Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 779 din 17 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Ficţiunea ca modalitate de autoreflectare obiectivă, recenzie de Voichiţa Pălăcean Vereş
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronică de Voichiţa Pălăcean Vereş 
  
Ficţiunea ca modalitate de autoreflectare obiectivă 
  
Cel mai recent roman al lui Al. Florin Ţene, Geamănul din oglindă (Ed. Nico, Târgu Mureş, 2012) este a patra scriere de largă respiraţie a scriitorului (urmând după Chipul din oglindă, Insula viscolului şi Orbul din Muzeul Satului) şi a doua care pune în circulaţie motivul dublului/ al dualităţii. Ca şi în opera eminesciană, în prezentul roman dublul este surprins sub forma unui alt eu văzut metaforic în oglindă, dar şi în tablou (portret, autoportret, umbră, reflectare în luciul apei). 
  
Ca tehnică de construcţie a operei romaneşti, prozatorul se foloseşte de povestirea în ramă: eul narativ (Al.F.Ţ cel „obiectiv“) aduce în atenţie întâlnirea dintre sine (Al.F.Ţ. cel „subiectiv“, personajul de roman) şi Constantin Ene, un prieten din adolescenţă, devenit profesor universitar, venit în oraşul de pe Someş pentru un şir de conferinţe susţinute în faţa studenţilor. Deşi se revăd după decenii, fiecare dintre ei este la curent cu activitatea ştiinţifică şi literară desfăşurată de celălalt în acest răstimp. Aşa cum în tinereţe i-a adus alături dragostea pentru literatură, şi de această dată preocupările culturale sunt cele care îi determină să petreacă timpul împreună.  
  
Acţiunea din carte se petrece, strict cronologic, de-a lungul a zece zile, când cei doi, în confortabila cameră de lucru a scriitorului clujean, se delectează fiecare cu roadele muncii celuilalt: Florin citeşte din reportajele lui Constantin lipite în agendele cu coperte albastre, pe care le-a completat cu fidelitate tot timpul vieţii, iar acesta, la rândul lui, lecturează din creaţia artistică a lui Florin. Amfitrioană este, de fiecare dată, Tina, soţia lui Florin, care, asemeni Ancuţei, frumoasa şi spirituala hangiţă a lui Sadoveanu, creează cadrul favorabil derulării dialogului dintre cei doi şi, totodată, prin intrarea sau ieşirea discretă din scenă, delimitează cele zece episoade. Recurgând la tehnicile cinematografice, scriitorul aduce în actualitate evenimente petrecute în urmă cu câteva luni (furtuna stârnită de reportajele lui Florin vizând furturile din sistemul de sănătate, de exemplu), cu câţiva ani în urmă (când eroul, întors cu soţia pe meleagurile natale, investighează escrocheriile ce au pus o pată pe obrazul tuturor viticultorilor, chiar şi a celor cinstiţi, din zona Drăgăşanilor), dar şi întâmplări trăite de cei doi prieteni odinioară, pe când erau elevi de liceu sau studenţi în capitală (cu ocazia unei astfel de retrospective se elucidează, de pildă, misterul notelor mari obţinute de unii elevi la câteva discipline şcolare). 
  
Romanul este structurat în zece capitole (fiecărei zile îi este închinat unul): Reîntâlnirea, Evadarea în trecut fumând nori, Substituirea, Crima, Interviul, „Orice iad începe prin a uita“, Suflete înlănţuite, Adevărul are culoarea sângelui, Nu întreba preotul ce ocupaţie are, e o jignire, Când sunt doi, puterea creşte ... , ce au drept motto poruncile din Decalog: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!... Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!“, „Să nu-ţi fac chip cioplit, nici altă asemănare, şi să te închini lor“, „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert“„Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea ... “ ş.a.m.d.  
  
Fructuoasele dialoguri dintre Florin şi Constantin derulate în frumoasele după-amieze transilvane sunt pretextul pentru a pune sub lupă societatea românească a ultimelor decenii, din anii de după Al Doilea Război Mondial până în zilele noastre. Se realizează o critică acidă a societăţii socialiste, dar şi a democraţiei actuale, demne să bulverseze conştiinţele intelectualilor, cărora le vine greu să înţeleagă cu adevărat lumea în care trăiesc. Dacă în anii 1950-1960 puterea era în mâinile semidocţilor (ne este adus în atenţie, de pildă, un preşedinte de CAP care era „cel mai sărac şi leneş om din sat. Pe deasupra şi beţiv.“), iar greşelile fragrante erau parţial motivate de incapacitatea de a pricepe doctrina partidului („Ia tovarăşe de la CAP – sugerează acelaşi preşedinte –, că este avuţia poporului, adică şi a dumitale ... şi fă-ţi casă!“, după ce avertizase o tânără cinstită că „Dacă nu-l gândeşti, răul nu există! ( ... ) Fetiţă, cine vede multe poate să-şi piardă vederea!“), mişcările revoluţionare din 1989 au propulsat în politică indivizi extrem de inteligenţi, beneficiari ai unei solide educaţii, care se folosesc de putere în scopul înavuţirii personale sau de gaşcă, în detrimentul poporului ce i-au ales. 
  
