Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Vasilica Ilie         Publicat în: Ediţia nr. 222 din 10 august 2011        Toate Articolele Autorului

Fragment din nuvela
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Primul care a sosit acasă, a fost tatăl lui. Acesta îl găsi cu o mână înţepenită pe priză şi nemişcat, pe jos; în picioarele goale, murdare de pământ. Aşa făcea când uda grădina, se lăsa în picioarele goale, se simţea mai în largul lui.  
  
- George, George, ce s-a întâmplat?  
  
Nicolae se uită cu atenţie şi îşi dădu seama că este electrocutat. Se duse repede la tabloul electric care era foarte aproape şi întrerupse curentul. Îi descleştă mâinile de pe priză cu ajutorul unei şurubelniţe pe care o găsi jos, lângă o pompă. Oameni gospodari, aveau două pompe; una de rezervă când se defecta cealaltă. Probabil că se arseseră cărbunii de la pompa care fusese scoasă din fântână şi George a meşterit la ea. Apoi îl aşeză la orizontală, îi ascultă inima, îi luă pulsul, îi făcu respiraţie artificială şi respiraţie gură la gură. Nimic. Era rece şi nu se simţea a avea suflu. Nu ştia ce să mai facă. Îl târî cum putu în maşină disperat şi demară spre dispensar. Doctoriţa îl consultă, îi luă pulsul, îi făcu şi ea respiraţie artificială şi dădu din cap negativ, că nu se mai poate face nimic, el era mort de vreo două ore. Nicolae se prăbuşi de durere într-un plânset înnăbuşit. Asistenta îl aşeză pe un scaun şi îi făcu o injecţie. 
  
Geta tocmai se întorcea de unde avusese treabă şi trecu pe la dispensar să o vadă pe Elena. Când intră pe uşă văzu un spectacol de coşmar; fiul ei aşezat pe pat, la orizontală, doctoriţa şi asistenta îngrozite iar pe Nicolae pe scaun, aproape leşinat.  
  
- Ce s-a întâmplat? George, ce este cu tine?  
  
Se năpusti deasupra lui ca o leoaică şi începu să-l scuture. Simţindu-l rece începu să urle de durere. 
  
- Băiatul mamii, puiul mamii, ce s-a întâmplat?  
  
Elena se apropie de ea şi o luă de deasupra cadavrului, o aşeză pe un scaun şi-i spuse:  
  
- Geta, băiatul tău s-a electrocutat, nu am putut să îl salvăm, era deja mort când l-a adus Nicolae.  
  
- Doamne, de ce mă pedepseşti? izbucni Geta, ridicând capul spre cer. Cu ce ţi-am greşit ? Apoi îşi continuă plânsul în hohote. 
  
În cameră era o atmosferă de jale şi nimeni nu mai spunea nimic.  
  
Frusina se afla în birou la primărie şi bătea la maşina de scris listele cu recensământul care avusese loc de curând. Găsise pe birou un dosar şi o notă anexată lăsate de primar care trecuse dis de dimineaţă înainte de program pe la primărie, prin care o ruga să se ocupe de această lucrare importantă. De când se apucase de lucru făcea numai greşeli. Era cu gândul în altă parte, astfel că abia scrisese câteva pagini. Primarul fusese plecat cu şareta în localitatea învecinată cu treburi administrative. Pe drumul spre primărie auzise de electrocutarea lui George şi nu ştia cum să-i spună.  
  
- Bună ziua, Frusina, ce faci? i se adresă cu o voce blândă, când intră pe uşa biroului unde lucra ea.  
  
- Încerc să termin listele de recensământ pe care mi le-aţi lăsat de dimineaţă pe birou.  
  
- Lasă-le, nu sunt aşa de urgente. Astăzi îţi dau voie să pleci mai devreme acasă, îi spuse primarul cu o voce tremurândă, încă sub influenţa emoţiilor de când aflase despre decesul lui George, apoi intră în biroul lui fără să mai schimbe vreo vorbă cu ea, cum făcea de obicei. Frusina îl simţi că este tulburat după felul cum i-a vorbit şi cum arăta la faţă dar nu îndrăzni să-l întrebe ce s-a întâmplat, crezu că este din cauza oboselii şi mai ştia că are probleme cu inima. Strânse dosarele de pe birou, le aşeză într-un dulap, îşi luă geanta şi, înainte de a pleca ciocăni la uşa primarului să-i spună că pleacă. Deschise uşa şi îl surprinse cu capul între mâini, aplecat, pe birou.  
  
