Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   



FARMECUL POEZIEI EMINESCIENE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

FARMECUL POEZIEI LUI MIHAI EMINESCU  

( 164 de ani de la naşterea poetului)  

Eminescologii din toate timpurile, împotriva rivalităţii lor, au ajuns la concluzia că există un miraj al eminescianismului, un fel de „ armonie eminesciană” unică, din care iradiază veşnica modernitate a lui. „Ni se pare că oricare ar fi fost temeiurile influenţei lui Eminescu, găsim de la început, până azi, un motiv neschimbat, care e armonia eminesciană. Propriu zis, acestă armonie e socotită ca un miracol cultural, e în orice caz unică în spiritualitatea românească, şi sub vraja ei stăm cu toţii de o jumătate de veac” (Camil Petrescu). Eu continui să cred că şi astăzi…  

Caracostea atrăgea atenţia că factorul muzical este „ elementul primordial” al stilului eminescian. G. Munteanu consideră că edificiul operei eminesciene e structurat pe paradigma a trei „invariante”: sensibilitatea, reflexibilitatea şi fantezia, alcătuind cunoaşterea hyperionică. Când Maiorescu definea geniul poetic eminescian, „ care pentru noi este şi va rămânea cea mai înaltă încorporare a inteligenţei române”, el fixa un adevăr etern, o judecată de valoare definitivă despre Eminescu. De la „unde voi găsi cuvântul ce exprimă adevărul” până la „ a turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă”, Eminescu a parcurs un enorm drum de înţelegere a limbii. Descoperirea logosului eminescian a însemnat pentru el cheia boltei cu care a operat în poezie. El şi-a clădit un fundament pe timpul şi spaţiul naţional, miturile lui sunt luate din din spaţiul unde a trăit, mitul pădurii ( al codrului), motivul mării, motivul „domei”, dragostea ca idee mito-poetică centală, motivul melancoliei, motivul visului etc.  

Mă voi mărgini în cele ce urmează doar la un aspect al poeziei de dragoste, care a încântat atâtea generaţii. De la „Elena” (1866) până la „Luceafărul” poezia de dragoste a lui Eminescu are o densitate unică, exprimând o aventură existenţială şi un spirit care fac din poet unul din cei mai profunzi romantici ai noştri. În poezia de dragoste el a coborât din Paradis în Infern. Paradisul a fost poezia de tinereţe. Ibrăileanu a remarcat că poezia din tinereţe a exprimat în ritm trohaic, săltăreţ, vesel, sentimentele faţă de iubită. În poezia maturităţii, aşa zisa epocă veroniană, a trecut la versul iambic, suitor.  

„Sara pe deal” este un amestec de imagini vizuale, auditive, cinetice, care dau tot felul de traiectorii spaţiului vale-deal, unde se află îndrădostiţii. Salcâmul din deal, acest axis mundi, unde trebuia să se desfăşoare întâlnirea, devine un paria, deoarece întânlirea nu are loc. Întâlnirea nu se produce nici în „Lacul”, un mic lied în care poetul fantazează construind o întâlnire posibilă, proiectată pe lac la subjonctiv. În „Crăiasa din poveşti” zâna încearcă să facă să apară prin practici magice chipul iubitului în oglinda apei. Primăvara Erosului la Eminescu e dominată de elemente lunare, acvatice, vegetale, în care iubiţii nu se prea găsesc, „Hai în codru cu verdeaţă”- îşi cheamă poetul iubita. Sau „Vino-n codru la izvorul…”  

În „Povestea codrului” el se cufundă în copilărie şi vis. Codrul mitic înseamnă pentru el lumea sustrasă timpului şi destinului. În real, realizarea iubirii nu e posibilă, ea se poate produce numai în lumea magică.  

Din epoca vieneză, probabil inspirate de frumoasa pe atunci Veronica Micle, (G. Bogdan-Duică) sunt faptele trăite din poezia „Frumoasă şi jună”:  

„Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi,  

Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi,  

Cu părul tău moale tu viaţa mi-o legi-  

O ştii şi te faci că nu o înţelegi!  

 

Şireată şi dulce- copil vinovat-  

De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat,  

De ce-aştepţi să-l fur de pe ochi-ţi profunzi,  

Şi-n blondele plete tu capul ţi-ascunzi”  

De acum poezia lui va deveni un fel de „Cântare a cântărilor” plină de farmec, în dialog cu femeia iubită:  

„Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta,  

Încetul la o parte şuviţele le-aş da,  

Senină să rămâie, curată ca un crin,  

Icoana de iubire la care mă închin…”  

Epoca veroniană , cum a numit-o Perpessicius.( 1874- 1883) a dat cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română. De la exaltarea sentimentului de dragoste la lehamite şi dezgust.  

