Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 327 din 23 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Florile Sarmisegetusei, dramă istorică în versuri, Actul 2.

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
FLORILE SARMISEGETUSEI; dramă istorică în versuri,în trei acte, de AL.FLORIN ŢENE 
  
ACTUL II 
  
TABLOUL V 
  
( În dreapta şi pe fundal se vede capul de pod ce duce la Drubetis. În 
  
stânga şi colţul din fundalul scenei se pierde în perspective albastră 
  
Danubiul. Dincolo de marele fluviu se văd munţii stâncoşi ai Daciei.Mai 
  
în faţă, şes întins acoperit cu corturi care adăpostesc armia romană. În faţa 
  
cortului împărătesc traian stă de vorbă cu Licinius, Longinus şi alte 
  
căpetenii ale castei.). 
  
Scena 1. 
  
TRAIAN 
  
După cum vezi Licinius, podul îl trecem cu mare fală, 
  
Dar ... am în suflet o îndoială 
  
Pe care mi-ai alungato acum, 
  
Fiindcă nu cunoşteam spre inima Daciei drum. 
  
E ţară cu multe cotituri, mreje şi oşteni şireţi, 
  
Cu fete frumoase şi vrăjitori isteţi. 
  
Iubite Licinius mi-ai dat încredere şi ostaşilor mei 
  
Ai dat sprijinul tău, te fac eroul Romei! 
  
Să cadă miresme ca în vise, 
  
Seminţe de grâu pe altare aprinse! 
  
( I se dă dintre acestea aflate într-un vas anume de către un oştean.). 
  
Ne aşteaptă cu fală Penaţii 
  
Fetele, nevestele şi fraţii! 
  
Zei ai Romei mândre, purtaţi cu grija înaltei cetăţi, 
  
Faceţi să cadă sub spadă şi scut vietăţi, 
  
Braţul roman să se întindă până departe, 
  
Stăpânirea lui Jupiter, a lui Marte, dreptatea împarte! 
  
A voastră e! A tuturor! A urmaşilor ...  
  
Puternici zei şi zeiţe cuprinse de dor! 
  
Semn de izbândă îţi este rostul de-acum în for, 
  
Semeţ şi încumetat rege al dacilor, 
  
În zadar îţi este vitejia şi orice faptă, 
  
Lângă carul august lanţurilete-aşteaptă! 
  
LICINIUS 
  
Deapururea rog zeii spre înalta lor cinste 
  
Să revăd sarmisegetusa unde mi-am lăsat sămânţa de iubire. 
  
Acolo vă arăt, dacilor, cine a fost batjocorit! 
  
Eu, tată-l unui fiu de-apururea iubit. 
  
TRAIAN 
  
Licinius, eu te susţin şi Roma te înţelege 
  
Lângă fiul tău vei sta în Dacia sau cu noi vei merge? 
  
Tu singur vei Alege! 
  
LICINIUS 
  
Am ales, voi merge cu tine, prea m[rite! 
  
TRAIAN 
  
Ce ziceţi generali de aceste cuvinte? 
  
Gândesc Licinius să te trimit pe tine 
  
Sol la Daci, doar îi cunoşti mai bine 
  
Şi vei încredinţa pe regale dac 
  
Că este înzadar tot ce fac. 
  
Împotrivirea îl va costa multe vieţi omeneşti. 
  
Să vorbeşti cu mândrie, chiar dacă iubeşti, 
  
Aşa îi stă bine unuio general roman victorios. 
  
LICINIUS 
  
E bună chibzuiala. Sunt bucuros 
  
Să îndeplinesc porunca împăratului maiestos! 
  
TRAIAN 
  
Ai Romei suntem, patroni şi salvatori! 
  
Capitalei lumii să-i aducem vestitele comori. 
  
Să mergem oşteni, birunţa ne aşteaptă! 
  
Fala romană e plămădită din faptă, 
  
Din străbuna vitejie, 
  
... din a noastră mândrie. 
  
Cu încredere să păşim pe podul lui Traian 
  
Spre ţinta deplină din acest an! 
  
