Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



Florentin SMARANDACHE - LA CALTECH, CU „NEMATERIA” PRINTRE FIZICIENI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ca matematician şi ca scriitor, eu am participat, mai ales după emigrarea în SUA (din anul 1990), la diverse întruniri (congrese, conferinţe, seminarii etc.) de matematică şi de literatură. Cum în ultima vreme am fost coautor al mai multor articole de fizică, cred că vremea a venit să particip cu o comunicare ştiinţifică şi la o întrunire a fizicienilor: cea anuală a Filialei Ca-lifornia-Nevada a Societăţii Americane de Fizică. Evenimentul va avea loc în oraşul Pasadena (pronunţie: Pesădiină), statul federal California, la 16 km de Los Angeles, în sud-vestul SUA, în apropiere de New Mexico, statul federal în care locuiesc eu (voi călători cu avionul).  
 
Etimologia toponimului Pasadena nu este pentru mine clară: se spune că pornind de la numele dat de indienii localnici, spaniolii ar fi tradus expresia indiană prin „Coroana văii”, iar în altă variantă prin „Cheia văii”. Însă, în limba spaniolă, cuvântul „Pasadena” nu are vreun înţeles, probabil că este o stâlcire a nu-melui indigen. Oricum, oraşul a devenit celebru şi numele său a fost dat şi altor oraşe din SUA, câte unul în statele federale Maryland şi Texas. În statele federale California şi Florida există South Pa-sadena (Pasadena de Sud), iar în statul federal Missouri există Pasadena Hills (Pasadena din Deal) şi Pasadena Park (Pasade-na din Parc). Dar, există acest nume şi în două ţări străine: Pasadena, în Provincia Newfoundland şi Labrador, din Canada, precum şi Pasadena în statul South Australia, din Australia, unde este o sububie a conglomeratului Adelaide – capitala şi cel mai mare oraş acestui stat australian.  
 
Paradoxul onomastic al asociaţiei fizicienilor americani  
 
Asociaţia fizicienilor americani, a doua din Lume, ca mărime, după cea din Germania, a fost înfiinţată acum 111 ani, în anul 1899, cu numele American Physical Society (Societatea Americană de Fizică), având ca acronim APS. În denumirea acestei organizaţii neguvernamentale ştiin-ţifice s-a folosit adjectivul physical („de fizică”, dar care are şi alte înţelesuri), nu substantivul physics („fizica”, ştiinţă a Natu-rii care studiază materia, mişcarea ei în spaţiu-timp şi toate con-ceptele legate de ea, în primul rând energia şi forţa). Într-un secol, viaţa a evoluat mult şi fizicienii americani, şi-au zis că „De-acuma, zău, nu se mai poate/ De-atâta ambigu-itate!” (distihul îmi aparţine): physical mai înseamnă „real” sau „fizic” (legat de corpul uman), dar şi „examinare medicală”; în plus, se poate face confuzie cu physical education (orele de educaţie fizică din şcoală), cu physical therapy (terapie fizică), cu physical jerks (exerciţii fizice de menţinere a sănătăţii), ca să nu mai spun de physical sciences („ştiinţele fizice” – fizica, chi-mia, astronomia, care studiază materia, energia şi modul de evo-luţie a Universului)!  
 
Fizicienii americani au spus că s-au săturat ca întrunirile lor să fie confundate cu unele sportive şi în anul 2005, în urma unui sondaj electronic, s-a hotărât schimbarea numelui societăţii lor, înlocuind Physical cu Physics. Din cauza complicaţiilor ... juridice, Comitetul Executiv al APS a abandonat ideea, dar a a-doptat un nou logo (desen sau simbol utilizat pentru promovarea imaginii unei asociaţii sau a produselor unei companii), în care apare şi expresia APS physics.  
 
Gastronomie iraniană de ... California!  
 
Sunt în oraşul Pasadena, din statul federal California, la restaurantul persan „Heidar Baba” (numit astfel după numele u-nui munte din Azerbaidjanul iranian, din nord-vestul Iranului), aflat pe East Colorado Boulevard, aproape de hotelul meu, nu-mit Pasadena Central Travelodge, de pe acelaşi bulevard. [Fac o paranteză legată de Azerbaidjan. Etimologic, în limba azeră veche, „Azerdaidjan” înseamnă „Ţara Focului”, nu-mit astfel de la „focurile vii” ce ardeau în crăpături ale scoarţei terestre, prin care se scurgeau gaze naturale, zona fiind una petroliferă. În Azerbaidjanul nordic, lângă capitala acestuia, Baku, s-a păstrat un Templu al Focului Veşnic. Azerbaidjanul istoric era locuit de o populaţie de origine iraniană, cu limba azeră veche, din familia limbilor iraniene, şi cu zoroastrismul ca religie, dar între secolele XI-XIX, în urma invaziei neamurilor turcice din Asia Centrală, s-a produs, treptat, o turcizare a populaţiei, care acum are o limbă turcică şi religia islamică.  
 