În „Călin –file din poveste” aventura iubirii se petrece pe ambele tărâmuri, ale realului şi idealului. Iubirea dintre Zburător şi fata de împărat se desfăşoară noaptea în taină, în furişe şi fugitive îmbrăţişări. Păcatul săvârşit de fată o exilează, din lumea palatului de basm, într-o colibă săracă, unde părăsită de toţi, naşte copilul Zburătorului. Viaţa şi portul ei sunt acum ale unei femei simple de la ţară, iar băieţelul ei paşte cireada de gâşte. Peisajul e tomnatic, apele sure, semnificând moartea iubirii, despărţirea. Venirea Zburătorului şi nunta refac faţa lumii, căci nunta e semnul legământului . Acum peisajul cadru e altul. Pădurea e însufleţită („Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,/ Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă”) Apele par în toposul rotund al lacului de o feerie neîntânlită, într-un vers pe care Tudor Arghezi îl crede cel mai frumos, mai eufonic din poezia româmnească:  

„În cuibar rotind de ape peste care luna zace.”  

Aceste ape devin începutul lumii, stăpânite de imaginea lunii, nemişcată, sugerată de verbul „zace”. Acum Călin devine un Făt-Frumos, iar mireasa o zână:  

„Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă  

Flori albastre are-n păru-i şi o stea în frunte poartă.”  

Reunirea perechii de îndrăgostiţi, se face la fel ca „nunta” ciobanului din ”Mioriţa” sub semnul macrocosmosului- nunul mare, mândrul soare, şi pe nună- mândra lună.) cu participarea lumii mici, într-o altă nuntă de dimensiuni minuscule, exprimând o unitate reitegratoare în macrocosm. Acest fapt e posibil numai pe tărâmul magico-folcloric românesc, care în real nu s-ar fi petrecut.  

”Scrisoarea a IV-a” ne pune în faţă dramatica incongruenţă dintre real şi ideal privind iubirea. În prima parte proiectată într-un ev mediu românesc, apare cuplul fericit într-o lume frumoasă. Natura văratecă, aromată cu mirosuri florale ( „Iar în iarba înflorată, somnoros suspin-un greier…/ E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul”) într-o dulce somnie se află sub aceeaşi putere iluzorie a Erosului. Belşugul apelor clare şi mişcarea lor şi a lebedelor, mişcarea lunii pe cer fac un cadru viu, în care se întretaie lumini şi sonuri dulci cu parfumuri delicate într-o armonie universală exprimată fonic, sugerând o pace supremă. Delirul iubirii pătrunde şi însufleţeşte întreg cosmosul, apele, stelele, cetinile, făcându-l să participe la unica aventură a îndrăgostiţilor, rămaşi singuri şi reintregaţi în univers:  

„Codrii negri aiurează şi izvoarele-i albastre  

Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre  

Şi luceferii ce tremur aşa reci prin negre cetini,  

Tot pământul, lacul, cerul… toate, toate ni-s prieteni…”  

Partea a doua a scrisorii dezminte dureros visul iubirii. Parcă autorul cade direct în „Metafizica amorului” a lui Schopenhauer. Instinctul, iluziile create de speţă, unicul Demiurg, pentru perpetuarea ei, oamenii supuşi poruncii irezistibile ale voinţei de a trăi sunt argumentele violente împotriva iubirii. Vine apoi o pagină iernatică de pierdere a iubirii. Decăderea iubirii ca forţă ordonatoare morală, estetică, creatoare, înseamnă un grav dezacord al fiinţei cu cosmosul. Renunţarea la dragoste înseamnă pierderea fiinţei, suferinţă şi chiar nebunie. Prin aliteraţii consonantice, şuierătoare, stridente, poetul îşi exprimă dezgustul:  

„Alfel şuieră şi strigă, scapără şi rupt răsună,  

Se împing tumultoase şi sălbatice pe strună  

Şi în gându-mi trece vântul, capul arde pustiit  

Aspru, rece sună cântul cel etern nwisprăvit…  

Unde-s şirurile clare din viaţa-mi să le spun?  

Ah! organele-s sfărâmate şi maestrul e nebun.”  

Sunt anii când poetul dezgustat, se ascunde în eul personal, înfierând femeia care nu este capabilă de o mare iubire. Din zâna de altădată, din crăiasa din poveşti, din Maria ori Sofia, antroponime simbolice, femeia va deveni o Dalilă din „Scrisoarea a-V-a”, care cumulează atributele negative ale femeii goale, aparent indiferentă, superficială, frivolă, plină de răceală şi ifose. De aici nu mai e mult până la concepţia „Luceafărului”, când Demiurgul priveşte de sus lumea muritorilor ( şi a femeii) care nu se pooate ridica la înălţimile lui.  

 

Ion Ionescu-Bucovu  

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
FARMECUL POEZIEI EMINESCIENE / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1106, Anul IV, 10 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!