Licinius vei merge în frunte! 
  
Armia romană e un munte! 
  
( Oastea începe să treacă, înşiruindu-se pe pod. ). 
  
TABLOUL VI 
  
( Înăuntru templului sacru din Sarmisegetusa. Pereţii sunt împodobiţi cu 
  
ramuri înverzite. Deoparte şi de alta stau strajurile-lupii de armă. În faţă e 
  
o perdea mare albastră, ce se trage înlături când rugăciunea începe odată 
  
cu furtuna. Pe întinusul perdelei uriaşe, în linii simple şi mari se desenează 
  
o trimitere la zeul Zalmoxis. Un credincios e aruncat în sus şi apoi cade 
  
între suliţele ţinute în mâini voinice ale oştenilor.). 
  
Scena 1. 
  
TEMNICIERUL 
  
E gata prea bune îngrijitor? 
  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI 
  
E gata! Aştept semnalul de sobor. 
  
Furtună, trăznete, vijelie 
  
Şi fulgere aşteaptăm să vie. 
  
Porunca este dată, 
  
Când norii se vor înălbii, de dată 
  
Toţi dacii de la stăpân la slugă 
  
Să ia parte la rugă. 
  
În ascuns, unul dintre ai noştri a nesocotit 
  
Ce regele a poruncit. 
  
O să dea peste noi năpasta! 
  
Suntem îngrijoraţi de-aceasta! 
  
TEMNICIERUL 
  
Să nu-l rable Zalmoxis. Nemernic trădătpr! 
  
( După o pauiză. ). 
  
Ţti că preoteasa ce mare, Dochia, are un fecior? 
  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI 
  
Ştiu! Am aflat mai aman. 
  
E plămădit cu un general roman. 
  
TEMNICIERUL 
  
E în grija Olacului, şi la botezat 
  
C-un nume amestecat.Din Licinius, tatăl lui, i-au zis Inus, 
  
Dochia îi spune Ionus 
  
Şi Olacolul Ion îi spune, 
  
Noi, Ionuţ o să-l strigăm pe nume. 
  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI 
  
27 
  
În Tehomir inima îi plânge 
  
Dar decebal l-a recunoscut pe Ionuţ nepot de sânge. 
  
Copilul e nevinovat şi îi născut pe acest pământ 
  
Şi este urmaşul acestui Templu sfânt. 
  
TEMNICIERUL 
  
Dar cu noi ce se va ]nt\mpla 
  
C\nd romanii fetele dace le vor lua? 
  
Ne vom amesteca cu ei, 
  
La care zeu ne vom ruga, la care zei?! 
  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI 
  
Dacă după rugă şi blesteme vinovatul nu se-arată 
  
Pe muntele Orole nu va urca să-i fie plată 
  
Sfârşitul binemeritat. 
  
Atunci vei rămâne, tu, mare temnicier, vinovat. 
  
Aşa-i înalta înţelepciune de rege orânduită. 
  
Slăvitul Vezinas a găsit chibzuinţă destul de nemerită. 
  
Iscoade în grabă au fost trimise pe rând 
  
Şi nu s-a aflat sclavii unde se ascund. 
  
Ei cunosc semnele flamurii, catapultele, armele mari şi mici 
  
Şi ami ales...drumurile ce aduc aici. 
  
( Se aud tunete ). 
  
TEMNICIERUL 
  
Stăpâne puternic, al Daciei Zeu, 
  
Tu ce pătrunzi în tainele sufletului meu 
  
Să-mi vezi viaţa fără vină, 
  
Scoate adevărul la lumină, 
  
Ocroteşte poporul şi ţara, pedepseşte pe cel ce a încălcat 
  
Legile ei. Urăştel pe cel vinovat. 
  
Cât despre mine, oricând, iubite Îngrijitor, 
  
Sunt gata a muri pentru popor! 
  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI 
  
Şi acum, pentru că tunetele au început să vestească 
  
Rugăciunea poporului, nu e bine aici să ne găsească. 
  
TEMNICIERUL 
  
Şi mai ales pe mine au început să mă bănuiască ...  
  