În Antichitate, Azerbaidjanul, care era provincie în Imperiul Persan, a făcut parte din Imperiul Macedonean al lui Alexandru Macedon, apoi din Imperiul Seleucid (partea de nord-est a moştenirii Macedoneanului). Au urmat secole de istorie frământată a Azerbaidjanului, cu un regat numit ... Albania (nu există o explicaţie a acestui nume paradoxal, de origine necunoscută, iar istoricii au denumit acest stat Albania Caucaziană, spre a nu fi confundat cu statul omonim din Europa!), care a fost, la un moment dat, vasal al Imperiului Roman. Apoi, s-a luptat cu succes împotriva regatelor vecine, Armenia şi Georgia, cu multe imperii, care l-au ocupat: Imperiul Sussanid, Imperiul Bizantin, Califatul Abassid (de la Bagdad), Imperiul Selgiucid (turco-persan), Imperiul lui Tamerlan (turco-mongol). După prăbuşirea imperiului acestuia, în Azerbaidjanul istoric s-au creat două regate, care au luptat îm-potriva Imperiului Safavid (iranian, cucerit de musulmani), în care au fost incluse.  
 
Imperiul Otoman a ocupat pentru unele perioade, părţi din Azerbaidjanul iranian. După decăderea Imperiului Savafid, pe teritoriul Azerbaidjanului istoric s-au format mai multe hanate, formal inde-pendente de statul iranian. În Caucaz, a apărut apoi influenţa Imperiului Rus, care s-a declarat salvatorul de la islamizare a celor două regate creştine caucaziene, Georgia (numită şi Iviria sau Gruzia ori Sakartvelo – în limba gruzină) şi Armenia. În 1783, Rusia a oferit protecţie regatului din estul Georgiei, pe care l-a anexat în anul 1800 şi în următorii zece ani a mai anexat două principate gruzine (ultimul a fost „înghiţit” în 1859).  
 
În anul 1812, Rusia ţaristă a ocupat partea de nord a Azerbaidjanului istoric (iar în 1813, Armenia de Est). Când a avut prilejul favorabil, Imperiul Ţarist a ocupat şi partea de sud a Azebaidjanului istoric – Azerbaidjanul iranian (în 1909; 1912-1914; 1915-1918). În 1918, în urma prăbuşirii Imperiului Ţarist, Azerbaidjanul de Nord, s-a declarat independent, cu numele Republica Democratică Azerbaidjan (prima ţară musulmană parlamentară din Lume şi care a dat femeii drepturi egale cu bărbatul!), dar bolşevicii, interesaţi de petrolul ei, au ocupat-o în anul 1920 şi au transformat-o în Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjan, care la destrămarea URSS, în 1991, s-a proclamat independentă, cu numele Republica Azerbaidjan. Totuşi, în 1993, aceasta a intrat în Comunitatea Statelor Independente (CSI), compusă din fostele republici sovietice socialiste, cu excepţia ţărilor baltice, iar mai târziu şi cu cea a Georgiei.  
 
În perioada 1920-1921, forţele armate bolşevice ale Rusiei sovietice au ocupat şi Azerbaidjanul iranian, precum şi alte părţi din Iran. Nici URSS nu a scăpat prilejul de „a unifica” Azerbai-djanul: în perioada 1941-1946 a ocupat Azerbaidjanul iranian, proclamând aici, în luna mai 1946, o fantomatică republică so-vietică socialistă autonomă, care, în urma presiunilor diplomatice ale Marilor Puteri învingătoare în Al Doilea Război Mondial, a fost dizolvată în luna noiembrie 1946, când Azerbaidjanul ira-nian s-a reunificat cu Iranul.] Dar, să revin la restaurantul iranian din Pasadena, statul federal California, la care rămăsesem: mâncare iraniană nu mai gustasem eu! Însă, de curiozitate...  
 
Totuşi, în 2003, când am fost în Cairns, Australia, la cea de-A VI-a Conferinţă Internaţională de Fuziunea Informaţiei, profesorul universitar Mohammad Khoshnevisan, de origine iraniană, care lucra la o universitate australiană, mă servise cu o salată iraniană, Mustokhiar (salată cu ... iaurt de casă, cu castraveţi tăiaţi felii, aromată cu mentă, bucăţele) – avea un gust ciudat, dar plăcut. Am servit un Hommus cu pâine (năut pisat, cu pastă de susan, cu usturoi şi ulei de măsline, plus zeamă de lămâie şi bo-ia): 4,50 $, iar ca desert, Zoolbia & Bamieh (patiserie însiropată cu miere, asemeni celei ştiute de mine prin perioada 1982-1984, când am predat matematica la un liceu din Maroc, consumată de localnici în luna Ramadanului – cea mai importantă sărbătoare musulmană): îmi par prea dulci (3,75 $).  
 
*  
 
Este frumos în California!  
 
