Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Tania Nicolescu         Publicat în: Ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Flash
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Grăbind paşii, ajunse în faţa ghişeului de bilete. Ceru bilet la primul tren care mergea spre Sibiu şi-i întinse casierei odată cu banii şi cuponul de pensie. Aceasta îl privi şi râzând, spuse în timp ce-i întindea biletul: ”a, ca de obicei…” şi răspunzând mirării din privirile Irinei, adăugă: “ nu l-aţi completat”. Aceasta nu mai întrebă ce anume mai trebuia completat şi luându-l cu grabă, se îndreptă spre peronul la care deja trăgea trenul ce avea în componenţa sa, doar trei vagoane.  

Îşi găsi locul şi se aşeză urmărind din priviri agitaţia creată de pasagerii care încă se mai aflau în explorare, ţinând în mână ca pe o hartă indescifrabilă, biletele. Printre aceşti nedumeriţi, se strecurau pe rând tot felul de vânzători ambulanţi ce-şi îmbiau insistent potenţialii clienţi să le cumpere marfa. “Lumeaaa”, “Femeiaaa”, “Tabuu”, “Reeebus”, încercau în zadar vocile lor să-i ispitească. Slăbuţi, tuciurii…Abia dispărea din raza vizuală unul, strecurându-se abil printre bagaje şi călători, că şi apărea altul fluturând agasant prin faţa ochilor tuturor alte reviste, sau oferta de cola, ciocolată, bere rece, apă. Şchiopătând şi ridicând din timp în timp cracul pantalonului soios, ca să arate oamenilor urmele unei operaţii presupuse recente, un bărbat trecut de cincizeci de ani înainta pe culoarul îngust cerând ajutor, pentru că, spunea el, tocmai ieşise din spital. Fără izbândă însă. Din spatele lui, o voce atenţiona călătorii că are “Platon”, “Kant” chiar şi pe “Paler” şi imediat, mâna sa se întindea, arătând celor curioşi câteva cărţi şi îndemnându-i să le cumpere.  

Şi din urma lui, în acest neîncetat du-te – vino, o altă apariţie capta atenţia călătorilor. Târându-se pe podeaua vagonului – oare cum urcase, mai apucă să se întrebe Irina - un cerşetor se oprea lângă fiecare scaun şi în numele divinităţii cerea insistent să fie ajutat ca să-şi cumpere “o pâinică”. “Eu nu mă prefac” - adăuga el vârându-şi insistent piciorul schilod, sub ochii celor ce încercau să îl evite. Însă privirile călătorilor continuau să îl ocolească şi rareori cineva se mai îndura să-i dea vreun bănuţ. Probabil pentru că, prea puţini mai erau aceia care încă nu aflaseră de la emisiunile tv, că cerşetoria era o afacere, care condusă cu pricepere aducea beneficii deloc de neglijat.  

Pe măsuţa din faţa scaunului său, o mână apărută din senin, întinsese cu îndemânare câteva obiecte. Neavând altceva de făcut, se apucă să le inspecteze; erau pixuri, papiote colorate, brelocuri cu ursuleţi, plasturi şi un carneţel mic cu pix. Irinei îi păru că tocmai acel carneţel era ceea ce-i lipsea atunci, aşa că se hotărî să şi-l cumpere. I-l arătă băiatului care reapăruse ca prin farmec în preajma sa şi-i întinse banii. Privind apoi în jur, îşi spuse că în tren par să fie mai mulţi vânzători decât călători. Nu-şi mai amintea să fi văzut atâţia într-un singur vagon şi într-un interval de timp atât de scurt; doar călătorea destul de des. Tocmai pe când se gândea că iureşul acela de călători şi vânzători ambulanţi se potoleşte, văzu înaintând plin de importanţă pe culoar, un tinerel tuciuriu îmbrăcat curat, cu cravată la cămaşă şi care purta ridicată deasupra capului o valiză, urmat, după cum îşi dăduse repede seama, de proprietarul acesteia. După ce duse valiza până la un scaun încă neocupat, o aşeză pe locul bagajelor şi - aproape că se lipise de buzunarul proprietarului - aşteptă până când acesta îi dădu suma ce păru că îl mulţumeşte.  

Însă nici nu apucase să iasă din vagon, că privirea sa ageră deja detectase un alt tânăr ce apăruse cu valiza lui în uşă. I-o confiscă imediat şi ridicând-o deasupra capului ca pe un trofeu, înaintă pe culoar întrebând cu voce tare:”27?” “Ştie cineva unde este 27?”. Deja depăşise locul indicat de bilet, după cum îi atrăsese atenţia chiar posesorul valizei captive, aşa că după încă vreo câţiva paşi făcuţi din inerţie, se întoarse fără grabă către locul cu numărul 27. Din nou aproape lipit de proprietarul valizei, insistă să primească două bancnote în loc de una, însă fiind refuzat, şi-o strecură cu iuţeală pe cea căpătată în buzunar şi se îndreptă cu aplomb către uşa vagonului în căutarea următoarei victime. În sfârşit, trenul se puse în mişcare şi cei ce până atunci invadaseră trenul, se făcură nevăzuţi.  