Aaa ... ! Iată, chiar domniţa, prea bună şi blândă, marea preoteasă! 
  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI 
  
O doare grija ţării şi a noastră soartă. 
  
TEMNICIERUL 
  
Să aşteptăm afară, ceva mai încolo ... lângă poartă. 
  
(Ies ). 
  
Scena 2. 
  
DOCHIA 
  
(Intră tulburată ). 
  
Zeule a totputernic pe cărarea fulgerului trimite 
  
Un semn de bine în Dacia, prea sfinte! 
  
Şi de prăbuşire a duşmanului, şi îndemn 
  
La victoria noastră, de iertăciune un semn. 
  
Iar dacă pentru fapta mea eşti neîndurător, 
  
Cruţă neamul, ţara şi al ei Conducător, 
  
Dacă plăpândei mele făpturi i-a fost această soartă 
  
Nu fug, aştept pedeapsa pentru faptă. 
  
Scena 3. 
  
1-iul CETĂŢEAN 
  
( Intrând se apleacă în semn de rugăciune). 
  
Doamne pedepseşte vinovatul şi apără ţara! 
  
( Femei şi cetăţeni intră la rând, unii după alţii, rostind diferite 
  
imprecaţiuni şi blesteme.) 
  
1-a FEMEIE 
  
(Cu un prunc în braţe ) 
  
Copiii nu-s vinovaţi, stăpâne, nu pogorî asupra lor povara! 
  
II-a FEMEIE 
  
Nouă feciori am avut 
  
Opt în război au căzut, 
  
Eu pe-al noulea îl omor 
  
De este trădător. 
  
II-lea CETĂŢEAN 
  
La Tapae şapte răni am primit 
  
În schimb o sută de duşmani am nimicit. 
  
Un general de-acum, ajută-mă să omor 
  
Şi-apoi primeşte-mă în lăcaşul tău odihnitor. 
  
III-lea CETĂŢEAN 
  
Pe cel ce călcata voia stăpânirii 
  
Să cadă trăznetul nimicirii. 
  
IV-lea CETĂŢEAN 
  
Prigoneşte pe ai lui, 
  
Să cadă casa în pârjolul focului. 
  
V-lea CETĂŢEAN 
  
Prea sfinte Zeu, nu-l mai răbda! 
  
VI-lea CETĂŢEAN 
  
( Cetăţean orb) 
  
Să aibă parte de lumină precum vederea mea! 
  
VII-lea CETĂŢEAN 
  
Să-l sfâşie zeul negurilor! 
  
VIII-lea CETĂŢEAN 
  
Te îndură de popor! 
  
IX –lea CETĂŢEAN 
  
Prea înalte Zeu! Nu ne prigoni! 
  
Prea bune Zeu ! nu ne urgisi! 
  
Scena 4. 
  
( Credincioşii intră în grupuri şi fiecare şoptind câte un cuvânt de 
  
rugă se produce un straniu murmur. Printre cei din urmă intră Decebal 
  
înconjurat de căpeteniile castei. ). 
  
DECEBAL 
  
Asta e părerea mea, 
  
Romanii ne sunt duşmani şi răgaz nu o să ne dea. 
  
Marea oaste, mă gândeam... 
  
A fost gata mai curâmd decât credeam. 
  
Graba e mare, totuşi m-am gândit 
  
Că zeul e mâhnit 
  
Şi pentru al face mai înduplecatg 
  
Poporul la rugă l-am chemat. 
  
După cum aţi aflat, o faptă nelegiuită 
  
În cetate, acum, a fost săvârşită. 
  
Un trădător găsita porunca-mi s-o nesocotească, 
  
Pe meşterii romani închişi să-i dezrobească. 
  
Spioni îi bănuisem şi am hotărât să-i ucidem acum, 
  
Să ne croim cu bravură obştească drum 
  
Spre victoria noastră şi libertatea acestui popor 
  
Care îşi va continua viaţa de aici, dincolo, la zeul nemuritor. 
  
