Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Tania Nicolescu         Publicat în: Ediţia nr. 747 din 16 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

FILMUL NOPŢII ÎNCĂ NESFÂRŞITE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
FILMUL NOPŢII ÎNCĂ NESFÂRŞITE 
  
Iarna lui 2000. Trenul de noapte care făcea legătura nordului Dobrogei cu îndepărtata capitală, îşi făcea anevoie intrarea în gară, încă şuierând din când în când, după un drum de aproape şapte ore..  
  
Drumul traversase lunga noapte presărată cu halte şi gări abia sesizabile în lumina slabă a becurilor. Mai degrabă erau ghicite după opintelile cu care trenul pornea şi oprea în staţii, lovindu-şi cu zgomot sec tampoanele. Un miros îmbâcsit de fum de ţigară, amestecat uneori şi cu un iz incert, ceva între mirosul de zgură şi cel de cojoace umede de oaie încă la modă, umplea vagoanele şi treptat, ameţea călătorii ale căror vorbe, la început un veritabil vacarm de turn babel, se ostoiau, transformându-se întâi într-un zumzet surd, după care se înstăpânea tăcerea. Nesfârşite păreau minutele şi orele monotonului monolog al roţilor pe şine.  
  
Unul după altul, călătorii picau într-un soi de letargie, întreruptă uneori de câte un sforăit gros, din care doar cei ce coborau pe parcurs mai ieşeau, întredeschizând câte un ochi vigilent şi încercând zadarnic să se lămurească în privinţa gării în care staţiona pentru câteva minute trenul. Ceilalţi, mai aruncau în acest timp câte o privire spre bagaje – să nu cumva să fie luate “din greşeală” de alţii - şi apoi recădeau în moţăiala rareori întreruptă de controlorii de bilete, atenţi mai ales la semnalele de mediere, care le rotunjeau până la sfârşitul călătoriei buzunarele. 
  
Ştefania îşi rezemase capul de spătarul scaunului îmbrăcat în vinilin, privind pe fereastră, ca şi cum ar fi putut vedea jocul de iele al gândurilor sale prin întuneric. Uneori acest joc părea să aibă un acompaniament de fundal, presărat cu frânturi de melodii, reţinute de capriciozitatea memoriei sale. Aşa obişnuia să se cufunde într-o stare de relaxare şi de aceea evita - afişând de obicei o expresie impenetrabilă - insistenţa oricărei priviri ce ar fi dorit să i se facă observată şi astfel să o incite la vorbă. Uneori mai asculta pentru puţin timp flecăreala celorlalţi şi apoi plictisită, se retrăgea pe propriile tărâmuri, devenind imună la tot ce i-ar fi putut consuma inutil energia, pe care aproape fiecare zi petrecută pe acest tărâm pe care se născuse, i-o devora cu o incredibilă lăcomie. Măcar acum, în ultimii ani de când televiziunea devenise „liberă”, seara, înainte de a adormi, mai privea la întâmplare uneori câte un film întreg, alteori doar câteva secvenţe, în care eroii – pozitivi sau negativi - erau decimaţi cu dezinvoltura cu care se împuşcă iepurii şi apoi cu un sentiment de detaşare, cădea într-un adevărat somn de plumb fără vise. Unde şi cum se pierduseră vremurile acelea în care somnul îi era presărat de petele de culoare ale viselor şi chiar de muzica pe care o „compunea” în timpul somnului? Nu găsise răspuns şi nici nu-l mai căuta. 
  
„Cum, mai poţi să şi dormi după scenele alea de groază?” – o mai întreba cu o notă de oripilare în glas, câte o prietenă căreia uneori îi povestea râzând, despre nou descoperita ei „reţetă infailibilă” pentru somn. Iar Ştefania, îi răspundea încercând să-şi compună o mină veselă, că de la un timp, nimic nu i se mai părea îngrozitor pe lumea asta şi nimic altceva nu o mai putea face să tresară, în afară de cuvintele „taxe şi imozite”, pe care noul stat, adică „ei”, proaspeţii procopsiţi ai zilelor, le impuneau proştilor care munceau. Că doar zicală bătrânească era că tot în boul care trage, să dai. Sau, mai adăuga ea, „dacă ar fi să exprim altfel situaţia, o să spun că din vremuri străvechi, la daci, fiii cei mai buni au fost întotdeauna jertfiţi lui Zamolxe, pentru ca ...ceilalţi, să poată trăi în voie”. 
  
