Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   



Fizionomii bizare la
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Peste bulevard de cele două aripi aproape “planând”, alte două imobile selecte cu aceeaşi destinaţie a entertainmentului industrial, Treasure Island şi Fashion Show. A rămas una şi singură şi părăsită dar de proporţii, al cărei proprietar este până şi de puştii Americii recunoscut, care este botezată cu numele lui, Donald Trump, opera-i International Trump, paralelipipedică, vopsită proaspăt de ziceai că încă se prelinge pe ea vopselele de un maroniu cu alb dungat şi de pe care abia fuseseră date probabil schelele, se îndepărtaseră macaralele de mare tonaj şi înălţime pentru a moşii alţi “pui de diavol”, după unii pentru a face şi mai populat şi mai spornic pe cât e păcatul, pe principiul strămoşilor romani “perseverare diabolicum”!  
  
De la acesta până la hotelul “Circus-Circus” unde suntem cazaţi sunt doar 2-300 de metri, dincolo de-al nostru se profilează enigmatic şi neiertător cu “piticii” pomeniţi până acum – ca un far la marginea oceanului de nisip, fabuloasă şi singulară oază de lumină şi viaţă tumultoasă în deşert – cea mai înaltă construcţie săgetând văzduhul oraşului, doar vârful ei pentetrant şi sfidător de forma unui balon meteorologic sau poate nacelă răsturnată aşezate pe verticală, hotelul şi casinoul “Stratosphera” pe care, cum spuneam, îl admiram de la fereastra camerei mele, ca şi munţii situaţi la nu prea mare depărtare.  
  
De partea cealaltă a arterei Boulevard Las Vegas - incorigibilă şi ingenuă “prezentatoare de modă” pe scena cea mai cosmopolită a lumii, a arhitecturii şi esteticii de ultimul răcnet(sic !) îşi limpezeşte profilul afro-oriental şi sud-maghrebian “Sahara”, nume reconfirmând deşertul în mijlocul căruia s-a înălţat o bijuterie arhitectonică, amintind bogăţiile, luxul şi comorile Şeherezadei de dincolo de Marea Roşie şi ale povestirilor arabe cu Aladin şi cu hoţii, un nume scris şi cu litere copte, sprijinit pe frontispiciu de spinările unei cămile saa/şi unei pantere sau tigru sau leu sau altceva exotic, oricum efigii ale faunei africane şi având în faţă o burtieră cu un magnific turban galben şi strălucitor, mai curând un “umbrar” ţuguiat cu o cupolă specifică templelor şi minaretelor orientale din regiunea nord-sahariană a Africii, aşteptând la răspântie de drumuri de caravane – aici adevărate taxiuri ale deşertuluii, pe “beduinii însetaţi” ai deşertului să-şi reîncarce bateriile şi unii, cu ceva noroc şi buzunarele ... Şi-aici ca şi-acolo, în ţinuturile nord sahariene şi arabice, petrodolarii sunt moneda forte, la modă! 
  
La ultimele două am ajuns pe jos în ultima zi a şederii noastre în Las Vegas, pe un vânt rece care te împingea puternic de la spate, îţi ţineai şapca să nu ţi-o zboare, cu picături din ce în ce mai dese de ploaie, ne aflam în plin anotimp de iarnă iar eu cu o săptămână în urmă la casa alor mei din Modesto, California făceam plajă în grădină, vremea se schimbă repede şi ca să mi se confirme parcă acest adevăr meteo al locurilor a doua zi dimineaţă era zăpadă pe munţii uscaţi însă cerul redevenise senin, în oraş noaptea fusese lapoviţă de se vedeau fulgi prelungi de ninsoare amestecaţi cu ploaia rece, pe care îi admiram cu satisfacţia de a fi intrat câţiva şi pe fereastra deschisă şi că şi eu aici, departe de ninsorile din ţară care încă nu sosiseră dar aveau în curând să se aştearnă, aveam parte de bucuria copilăriei de muntean get-beget şi în care Moş Nicolae venea mereu cu darurile, însă pe timpul meu de cele mai multe ori cu “răbdări prăjite”, înzăpezit de-a binelea.  
  