Dar măsura pe care am luato a fost încălcată, 
  
Iar ei se duc cu veşti la romanii ce-i aşteaptă. 
  
Sunt meniţi pieirii orice roman! 
  
Fiindcă din străbuni e dacului duşman. 
  
( Fulgeră şi tună ). 
  
Iată, trecând prin ploi 
  
Zeul pe nori venita între noi. 
  
Toată cetatea este de faţă, 
  
Trădătorul este aici în viaţă. 
  
Înaintea lui Zalmoxis, atotputernic şi plin de bunătate, 
  
Să-şi dea seama, cântărindu-şi vina, să se arate. 
  
Mărturisind, uşurare de cuget dobândeşte, 
  
Pentru a lui vină ţara pătimeşte. 
  
Ispăşirea degrabă, 
  
Zalmoxis nu îngăduie zăbavă. 
  
Care colţ al ţării naşte trădători? 
  
Aceste buruieni udate cu roua din zori 
  
Cresc în Dacia străbună? 
  
De când? De unde se adună?! 
  
...Şi altă dată Roma astfel de stârpituri ne-a trimis, 
  
Dar dacul a ştiut să fie de ne învins. 
  
În alte vremi sămânţa blestemată n-a prins în pământ acesta bun. 
  
Ne-o spun poveştile şi cântul străbun. 
  
Sunt multe mreje întinse de romani, 
  
30 
  
Ei ştiu piezişi să-l poartte de ani. 
  
Noi ştim doar lupta dreaptă 
  
Răsplată după faptă. 
  
( Se aud tunete puternicie. Perdeaua se dă înlături şi lasă să se vadă, 
  
atârnând de bolta templului, pe fundal, un fulger, în zig-zag, din aur 
  
sclipitor. Pe fondul de afară al norilor negri, răzvrătiţi, se văd în dosul 
  
altarului, oarecum pe o estradă a acesteia, siluietele negre ale unui grup de 
  
oşteni care ţin în mâini suliţi lungi şi ascuţite. Mai departe se reliefează 
  
muntele Orole.). 
  
OLACUL 
  
( Îndreptându-se cu un copil de aproximativ patru ani spre Decebal. Toţi 
  
privesc curioşi spre el şi copil. Decebal, bănuind cine este copilul, face un 
  
pas de întâmpinare. Se lasă o tăcere adâncă. Din când în când liniştea este 
  
sfâşiată de câte un tunet şi fulgere.). 
  
Prea iubite rege al acestui pământ, 
  
Vorbele crude să-ţi cadă în vânt! 
  
Tu care eşti să fi drept, 
  
Fi şi de această dată înţelept. 
  
Omul se schimbă cum totul e în schimbare, 
  
Ce este fruct azi, ieri a fost o floare. 
  
Nu uita că iubirea e sfântă şi poate cădea în păcat. 
  
... Şi noi am iubit, 
  
Şi poate am greşit ...  
  
Dar zeul ne-a iertat. 
  
Vezi acest copil ce tremură şi plânge? 
  
E floarea unei iubiri şi în vinele lui curge 
  
Domnescu-ţi, prea sfântul, sânge. 
  
( În sală se produce rumoare. Dochia se repede spre copilul pe care ea nu-l 
  
mai văzuse de la naştere. Este oprită de celelalte preotese. Decebal 
  
priveşte copilul drept în ochi, stand drept, de neclintit. ). 
  
DECEBAL 
  
Ştiam! Aşteptam clipa aceasta să fie adunat întregul popor, 
  
Să-mi recunosc nepotul în acest micuţ fecior. 
  
( Se apleacă şi ia copilul în braţe. Îl mângâie pe creştet şi îi dăruie o floare 
  
pe care o ia din mâna unei femei.). 
  
Aici, în faţa tuturor, 
  
La picioarele marelui zeu nemuritor recunosc în acest fecior 
  
Viitorul meu moştenitor! 
  
( Poporul îl aclamă. Fulgere luminează încăperea. Decebal ridică copiluşl 
  
deasupra capului. Dochia plânge.). 
  