Iar călătoria pe care o făcea acum, în plină iarnă, era tot pentru a-şi depune actele şi taxele necesare pentru obţinerea dreptului a putea munci. Deh, dacă în loc să facă o şcoală profesională şi să câştige sume impresionante fără niciun impozit, muncind la negru ca zugrav, sau instalator, sau coafeză, făcuse o facultate...Aşa că îşi pusese deoparte în geanta gri, cu aspect de servietă şcolară dar cu o curea lungă ce-i permitea să o poarte pe umăr, pentru a avea mîinile libere – doar mâinile sunt făcute pentru a căra greutăţi – un plic alb, cu suma nesară pentru plata taxelor. În buzunărelul interior, mai avea doar suma pe care o socotise suficientă pentru a-şi procura biletul de întoarcere, cele câteva bilete de troleu şi ceva de mâncat pe ziua respectivă. 
  
Prin întunericul dimineţii de iarnă, se zăreau deja luminile oraşului. După câteva şuierături prelungi, trenul începuse să încetinească. Şi cum ultimele clipe înainte de oprirea în staţia terminus, păreau tuturor călătorilor mai lungi decât erau în realitate, se stârnise rumoare şi mulţi dintre ei, deja se înghesuiau aproape strivindu-se unii pe alţii, în încercarea de-a ieşi cu toţi de-a valma pe culoar, oameni şi bagaje, de parcă s-ar fi străduit să nu piardă startul unei competiţii. 
  
Ştefania coborî fără grabă pe peron şi se îndreptă spre ieşirea din faţă a gării, acolo unde ştia că opreşte troleul de care avea nevoie pentru a ajunge la instituţie. Nu era aglomerat şi nici nu trebuise să-i aştepte prea mult sosirea în staţie. I se păruse că este ultima care urcă în troleu şi şoferul părea că priveşte spre ea ca să ştie când să închidă uşa. Numai că atunci când ajunsese cu ambele picioare pe prima treaptă a troleului, simţise ceva. Nu ar fi putut să descrie senzaţia, dar privise instinctiv spre geantă şi constatase că aceasta nu mai era închisă. Inspectându-i imediat interiorul, constatase siderată că plicul alb – biet sol al păcii între omul de rând şi ... stat - nu mai era în interior. Când ridicase privirea uluită, alături de ea, cu spatele lipit de uşa troleului - care din acest motiv nu se mai putea închide – şi cu mâinile trase la spate, stătea un zdrahon tânăr, cu tenul smead. Înţelesese imediat şi i se adresase cu voce fermă: “mi-ai furat banii; dă-mi-i înapoi!”. Tânărul – ţigan după înfăţişare - după ce mai întâi schiţase o vagă urmă de mirare, văzându-se înfruntat de o femeie care abia îi ajungea la piept, o privi cu nepăsare, fără a se mai deranja să îi răspundă ceva. 
  
Stefania continua să îl acuze, ştiind din cărţile poliţiste sau poate din filme, că hoţii nu acţionează niciodată singuri şi că mâinile lui duse la spate, nu însemnau altceva decât că dăduse prada mai departe, unui complice în acel moment nevăzut. Neobţinând nicio reacţie din partea lui, se adresă atunci şoferului, rugându-l să o ajute să îl ducă pe hoţ la poliţie. Acesta însă, bătuse imediat în retragere, afirmând că el trebuie să fie “în grafic” aşa că trebuie să plece la timp din staţie. La doar câţiva metri mai departe de troleu, staţionau câţiva taximetrişti, cărora Ştefania li se adresă folosind formula încetăţenită pe care o tot auzise pe la televizor, aceea de “oameni buni” şi îi rugă şi pe aceştia să o ajute.  
  
