Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 450 din 25 martie 2012        Toate Articolele Autorului

Focul păcatului şi apa curată a virtuţii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Să fii abil e ceva, dar să fii cinstit, asta merită osteneala.”  
  
Constantin Brâncuşi 
  
Citim în ziarele acestei săptămâni: „Cel mai căutat infractor al momentului”. „Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au emis, joi 22 martie a.c. un mandat de arestare în lipsă a unui deputat acuzat de mai multe înşelăciuni imobiliare ... ” Iată o nouă temă de reflecţie care m-a determinat să aştern gânduri despre virtute, cuvânt ce provine din latinescul „virtus”, însemnând integritate morală, existenţa ei nefiind posibilă fără libera alegere, a spus-o chiar unul din cei mai reputaţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii – Origene (185-254).  
  
Se poate vorbi de mai multe virtuţi, despre virtuţi religioase şi virtuţi morale.  
  
Virtuţile religioase sunt considerate a fi suprafireşti sau insuflate - daruri puse de Dumnezeu în inima omului - care îi orientează viaţa spre fapte bune. Aceste virtuţi sunt: dragostea, credinţa şi speranţa. Opusul lor: ura, lipsa de credinţă şi disperarea. 
  
Dragostea este puterea, energia trăirii spirituale manifestată prin sentiment, raţiune şi voinţă faţă de sine, de lume şi faţă de Dumnezeu, fiindcă „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16) ; credinţa este un dar de la Dumnezeu, prin care primim şi păstrăm ca adevăruri, toate cele scrise în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie: „Cel ce crede în Mine chiar de va fi şi muri, viu va fi”; speranţa este aşteptarea cu încredere a împlinirii tuturor binefacerilor, „Hristos în voi, nădejdea slavei" (Col. 1:26-27). 
  
Virtuţile morale sunt deprinderi dobândite în practica vieţii. Ele exprimă esenţa şi perfecţiunea morală; controlează toate actele, faptele şi atitudinile noastre, modelează şi structurează întreaga noastră viaţă. Ele sunt: înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea şi tăria. Aceste virtuţi se mai numesc şi cardinale, fiindcă ele stau la temelia celorlalte virtuţi şi pe ele se reazemă viaţa cinstită. Opusul lor: prostia, nedreptatea, neînfrânarea, slăbiciunea. 
  
Înţelepciunea este cea care ajută echilibrului vieţii noastre, înfăptuirii de lucruri cinstite, prin prudenţă, prevedere; dreptatea presupune raportarea activităţilor noastre la respectarea normelor divine (Cuvântul lui Dumnezeu) şi a normelor de drept juridic (stabilite de conducătorii ţărilor); cumpătarea presupune stăpânirea poftelor, măsură în toate actele şi faptele vieţii (în mâncare, băutură, îmbrăcăminte, în vorbe, avuţie şi în tot comportamentul); tăria este virtutea morală care întăreşte sufletul şi cugetul în urmărirea binelui; ne face capabili să depăşim toate greutăţile vieţii. 
  
Sf. Macarie cel Mare spunea că toate virtuţile sunt legate între ele, formând un lanţ duhovnicesc, una atârnând de cealaltă. Fiinţa tuturor virtuţilor este însuşi Iisus Hristos şi El trebuie să fie etalonul comportamentului nostru. 
  
În alt eseu afirmam că cinstea nu este o vocaţie (atracţie înnăscută), dar este o opţiune dobândită prin educaţie sau autoeducaţie şi prin voinţă. Cinstea ca atare este o virtute, una dintre cele mai complexe, pentru că în ea se adună şi se sintetizează multe alte virtuţi, este o calitate morală care include: înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea, sentimentul demnităţii, corectitudinii şi serveşte drept călăuză în conduita omului. Opusul cinstei este corupţia. Un om cinstit luptă în viaţă pentru biruinţa binelui, pentru fericire. Orice comunitate omenească este echilibrată, sănătoasă şi prosperă, atunci când se află în ea o majoritate de oameni cinstiţi. „Nu există moştenire mai preţioasă decât cinstea” scria William Shakespeare.  
  
Corupţia, acest mare păcat omenesc, este definită ca fiind: decădere, depravare, desfrânare, destrăbălare, dezmăţ, imoralitate, perversitate, pierzanie, stricăciune, viciu, deşănţare, descompunere, putreziciune, seducere ... Sf. Ioan Gură de Aur (347-407) spunea că focul păcatului se stinge doar prin apa curată a virtuţii. Se pare că în zilele noastre izvorul acestei ape a cam secat ... focul se extinde, pompierii nu mai prididesc a-l stinge. 
  