După ce în seara venirii noastre am făcut pe viu incursiunea de cunoaştere pe cont propriu a minunăţilor care defilaseră de la aeroport la hotel, ne-am reîntors după câteva ore cu ochii bulbucaţi şi încă neîncrezători – în ce mă priveşte – de ce ni se oferise privirilor, eram obosiţi şi ni se cuvenea la acest minim efort, plus zborul şi aşteptările pe colo şi pe dincolo un pat şi o pernă, ceva deasupra să nu te plouă, fără pretenţii de confort sau mai ştiu ce. Iată-mă primind “cheia” camerei cu instrucţiuni de folosire a ei din partea Elenei, un card magnetic care-l folosisem cu ani în urmă şi într-un hotel din apropiere de Los Angeles şi careia îi uitasem “tehnica”, metodologia de aplicare, însă cu puţin ajutor am prins imediat funcţionarea “şmecheriei cu ghivent”.  
  
Totul în camera 18739 – adică etajul 18 camera pe etaj 739, trebuia să reţin numărul camerei şi am apelat la vechiul meu subterfugiu profesional atunci când memoria scârţâia, reţinând din cronologia istoriei românilor anul încheierii păcii de la Belgrad, eliminând fireşte miile din cifră şi lăsând doar pe prima – promitea un somn tihnit, dotările, spaţiul, priveliştile de la fereastră spre munţii de nord şi nord-est ai Vegasului, plus “Stratosphera” şi “Sahara” sau cele din imediata vecinătate, Riviera şi Las Vegas Hilton care te-ar fi legănat în închipuirea-ţi cu petrecerile, jocuri şi câte s-or mai fe petrecând pe-acolo şi-n toate celelalte atât de aproape că nici prin gând nu-ţi trecea ... Sunt indivizi cu o stranie fiziologie şi funcţionare a somnului, calitatea lui depinzând de factori organici şi vegetativi dar şi de împrejurări aleatorii exterioare, unele de-a dreptul de neînţeles iar altele cu care chiar nu te poţi lăuda, la o adică!  
  
Spre exemplu, când eram student în anul I, profesoara mea de psihologie a aflat cu uimire la un examen că nu pot învăţa decât dacă patul sau masa, pe care le foloseam ca adjuvante la asimilarea cunoştinţelor, trebuia să aibă o anumită spaţialitate şi decor în micuţa mea cameră de cămin: obligatoriu, să aibă o anumită poziţie sau dispunere faţă de geam, de sursa de lumină sau căldură, de posibilul curent ce te-ar trage îmbolnăvindu-te şi tu ştiindu-te sensibil la astfel de provocări o făceai aproape instinctual – aflând până şi acest amănunt la americani că ei nu dau niciodată vina, când sunt uşor răciţi, pe faptul că “au stat în curent sau i-au luat curentul” – cu orice altceva ce ar fi perturbat procesul de învăţare, toate raportându-le la mine bineinţeles.  
  
După ce văzusem atâtea filme şi citisem literatură poliţistă cu duiumul dar şi alte prostii – dar jur că niciodată vreo carte sau vreun film horror, decât cu totul întâmplător – şi după ce nişte figuri se lipiseră de retina mea în categoria “suspecţilor” şi fuseseră fişaţi ca atare, făra ca ei să fi avut cea mai mică contribuţie la trista ipostază pe care le-o rezervasem, probabil turişti ca şi mine, dar care parcă nu prea păreau după felul în care uitătura, hainele de jigăriţi sau interlopi, feţele încruntate şi puţin dezirabile, toate şi altele etalau că erau gata de orice ca să atace (!), ne aflam doar la graniţa cu Vestul sălbatic, iar eu îi aduceam în această postură nedemnă.  
  
“Culesesem” în treacăt aceste fizionomii când am căscat gura la casino-ul de la “parter”, mă exprim astfel că nu am alţi termeni la îndemână pentru a putea descrie şi a fi înţelese resorturile unei asemenea “abordări” vicioase şi totuşi toţi ăştia au populat la “greu” mica lume feerică pe cale a declanşa şi a instala un climat adormitor sau cel puţin proprice lui. Şi astea până la urmă le-aş mai fi trecut cu chiu cu vai cu vederea, însă a apărut la orizontul “stării de veghe” a somnului, stadiul nedefinit îndeajuns de cercetători, fosta fantasmă a fricii de înălţime pe care, sincer, o credeam definitiv “fugită” din fibra mea şi un capitol închis. Că se mai manifesta în timpul zborului putea să pară firesc – şi nu cred că există pasager de avion care să aibă stăpânirea de sine de un echilibru perfect – dar că aceasta se manifestă şi acum pe pământ – poate părea ceva visceral, patologic chiar.  
  