El este urmaşul, urmaşilor poporului meu! 
  
Ştiu, a înţelege e destul de greu 
  
Că în vinele lui curge sânge de duşman. 
  
31 
  
( Se lasă o tăcere profundă.). 
  
Sângele lui Licinius, general roman ...  
  
Tehomir ştia şi a înţeles cu mintea-I vie 
  
Pe Dochia s-o ia de soţie. 
  
( Adresându-se către copil.). 
  
Cum te chiamă! Spune! 
  
Să-ţi cunoaştem al tău nume! 
  
IONUŢ 
  
Ion mă cheamă, Ionuţ îmi spune! 
  
POPORUL 
  
( Murmurând.). 
  
Ion, Ionuţ, Ion ... frumos nume! 
  
DECEBAL 
  
Chiar dacă tatăl lui ne-a trădat 
  
Ionuţ al Daciei va fi bărbat. 
  
Iar Licinius pedeapsa îşi va lua. 
  
( După o pauză.). 
  
Copilul rămâne sub ocrotirea mea. 
  
( Adresându-se către copilul din braţe. ). 
  
Eşti ca floarea aceasta.Nevinovată făptură, 
  
Nu şti ce-i trădarea, nu şti ce-i ură. 
  
Poate, în vremuri, floare din altă floare, 
  
Urmaşii, urmaşilor tăi nu vor mai fi hârţuiţi de popoare. 
  
În cântece să rămână, să fie ştiut 
  
Că de aici totul a început! 
  
( Decebal lasă copilul din braţe şi îl dă Olacului care îl ia de mână. Copilul 
  
se uită la Decebal şi la floare. Tunetele şi fulgerele se înteţesc. În acest 
  
timp, cu teamă, Dochia înaintează. Cele opt preotese îi ies în în 
  
întâmpinare. Regelui îi iese înainte Vezinas. ). 
  
Scena 6. 
  
VEZINAS 
  
În locul Zadei, aleasă, a fost o altă fecioară. 
  
Ca puiul de columb când întâia oară zboară, 
  
Astfel zeul înduplecat alese. 
  
Nelipsite sunt altarului sacru nouă preotese. 
  
Rugile fierbinţi cu cîntece în zori merg la Zalmoxis pogorât pe nori 
  
Care ne-a iertat de-atâtea ori. 
  
A început să fulgere, să tune, 
  
Prin ele de voia lui ne spune. 
  
Prin foc şi pară adesea nimiceşte 
  
Ce omul cu trudă clădeşte. 
  
Pentru a se pocăi, să asculte de poruncă, 
  
Spre pământ, el, trăznete aruncă. 
  
( Un fulger puternic însoţit de trăznet face poporul să murmure. ). 
  
Să începem rugăciunea, 
  
În curând se va arăta minunea! 
  
CORUL FECIOARELOR 
  
Prin tine câmpul înverzeşte, 
  
Floarea înfloreşte! 
  
Holdele pe câmpuri cresc! 
  
Ca în Dacia niciunde 
  
Livezile pe dealuri rodesc. 
  
( Corului fecioarelor se alătură corul grupului de oşteni din spatele 
  
altarului.). 
  
CORUL FECIOARELOR ŞI AL OŞTENILOR 
  
Râurile în munţi, 
  
Păsările sub soare, 
  
În câmpuri fierbinţi, 
  
Slăvesc cuminţi 
  
Numele tău mare! 
  
CORUL FECIOARELOR 
  
Zalnoxis prea bun, 
  
În restrişte este pământul străbun! 
  
Mică-I Cetatea Ţării, 
  
Duşmanii întunecă lumina zării. 
  
Împotriva lor îndreaptă 
  
Furtuni, aprige vijelii, 
  
Semnul tău să fie faptă, 
  
Apără pe ai tăi fi. 
  
CORUL FECIOARELOR ŞI AL OSTAŞILOR 
  
Râurile în munţi, 
  
Pământurile sub soare, 
  
Preoţii în altare, 
  
În cânturi fierbinţi, 
  
Slăvesc cuminţi 
  
Numele tău mare! 
  