- Domnule primar, nu vă simţiţi bine? îl întrebă Frusina.  
  
- Nu, Frusina, mă simt cam obosit şi prins cu multe griji, probleme.  
  
- Am venit să vă mulţumesc şi să vă spun că am plecat. O zi bună!  
  
- O zi bună şi ai mare grijă de tine! îi răspunse primarul cu o voce stinsă.  
  
Plecă mirată de atitudinea primarului; niciodată nu îi spusese să aibă „mare grijă de ea”, i-a mai spus aşa când a fost tatăl ei bolnav şi atunci când nu se simţea ea bine, „să aibă grijă de ea”, dar nu ca acum. 
  
Ieşi în stradă şi se gândi să-şi îndrepte paşii spre magazinul sătesc, să facă mici cumpărături; nişte arome pentru prăjiturile pe care voia să le pregătească pentru masa de prânz, după logodnă. George îi adusese o sticlă de şampanie cu câteva zile mai devreme pentru că dorea să serbeze împreună cu Frusina, logodna.  
  
Afară se înnorase dintr-o dată, după soarele care arsese până în prânz, dar nu era tot cerul acoperit de nori, erau sporadici, nori ce aduceau ploaia pe diferite porţiuni. Nu avea umbrela la ea. Începuse să fulgere şi să tune. Alergă să ajungă mai repede la magazin înainte de a începe ploaia dar norii fuseseră mai iuţi decât ea şi începură să verse cu găleata o ploaie torenţială, caldă, de vară. Era prin dreptul dispensarului. Intră să se adăpostească sub copertina de la intrarea în dispensar. În incinta dispensarului nu mai era nimeni dar mai veniseră vreo câteva persoane să se adăpostească de ploaie sub copertină, printre care, şi câţiva copii. Cât au stat acolo, a fulgerat şi a tunat aşa de tare ca şi cum ar fi trăsnit pe undeva, prin apropiere. Copiii se strânseseră unii lângă alţii de frică iar o femeie mai în vârstă zise:  
  
- Să ne ferească Dumnezeu de trăsnet, că a mai murit astăzi electrocutat, George a' lui Frâncu! 
  
Când îi auzi numele iubitului ei, Frusina o luă prin ploaie ca o zăludă şi alergă spre casa părinţilor lui, cu lacrimi în ochi. Alerga şi nu mai vedea pe unde calcă; pe pământ, prin bălţi, prin şanţuri. Traversă livada împiedicându-se de buturugi, lovindu-se. Căzu de câteva ori, se ridică şi fugi mai departe. Cu genunchii zdreliţi, udă până la piele, ajunse la curtea părinţilor lui George. Poarta era deschisă. În verandă se aflau câteva persoane care aprindeau lumânări în sfeşnicul mare adus de la biserică împreună cu steagul mortuar. Îi bătea inima puternic şi i se înmuie picioarele de parcă toată puterea i s-a scurs în pământ. Se prăbuşi pe prima treaptă de la intrarea principală, fără vlagă, având halucinaţii:  
  
George venise mai devreme la biserică şi făcuse un covor din petale de trandafiri, apoi la ea acasă şi o luă la biserică. Erau numai ei şi preotul. Îmbrăcat elegant, într-un costum negru, cu o camaşă albă, cu papion negru la gât, înalt, frumos, cu zâmbetul lui obişnuit pe buze ce îi dezvelea o dantură albă, perfectă, cu ochii lui negri, pătrunzători, părul dat într-o parte, părea ca un Făt- Frumos. Îi adusese un buchet de trandafiri de culoare roz şi unul alb, în mijloc. Buchetul arăta diafan ca şi Frusina care era îmbrăcată într-o rochie roz, din mătase naturală, strânsă în corset şi apoi largă, care, la adierea vântului de vară, se unduia ca un val de mare. Cu părul castaniu, făcut bucle, puţin ridicat în părţi, cu ochii ei albaştri, strălucitori, cu gura ca o mură, arăta ca o prinţesă ruptă din poveste. Preotul îi binecuvântă. Le ţinu slujba de logodnă şi când îi întrebă de verighete, George se căută în buzunarul unde ştia că a pus cutia. Nu o găsi. O căută prin toate buzunarele şi nu dădu de ea. Fugi acasă, să le caute. Trecuse ceva timp şi Frusina începu să se îngrijoreze, să simtă cum se topeşte de la căldură şi emoţii şi nu peste puţin timp, leşină în biserică.  
  