În capitolul al patrulea, scriitorul se foloseşte de alegorie pentru a pune faţă-n faţă cele două regimuri sociale (socialist şi capitalist) în care i-a fost dat să trăiască. Un text dramatic cu două personaje şi cââiva figuranţi aduce în discuţie cele două orientări politice, de stânga şi de dreapta, aducându-le în lumină avantajele şi dezavantajele. Stângaciul şi Dreptaciul sunt tovarăşi de călătorie pe un vas ce străbate oceanul în căutarea Tărâmului Făgăduinţei. Ei se iau peste picior, fiecare se crede superior celuilalt şi mai îndreptăţit să atingă pământul promis. Stângaciul, din pricina imprudenţei, sfârşeşte în valuri, înainte de a vedea ţărmul, iar mica piesă de teatru se încheie cu rugămintea adresată de Dreptaci (după ce a eşuat în tentativa de a-l salva pe oponentul său Stângaciul) divinităţii: „Doamne, ajută-ne să ajungem cu bine! Ajută-ne, Doamne!“. Astfel, parabola se închide prin sugerarea incertitudinii ce pluteşte în societatea noastră de mai bine de două decenii. 
  
Geamănul din oglindă este, înainte de toate, o scriere pe tema intelectualul şi societatea. Romanul este autobiografia intimă a unui om de cultură surprins în multiple ipostaze (poet, eseist, romancier, ziarist, soţ, tată etc.), un individ polivalent, capabil să creeze sublimul prin intermediul inspiratelor sale versuri sensibile şi cu mare încărcătură stilistică (romanul conţine câteva memorabile poeme), dar şi să se lupte, ca Don Quijote, cu morile de vânt, având drept spadă incisiva-i peniţă, cu care pune în pagină rezultatele temeinicei investigaţii jurnalistice menite să aducă în faţa publicului afacerile necurate ce se desfăşoară sub protecţia potentaţilor zilei.  
  
Pentru că „Literatura este, înainte de toate, semnul puterii omului asupra haosului şi a morţii“, personajul Florin şi geamănul său din oglindă, Constantin, asemenea idolului lor Gib Mihăescu (în al cărui oraş s-au născut şi au copilărit şi, ulterior, au luptat pentru nemurirea numelui omului de cultură interbelic, în vremuri când acesta era trecut pe lista indezirabililor) sunt de părere că scriind pot spune: „Mă lupt cu veşnicia“. În ziua a cincea, accentul cade pe un interviu dat Elisabetei Iosif de către Constantin Ene, ce aduce în discuţie rolul intelectualului în societate. „Intelectualul în societate ar trebui să joace rolul de avangardă, însă literatura şi cultura noastră, politica noastră – să mă limitez numai la România – sunt pline de contradicţii, inversări şi polarizări. Vechile categorii de intelectuali cu vederi comuniste au devenit anacronice şi frâne în democratizarea ţării. Încă se mai predau în şcoala românească opere literare scrise în mentalitatea regimului criminal, de tristă amintire. Raporturile dintre politică şi artă au fost înlocuite de dispute aprige între neoconservatori şi o tabără tor mai puţin numeroasă de intelectuali cu vederi liberale. Prin însăşi ocupaţia lor, intelectualii au alcătuit întotdeauna o elită adversativă. Intelectualii de astăzi tind să adere la ceea ce deţine putere. Contracultura din timpul regimului trecut a discreditat vocaţia culturală“, spune el. Amărăciunea îi este cu atât mai mare, cu cât se poate constata că intelectualul de azi, scriitorul de azi, este pervertit: „( ... ) intelectualii noştri s-au constituit în grupuri de interese, lăudându-se reciproc şi se întrec cum să ia mai mulţi bani de la bugetul de stat pe programe ce nu sunt valabile azi, ce să mai vorbim de viitor.“ Pentru a se impune, „Scriitorul de azi, neapărat, trebuie să fie şi un bun manager cultural, pentru a-şi promova propria operă. ( ... ) Scriitorul contemporan trebuie să-şi ia soarta în propriile-i mâini“,. În acelaşi timp, „misiunea criticului literar este dificilă, dacă nu este şi scriitor sau pot, căci, venind din interiorul acestui univers, poate înţelege mai bine elementele pe care se întemeiază creaţia literară“, deoarece „Nu poţi admira ce n-ai înţeles şi nu poţi iubi decât ce ai înţeles bine“. 
  