Palmieri, călduţ, iar pe străzi este curat. Aş vrea să am a-ici un job... Salariile sunt mai mari, dar şi preţurile-s ridicate. Să-ţi cumperi o casă, este extrem de scump. Unii se mu-tă în statele federale vecine, unde e mai ieftin să-ţi achiziţionezi o locuinţă.  
 
Fotbalul – „Cenuşăreasa ... americană”!  
 
În oraşul Pasadena, care este pe locul 168 în SUA, ca mărime, şi pe locul al şaptelea în Comitatul Los Angeles, s-a desfăşurat în anul 1994 Finala Campionatului Mondial de Fotbal, pe celebrul Rose Bowl Stadium, între Brazilia şi Italia. După prelungiri, scorul a rămas tot 0-0, aşa că departajarea s-a făcut, pentru prima dată în istoria acestui campionat, prin lovituri de la 11 m: a câştigat Brazilia, cu 3-2, care devenea astfel pentru a patra oară campioană mondială (mai fusese în 1958, în 1962 şi în 1970 când a intrat definitiv în posesia celebrei Cupei „Jules Rimet”, după cum se stabilise în 1930, la primul Campionat Mondial de Fotbal, din Uruguay).  
 
Cred că cei de vârsta mea îşi amintesc de acest frumos trofeu din argint placat cu aur şi cu un suport albastru din lazurit – era Nike, zeiţa victoriei din mitologia greacă, care susţinea cu braţele ridicate o cupă octogonală. Ce mare emoţie colectivă a fost în anul 1966, când cupa a fost furată la Londra şi a fost gă-sită (împachetată într-un ziar) după şapte zile, de către un ... câine, într-o grădină!... Dar, brazilienii n-au avut noroc: în 1983, cupa fost furată şi până acum nu a fost găsită! Pentru orgoliu, şi-au făcut o replică!... Poate că acesta a fost un motiv în plus pen-tru ei să obţină victoria în 1994: să deţină măcar o cupă origina-lă a FIFA (Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Fotbal).  
 
Temporar, numai pentru patru ani, căci noua Cupă Mondială FIFA este transmisibilă şi la predarea ei către noul câştigător al Campionatului Mondial de Fotbal, deţinătorul primeşte o copie aurită a ei – originalul este din aur masiv de 18 karate. Brazilienii au intrat astfel încă o dată în istoria fotbalului – numit în SUA soccer, pentru a nu se confunda cu american football, care în Statele Unite este numit simplu football, deşi numai fotbal nu este, ci un fel de rugby, dar mult mai dur (v-amintiţi că, pe când era student, John Fitzgerald Kennedy, care a devenit în 1960 preşedintele SUA, şi-a rupt coloana vertebrală într-un meci de asemenea „fotbal” şi a rămas cu sechele!).  
 
Dacă în Europa, fotbalul (englezesc) este „sportul rege”, în SUA, unde, repet, este numit soccer, el nu este nici măcar „a cincea roată la căruţă”. Organizarea etapei finale a Campionatu-lui Mondial de Fotbal în SUA, care ar fi o „piaţă” imensă de potenţiali „microbişti”, practic nu a schimbat percepţia opiniei pu-blice americane asupra soccer-ului, care aş putea spune că a ră-mas „Cenuşăreasa americană”, faţă de suratele sale baseball şi (american) football! Trebuie menţionat că pe Rose Bowl Stadium (Stadionul Cupa „Trandafirul”) se desfăşoară meciuri de fotbal american (din când în când, se joacă şi soccer), dar el avea o faimă mon-dială înainte de anul 1994, deoarece găzduise Jocurile Olimpice de Vară de două ori: în anii 1932 şi 1984.  
 
Chiar dacă în 1994 americanii „n-au făcut mare brânză” cu promovarea soccer-ului în SUA, cinci ani mai târziu, FIFA a mers din nou „pe mâna lor”: în organizarea etapei finale a Cam-pionatului Mondial de Fotbal Feminin. Finala s-a jucat, cred că aţi ghicit, pe acelaşi Rose Bowl Stadium, între SUA şi China (oficial, ţara se numeşte Republica Populară Chineză). Se spune că a fost evenimentul sportiv feminin cu cel mai mare număr de spectatori: 90.185 (la „Finala bărbaţilor” din 1994, au fost ceva mai mulţi, 94.194, dar mai puţini decât la concertul de rock al formaţiei irlandeze U2 – 97.014 spectatori; recordul absolut s-a înregistrat în anul 1984, cu 101.799 de spectatori, la finala de fotbal a Olimpiadei: Franţa-Brazilia 2-0).  
 
În 1999, s-a repetat istoria de la finala masculină: după prelungiri, scorul rămăsese alb şi departajarea s-a făcut prin lo-viturile de la 11m: a câştigat SUA, cu 5-4, care mai câştigase această cupă şi în 1991. Bravo lor, bravo socceristelor, că „le-au rupt gura” socceriştilor, cu deplin temei, pentru că ele sunt şi triple campioane olimpice (1996; 2004; 2008). Dar, ce folos, că în SUA, soccer-ul e tot ... „pe jos”!  
 
