Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ştefana Ivănescu         Publicat în: Ediţia nr. 684 din 14 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Frontiera
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Este anul de graţie 1914, 4 august. Mă numesc Paul Drăgoi, am 24 de ani, sunt tânăr învăţător în Năsăud. Sufletul îmi este răvăşit! S-a declanşat războiul! Azi, Germania a invadat Belgia! De o lună trăim sub spectrul acestuia, de când Austro-Ungaria a atacat Serbia. Mai spera oare cineva că lucrurile se vor rezolva pe cale paşnică? Eu unul da, aveam această speranţă în suflet! Nu pot înţelege cum pot oamenii să se omoare între ei. De omorât se mai omoară ei, dar aşa izolat, unul din răbunare ... altul din răutate ... Dar organizat? Să ştii că pleci să omori ca să nu fii tu omorât? Pentru ce? Ce am eu cu sârbul sau cu belgianul? Nimic! Nici el cu mine! Are şi el o drăguţă cum am şi eu ... Eu o să plec la război, iar Mioara o să rămână aici! Ea este iubita mea, Ne iubim! Vrem să ne căsătorim! M-oi mai întoarce? Se aud ciocănituri, „cioc, cioc” . - Intră. Uşa se deschide şi intră unchiul Liviu. Este fratele mamei, stau la ei în gazdă, la el şi la tuşa Ana. - Paule, ai auzit? - Am auzit! De ce trebuie să ne batem? De ce se omoară oamenii între ei? Asta nu pricep! Şi de ce trebuie să mergem la război pentru ungur? Noi suntem români! Nu avem nimic cu sârbii, nici cu belgienii! - Aşa vor conducătorii de la Viena. Facem parte din Statul Austro-Ungar. Trebuie să ne supunem. Îmbracă-te, mergem la părintele Tudose! Îmi schimb pantalonii şi îmi pun o cămaşă albă, proaspăt spălată de tuşa Ana. Miroase frumos, a levănţică! La părintele Tudose mai găsim pe Titu Ionescu şi pe Nicu Diaconu. Pe masă este deja o carafă cu vin rubiniu, din via preotului. Primim fiecare câte un pahar, pe care îl umplem cu băutura ce se aseamănă cu sângele gros al taurului. - Ileană, ia vezi tu de treburi prin curte! Tuşa Ileana iese din casă fără nici un cuvânt. Noi ştim că de fapt dânsa stă de pază, dacă este vreun pericol intră în casă şi începe să ne bodogăne că nu mai terminăm cu băutura, că ne aşteaptă nevestele acasă... Discutăm despre război.... - Vorba lungă, sărăcia omului! spune la un moment dat părintele. Să nu mai aruncăm vorbe-n vânt! Pe mine şi pe Liviu nu ne-or lua la oaste, suntem deja bătrâni, dar voi trei, Paul, Titu şi Nicu, veţi primi rapid ordinele de încorporare. Întrebarea este: mergeţi la război? România acum este neutră, dar se aude că va intra în luptă alături de Antantă. Vreţi să luptaţi împotriva românilor, a neamului nostru? - Nu! răspundem toţi trei într-un glas. - Atunci, uitaţi la ce ne-am gândit. Treceţi la români! Noi, cei trei, ne uităm prostiţi când la părintele Tudose, când la unchiul Liviu, când unul la altul. - Păi este pericol mare, dacă ne prind, ne ucid! - Este! Dar în război nu este risc? Chiar mai mare? Acolo nu te apără decât Dumnezeu cel Mare şi Sfânt de gloanţe şi ghiulele! Noi avem legături, oameni care să vă conducă până la graniţă pe cărările de munte, neumblate decât de animale. Dacă ajungeţi dincolo, nu mai este nici o problemă! La Bucureşti îl căutaţi pe domnul Ardeleanu, la Ministerul Instrucţiunii publice. Vă va ajuta. Românii vă primesc cu braţele deschise! Nu avem timp de gândire. Mâine îmi daţi răspunsul. Vă aştept la aceeaşi oră. Acum, hai să terminăm bărdaca asta, că se trezeşte licoarea şi este păcat! Acasă discut în continuare cu unchiul Liviu şi cu tuşa Ana. - Şi ai mei ce or să zică? - Maică-ta şi cu taică-tău ştiu, sunt de acord să pleci. Nici ei nu vor să lupţi împotriva românilor. Am pleca şi noi, dar suntem bătrâni de acu. Seara îi spun şi Mioarei ce intenţii am. Plânge, dar este de acord. - Să ne încredem în Dumnezeu, el este Mare şi Bun, îmi spune printre suspine, când ne luăm rămas bun. Eu te aştept, Paul! Plec, tot