Politicienii definesc corupţia ca fiind „abuz de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat”. 
  
Majoritatea oamenilor privesc corupţia ca fiind determinată de legi prost făcute şi încălcate în mod sistematic de chiar cei care ar trebui să vegheze la aplicarea lor; clientelism şi clici în competiţie pe resurse. Sunt destui oameni abili în a eluda legile, neţinând seamă de moralitatea necesară unui om care intră în afaceri şi trag probabil după ei în mocirlă şi pe alţi oameni, profitând de lăcomia sau de naivitatea lor. Mă tot întreb, când şi cum au dobândit aceşti oameni o atât de bogată cultură infracţională? Cum de s-au putut perfecţiona într-un timp atât de scurt? Băieţi deştepţi, nu glumă! Bine sesiza cineva că astăzi „bisericile şi mănăstirile sunt aproape goale, în timp ce sălile tribunalelor, puşcăriile, tripourile, bordelurile, discotecile sunt mereu pline.” Chiar mă întreb unde or încăpea atâţia nemernici? Dar au grijă judecătorii să le dea condamnări cu suspendări! Plătesc, fiindcă au de unde şi stau bine-mersi acasă. Cam asta înseamnă, nu? Câte ore de muncă ar putea presta toţi aceşti inculpaţi în schimbul acestor procese tergiversate, plimbări prin tribunale? Câtă energie pierd toţi aceşti tineri în discoteci şi bordeluri, în loc să practice diverse sporturi, să viziteze muzee, să caute săli de concerte, biserici pentru a se cultiva, sau să creeze ceva folositor prin munca lor? 
  
Filozofii vremurilor au fost preocupaţi de integritatea morală a oamenilor, pentru binele societăţii în care trăiau. Socrate (470 î.Hr.-399 î.Hr.) afirma la vremea sa că oamenii nu sunt virtuoşi de la natură, virtutea nu e chibzuinţă, adică judecata cumpănită, logică, ea nu se poate învăţa, ci e dată oarecum prin har divin celor care o au; ceea ce îi călăuzeşte însă spre virtute este părerea adevărată. 
  
Filozoful grec Aristotel (384 î.Hr.-322 î.Hr.), considera virtutea de două feluri: o virtute a raţiunii şi o virtute morală; prima se dezvoltă prin învăţătură şi are nevoie de experienţă şi de timp, virtutea morală însă, se capătă prin obişnuinţă. Astfel trage concluzia că nici una din virtuţile etice nu este dată de natură, căci nimic din ce aparţine naturii nu poate fi schimbat prin obişnuinţă. Avem doar o dispoziţie naturală să le primim în noi. Această dispoziţie nu poate deveni realitate decât prin obişnuinţă: „construind, devii un constructor, cântând la chitară devii un chitarist, tot aşa prin acţiunea dreaptă devenim drepţi, prin observarea măsurii devenim măsuraţi, prin acţiuni de curaj – curajoşi.” 
  
Virtutea morală a caracterului este însă un habitus, adică o deprindere care rămâne sub formă de dispoziţie activă. „Ea nu se învaţă!”, este răspunsul lui Aristotel la problema care, de la Socrate a preocupat toată filozofia greacă, anume de a şti dacă virtutea se poate învăţa, căpăta prin ştiinţă. „Cunoaşte-te pe tine însuţi” spusese Socrate, fiindcă răul este făcut când nu cunoşti binele; nu este o cunoştinţă căpătată, cât o deprindere, un stil al acţiunilor noastre obţinut prin exerciţiu. 
  
Pentru a face bine, a fi cinstit, mai întâi trebuie să te depărtezi de rău, de ispite. Cineva sfătuia: „Acolo ţine-ţi căruţa, departe de apa care clocoteşte şi de vârtej”. Mai clar, din tabloul virtuţilor, cinstea s-ar putea cuprinde în cele două: justiţie şi prudenţă, iar necinstea: profit bazat pe înşelăciune. Raţiunea omului îi serveşte pentru a distinge şi a alege ceea ce este bun. Pentru Aristotel viaţa trebuie condusă de raţiune, întrucât raţiunea aparţine numai omului şi cu ajutorul ei viaţa poate fi fericită pentru el. 
  
