Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Daniel Dăian         Publicat în: Ediţia nr. 254 din 11 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Fluturi sub cearcăne II
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Se retrase speriat de această revelaţie. Se regăsi în căldura umărului ei. Îi simţea parfumul catifelat al pielii, umezindu-i simţurile cu o linişte nemaiîntâlnită. Îi auzea zâmbetul neschiţat pe chipul îngeresc. Deschise ochii. Ea se îndepărta fără a face cunoscut glasul paşilor. Ar fi vrut să o oprească, să o prindă de mână, dar corpul încetase de ani buni să îl mai asculte. Uitase până şi să vorbească în graiul oamenilor. Astfel că singurul sunet a fost un murmur răstignit în marginea pieptului său costeliv. Probabil că visase înclusiv lacrimile. Dar ce vis frumos. Sa visezi curgerea firească a unei singure lacrimi în glasul obrazului albit de vreme. Clipi cu greutate dureroasă. Obscuritatea gravă a camerei îndemna la somnolenţă. Îşi simţi picioarele grele ca piatra. Începu să păşească cu stângăcie spre patul neatins de nicio mână de femeie aşezându-se într-o parte. Efortul îl făcea să respire cu greutate. 
  
O moleşeală călduţă îi transpira o stare călăuzită înspre visare, drept pentru care, capul i se lăsă uşor între umeri gârbovindu-l şi mai mult între cei patru pereţi ai încăperii. Închise ochii la marginea imaginaţiei. Deodată simţi o atingere pe braţul drept. Deschise din nou cu un efort inimaginabil ochii. Miliarde de ace dureroase îi năpădiseră ochii obosiţi de roşu. Lângă el, exact în ceafa lui simţea că cineva a început de nicăieri să respire. Uşor, aproape imperceptibil, acel cineva necunoscut îl îndemna să se conformeze dorinţei picioarelor de a umbla. Îi şoptea fără a se folosi de cuvinte, direct în ceafa lui, că poate ar fi mai bine să meargă la ea. Picioarele au nevoie de libertatea pământului nu doar de consistenţa artificială a cimentului. Iar ochii lui vor să respire albastrul cerului, nu acest pustiu de alb, îngrămădit de el însuşi într-un strâmt îngenuncheat la colţul nopţii. Îşi sprijini ambele palme de marginea vestală a aşternuturilor neumblate de niciun univers rotund. Rămase aşa câteva clipe. Nemişcat în marginea lui ştearsă de alb. Însă, insistenţa glasului de nicăieri, devenise o constantă în mintea lui. O constantă a faptului că trebuia să o asculte. Trebuia să se ridice. Se uită neputincios la picioarele care parcă nu îl mai recunoşteau. Încercă cu o voinţă aproape titanică să le mişte. Tălpile îmbrăţisără cu timiditate podeaua rece a încăperii, deşi îşi simţeau fragilitatea viitorilor paşi. Ar fi vrut atât de mult să abandoneze aventura aceasta, dar vocea nerostită nu îl lăsa în niciun chip. Se ridică după un timp neînregistrat în ceasul universului. Se ridică în două picioare. Şi reuşi să păsească dincolo de limitele unui om care a uitat să mai ţină la picioare echilibrul. Lumea începea să prindă treptat contur de la începutul înălţimilor care îl precedaseră odată cu ridicarea din marginea temniţei de aşternut care îl posedase o vreme nerostită nimănui. Întinse cu greutate gândul care poruncea piciorului drept să muşte aerul primului pas înainte. Parcă ar fi fost cu ani în urmă, când prunc fiind învăţase să facă primul pas. Dar iată minunea s-a produs chiar în el însuşi. Tremurând, aproape nesigur pe fiecare mişcare, păşea încet, încet înspre uşă. Mergea deja când realiză că vocea aceea nu se mai auzea de mult. Trecu pe lângă oglindă fără să ridice sub nicio formă privirea. Se temea de ceea ce ar fi putut să zărească. Drept urmare preferă să străbată întreaga încăpere cu fruntea plecată. Se mişca cu o încetineală aproape dureroasă, pentru a nu trezi doamne fereşte singurătatea camerei. Închise cu nesiguranţă uşa în spatele lui. În faţa lui lumea. Şi dorul nemăsurat de a o vedea pe ea. 
  