Însă nimeni nu părea să fi auzit ceva, deşi de privit, priveau. Între timp, partenerul tânărului, mult mai prizărit şi mai jerpelit, se apropiase şi sub ochii ei, descheia hainele tânărului, care până atunci, nu făcuse nimic altceva decât să coboare de pe treapta troleului – ceea ce reflex făcuse şi Ştefania – lăsând troleul să-şi continue traseul. Cel mai prizărit, îi tot spunea Ştefaniei îndemnând-o să privească: “uite tanti, că nu are nimic!”. Dar ea nu se lăsa convinsă şi-n momentul în care cei doi îi întoarseră spatele îndreptându-se pe lângă coloanele impunătoare ale gării spre intrarea laterală, îi urmă, chiar dacă nu ştia în acel moment unde va ajunge. Când a trecut şi de ultima coloană, în faţa ei, un grup întreg se adunase ciorchine şi imediat zărise mâinile negricioase care rupseseră plicul alb şi numărau febril, cu o dexteritate de care nu i-ar fi crezut capabili ... banii ei.  
  
Ştia - adunase cu greu suma – că erau doar hârtii de o sută şi de cincizeci. Se îndreptase hotărâtă spre ei, cu un calm pe care nu şi-l recunoştea. După ce îi aruncase o privire, cel ce părea a fi şeful grupului, se îndreptase spre ea. Odată cu el, se grăbise să se apropie şi făptaşul şi înainte de a apuca „şeful” să-i spună ceva Ştefaniei, cu o voce scăzută dar plină de furie, o ameninţă că îşi va şterge şişul de ea. Deşi auzea clar ceea ce i se spunea, nimic nu tresărea în interiorul ei. Ca şi cum dintr-odată, nu mai înţelegea limba în care i se vorbea. Şeful grupului o privise lung şi după o clipă îi întinsese o parte din bani. Ştefania îi luase şi ca şi cum ar fi fost la cumpărături într-un supermarket, începuse să îi numere tacticos. Era... doar jumătate din suma avută. 
  
Aşa că ridicând privirea, îl întrebă cu o voce străină: ”şi restul?”. Şeful, pe care acum îl putea observa cu atenţie aşa cum stăteau faţă în faţă – era de statură medie şi avea pomeţi tipici tătarilor. Scuipând în jos cu năduf îi răspunse enervat:” adică eu te ajut şi-ţi dau o parte din bani şi tu îi vrei pe toţi?!?” şi întorcându-i spatele, împreună cu tot grupul se îndreptă spre cealaltă intrare a gării. Rămasă singură, Ştefania parcă se trezise dintr-un somn lung. Deşi începea să o cuprindă furia, înţelegea că nu are rost să mai urmeze grupul. Abia acum, vorbele tânărului ţigan îi reveneau în minte şi începeau să capete înţeles. Da, ar fi putut să o înjunghie acolo pe loc, sau pur şi simplu să o taie pe faţă – idée care, curios, o înfioră mai mult decât prima - şi nimeni, dar absolut nimeni nu i-ar fi sărit în ajutor, chiar dacă ar fi avut posibilitatea să observe ce se întâmplă. Însă locul în care se aciuise strategic grupul, era într-un unghi mai dificil de observat – şi dacă cineva, prin absurd – ar fi vrut să-i sară în ajutor, ar fi trebuit să traverseze în goană intersecţia largă, intens circulată.  
  
Revenind la intrarea principală a gării, întrebă la întâmplare pe cineva unde este secţia de poliţie feroviară. Atât îi venise în minte. Ajunsă acolo, sub privirile lipsite de orice interes ale celor doi poliţişti, îşi spuse pe scurt povestea. Aceştia, după un schimb scurt de priviri, o îndrumaseră spre secţia de sector a poliţiei.  
  