VEZINAS 
  
Tot ce gândurile încântă, 
  
Tot ce-i mândru în ţara sfântă, 
  
Ale tale, Zalmoxis, sunt! 
  
Înaintea feţei tale răvăşite de vânt 
  
Stă în cutremurare 
  
A Sarmisegetusei întreagă suflare. 
  
În rugă îţi cer, stăpâne puternic, 
  
Pedeapsa ta să o dai acelui nevrednic! 
  
Mâinile tale dibace sunt 
  
Că au plămădit al daciei pământ. 
  
Zeule! Apără-ne de duşmani! 
  
Ne păzeşte de romani! 
  
Iar dacă ar fi să fie ...  
  
... între noi şi ei ... frăţie. 
  
( Se aud tunete şi se văd fulgere puternice. ). 
  
Slăvit deapururi numele să-ţi fie! 
  
Nici când nu-ţi călcarăm poruncile sfinte, 
  
Nici legile regelui iubit turnate în cuvinte. 
  
( Tunete şi fulgere. ). 
  
Poporul e de faţă, aşteaptă, şi tace. 
  
Mărturisire în gând îţi face. 
  
( Către popor.). 
  
Precum vedeţi, Zalmoxis e între noi şi aşteaptă! 
  
În faţa lui este cel ce săvârşeşte nedemna faptă! 
  
Pedepseşte, însă, cum gândurile lui vor, 
  
Alături cu făptaşul întregul popor. 
  
Precum ştiţi, pedeapsa încălcării 
  
Măsurilor de pază a ţării, 
  
Se pedepseşte cu moartea prin îngheţ 
  
Pe muntele Orole, pe vârful cel mai semeţ. 
  
Aceasta e ispăşirea prin datini lăsată 
  
De Zalmoxis drept răsplată. 
  
Prin ea nu mai este înălţat 
  
La fericirea veşniciei cel vinovat. 
  
POPORUL 
  
Să recunoască cel vinovat! 
  
( Murmură în semn de rugă şi blestem.). 
  
VEZINAS 
  
Răgazul mărturiei umile 
  
Este de acum în trei zile! 
  
La scările suişului îngheţat 
  
Paznicii aşteaptă pe cel vinovat. 
  
Prin chin şi moarte e iertat. 
  
( Fulgere şi tunete.). 
  
Zalmoxis, alege şi înseamnă pe cel vinovat! 
  
Dă, mare zeu, dezlegare, 
  
Dă, mare zeu, poporului iertare! 
  
De când sunt dacii nimeni n-a îndrăznit 
  
Neamul aşi trăda, altfel l-ai fi trăznit. 
  
Nimeni n-a fost laş 
  
Şi nimeni să nu mai fie, din urmaş în urmaş! 
  
Scena 7. 
  
DECEBAL 
  
( Către străjerul ce se apropie.). 
  
Ne aduce străjerul vreo veste? 
  
STRĂJERUL 
  
Sunt trimis de Baldobal să aduc veste 
  
Că duşmanul la Borodina este 
  
Şi oaste de fier şi nesfârşită 
  
Vine către cetate pe drum bun, nestingherită. 
  
De departe scânteiază ca valurile în vad 
  
Şi înlătură din cale hoarda de nomad. 
  
Oastea romană ce-n soare scânteiază 
  
Triburile geţilor de lângă Istru o urmează. 
  
DECEBAL 
  
Teamă nu este şi atât mai bine 
  
Că multă oaste vine, 
  
Cu ale lor stârvuri vor îngroşa 
  
Pământul din ţara mea. 
  
Dar, acum fruntea-mi nu poate să gândească 
  
Cum pot calea spre noi s-o dibuiască? 
  
Prea puţină lume în Dacia ştie drumurile toate, 
  
Iar dacă pe table de lemn le avem artătate 
  
În taină ele sunt păstrate. 
  
O călăuză iscusită pecetluită de soartă, 
  
E la mijloc, ce cu sârg pe cale îi poartă. 
  
Bănuiala nu e bună, dar tâlc are, 
  
Spionii sunt sclavii ce-i aveam la închisoare. 
  