„Smarandach” n-are loc în ... istoria fizicii!  
 
404,30 $ m-a costat avionul, dus-întors. Zboruri scurte: Albuquerque-Phoenix (1 h şi 20 min), Phoenix-Burbank (1 h şi 30 min), vineri dimineaţa. Pasadena nu are aeroport, însă din Burbank am luat un shuttle („suveică”, în engleză, aici folosită în sens figurat, refe-ritor la o mişcare de dute-vino; traducerea tehnică ar fi „navetă”, care în acest caz este un autobuz mic): 23$, direct la hotel, unde am plătit 158,70 $ pentru două nopţi. Cu Google Map, mi-am făcut direcţiile de la hotel la locul întrunirii fizicienilor californieni şi nevadieni: California Institute of Technology (Institutul Tehnologic „California”, care este o universitate privată), numit folcloric Caltech. Cam vreo 25 de minute, de mers pe jos. Voi reveni în oraşul meu de reşedinţă, Gallup, duminică după-masă: Burbank-Salt Lake City-Albuquerque (cu schimbare de avion la mijlocul rutei).  
 
*  
 
Eu fac teorii fizice neconvenţionale – nu pentru că aşa aş vrea, ci pentru că aşa-s eu! După cum simt. Mereu pe dos. Cei mai mulţi dintre participanţi sunt din statul federal California.  
 
Înregistrarea participanţilor, la 8:30. Apoi, asist la două conferinţe, susţinute de către Tom Murphy (profesor la University of California, San Diego; uni-versitate de stat, aflată de fapt la 19 km la nord de oraşul San Diego, în La Jolla – numele fiind spaniol, se pronunţă amestecat, anglo-spaniol, Lăhoiă; în traducere, „Giuvaer”), şi Steven Block (profesor la Leland Stanford Junior University; universi-tate privată din Palo Alto – nume spaniol, care se traduce „Copac înalt”, dar cu pronunţare ... americană, Pelou Eltou, din statul federal California, la 60 km sud-est de oraşul San Fran-cisco.).  
 
Conferinţele astea îţi deschid orizontul, te fac să gândeşti şi altfel... in vivo... Nu-mi place să rămân doar într-un domeniu, ci să mişc prin diverse, curios să privesc din unghiuri multiple, să generalizez, să „interdisciplinez” aş zice. Există riscul şi să mă pierd, este adevărat... Dar, măcar să nu mă pierd în toate! Îmi urmez pasiuni-le...  
 
În clădirea 74 (Institutul Beckman) a Caltech, până la o-ra 11:45, apoi dejunul (care-i inclus în banii înregistrării la conferinţă (taxa de participare): 85 $ ca profesor şi membru al APS [American Physical Society]; sunt taxe diferite: mai mici pentru studenţi, mai mari pentru membri. Este foarte ieftin – compara-tiv cu participările la conferinţele internaţionale de fuziunea informaţiei (în inginerie), unde s-a ajuns la 800-900 $ de persoană!  
 
Trecând pe lângă Biblioteca de la Caltech, am donat două cărţi pe care sunt coautor, cu cadre universitare din India: dr. Vasantha Kandasamy şi K. Ilanthenral, „Super Special Codes Using Super Matrices” (Coduri superspeciale bazate pe super-matrici) şi „Neutrosophic Bilinear Algebras and their Generalizations” (Algebre biliniare neutrosofice şi generalizările lor), numai cu dr. Vasantha Kandasamy). Amos G. Throop a fondat în 1891 Universitatea Throop, care în 1920 a devenit CalTech. Acum există o grădină în memoria lui.  
 
Am distribuit participanţilor la conferinţă opt exemplare mai vechi, din „Progress în Physics” (Progres în fizică). Este o revistă ştiinţifică americană trimestrială, a cărei adresă poştală este cea universităţii mele, Universitatea „New Mexico”, din o-raşul Gallup, statul federal New Mexico, pentru că eu fac parte din Comitetul de redacţie, ca editor asociat, alături de doi cercetători ruşi, Dmitri Rabounski, redactor-şef, şi Larissa Borissova, editor asociat, ambii fiind din Moscova, cercetători la Institutul de Biofizică Teoretică şi Experimentală din Puşcino (un orăşel ştiinţific aflat la 120 km de Moscova). Este o „revistă alternativă” înfiinţată în anul 2005, liber accesibilă şi online – are ca scop promovarea „ştiinţei cinstite şi necomercializate” şi publi-că articole de fizică teoretică şi experimentală, precum şi de ma-tematică, cu teme legate de fizică, fără să facă uz de „cenzură” sau de „liste negre”.  
 