Iar călătorii, deja mai relaxaţi începură rând pe rând să îşi scoată telefoanele mobile din buzunare pentru a încropi discuţii, ce păreau că n-ar mai putea suporta vreo amânare. Alţii îşi scoteau laptopurile de prin genţi, sau desfăceau foşnitoarele pungi de snacsuri, ori ambalajele de ciocolată. Irinei îi atrase imediat atenţia o tânără dolofană, cu o expresie de copil îmbufnat, care se grăbise să îşi schimbe locul, aşezându-se cu faţa spre direcţia de mers a trenului, de îndată ce acesta se pusese în mişcare. Cu o mână îşi trăgea rucsacul spre ea, pentru a-i fi mai uşor să scotocească după ceva într-unul dintre buzunarele acestuia, iar cu cealaltă, ţinea captive telefonul, vorbind cu cineva, căruia îi explica cum nu-i place ei să meargă cu spatele în direcţia de mers a trenului, chiar dacă este vorba de o distanţă scurtă. Şi în timp ce cu mâna liberă scosese din rucsac un alt telefon şi căuta pe el un număr pe care îl apelă cu un beep, de pe cel deja activat, continua să dea instrucţiuni cuiva care se vădea a fi soţul ei. Cu un debit verbal de invidiat, îi dădea acestuia indicaţii ce păreau să nu aibă drept la replică; cu care dintre maşini să vină să o ia de la gară, ce să caute în agenda pe care o lăsase în maşină – putea să se uite fără grijă în ea, că nu era acolo niciun secret…ce să caute în portbagaj…În sfârşit, îl pupa dulce; începuse să sune celălalt număr, pe care tocmai îl apelase. Şi după cum se părea, vorbea cu tatăl ei. Cu voia şi mai ales fără voia lor, cei din jur ascultau convorbirea, purtată pe o tonalitate stridentă. Aşadar, tatăl trebuia neapărat să se întâlnească şi cu lichidatorul, dar să nu-şi facă nicio grijă, rezolvase ea ceea ce se cerea…ce, credeau ăia că o să înghită ea poveştile alea “de tot c…ul”…să nu cumva să uite să descarce declaraţiile acelea ca să le completeze, că era termen limită…şi da, să le şi depună. Între timp, celălalt telefon începuse să zbârnâie şi cu rapiditatea unei manguste, îl duse la ureche, grăbindu-se să povestească apelantului cum avea ea de gând să organizeze ieşirea pe traseul acela care ducea spre lacul …cum naiba se mai chema că uitase, dar negreşit “se merita” să meargă acolo, pentru că nu era totuşi un traseu dificil.  

Între timp, sonorul telefonului celeilalte tinere aşezate în apropiere, se făcuse auzit, acoperind cu melodia sa - din filmul Star Trek - discuţia. Deşi replicile se întretăiau, niciuna dintre tinere nu părea să fie deranjată de aceasta. Aşa cum se aplecaseră asupra telefoanelor, păreau nişte cloşti grijulii înfoiate pe deasupra puilor lor şi pentru care nimic altceva nu mai conta. Totuşi, cea de-a doua fată părea să fie mai concisă şi în scurt timp, închise telefonul.  