De la prima la ultima pagină a romanului, Al. Florin Ţene se joacă cu frecventele substituţii eu auctorial/ eu narativ, personaj literar/ persoană concretă, existând un permanent glisando între planul real şi planul ficţional, în timp ce scrierea autoreferenţială merge pe două culoare paralele, ce îi urmăreşte în evoluţia „în oglindă“ pe Florin şi geamănul său Constantin, urmărind două destine îngemănate, ce au evoluat în două colţuri diferite de ţară, adică beneficiind de influenţe diferite, astfel că unul devine filosof, profesor universitar, iar celălalt reputat scriitor şi ziarist. Scriitorul se deconspiră voit, atât în „ramă“, cât şi în naraţiunea propriu-zisă. Astfel, după relatarea episodului cu găsirea misteriosului bilet de ameninţare în cutia poştală, între Tina şi Florin are loc elocventul schimb de replici: „– Nu suntem noi personajele?! – Ce roman, dragă!? E realitate! Doar nu trăim ficţiunea ... “. La fel, în interviul acordat ziaristei, Constantin Ene vorbeşte despre felul în care a luat naştere Liga Scriitorilor din România (al cărui principal arhitect este Al.F. Ţene), dar şi despre fiul său, doctorul în istorie Ionuţ Ene, poetul şi ziaristul întemeietor al agenţiei de ştiri „Napoca News“ (în fapt, însuşi fiul scriitorului). Iar dacă măria-sa cititorul s-a lăsat fermecat de text până într-acolo încât să nu sesizeze convenţia şi să priceapă că cele două personaje sunt unul şi acelaşi, finalul romanului (introdus, în manieră modernă, după cuvântul „SFÂRŞIT“, ce marchează încheierea poveştii despre vizita lui Constantin în capitala Transilvaniei, el plecând spre casă cu imaginea lui Florin reflectându-i-se în oglinda retrovizoare a maşinii!) nu lasă loc de echivoc: „Aşezată lângă mine în faţa calculatorului (Tina, n.n.), am citit împreună ultima pagină. Ne-am ridicat de pe scaune şi imaginile noastre de la oglinda de la toaletă se suprapuneau perfect peste cele ale lui Constantin şi Aura (soţia celuilalt fiind numită după metafora sugerată de substantivul comun „aur“, fără îndoială). Muzica micului zeu ce cobora spre noi din înălţimi ne înfăşura precum un parfum de viorele din primăvara pe care o aşteptam“. 
  
Romanul lui Al. Florin Ţene Geamănul din oglindă se doreşte un sondaj în interior, o autoanaliză lucidă, realizată cu puternic simţ critic, pe fundalul unei Românii care, atât în politică, dar şi în cultură încă îşi caută identitatea. Oglinda îndreptată spre interior face să răzbată la suprafaţă personalitatea unui neobosit om de cultură, surprins în condiţia sa umană subiectivă, aflată „sub vremi“, cum ar spune cronicarul. Cele două imagini, cea din „realitate“ şi cea din „oglindă“ sunt doar două dintre potenţialele faţete ale unei personalităţi puternice, emblematice pentru zorii mileniului trei. Prozatorul se vede pe sine ca pe un căutător, ca pe un jurnalist justiţiar, dar şi ca pe un scriitor „globmodern“, în ale cărui scrieri se îmbină elementele tradiţionale cu cele moderniste. Unii critici maliţioşi i-ar putea face un proces de intenţie, acuzându-l pe Al. Florin Ţene că se cultivă pe sine prin apelul la ficţiune. Dar titlul indică, irefutabil, că romanul are caracter autobiografic. Şi orice autobiografie constituie, într-o măsură mai mare sau mai mică, un act de narcisism. Oglinda nu-i oferă scriitorului prilejul de a se privi pe sine întru adoraţie, ci calea de a privi în sine. Personajul mitologic Narcis semnifică indubitabil căutarea perfecţiunii. În cazul unui artist, creaţia este oglinda în care acesta se reflectă. şi, în chip absolut firesc, acolo, în miezul plăsmuirii sale artistice, tinde să atingă perfecţiunea. 
  
Geamănul din oglindă este o scriere incitantă, interesantă, atât ca manieră de redactare, cât şi ca tehnică de construcţie şi modalităţi de aducere în discuţie a unor subiecte interesante, prezentând nu de puţine ori puncte de vedere „incomode“, ce aduc atingere „monştrilor sacri“ din cultura noastră actuală, romanul ţinând cititorul cu sufletul la gură până la cea din urmă pagină şi provocându-l la ample dezbateri pe baza problemelor dezbătute.  
  
Voichiţa Pălăcean Vereş 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ficţiunea ca modalitate de autoreflectare obiectivă, recenzie de Voichiţa Pălăcean Vereş / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 779, Anul III, 17 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!