Prenumele şi numele mele, împreună, sunt prea lungi (au 21 litere – cu spaţiul dintre prenume şi nume), încât pe ecu-sonul conferinţei n-a avut loc şi ultima literă, fiind admise doar 20 de caractere: Florentin Smarandach. N-am loc să intru în... istoria fizicii! M-am înscris la conferinţa de la CalTech în ultimele zile! Coordonatorul, dr. Andreas Bill, m-a anunţat prin e-mail să mă grăbesc dacă vreau să prezint articolele. Am făcut-o în ambiţia lui MM – jurnalistul vâlcean Mircea Monu – care zicea că nu e convins de realizările mele în fizică. Ba... chiar s-a supărat pe mine, deoarece conf. univ. dr. Ion Soare, concitadinul său, e-logiase contribuţia mea în fizică, dar şi-n filozofie [neutrosofia = generalizarea dialecticii hegeliene] în „Enciclopedia Judeţului Vâlcea”, vol. I, la pagina 858. Păi, nu ştiu care era vina mea pentru ceea ce afirmă alţii despre mine?!  
 
MeMe e foarte influenţabil; dacă îi spune cineva că Smarandache e prost, el crede imediat... mi s-a explicat. Aceste beţe-n roate mă-ntărâtă, mă-nfierbântă ca pe-un oltean înrăit... Mă avânt să creez mai mult, mai tare... MM este „oltean prin adopţie” [aşa glumim noi, dar el îşi zice mai sofisticat: „Oltean de rangul II, adică, prin alianţă – du-pă muiere”!], fiind originar din Dobrogea şi stabilit din 1979 în Râmnicu Vâlcea.  
 
„Neparticulele” – dovada „nemateriei”!  
 
Prima-mi prezentare: „Legătura dintre neparticulă şi nematerie” (prima parte este scrisă de dr. Ervin Goldfain, a doua parte – de mine). Deşi am prezentat la zeci de conferinţe naţionale şi internaţionale, tot am avut trac, la început... Apoi, mi-am dat drumul, şi-am început să vorbesc şi să gesticulez... Cu voce tare, să acopăr audienţa.  
 
„Neparticulele” (introduse de profesorul Howard George de la Universitatea Harvard, din oraşul Cambridge, statul federal Massachusetts) au proprietăţi foarte ciudate, ele reprezintă fracţiuni de câmpuri cuantice şi conţin mixturi de particule şi antiparticule (deci sunt o formă de „nematerie” [termen introdus de mine în anul 2004]). Bineînţeles c-am primit şi pentru această „obrăznicie” fizică porţia „necesară” de înjurături! (de exemplu, în părtinitorul site Mad Scientist – Savantul nebun). Cum fac eu, cum nu fac, atrag oprobriul multora, uneori şi-al tuturor! Dar, nu mă sperii, ci mă-nfurii... [Acum, cititorul o să râdă!]. Doar pentru Paradoxurile sorites din fizica cuantică, pe care le-am introdus, nu m-a contrazis „încă” nimeni. Adesea-s paradoxist fără să vreau (aşa mi-e natura!)... şi-asta nu e bine.  
 
Toţi ochii privesc spre ... ”Nematerie”!  
 
Neparticulele evoluează înainte şi înapoi în timp. Studiul lor se face cu ajutorul operatorilor fractali de diferenţiere şi inte-grare. Fizica la energii superioare energiei Modelului Standard al atomului are o bună şansă să devieze de la echilibru. Particulele generate în urma interacţiunilor la energii înalte nu au timp să se „termalizeze”, adică să atingă echilibrul termic. În conse-cinţă, toate mărimile de interes (de exemplu, distribuţia de ener-gie şi de moment în urma coliziunilor) nu mai sunt staţionare, ci sunt tranziente (depind de timp). Acest regim dinamic de „ne-echilibru” sugerează folosirea operatorilor fracţionali de dife-renţiere şi de integrare, aşa cum am descris în lucrare. Conse-cinţele sunt legate de apariţia unor faze „exotice” de materie, în care cuantele de câmp (particule şi antiparticule) se amestecă în combinaţii neobişnuite (mixturi neobişnuite), în numere neîn-tregi şi cu spin fracţional (diferit de spinul bosonic 0, 1, 2,... şi diferit de spinul fermionic "). Aceste faze au corelaţii exotice de lungă durată şi sunt extrem de instabile. Apoi, legătura dintre „nematerie” [în engleză unmatter] şi „neutrosofie” [în engleză neutrosophy].  
 
Neparticulele reprezintă fracţiuni (nu numere întregi) de cuante; ele sunt între ordine şi dezordine [ca-n neutrosofie şi-n paradoxism]; ele apar la temperaturi foarte înalte (la energii de ordinul TeV = teraelectronvolt; tera este multiplul unei unităţi de măsură = 1012, iar electronvolt este unitatea de măsură a energiei folosită pentru particulele din acceleratorul electrostatic de particule, reprezentând energia cinetică dobândită de un elec-tron liber când este accelerat de-a lungul unei diferenţe de potenţial de un volt). Fizica „Emergentă” [îmi permit introducerea în limba română a acestui neologism, însemnând „care se iveşte”, „care se naşte dintr-o dată”] este echivalentă cu Teoria Complexităţii (ramură a Informaticii care se ocupă cu studierea complexităţii algoritmilor, complexitatea reprezentând puterea de calcul necesară pentru realizarea unui algoritm, iar acesta este succesiunea de operaţii necesare în rezolvarea unei probleme).  
 
