Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Constantin Milea Sandu         Publicat în: Ediţia nr. 571 din 24 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

FĂT - FRUMOS LA ABATORUL DE SUFLETE SAU COBORÂREA GENERALULUI DE PE ZID ŞI PIERDEREA LUI ÎN MULŢIME
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
( Proza scurtă publicată în Revista de cultură Arca din Arad, aprilie, 1991, revista nr.4, pagina 13 )  
 
La început a fost o baracă plină de legende şi păcate. Când baracă a fost invadată de barbari, demoni, demoniţe şi de zeiţă a început scandalul. Şi ca să nu moară lume de necaz, un arlechin mai cu haz a luat tot calabalâcul în spate şi-a plecat la drum cu toate angaralele. A urmat apoi ce a urmat, că după orice păcat: găuri, lacrimi şi ulcele, canale dâmboviţene, lanţuri, tunuri şi castele, revoluţii, şantiere şi foarte multe, multe “iele “.  
 
Când timpul s-a comprimat şi spaţiul s-a dilatat, ielele s-au supărat şi pe Făt-Frumos l-au îngropat, dar nu “în strunga de oi “şi nici “în dosul stanii “; ca să nu-l mai audă câinii l-au îngropat într-un apartament de plumb la marginea unui oraş de provincie.  
 
- Dezgropaţi morţii! Strigau mamele soldaţilor de plumb.  
 
- Eu mi-am îndeplinit misiunea, răspunse generalul. Eu i-am îngropat pe toţi într-un nor care în curând va ploua cu morţi.  
 
Când sicriele au fost deschise, o ceată îngereasca se ridică la cer în frunte cu Ducesa de Alba.  
 
În acest timp, jos, pe un maidan plin de gunoaie, o oaste este pusă pe fugă în neorânduială. La un moment dat, un soldat cu suflet de plumb se opreşte. În jurul lui se opresc alţi patru-cinci; apoi o sută, o mie, zece mii şi dintr-o dată oastea întreagă îngenunchează. Zece mii de soldaţi stau acum cu faţa în genunchi şi se se roagă la mama lor care i-a condamnat la moarte. Doar unul singur, unul din zece mii, îşi ia inima-n dinţi, o sfâşie, se înăbuşă, după care tuşeşte de trei ori scurt: o dată la răsărit, o dată la apus şi a treia oară drept în sus. Privi parcă pentru ultima oară cerul deschis, văzu şi el ceata de îngeri care alerga pe cer în frunte cu Ducesa de Alba, apoi zise încet, aproape şoptit, astfel că numai el să audă: “O fi ea Alba ca zăpadă, dar cordonul ombilical e roşu, iar onoarea e verde! “ după care se prăbuşi cu faţa la pământ şi rămase acolo ţeapăn.  
 
- E verde, e verde, domnilor, ascultaţi-mă ce vă spun eu! Zise un alt soldat furios cu arma-n mână.  
 
- E verde, e verde, e verde! Strigau toţi soldaţii în cor, toţi îndrăgostiţi, şi toţi, dar absolut toţi, cu arma-n mână.  
 
- Onoarea noi am inventat-o, soldaţi! Le spuse mai apoi generalul. Onoarea e verde şi acum va trebui s-o apărăm cu preţul vieţii. Să ne apărăm cu sângele nostru partea noastră de cer! Onoarea e verde, natură e verde, natura suntem noi! Iar pădurea e mama noastră cea de toate zilele şi toate nopţile. Numai sufletul e albastru, chiar dacă acum e încărcat cu nori. Nori din cenuşa imperiului.  
 
- Nori care în curând vor ploua cu morţi! Strigau mamele soldaţilor de plumb.  
 
- Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă! Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă! Se auzeau tot mai des strigăte de oameni, venite de departe.  
 
Supărat pe mulţimea de oameni care acum veneau din toate părţile şi se adunau prin toate pieţele în strigăte de ură şi disperare, generalul aruncă cu căciulă în mulţime, apoi, furios, văzând că gloata tot nu se potoleşte, îşi smulse toate stelele şi decoraţiile de pe piept, se dezbracă repede de haină militară şi aruncă cu ea în mulţime. După un timp, când mulţimea s-a mai potolit, generalul rămas în cămaşă şi cu capul descoperit se urcă repede pe un zid şi, scrutând cu privirea cerul şi mulţimea, începu un discurs în felul următor:  
 