Teologul, filozoful creştin, Fericitul Augustin (354-430) considera că sufletul care este de esenţă spirituală şi nemuritor, poate contempla în el ideile eterne, această contemplare formând înţelepciunea, dar el poate contempla în el şi adevărurile morale, aceasta însemnând că şi adevărurile morale au o origine transcendentă; de origine divină fiind, ele sunt eterne, exprimă iubirea şi calitatea lui Dumnezeu. Aceasta se traduce prin iubire în relaţiile dintre oameni. Răul nu poate fiinţa definitiv, el fiind numai „o lipsă”, „o neîmplinire”, aşa cum mai târziu avea să spună şi Einstein. 
  
Filozoful englez Francis Bacon (1561-1626) este intransigent şi ne avertizează în scrierile lui: „Nu aripi trebuie să se pună spiritului omenesc, ci plumb, căci cu prea mare uşurinţă se avântă în cele mai înalte abstracţiuni, pierzând orice contact cu experienţa.” 
  
Rene Descartes, filozof şi matematician francez (1596-1650), susţinea că nu este necesar ca raţiunea noastră să nu se înşele; este de ajuns conştiinţa noastră să ne arate că nu ne-au lipsit niciodată hotărârea, voinţa şi virtutea de a executa toate lucrurile pe care am judecat a fi cele mai bune şi în acest fel virtutea singură este suficientă pentru a ne face fericiţi în viaţa aceasta, fiindcă virtutea când nu este luminată îndeajuns de intelect, poate fi falsă, poate să ne ducă pe drumul răului, ori tocmai raţiunea împiedică falsitatea raţiunii, considerând totodată că Seneca - considerat un mare moralist - nu a dat toate principalele adevăruri pentru cunoaşterea mai uşoară a virtuţii, pentru reglementarea dorinţelor şi pasiunilor noastre. Fac o paranteză amintind o îndrumare preţioasă a lui Seneca: „Să exprimăm ceea ce simţim, să simţim ceea ce exprimăm; vorba să semene cu fapta”. 
  
Pe de altă parte, matematicianul, fizicianul şi filozoful Blaise Pascal (1623-1662) ne spune să nu căutam siguranţă şi certitudine în raţiunea noastră; ea va fi totdeauna înşelată de inconstanţa aparenţelor. Suntem plini de lucruri care ne aruncă în afară: pasiunile ne împing în afară, obiectele din afară ne tentează şi ne cheamă şi astfel filozofii ar propovădui în zadar „Intraţi în voi înşivă!” Singurul lucru care ne mângâie în mizeria noastră este divertismentul şi el este tocmai cea mai mare dintre mizeriile noastre, căci el ne împiedică să ne gândim la noi şi ne duce spre pierzanie. A avut oscilaţii între raţionalism şi scepticism (era şi foarte tânăr pe atunci; moare la numai 39 de ani), spre finalul vieţii alegând credinţa. Din punctul lui de vedere, gândirea determină măreţia omului: „Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar este o trestie care gândeşte.” Concluzia lui este să evităm excesele - atât excluderea raţiunii cât şi neadmiterea ei. Despre inimă, Pascal spunea că „Inima are raţiunile ei, pe care raţiunea nu le cunoaşte”. Tot el amintea că în lumea noastră „Iisus a venit cu strălucirea ordinei sale.” 
  
Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) afirma clar că virtutea - înţelegându-se acel ansamblu de calităţi umane printre care şi cinstea - poate fi dobândită, ea nu e născută, acest fapt ar reieşi chiar din noţiunea ei fără a fi nevoie să ne raportăm la cunoştinţe antropologice din experienţă, căci facultatea morală a omului nu ar fi virtute dacă nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu puternicele înclinări contrare. Vorbind despre virtute, Kant concluziona: „Ea este produsul raţiunii practice pure, întrucât aceasta în cunoştinţa superiorităţii sale, din libertate câştigă predominanţa asupra înclinărilor.”  
  
Kant, cel căruia două lucruri îi umpleau mintea cu o veşnic înnoită şi sporită admiraţie şi veneraţie: „Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine” al cărei scop, spunea, nu se opreşte la hotarele acestei vieţi, ci se întinde spre infinit (Critica raţiunii practice). 
  
Vavila Popovici – Raleigh, NC 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Focul păcatului şi apa curată a virtuţii / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 450, Anul II, 25 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!