Blestemul neamului să cadă întreit 
  
Asupra aceluia care pe spioni i-a îndrăgit! 
  
Iar dacă licinius spion este, 
  
Dochia va îngheţa pe creste. 
  
El, o să-şi ia pedeapsa exemplară, 
  
De îmi va cădea în mână iară. 
  
Iar nepotul meu, aleasă floare, 
  
Va creşte, spălat de ruşinea părinţilor, în Dacia ocrotitoare. 
  
Dar, cred, zeul e bun cu mine 
  
Şi nu mă lasă pentru a trăi această ruşine. 
  
DOCHIA 
  
( Aparte.). 
  
Cum, cvum aşa de blânzi îmi păreau mie, 
  
Frumoşi şi nevinovaţi, spioni să fie!? 
  
Şi fiica regelui Decebal le-a dat sprijin şi ajutoare, 
  
Înlesnindu-le calea spre trădare? 
  
Atunci eu sunt o trădătoare!? 
  
Îmi pare pedeapsa mică pentru nesăbuinţă. 
  
Decât îngheţul pe munte, de o altă pedeapsă am trebuinţă 
  
Iubite tată! De-acum ochii mei nu te mai pot privii. 
  
Mă poţi urî! Mă poţi iubii? 
  
Am să destăinui a mea faptă 
  
Preotului mare, Vezinas, în şoaptă. 
  
El a înţeles, înţelege pe morţi şi pe vi. 
  
Şi să mângâie pe tata va şti. 
  
Printr-o pedeapsă mare 
  
Poate voi dobândi iertare. 
  
Altfel, blestemul fiecărui dac ce va murii 
  
Până dincolo de lăcaşul zeului negurilor mă va urmării. 
  
DECEBAL 
  
Căci altfel, oricine în Daci să pătrundă a îndrăznit 
  
Pe acest pământ n-a ajuns la bun sfârşit. 
  
Zalmoxis ne-a zidit ţara 
  
Cu munţi şi văi înflorite primăvara, 
  
Cu ape repezi şi adânci, 
  
Să nu pătrundă duşmanii 
  
Să nu pătrundă duşmanii nici pe brânci. 
  
Avem păduri dese, nu le trece nici pasărea-n zbor, 
  
Totul aici ne-au stat în ajutor. 
  
( Fulgeră şi tună.). 
  
Degrabă la luptă, în frunte cu mine, 
  
Duşmanul se apropie, vine, vine...! 
  
Dromichete, mândru rege din fund de aşezare, 
  
Burebista mărit, stăpânitor al neamului dintre hotare, 
  
Duras prea înţelept, strămoşi ai Daciei străbune, 
  
Ridicaţi-vă în ţară, însuflaţi fapte bune! 
  
Ne ameninţă duşmanul munţii noştri sfinţi 
  
Scăldaţi cu sânge de părinţii noştri, părinţi. 
  
E la grea încercare al Daciei popor! 
  
El ştie să moară 
  
Pentru scumpa noastră ţară! 
  
El ştie să fie învingător. 
  
Înainte deci! Pe viaţă în mândrie, 
  
Pe moarte, în viaţă vie! 
  
( Fulgeră, tună şi trăzneşte puternic. ). 
  
VEZINAS 
  
Mare îţi este puterea, mania şi iertarea, 
  
Slăvit zeu ce ne stăpâneşti zarea! 
  
De am fost nevrednici o clipă, te-ndură. 
  
Vom di de-acum înainte cu mai multă măsură. 
  
VRACIUL 
  
Nu e îmblânzit zeul, decât sacrificându-I pe toţi bărbaţii, 
  
Sau cu duşmanii să ne avem ca fraţii!? 
  
Din ce rămâne, un alt neam curat va răsări 
  
Care în veci trădarea n-o va şti. 
  
TEHOMIR 
  
Înlături, altfel te sfarm, cobe, te-ai pripit! 
  
VRACIUL 
  
De mă credeţi smintit, 
  
Dac sunt şi ţara mi-am iubit! 
  