Nemateria e formată din materie şi antimaterie în stare stabilă sau semistabilă. Cum cele mai elementare blocuri de construcţie a universului cunoscute astăzi sunt 6 quarkuri şi 6 leptoni, plus cele 12 antiparticule ale lor, nemateria va fi formată din cel puţin un bloc şi cel puţin un antibloc. Exemple de nematerie:  
- mezonii şi antimezonii (formaţi dintr-un quark şi un antiquark);  
- pentaquarkul θ+ (format din patru quarkuri şi un antiquark);  
- pionium (format dintr-un mezon π+ şi un mezon πˉ );  
- pozitronium (format dintr-un antielectron şi un electron – în stare semistabilă);  
- protonium (format dintr-un proton şi un antiproton – în stare semistabilă);  
- heliu antiprotonic (format dintr-un antiproton şi un e-lectron orbitând nucleul de heliu – semistabil);  
- miuonium (format dintr-un miuon pozitiv şi un elec-tron).  
 
Neparticulele şi nemateria sunt foarte instabile, rup simetriile şi violează principiile de sarcină electrică, izospin slab, şi culoare. Profesorul Jonathan Vos Post, din sală, a spus că-mi ştie o carte (era de Teoria Numerelor), intitulată „Numai probleme, fără soluţii!”... şi toţi au zâmbit! Geoffrey Holstrom, prezentatorul lucrării „Masa ca origine statistică a geometriei şi dinamicii”, mi-a cerut să-i expedi-ez întreaga lucrare prin e-mail. Un alt audient m-a întrebat cât de fidel ar descrie deriva-tele şi integralele fracţionale stările de neechilibru la energii deasupra Modelului Standard al atomului.  
 
Quarkul faţă cu ... Fuziunea la Rece!  
 
Din Laboratorul de Fizică „George W. Downs” de la CalTech, am alergat în clădirea vecină (East Bridge Physics Lecture Hall), unde, la ora 14:36, aveam altă prezentare: „Eliberarea quarkului în cadrul Fuziunii la Rece, Ecuaţiei Klein-Gordon, şi Fizicii Particulelor Elementare” (împreună cu Victor Christianto, cola-borator din Indonezia). Aceasta era mai mult o analiză (incompletă) de idei privind răspunsul la întrebarea: în cazul că LENR (Low Energy Nuclear Reaction, în engleză, tradusă Reacţie Nucleară la Energie Joasă, numită în folclor Fuziunea la Rece), este reală această reacţie, cum s-ar explica din punctul de vedere al reacţiunii interatomice?  
 
La 23 martie 1989, Martin Fleischmann, din Marea Britanie, şi Stanley Pons, din SUA, ambii cercetători la Universita-tea (publică) „Utah” din Salt Lake City, statul federal Utah, Statele Unite, au anunţat c-au observat fuziune nucleară contro-lată la temperatura camerei – timp de o lună. Ei au studiat electroliza „apei grele” (D2O, apă în care în locul hidrogenului exis-tă deuteriu, izotopul greu al hidrogenului), într-un calorimetru de sticlă cu electrod din paladiu. Au susţinut că au constatat producerea unei cantităţi de căldură a cărei mărime s-ar putea explica numai printr-un proces nuclear, deoarece au descoperit şi mici cantităţi de produşi de reacţie nucleară: neutroni [parti-cule fără sarcină electrică din componenţa nucleului atomic (ex-ceptând cazul celui de hidrogen), cu masa puţin mai mare decât a protonilor – ceilalţi nucleoni (particule din componenţa nucle-ului atomic), dar cu sarcină pozitivă] şi tritiu (izotopul super-greu al hidrogenului). Presa a numit imediat această reacţie Fuziunea la Rece [Cold Fusion].  
 
Mulţi cercetători au considerat această Fuziune la Rece ca nefondată, pentru că nu au reuşit să o reproducă. Dar, mai recent, în anul 2008, profesorul universitar japonez Yoshiaki Arata, de la Universitatea din Osaka, a demonstrat un astfel de experiment. Profesorul Marian Apostol de la Institutul de Fizică Atomică din oraşul Măgurele (lângă Bucureşti), judeţul Ilfov, România, a propus încercarea de a utiliza Ecuaţia Klein-Gordon şi geometria fractală. [Ecuaţia Klein-Gordon este ecuaţia de mişcare a particulelor cuantice fără spin (rotaţie în jurul axei proprii); fractal – un întreg ce poate fi divizat în părţi care sunt o copie miniaturală a întregului.] Dr. Ervin Goldfain citase: tranziţiile de faze cuantice la temperaturi joase [Subir Sachdev et al.], termodinamicile mezo-scopice neechilibrate pentru sistemele cuantice [D. Bedeaux, P. Mazur et al.], şi tranziţii de faze neechilibrate [S. Lubeck, H. Hinrichsen etc.]. Dacă am lua în considerare cuantizarea topolo-gică, ne aşteptăm la o cuantizare Bohr-Sommerfeld a quarkuri-lor?... Când a trebuit să m-anunţe, moderatorul acestei secţiuni de lucrări, prof. Warren Rogers, s-a scuzat că nu poate să-mi pronunţe numele (păţesc acest lucru pe la toate conferinţele!). Mă recomand, atunci „Smarandacii” [ch, che se citesc – în general – „ci” în engleză].  
 
