine să plâng şi nu ştiu de ce mi-e ruşine. De sub pat, printre picioarele oamenilor, o văd pe mama intrând. Mi-aduc aminte plânsetul ei la plecarea trenului şi nu mă mai pot stăpâni. Plâng cu suspine. Mama plânge şi ea. Plânge şi Letiţia şi vreo două femei aflate în cameră. Nu mă poate scoate nimeni de sub pat. Într-un târziu mă hotărăsc şi ies cu cartea în mână. Le spun tuturor că am căzut din pat şi de aia am plâns. Mama râde şi spune cum spuneam eu când mă alintam:  

- E şmechetă Monica!  

Dar Monica nu e şmechetă (şmecheră), e doar un copil care sare în braţele mamei şi începe să turuie câte-n lună şi-n stele. Încep să plâng din nou, de data asta mai potolit, şi mi-e frică să întreb dacă plecăm acasă. (În clipa în care scriu aceste amintiri realizez, pentru prima dată, că toată viaţa am evitat să pun întrebări de al căror răspuns nu eram sigură.Hmmm!)  

Ninge cu fulgi mari şi deşi; eu sunt încotoşmănită bine, cu sufletul limpezit, cu mama lângă mine. Mergem acasă.  

Ninge cu fulgi mari şi deşi. Ninge cu amintiri.  

 

25 ian. 2014  

Referinţă Bibliografică:
Fulgi şi amintiri / Monica Bokor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1127, Anul IV, 31 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Monica Bokor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Monica Bokor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!