întorcând capul, să o mai văd o ultimă dată. Aşa mi-a rămas în amintire, o fată năltuţă, blondă, în cadrul porţii, cu lacrimile în ochi. Abia am avut timp să-mi iau la revedere de la părinţi. Mi-am luat şi actele cu mine, în România mă voi prezenta la Ministerul Instrucţiunii Publice şi voi solicita un post de învăţător, conform pregătirii mele. Mama îmi pregătise şi un pachet cu de-ale gurii, care mi-au ţinut de foame patru zile cât a durat drumul. Am plecat întâi la Sibiu, la un frate al tatălui meu, unchiul Vasile. Plecaseră şi Titu şi Nicu, fiecare pe alt drum. Nu era indicat să mergem în grup. - Bine ai venit, nepoate! Mă bucur că te-ai hotărât, că nu ne faci neamul de râs! Mâine dimineaţă plecăm cu carul la pădure, trebuie să aduc lemne pentru iarnă. Cine ştie ce o să fie? Tu ai să pleci cu pădurarul, este român de-al nostru, te va duce pe poteci numai de el ştiute. Pădurarul, Petre pe numele lui, este un bărbat înalt şi trupeş, drept ca bradul, aspru la vorbă, dar bun la suflet. Şi iubitor de neam. - Nu-ţi fie teamă, nu eşti primul pe care îl trec graniţa! O mulţime nu vor să lupte împotriva românilor. Nimeni dintre cei conduşi de mine nu a fost prins. Pe unde vom merge, numai fiarele pădurii mai cunosc drumurile! Dar vom merge pe jos. Este mai greu decât cu caii, dar mai sigur. Nu trebuie să ne ştie nici vântul, nici pământul! Am străbătut timp de trei zile munţi şi văi, am trecut peste ape, pe unele le-am traversat cu piciorul, pe altele pe podeţe şubrede. Ziua umblam prin codrii întunecaţi, în care stejarii îşi uneau ramurile cu ulmii, formând adevărate bolţi, prin care razele soarelui răzbeau cu greutate, pe cărărui înguste, pe care doar animalele treceau spre vadurile în care se adăpau. Noaptea dormeam în popasuri improvizate, care abia ne apărau de umezeala nopţii şi fiarele pădurii. În amurgul celei de-a treia zi am ajuns aproape de liziera unei păduri. - Uite drumul acela! îmi arată Petre, printre copaci, un drum pietruit. Mai faci cincizeci de metri după ce ieşi din pădure şi ajungi la postul de graniţă românesc. Eu de aici mă întorc la treba mea. Succes! La vorbele lui, sufletul îmi este inundat de bucurie, dar şi de o mare tristeţe! Am reuşit, am ajuns între ai mei, dar am lăsat în urmă tot ce îmi este drag! - Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc! - Nu este nevoie. Nu eşti primul şi nu o să fii ultimul pe care îl trec graniţa. Ne ajutăm unii pe alţii. Fac şi eu ce pot! Stau în loc şi-l petrec cu privirea până se afundă în pădure, pe cărarea pe care abia ce am venit. Oare îl voi mai vedea vreodată? Nu cred. La postul de frontieră prezint actele şi explic situaţia mea. Grănicerii mă iau în braţe şi mă sărută pe amândoi obrajii, apoi mă omenesc cu de-ale gurii. - Oi fi flămând, atâtea zile în pădure! ... Ajuns în Bucureşti, îl caut pe domnul Ardeleanu, la Ministerul Instrucţiunii Publice. Aflu că este Secretar de Stat. Mă primeşte cu aceeaşi bucurie şi îmi promite că mă ajută să primesc un post de învăţător în Dobrogea. Nu este ca la noi, în Ardeal, aici peisajul este arid, doar Dunărea îşi îndreaptă, majestuoasă, apele spre Mare. Sunt alte obiceiuri, alte tradiţii, dar sunt în România! ...Sunt de cinci ani în satul din Dobrogea. În tot acest timp am păstrat în suflet, ca pe nişte icoane sfinte, imaginea părinţilor mei în pragul casei şi pe aceea a Mioarei! Mulţumesc Dumnezeule cel Mare şi Sfânt, care m-ai ajutat să trec peste această cumpănă a vieţii mele! Ajută-mă, Doamne, să revin pe meleagurile în care îmi sunt rădăcinile!  
Referinţă Bibliografică:
Frontiera / Ştefana Ivănescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 684, Anul II, 14 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ştefana Ivănescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefana Ivănescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!