La „Cărămida roşie”: pizza, bere şi ... fizică!  
 
Radiind de bucurie, „ameţit” de succes, am plecat îm-preună cu inginerul Dave File (care asistase la ambele prezen-tări ale mele şi mi-a cerut să i le trimit) la Red Brick Pizza (Piţeria „Cărămida roşie”; mă rog, „Dicţionarul explicativ al limbii române” a preluat termenul cu grafia din limba italiană, pizzerie, dar eu prefer să-l scriu cum se pronunţă, deci să românizez acest italienism), ca să bem bere şi ... fizică (!)  
 
D. F. mi-a replicat însă că nu-i place „nemateria”, căci nu respectă nimic din legile fizicii...  
- Păi, e nevoie de noi legi, în spaţii noi! [new physics – fizică nouă].  
Îmi sugerează să mă axez pe matematică fractală apli-cată.  
 
Ideile discutate (în comparaţia pe care am făcut-o între fizică şi matematică):  
 
- fizica e mai aproximativă decât matematica;  
- fizica e mai poetică, mai visătoare, mai imaginativă [pune-ţi fizica în creier, şi fantezia îţi va veni după aceea];  
- matematica este suportul fizicii, de fapt, al tuturor do-meniilor;  
- Funcţiile Green folosesc în fizică la problemele unde avem de-a face cu infinitul;  
- Einstein s-a dus la matematicieni să-l ajute pentru a da un suport ştiinţific imaginaţiei sale;  
- fizica este despre „conţinut” (limitare);  
- matematica e „prea” exactă, prea tehnică [de aceea eu am şi „evadat” spre alte domenii: să am mai multă libertate şi imaginaţie; când ajung la un „punct de saturare” într-un subiect, mă mut la altul!];  
- particulele (în fizică) sunt mai mult... unde! (iată şi paradoxismul);  
- spinul unei particule înseamnă, de fapt, energia sa;  
- masa antielectronului este de două ori mai mare decât masa electronului;  
- matematica necomutativă câştigă teren (multe fenome-ne nu comută în realitate); teoria matriceală (înmulţirea nu comută) este o astfel de modelare simplă;  
- există Ecuaţia lui Drake despre posibilitatea existenţei vieţii extraterestre – concepută în anul 1961 de către astronomul şi astrofizicianul american Frank Donald Drake pentru a estima numărul potenţial de civilizaţii extraterestre din galaxia noastră (Calea Lactee, care conţine peste 100 de miliarde de stele); în varianta optimistă (cu valorile maxime), ecuaţia dă 10 miliarde de civilizaţii, iar în cea pesimistă (cu valorile minime) rezultă numai 1 (una) civilizaţie (cea a noastră) – Conferinţa de la Observatorul Naţional de Radioastronomie din Green Bank, statul federal Virginia de Vest, SUA, din anul 1961, a optat pentru o cifră intermediară: 50.000 de civilizaţii;  
- despre manualele clasice de Fizica Particulelor Ele-mentare: de Richard Liboff, David Griffith, David Bohm etc.;  
- fizicienii sunt buni să mediteze pe-o insulă deşertică; matematicienii să joace la cazinouri!  
- despre UFO-urile (OZN-uri: Obiecte Zburătoare Ne-identificate, numite folcloric „Farfurii zburătoare”, după aspectul unor pretinse imagini despre ele) prăbuşite lângă Rosewell, statul federal New Mexico, SUA, când se pare că au fost găsiţi şi pasagerii lor extratereştri, dar guvernul american a negat şi a de-clarat că s-au găsit, de fapt, rămăşiţele unui balon meteorologic;  
- Cometei Hale-Bopp („Marea Cometă din 1997”) i-a trebuit doi ani ca s-ajungă de la Jupiter la Pământ.  
- Numele nostru va fi ataşat de o problemă, nu de-o soluţie!, râde Dave File (în engleză, file are trei înţelesuri: „pilă”; „dosar”; „fişier”; nu l-am întrebat pentru care dintre ele optează, dar acum, dac-ar fi să fac o glumă paradoxistă, i-aş spune: „Da-că ai o pilă , poţi fi ataşat de o soluţie într-un fişier din dosarul cu ... probleme!”).  
 
Şi-n SUA mai întârzie autobuzul!  
 