- “Undeva, între cer şi pământ, între vii şi morţi e o ceată de îngeri şi o adiere de gelozie, a zis generalul... Undeva, între oameni şi zei, între săraci şi bogaţi, între cele două mari puteri s-a sfărmat un zid şi fiecare a primit cât o cărămidă-n cap, a mai zis generalul. Oameni buni, vă implor, nu fiţi huligani, derbedei şi golani! Încetaţi să mai bateţi cu scările de lemn într-o poartă de metal! Întoarceţi-vă acasă! A continuat generalul. Acum, cât mai e timp, încercaţi să vă construiţi propria voastră casa din cărămizile pe care le-aţi primit în cap. Din potcoava munţilor noştri Carpaţi, se nasc acum “caii negri ai iubirii “şi în curând vom lovi iar cu botul în poartă de metal. Democraţia la noi în ţară, a mai continuat generalul, în ceasul acesta greu al istorie unei mari înşelătorii, nu face mai mult decât o roabă de mortar aruncată în mijlocul drumului. Trece un Om, o vede şi merge mai departe. După un timp mai trece un “Grup de dialog social” ( GDS ). O văd şi ei şi se gândesc că a cam sosit timpul să dea câte un anunţ în ziar ( în revista “22” ). La urma vine şi un lider ca să ne arate nouă ce se mai poate face cu cărămizile pe care le-am primit în cap şi cu roabă de mortar. Casa Comună Europeană? Sau Confederaţie Europeană? Să vezi şi să nu crezi! “Partidul Cred“ s-a înfiinţat. Urmează “Partidul Văd“. Chiar acum când mă aflu în faţa dumneavoastră, văd două idei care se bat cap în cap, a continuat să precizeze generalul. Şi tot acum mă gândesc cu tristeţe că dacă se vor bate cap în cap C.C.E. cu C.E., precis câştiga “E “. Adică economia de piaţă a lui Margaret Thatcher! E femeie, domnilor, şi mai are şi o “mână de fier “! A ţinut să precizeze generalul. Aşa că, vorba poetului, “Să fim serioşi, domnilor, ! Căci unde se bat doi generali, întotdeauna câştigă o femei fatală! Deşi ideal ar fi să câştige un copil care moare de foame. De aia n-are soldatul soldatul nostru cap şi mai rămân şi fără căciulă, şi cu “membru-n mână “!  
 
Încheind acest discurs, generalul, rămas total debusolat, a coborât repede de pe zid, şi-a pus căciula pe cap, s-a îmbrăcat cu vestonul, după care a tras o înjurătură cam aşa: “Lampadarul mătii de tavan cu etaje şi de ţâţă cu clavicolă şi cu gât ! “, după care s-a băgat în mulţime şi-a început să întrebe în stânga şi-n dreapta: “Ce-o mai fi şi cu zăpăceala asta de carne? “, după care tot el şi-a răspuns: “Dar dacă există Dumnezeu cu adevărat, precis că-i femeie! “Apoi s-a luat după o femeie şi nu s-a mai ştiut nimic de el.  
 
După coborârea generalului de pe zid şi pierderea lui prin mulţime, oastea cea mare, rămasă fără stăpân, este iarăşi pusă pe fugă în neorânduială, dar de data asta se împrăştie mai tare că la început. Astfel ca toţi oamenii au început să alerge zi şi noapte, în sus şi-n jos, la stânga şi la dreapta, şi-n toate părţile deodată. Adică toţi împotriva tuturor. Se crease un fel fel de zgomot şi furie pe tot pământul de nu se mai înţelegea om cu om. Terorism în toată regula. Ura se întinsese într-atâta pe pământ, încât parcă toţi îngerii emigraseră în Oceanul Îngheţat, iar Dumnezeu, rămas aproape singur, plângea şi el acum că un copil prin sufletul oamenilor.  
 
Tatăl nostru, adică bomba atomică, foarte prost inspirat, în loc să facă economie de cuie, şi-a bătut singur atâtea cuie-n cap, încât, după ce I s-a umplut tot capul de bube a început acum s-o bată tot mai tare le fund pe mama noastră, adică democaratia, şi să-I facă şi ei atâtea găuri, încât, săraca, s-a cam prăpădit cu firea, şi de necaz a început şi ea să-şi mai uşureze fiinţă.  
 
Cam asta este acum relaţia dintre un individ şi societatea civilă după coborârea generalului de pe zid şi pierderea lui în mulţime, zise Făt- Frumos. Apoi, cu mari eforturi se trezi din ceasul greu al istorie, se şterse repede la ochi cu două aripi de păsări moarte, dar când să se ridice din patul bolnav, tocmai văzu cu trecea pe sub fereastra lui un craniu de cal.  
 
- Doamne, cum mai trece timpul! Se miră Făt-Frumos, potrivindu-şi ceasul lui din lemn fermecat, asudat, aburit, afumat, şi supărat foc pe sistemul comunist zise: “Dragul meu cal, iartă-mă că te-am părăsit şi că am zburat aşa departe cu gândul. Acum am o sută treizeci şi şase de ani, sunt cel mai tânăr Făt- Frumos căzut din Lună, am capul lung ovoidal, transparent din cauza ploii şi foarte moare în creştet “  
 
- Deschideţi porţile Europei! Strigă soldatul închis într-un apartament de plumb.  
 