Se luminase deja de ziuă. Ştefania păşea ezitând pe o străduţă necunoscută, căutând din ochi un indiciu care ar fi putut să o ajute să gasească adresa. Un bătrânel cu o voce firavă, îi arătă clădirea ponosită a secţiei. I se părea că traversează un labirint. În sfârşit, cineva care se recomandase a fi căpitan, după ce îşi înăbuşi un căscat – era doar aşa de dimineaţă - îi oferi un loc pe un scaun şi după ce ascultă ceea ce avea ea de spus, îi întinsese o coală de hârtie îndemnând-o să îşi scrie reclamaţia. Abia acum îşi simţise degetele contractate ca într-un spasm care făcea să-i tremure mâna, ce părea că şi-ar fi dorit să refuze să scrie ceva, pe coala întinsă.  
  
Poate şi pentru că ceva imperceptibil în atitudinea lui, o anumită expresie fugară ce-i trecuse peste faţă atunci când ea îi făcuse portretul şefului hoţilor, o făcuse pe Ştefania să simtă că nu-i vorbeşte despre o persoană necunoscută. Şi contrar aşteptărilor sale, acesta nici nu-şi notă semnalmentele descriese. Cât despre amprentele pe care ea se aştepta să fie prelevate de pe geanta nici vorbă. I se explicase că materialul din care era confecţionată geanta ei, acesta ... nu era perfect neted şi ca atare nici nu se putea pune problema ca acestea să poată fi corect prelevate. Aşadar nu ar fi putut ajuta deloc la identificare, o lămurise el. În schimb, fusese invitată – şi totul îi părea atât de ilogic - să i se ia ei amprentele, ca să poată fi deosebite de...ale hoţului ... Cum?!? Ştefania asculta fără să mai poată reacţiona. Ca şi cum ar fi privit un film. Detaşată. Învăţase tot privind secvenţele sângeroase din filme, să rămână mereu conştientă, că ceea ce vede este doar o peliculă şi pelicula, nu este totuna cu realitatea. Şi cu toate că se străduia să păstreze distanţa de ceea ce tocmai trăia, abia acum începea să resimtă postura neputincioasă de victimă. 
  
Un alt tinerel –subordonatul - o privise uşor amuzat şi având aerul că abia se abţine să nu râdă, îi înmuiase pe rând degetele într-o tuşieră şi apoi i le imprimase pe un colţ de hârtie, ce părea abia rupt din nu se ştie ce. Nici vorbă de acel formular pentru amprente. Apoi, “formalităţile “ fiind îndeplinite, Ştefania părăsi clădirea secţiei de poliţie cu promisiunea fermă, făcută aproape peste umăr de căpitanul ce se zorea să ajungă să-şi savureze cafeaua de dimineaţă, că.. o să ...  
  
Niciodată nu a primit vreun răspuns la sesizarea făcută. Dealtfel, la câteva zile după eveniment, tot comparând în mintea sa comportamentul celui care îşi câştiga existenţa furând, cu al celui ce “muncea cinstit” pentru banii primiţi de la stat, începuse să aibă dubii cu privire la aplicabilitatea acelei zicalei despre câinii şi lupii care se aseamănă, în ceea ce privea comparaţia poliţiştilor cu hoţii. Şi chiar într-un fel curios, începuse să-l simpatizeze pe şeful hoţilor ... măcar pentru că el nu o ironizase, chiar dacă înţelegea că suma restituită fusese, mai degrabă pedeapsa aplicată celui ce furase dându-se de gol. 
  
La scurt timp după aceea, întâmplarea a făcut, ca însăşi mama ministrului de interne să fie la rândul ei, jefuită. Zarvă mare, televiziunile repetau ceas de ceas ştirea ... în scurt timp, vajnica poliţie îşi făcuse datoria şi cei vinovaţi fuseseră prinşi. Populaţia putea răsufla uşurată; se dovedea în sfârşit, existenţa acelor oameni ai legii capabili şi incoruptibili - precum comisarul Cattani - care veghează şi acţionează “neabătut”, întru respectarea liniştii şi ordinii ţării, pentru ca ea să poată ajunge pe “noi culmi de glorii”. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
FILMUL NOPŢII ÎNCĂ NESFÂRŞITE / Tania Nicolescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 747, Anul III, 16 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Tania Nicolescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tania Nicolescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!