Seara am făcut rezervare la Prime Time Shuttle („naveta”), tel. 9-1-800-733-8267, ca microbuzul să mă ia de la hotel şi mă ducă la aeroport. Numărul de confirmare 3334486. Noroc că l-am notat, fiindcă dimineaţa şoferul nu sosea la ora 8:00 (pe 31 octombrie 2010) cum stabilisem, dar recepţionera companiei, şmecheră/diplomată, îmi zice că ei înţeleseseră la 8:15.  
– Okay, merge şi-aşa, am încuviinţat.  
 
Hotelul Travelodge taxá cu 0,50 $/minut şi pentru telefoanele din cameră.  
Hoinăream pe străzi seara, de la CalTech la hotel, pe lungul Boulevard Colorado, cu lumini multe, pomi împodobiţi cu becuri strălucitoare. Răcoare. Plăcut. Şi muşcam dintr-o pizza caldă, cu mult piper (ca să-mi taie pofta de mâncare: să nu mă-ngraş la loc), şi presărată cu brânză.  
 
Am pierdut două pixuri, în fiecare zi câte unul – nu mai aveam cu ce nota şi tocmai atunci îmi veneau ideile! L-am rugat să-mi dea pixul său pe băiatul de la ghişeu, căruia i-am înmânat imediat un dolar. Îmi venise să strig: „Dau regatul meu [pe care nu-l am!] pe-un pix!”.  
 
Amicul inamic MeMe, fizician de profesie, mă felicitase în modul nostru contradictoriu: „Această invitaţie din partea Asociaţiei Americane de Fizică este foarte importantă pentru afirmarea... Paradoxismului în fizică!” De fapt, ca să fiu paradoxist, ar fi trebuit să spun că voi scrie un nearticol despre participarea dvs. cu articolul despre nematerie ! (Ha-ha-ha – umor cu praz, râde un fizician de... necaz!!) „Cred că-n Secţiune veţi fi sublimii! Care depăşesc viteza... luminii!!!” [21 octombrie 2010]  
 
Studenţi la matematică vrăjiţi de fizica cuantică  
 
02.11.2010 . Surpriză mare la ora mea de analiză matematică la UNM (Universitatea „New Mexico”)! Când intru în clasă şi mă-ndrept spre catedră, un flash (bliţul aparatului de fotografiat) mă luminează...  
– Faceţi poze?, îl întreb pe Sumit Patel – un student din India.  
– Nu eu, ci Carlin Castle! – şi arată spre colega lui.  
– Sunteţi un star!, zâmbeşte alt student (Troy Merrit). Cum a fost la CalTech?  
Şi-atunci, mă apuc să le explic ceea ce îmi vine în minte despre Fizica Cuantică, sărind de la o idee la alta, revenind. M-ascultau, mă-ntrebau, parcă-mi sorbeau cuvintele ...  
– Dar, hai să trecem la secţia 4.3 de astăzi!  
– Aaa!... Nuuu!..., se-aude corul clasei. Mai povestiţi-ne!  
Fiindcă tot învăţaseră despre derivate şi integrale, le-am spus că există şi derivări, integrări fracţionale [fractional calculus – calcul fracţional]. Se uită miraţi la mine... Un alt student, tot din India provenit, Vivek Ramadoss – foarte inteligent – mă chestionează:  
– Dacă derivata întâia reprezintă viteza, şi derivata a doua acceleraţia, ce înseamnă derivata de ordin 1,5?...  
– Ceva între viteză şi acceleraţie!  
Troy citise despre... Palindromul Smarandache (este vorba despre Numărul simetric Smarandache – un număr palindromic: are aceeaşi valoare citit de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga). Alţii-mi cer să le explic „nemateria”. Le descriu câteva Paradoxuri tip sorites [în greaca veche, soreites = a îngrămădi, a face morman, grămadă; deci, „Paradoxuri tip morman (grămadă”), care au fost create în seco-lul al IV-lea î. H., de către filozoful Eubulides din Milet] din fizică (este vorba despre „mormanul” de particule elementare care:  
 
1. sunt invizibile, dar formează lumea vizibilă, fără a se putea cunoaşte graniţa de trecere de la invizibil la vizibil şi in-vers;  
2. se supun Principiului nedeterminării al lui Heisenberg, dar materia formată din ele se supune principiului determinist;  
3. se degradează când sunt libere, fiind instabile, dar materia formată din ele este stabilă;  
4. au o viaţă foarte scurtă, când sunt libere, dar materia formată din ele are o viaţă lungă), apoi le re-latez despre viteze supraluminale (mai mari decât cea a luminii, care, conform lui Albert Einstein, este viteza limită în Univers).  
 
– De ce nu predaţi un curs onorific de fizică cuantică?, îmi sugerează studentul Troy.  
 
(va urma)  
 
----------------------------------------  
 
Prof.Univ. Dr. Florentin SMARANDACHE  
Gallup, New Mexico, SUA  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Florentin SMARANDACHE - LA CALTECH, CU „NEMATERIA” PRINTRE FIZICIENI / Florentin Smarandache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 706, Anul II, 06 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Florentin Smarandache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentin Smarandache
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!