Senzaţia căderii în afară, înălţimea la care nu dormisem niciodată, nici măcar în avioanele folosite pe parcursul a zeci mii de kilometri, fără să fi pus profund geană peste geană, îmi dădea o nesiguranţă ce nu putea decât paraliza şi nu induce somnul, un posibil cutremur, cotrăbăieli în vecinătatea uşii de la cameră şi chiar apăsarea pe clanţă în jur de trei noaptea, au făcut din somnul meu un coşmar pe care, pentru a-mi recâştiga tonusul obişnuit, consider că l-am “meritat” şi am plătit “ofrandă jertfitoare” lui Moş Ene ca să mă protejeze cel puţin în următoarele două nopţi. Lucru pe care moşul, mai înţelept ca mine, l-a înţeles şi a procedat în consecinţă şi, mai ales, în cunoştinţă de cauză!  
  
Cum am obiceiul bun(!) - că nu-i aşa, de regulă obiceiurile sunt rele?! - să mă iau “ la ciurlu burlu şi la trei păzeşte” din poziţia ingrată de “biată victimă” căreia nu-i place să i se plângă de milă ci să tragă singur ponoasele, să se ia singur peste picior autosuduindu-se, am născocit poveşti pentru a întreţine un antren plăcut şi degajant pentru companionii mei Elena şi Darrell, care au râs cu poftă la idiosincraziile mele nocturne. Un haz de necaz, gândeam adesea, nu strică niciodată pentru a reechilibra umorile şi a recâştiga întrucâtva optimismul pierdut, revenind după mici şocuri şi provocări la care viaţa te vrea un participant activ la spectacolul ei.  
  
Şi cum am mai făcut-o şi altădată, când am venit prima oară în California, le-am îndrugat tot felul de lucruri fistichii, care de care mai abracadabrante, de începusem să le cred şi eu: cu tâlhari care au dat buzna să mă prade şi eu ca un “viteaz” ce sunt în astfel de situaţii limită, cu un “colt” - mânerul rept al unei mături găsit întâmplător, l-aş fi pus la îndemână pe noptieră lângă veioză, am adăugat repede pentru a nu înteba ei primii, am reuşit să-i dezarmez, că vreo doi mi-au cerut iertare şi mi-au dat şi bani pentru a scăpa din încurcătură, pentru ce, întrebă Elena, crezând c-o să mă-ncurce, păi cum pentru ce, i-am zis, la ce nu sunt buni banii aici, că doar nu e loc de închinăciune şi chiar dacă nu ştiu baccara şi ruletă nimeni nu s-a născut învăţat şi-alte chestii pe care le-au “servit” într-un hohot de râs de a făcut din ziua a doua a sosirii noastre în Vegas o zi marcată de bună voie, stenică şi întremătoare.  
  
Minunea a fost că în ce mă priveşte, parcă mă odihnisem mai mult decât se putea şi că n-am simţit nici cea mai mică urmă de oboseală. Fără îndoială, la această stare a contribuit în mod sigur şi ambianţa în care ne-am “clătit” ochii, frumuseţea paradisiacă în care ne învârteam condiţia de oameni liberi, fără griji pentru cele câteva zile şi înlemniţi de tot ce vedeam şi întâlneam în călătoria noastră.  
  
După ce ne aranjasem la hotel am luat taxiul, trei dolari mila parcursă, nişte maşini mai curând incomode, în afara limuzinelor pentru cine-şi permite, care sunt obilgatoriu dotate cu panouri-reclamă puse de-a lungul habitaclului deasupra să se vadă pe-amândouă părţile, parcă erau un fel de antilope gnu din deşerturile şi savanele Africii, dizgraţioase şi neprimitoare şi tot timpul la pândă dar care se strecurau la fix şi cu nonşalanţă printe coloanele de maşini mai greoaie, aparenţă salvată totuşi de driveri de toate rasele de o solicitudine şi comunicare şi distribuitori siguri de informaţii care interesează pe cel nou venit în oraş, turist, jucător la casinou, om de afaceri, cartofor sau orice altceva. Serviabili, respectuoşi şi cu bun simţ, nu se tocmesc la bani, cât scrie pe aparat atât dai, nu refuză nici bacşişul şi nu dă în nici un fel impresia că ar fi dispus să se ploconească sau să forţeze nota pentru a-l primi, îţi recomandă cu căldură spectacolul căruia îi face reclamă, câte o săptămână întreagă şi apoi îşi schimbă stăpânul publicitar, afişul l-a învăţat pe dinafară şi doar ţi-l recită dacă îi iîngădui şi pari interesat de ofertă. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Fizionomii bizare la Circus-Circus din Las Vegas (III) / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 197, Anul I, 16 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!