Între timp, tânăra dolofană, încheind din nou cu un “pupic dulce” conversaţia, închise telefonul şi se întinse să scoată din rucsac un laptop, pe care se grăbi să îl deschidă, aşa cum şi cealaltă făcuse deja de mai multă vreme. După câteva clickuri rapide, interesul păru că i se volatilizează, sau că este derutată de ceva. Apoi întinse iarăşi mâna spre telefon şi îşi reapelă – după toate aparenţele - tatăl. ”Spune-mi repede, ce parolă ai?”…”cum, care parolă?” - se revoltă glasul ei – “parola de la pagina de facebook…”, “cum nu înţelegi, ce nu înţelegi?”…”dă-mi odată parola şi nu mă mai face să mă enervez, că sunt în tren” – glasul ei căpătase accente ameninţătoare – “ Cum??? Ce te tot faci că nu înţelegi??? Că doar până acum câteva zile puteam să intru pe pagina ta, dar de ieri de ora 16 ai schimbat parola şi nu mai pot să intru, tocmai acum când am timp şi vreau să ţi-o şterg”…”Nu, nu mi-o dai mai târziu, că mai târziu o să fac altceva. Băăăi taatăă, tu nu înţelegi să-mi dai acum, parola?!? Nu vezi că ai ajuns să stai pe facebook mai mult decât mine şi Bogdan la un loc? Ajunge! Eu ţi-am făcut pagina, eu ţi-o şterg!“. Vocea i se ridicase, devenind poruncitoare. Aproape că ţipa, fără să-i pese de cei jur: “ Tatăăă! Tată!! N-auzi, dă-mi parola! Pa-ro-la!!”. Reluă cu furie crescândă: “Hai odată, dă-mi parola, ce faci fiţe de tot c…ul!”…”Nu înţelegi odată să-mi dai parola? Băăăi taatăă, tu, chiar vrei să mă enervezi?!?! Nu ţi-am spus că sunt în tren? - aproape că zbieră vocea ei şi Irina începuse să se simtă îngrijorată, neştiind ce-ar mai putea urma. Însă tensiunea din atmosferă scăzu brusc şi o auzi spunând: “…Bine…ia mai spune odată…007…amr….şi iar 007?...şi amr din nou??...bine, bine…hai, pa!”. Închise calmă telefonul ca şi cum momentele anterioare nici n-ar fi existat vreodată, concentrându-se asupra laptopului şi degetele sale începură să tasteze grăbite ceva. După câteva minute se opri şi reintroduse laptopul în rucsac, tocmai la timp pentru a răspunde la noul apel al tatălui.” Ei, cum nu ştii…mai eşti încă în faţa calculatorului?… ai şi e-mailul deschis?... dă pagina până jos… dă pe downloads.. să îl salvezi pe desktop, e mai bine aşa… bine, pa!”. Apoi butonă din nou telefonul, vorbind cu o altă persoană despre apropiata aniversare ai celor treizeci de ani de căsnicie ai tatălui său, o aniversare pe care acesta se hotărâse să o serbeze făcându-i mamei o surpriză; “un tort, ceva flori… da, nu trebuie să fie un tort mare… ceva, de un kilogram… ei da, şi ea este aşa de cărpănoasă… că nu sărăcea dacă îi chema atunci şi pe ei şi le dădea câte o prăjitură…”.  

Torentul de vorbe începuse să o ameţească pe Irina. De undeva, din spate, o altă voce, după ce adusese ca argument numărul impresionant de pastile pe care le înghiţea zilnic, începuse să dea sfaturi cu privire la regimul alimentar şi stilul de viaţă, sfaturi care ar fi trebuit – dacă ar fi fost urmate – să aducă probabil ascultătorilor, tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte.  

Din fericire, prin ferestrele compartimentului începuse să se zărească în depărtare oraşul şi mulţi călători începuseră să se pregătească strângând bagajele. Răspunsurile la apelurile telefonice deveniseră lapidare, pe culoar începuse să se formeze inevitabila coadă. Prin ferestrele vagonului se profilau pe fugă zidurile înnegrite şi coşcovite ale unei foste fabrici. Privirile oamenilor lunecau peste ele la fel ca peste piciorul cerşetorului. “Oare câte, din tot ce a fost, mai funcţionează?” – se surprinse Irina întrebându-se. Dar şuieratul locomotivei, care vestea apropierea de staţie, îi acoperi cu sonoritatea sa, gândul.  

Zgomot metalic de roţi pe şine, imagini fugare; din nou retina era rănită de deznădejdea pe care o degajau alte ziduri şi ferestre cu geamurile sparte, ce se încăpăţânau să rămână încă în picioare, în acel imens ocean verde al primăverii pe sfârşite. Şi stridenţa contrastului, îi dădea impresia unei reîntoarceri în timp, ca pentru a fi martora fără de voie a unui cataclism insidios, propagat pe neştiute, dar ale cărui urmări de netăgăduit se aflau chiar în faţa ochilor săi. Zidurile acelea afumate de vreme – oare cu adevărat, trecuse atât de mult timp? – îi reamintiră Irinei nişte imagini văzute într-un documentar; cum se afuma un roi de albine într-o pădure tropicală, pentru a i se putea lua mai uşor mierea. Ce zumzet, ce zbor dezorientat urma; parcă înnebuneau albinele…  

Între timp, trenul încetinise şi în scurt timp se opri la peron. Valul gălăgios de călători adunat deja pe culoar se rupse în două, scurgându-se spre ieşiri. Curând, peste vagonul pe jumătate golit, se aşternu liniştea. Îşi privi ceasul. Mai avea puţin până la destinaţie.  

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Flash / Tania Nicolescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1123, Anul IV, 27 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Tania Nicolescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tania Nicolescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!