- Iha! Iha! Iha! Nechezau craniile de cai la Porţile Orientului.  
 
Văzând aceasta, Fat – Frumos se îmbrăcă repede în grabă cu capotul nevestei şi ieşi afară desculţ, cu matura-n mana şi cu oală de noapte pe cap. La uşă se întâlni cu Ileana Cosânzeana care tocmai că venea de la piaţa cu nişte tacâmuri de pasăre în mână.  
 
- Und' te duci, mă, nebunele? Măi, n-auzi, că pe tine te strig?!  
 
- Mă duc la abatorul de suflete! Zise Fat- Frumos.  
 
- La care abator, mă, nebunule, tu nu vezi că afară-i revoluţie?  
 
- Tocmai de aceea, mă duc eu la abatorul din Piaţa Universităţii.  
 
- Şi, furişându-se pe lângă nişte ziduri groase şi pline de materii fecale, ajunse în sfârşit la abatorul de suflete din PU, încă de la intrare, prin poarta de metal, călăul îi aruncă o scuipătură de sânge cât o traistă de hamal.  
 
- Pe cine căutaţi? Îl opri din drum un portar. Şi, trăgându-l sub un umbrar, îl mai întrebă politicos: “Cu ce probleme aţi mai venit pe la noi?  
 
- Sunt Făt- Frumos din pădurea cu fiare-vechi-adormite şi-am venit cu nişte probleme de matematică pură pentru Facultatea Timpului Pierdut de pe lângă Centru de Îndrumare a Aerului Postuniversitar, şi în trecere fiind pe aici, m-am gândit să intru şi pe la abatorul ăsta din Piaţa Universităţii. Ştiţi, am aici un prieten bun pe care nu l-am mai văzut de un car de ani şi acum vreau să mă urc călare pe el şi să zburăm amândoi că Vântul şi că Gândul!  
 
Portarul, auzind toată povestea asta, care acum i se părea şi lui cam încurcată, sună numaidecât şi anunţă repede prin interfon pe directorul abatorului de suflete. Către seară, după ce fusese anunţată cu mari trâmbiţe misterioasă vizită, toată lumea se adunase în curtea abatorului şi aşteptă cu nerăbdare pe Fat- Frumos.  
 
Pe o tavă mare de porţelan, luminată din spirit de economie de un neon roşu, apăru Făt- Frumos însoţit de directorul abatorului şi în urma lor toată suită de orătănii şi angarale. După lungi aplauze şi scandări furtunoase, căci mai erau prin curtea abatorului şi nişte doamne de bine şi alte iele păcătoase, Făt – Frumos lua, în sfârşit, cuvântul:  
 
- Dragi huligani, derbedei şi golani, nu va mai zăpăciţi pentru o grotă de carne, căci în curând fiecare roată se va termina cu o roată întotdeauna neregulată. Ea are trei centre de greutate: două sunt înscrise într-un ovoid, iar al treilea vine întotdeauna din afara noastră. Iar acum este în drum spre Europa!  
 
- Europa! Europa! Europa! Strigau în cor golanii şi golancele.  
 
- Dacă e adevărat că veşnicia s-a născut la sat, atunci în mod sigur viitorul aparţine oamenilor de la ţară... Deplasaţi veşnicia la centru' a mai apucat să spună Făt – Frumos, după care unul dintre huligani a aruncat cu o piatră nimerind drept în neonul roşu. Când neonul s-a stins, tava mare de porţelan s-a spart în z'j' de mii de bucăţi.  
 
În aceeaşi zi, la mai puţin de o oră de la explozia neonului roşu, toate agenţiile internaţionale de presă au transmis următorul comunicat:  
 
“Azi, în anul una mie nouă sute nouă zeci şi nouă după Cristos, a dispărut misterios Făt – Frumos, ultima oară a fost văzut pe o tavă mare de porţelan, luminată din spirit de economie de un neon roşu. Cine doreşte să dea relaţii este rugat să sune prin interfon pe directorul abatorului de suflete. Se oferă drept recompensă o tavă mare de porţelan, luminată din spirit de economie de Ileana Cosânzeana! “  
Constantin Milea Sandu  
 
Referinţă Bibliografică:
FĂT - FRUMOS LA ABATORUL DE SUFLETE SAU COBORÂREA GENERALULUI DE PE ZID ŞI PIERDEREA LUI ÎN MULŢIME / Constantin Milea Sandu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 571, Anul II, 24 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constantin Milea Sandu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Milea Sandu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!