Se trezi într-o cameră la părinţii lui George. Cineva îi dăduse palme să o trezească din leşin, o alta îmbibase puţin oţet pe un tifon şi îi dădu uşor pe la nas, apoi o schimbaseră de hainele ude. 
  
Îşi reveni şi îşi dădu seama unde şi de ce se află aici. Se ridică şi se duse în camera unde se afla sicriul. Nici nu observă câte persoane se aflau în cameră. L-a sărutat pe frunte şi pe obraji şi începu să-l mângâie pe frunte şi păr. Cu vocea tremurândă şi gâtuită de durere începu să-i şoptească:  
  
- Iubirea mea, ce-o să mă fac eu fără tine, fără dragostea ta? Tu îmi dădeai putere de a trăi, de a merge mai departe! Şi lacrimile începură să-i curgă şiroaie.  
  
Îi tremurau picioarele. Se uita la el şi nu mai contenea cu plânsul. George era îmbrăcat în costumul pe care trebuia să-l poarte la logodnă. Era aşa de frumos, parcă dormea!  
  
O femeie o luă uşor de mână şi o duse într-o cameră unde se afla mama lui George care nu mai avea lacrimi de atâta plâns şi căreia i se administrase atâtea medicamente, parcă era drogată. Geta desfăcu mâinile şi o îmbrăţişă aşezându-şi capul pe umărul ei. Aceasta, la rândul ei o strânse în braţe şi plânseră amândouă, una, în braţele celeilalte. Dispăruse toată antipatia între cele două femei; parcă erau prietene de când lumea!  
  
- Frusina, spuse Geta, desprinzându-se de ea şi aşezându-se pe pat, ştiu că George îşi dorea foarte mult să se însoare cu tine! M-am gândit să te îmbraci în rochie de mireasă când îl vom conduce pe ultimul drum. Trebuie să meargă cineva să o cumpere. 
  
Frusina încuviinţă dar îi spuse că nu este nevoie de rochie albă, ea are una roz, din mătase naturală şi doreşte să se îmbrace cu ea. Prin urmare, aşa a rămas, ca ea să se îmbrace în rochia pe care o pregătise pentru logodnă, logodnă despre care nu ştia nimeni, nimic. 
  
Geta vorbi cu preotul când a venit să citească stâlpii despre acest lucru, dacă le dă o binecuvantare în situaţia de faţă. Preotul a spus că se poate, se mai fac excepţii şi că ar fi bine să aibă şi verighetele. Cutia cu verighete se afla la Frusina acasă. Pe ele erau încrustate numele lor: Frusina şi George. Se frământa cum să facă, să-i spună că ei erau pregătiţi şi cu verighete pentru logodna ce urma să aibă loc chiar în duminica aceea. 
  
Însă, preotul i-o luă înainte şi-i spuse Getei că cei doi au verighete, că erau pregătiţi cu toate, că voiau să se logodească. Ea nu a mai spus nimic, era tardiv să se revolte sau să schiţeze vreun gest. Fiul ei era mort, durerea era prea mare.  
  
Frusina a rămas la priveghi prima noapte iar la a doua, Geta o sfătui să se odihnească, să poată să-l conducă pe ultimul drum. A mers acasă, şi-a pregătit toaleta şi cutia cu verighete iar somnul a fost sporadic, întrerupt de lacrimile care izvorau şi se transformau într-un plânset înnăbuşit. Nu voia să o audă Gheorghe care era îngrijorat de starea ei şi chiar se gândea să nu facă vreun şoc. Durerea îi pătrunsese prin tot corpul; atât pentru pierderea lui George cât şi pentru nefericirea fiicei sale care trecuse prin două şocuri puternice iar el, ca bărbat, nu putea să o ajute aşa de mult cât putea o mamă pe care Frusina nu o avea. Nu îşi găsea cuvintele potrivite pentru a o încuraja sau pentru a-i da vreun sfat în momentele acelea, grele. Tăcea şi suferea alături de fiica sa. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Fragment din nuvela Rascrucea destinului / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 222, Anul I, 10 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!