DOCHIA 
  
( Tulburată se îndreaptă spre preot.). 
  
Taină îţi cer! Iertare! 
  
Slăvite preot mare! 
  
VEZINAS 
  
Are de dat un sfat Domniţa, marea preoteasă? 
  
Întotdeauna îndrumarea ţi-a fost aleasă! 
  
DOCHIA 
  
( În auzul celorlalte preotese ce s-au apropiat.). 
  
În Dacia s-a săvârşit o faptă rea, 
  
Făptaşa este Dochia! 
  
Trădarea e a mea! 
  
VEZINAS 
  
Cum asta!?...Ce păcat! 
  
DOCHIA 
  
Poate un zeu duşman m-a îndemnat 
  
Să eliberez pe sclavi din închisoare. 
  
Nelegiuirea săvârşită mă doare. 
  
Spune-mi cu ce s-o ispăşesc? 
  
Pedeapsă pe măsura faptei doresc. 
  
VEZINAS 
  
Ooo, iubită fiică a lui decebal, iubită preoteasă! 
  
Îngheţul pe munte e mai mare pedeapsă. 
  
Ea ne este lăsată prin datini strămoşeşti 
  
Pentru aceia ce s-au împotrivit poruncilor regeşti. 
  
Nu au cunoscut dacii un rău mai mare! 
  
DOCHIA 
  
Dochia a săvârşit în Dacia prima trădare 
  
Împotriva ţării, a strămoşilor, a dacilor toţi, 
  
A uneltit în răul strănepoţilor din nepoţi. 
  
( Către ceilalţi.). 
  
Să aveţi grije de Ionuţ, copilul meu, 
  
Cânb va fi mare să-I spuneţi că sunt la zeu, 
  
Şi l-am iubit şi-l voi iubii acolo sus mereu. 
  
( În suspine.) 
  
Ooo, zeule, plămădeşte-l să crească falnic 
  
... şi puternic 
  
Să cunoască liniştea, iubirea şi dragostea 
  
În ţara aceasta, în ţara lui şi-a mea. 
  
De la tine,dar, munte falnic de sub soare 
  
Aştept adăpost, refugiu şi alinare. 
  
Iar pentru copii copilului meu să fi 
  
Cetatea linişti, a muncii, într-o slăvită zi. 
  
(Către Vezinas. ) 
  
Să şti că de al meu păcat 
  
Nici el, nici fiul meu nu e vinovat. 
  
CELE OPT PREOTESE 
  
Te urmăm, dulce stăpână cu sufletul împăcat. 
  
DECEBAL 
  
( Împreună cu Tehomir şi celelalte căpetenii ale oastei se apropie de preot 
  
şi de cele două preotese. ). 
  
Oastea ne cere nedeslipiţi alăturea să fim. 
  
La fel ca înainte Dochia te iubim! 
  
Te lăsăm în seama preotului mare 
  
De-acum cu nelegiuitul vinovat de trădare 
  
Pe muntele Orole, împreună, veţi cere iertare. 
  
Înfrângere duşmanului prin sacrificiu veţi cere 
  
( Arătând spre fereastră. ). 
  
Priviţi! Negura răului în zare piere. 
  
TEHOMIR 
  
Dochia, eu am ştiut de copil şi te-am iertat. 
  
El va creşte aici ca floarea unde a încolţit. 
  
În cei patru ani am urmărit 
  
Cum în soare s-a înălţat. 
  
Fără să şti tu, zi de zi, l-am îngrijit. 
  
El este copilul acestui pământ şi nu este vinovat. 
  
Ca acest lăstar să crească sub un cer luminos 
  
Roagăte ca Tehomir să se întoarcă victorios. 
  
VEZINAS 
  
( Cu mâinile în sus, implorând cerul. Alături.). 
  
Ce nenorociri ne-ai pregătit?! 
  
Doamne, nu ne pedepsi atât de cumplit! 
  
Va urma! 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Florile Sarmisegetusei, dramă istorică în versuri, Actul 2. / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 327, Anul I, 23 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!