* 
  
Mijlocul său adolescentin concura universul feminin al zeiţelor Olimpului, simţeai în piept parcă zvâcnetul ei de copilă, ce inunda orizontul vizual cu o atât de mare căldură încât orice realitate ai fi trăit, în clipa asta totul se reducea la dimensiunea unui absolut de catifelare. Un absolut infinit. Un infinit statuar prin amprenta dezlănţuită într-un static aproape înnebunitor de sexual. Sânii plini de consistenţa cărnii, degustau cu timiditate parcă crescândă temniţa tricoului ameţitor de alb care îi învelea cu delicateţe. Picioare lungi, interminabil de lungi, desăvârşeau tabloul unui zâmbet care oricând ar fi îngenuncheat lumea, înaintea ei. Un tremur abia sesizabil îi însoţea mâinile lungi, mlădioase, cu degete slabe, însă arcuite într-un sublim de frumuseţe feminină. Încerca să îl ascundă jucându-se într-un fular de satin care îi îmbrăţişa ca într-un sărut gâtul fraged. 
  
--Bine, bine. Hai să luăm lucrurile pe rând eşti de acord spuse ea cu o voce care ar fi mângâiat răsăritul oricărei dimineţi. Ştiu că am spus că nu am să te mai deranjez vreodată din captivitatea universului tău imaginar. Ştiu foarte bine ceea ce am spus. Nu am uitat dragule. Nu te teme. Însă comportamentul tău, este de o aşa natură, că nu reuşesc sub nicio formă să mă ţin de cuvânt. Când am nevoie să îţi vorbesc, de fiecare dată, trebuie să mă chinui să te scot din colivia aia blestemată unde te sufoci de unul singur in fiecare zi. Eşti mai în siguranţă în adâncul carcerei tale Edmond? Te face să te simţi mai bine dacă mă laşi să vorbesc cu pereţii?! Deci? Nu ai absolut nimic de spus? De ce taci iarăşi ca un mut?! Vorbea sacadând cuvintele într-o prăvălire verbală, cu repeziciunea unui pârău de munte, fără a-şi mai putea controla tremurul vizibil al bărbiei delicate. Buzele cărnoase, magistral conturate într-o chintesenţă de forme care însumau tabloul unei incomensurabile frumuseţi feminine, aruncau cuvintele cu toată roşeaţa lor pulsândă. La un moment dat el, îi cuprinse cu gesturi uşoare tremurul palmelor în adâncul mâinilor sale. Cu o linişte în amurgul glasului ei care reuşise să se stingă îi mângâie dreapta gingaşă a obrazului. 
  
--Iubito... spuse el cu voce joasă, încercând să pătrundă în mijlocul avalanşei din gândurile ei... iubito de ce te oboseşti atât de puternic, de ce te consumi cu aceste neînţelegeri, care nu gustă aproape deloc o realitate palpabilă? Nu ştiu, dar parcă în ultima vreme toate discuţiile noastre escaladează dincolo de raţiunea oricărui dialog simplu. Sau poate simplitatea noastră nu mai ştie unde să se oprească. Habar nu am. Dar parcă ne împiedicăm în cuvinte, în loc să ne aliem cu ele. Eu ţi-am spus să nu mai pui atât de mult suflet în palmele celorlalţi. Aici contează doar familia, restul sunt doar aspecte separate. 
  
--Asta e tot ceea ce ai de spus Edmund? Că escaladez discuţia de fiecare dată când îmi pun probleme asupra normalităţii vieţii noastre de cuplu?! Probabil nici nu ai băga de veste dacă aş şterge cu buretele toată viaţa noastră împreună. Oricum nu şti să faci nimic altceva decât să cauţi întunericul în fiecare lucru, de parcă te atrage mai mult muritul puţin câte puţin decât trăitul lângă soţia ta. Edmund o privi neînţelegând nimic. Privirea lui nu respira niciun înţeles. Se pierdea dincolo de femeia din faţa lui. Lăsă bărbia în marginea umerilor gândit, spre alte coame smulse parcă cu forţa din coastele timpului. De fiecare dată discuţiile lor se prăbuşeau la stânga oricărui curs prestabilit şi deviau atât de nefiresc încât se sfârşeau de fiecare dată prost. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Fluturi sub cearcăne II / Daniel Dăian : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 254, Anul I, 11 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Daniel Dăian : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniel Dăian
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!