Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



FARMECUL DE NEDESCRIS AL ŞTIINŢEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

FARMECUL DE NEDESCRIS AL ŞTIINŢEI

Cu multă graţie, pricepere şi entuziasm, domnul Arcibald Urziceanu executa înviorarea de dimineaţă, stimulat fiind de cei doi prieteni ai săi Trică şi Angheluş, agenţi de pază şi ordine care-i cărau, cu generozitatea specifică profesiei, o ploaie de bastoane, pe unde nimereau şi ei. Minunata şi atât de fructuoasa lor colaborare nu ar fi putut avea loc în urmă cu ceva timp, datorită în primul rând lumilor paralele în care evoluau partenerii de acum, dar şi faptului că, la acea vreme, domnul Arcibald funcţiona ca profesor la liceu şi nu orice profesor ci unul de matematică, o disciplină ce provoacă fiori chiar şi elevilor conştiincioşi, cu atât mai mult cu cât Crocodilul cum era poreclit domnul Arcibald, în conformitate cu legile nescrise ale oricărui liceu din lume, era un profesor de modă foarte veche, excelent pregătit profesional, foarte corect în aprecieri şi, foarte, foarte ciudat, ireproşabil din toate punctele de vedere. Spre disperarea elevilor, a mamelor, convinse toate de geniul ce le străbătea odraslele, a directo- rilor, a şefilor de la inspectorat şi a tovarăşilor cu munci de răspundere, profesorul folosea toate notele din sistemul de apreciere, îi trecea cu laude pe cei bine pregătiţi şi înfrunta senin toate tornadele, lăsând corijenţi şi repetenţi într-o vreme în care se pierduse de mult semnificaţia acestor cuvinte pe care le mai găseai doar în dicţionarele vechi, la capitolul arhaisme. Profesorul, posesor al unui singur costum de culoare gri ce revenea în modă cam o dată la zece ani, trecea senin şi demn printre lacrimi, ameninţări, şantajuri, ochi bulbucaţi, spume şi pumni în birouri demonstrând celor aproximativ cincizeci de comisii ce-l verificau anual, corectitudinea aprecierilor sale. Ce-i drept, acei dintre elevi ce reuşeau să treacă cu bine de exigenţele Crocodilului participau cu succes la tot felul de olimpiade naţionale, sau internaţionale şi reuşeau fără proble- me la examenele de admitere în facultăţi, indiferent de profil. Nu este de mirare deci, că liceul se bucura de o binemeritată faimă în rândul instituţiilor de acest gen, iar profesorul, de respectul şi teama elevilor, ura colegilor şi dispreţul familiei, care nu reuşea să înţeleagă de ce el era singurul profesor plătit cu salariul de bază, că nu beneficia de nici un fel de sporuri, sau gradaţii, în timp ce unele profesoare mult mai tinere, de exemplu cea de limba franceză, sau cea de educaţie sanitară erau mult mai bine situate pe statul de plată şi foarte bine văzute de tovarăşul inspector, respectiv tovarăşul director. Sau ce să mai vorbim de profesorul de gimnastică, cel căruia elevii cu umorul lor de neînţeles îi spuneau Cauciuc, apreciind astfel flexibilitatea sa de excepţie, bănuită a se datora lipsei coloanei vertebrale, care după nici doi ani de la încadrare avea toate sporurile posibile, inclusiv cele de vechime în muncă timp de treizeci de ani. În aceste condiţii este uşor de înţeles de ce foarte tinerii Trică şi Angheluş, absolvenţi din oficiu ai cursurilor obligatorii de şapte clase, s-au folosit cu dibăcie de faima profesorului pentru a evita să frecventeze chiar şi strada pe care se afla liceul, abordând schematic o profesională, apoi refugiul oferit de şcolile cu durată de şase luni necesare unei cariere strălucite în rândul cadrelor miliţiei populare, numită generic organ. Şi, în timp ce, după absolvirea cu succes a cursurilor intensive de pregătire specifică, aceşti tineri de toată isprava îşi perfecţi- onau pregătirea teoretică prin exerciţii practice în zona gării, la conducerea judeţului a venit un tov. foarte energic şi speriat cleşte de unele aluzii ale nevestei precum că dă pe trompă tot ce ştie dacă nu ia măsuri urgente ca fiul lor, tot genial, bineînţeles, dar extrem de timid, aşa cum sunt adevăraţii copii de familie bună, nu intră la liceu din prima şi evident cu notă maximă. Drept urmare, într-o dimineaţă, directorul liceului se afla clănţănind din dinţi şi cu genunchii tremurând în biroul primului secretar care-l privi cu scârba obişnuită şi-i spuse, cu vocea unui topor ce doboară copaci, doar atât:
- Bă, o rezolvi, că te sparg! Ieşi!!
Directorul ieşi mergând de-a îndăratelea deoarece chestia cu spartul nu era vorbă în vânt fiindcă tocmai îl turnase, cu documente şi fotografii, un nemernic, pentru nişte foloase şi favoruri mai speciale de la nişte eleve bine pregătite pentru viaţă.
Însă nici el nu ajunsese director de florile mărului !
- Cauciuc! Profesorul de gimnastică intră în biroul directorial săltând în pas gimnastic. Exerciţiu nu glumă! Zâmbi cleios cu privirile fugind pe pereţi, fără să rostească un cuvânt, deoarece era foarte politicos.
- Tăticu’, dacă-n trei zile Crocodilu’ nu dispare, ne pregătim de tăiat sare la ocnă, că şefu’ ăl mare are toate cărţile în mână şi nu prea văd să aibă simţu’ umorului. Mist! Asta cu mistu’ o văzuse în filmele de pe casete, cu poliţişti americani frumoşi, inteligenţi şi totdeauna victorioşi. Cauciuc se mistui ca un fum, iar peste douăzeci şi patru de ore se prezentă la director cu un plic plin cu poze. Pozele îl arătau pe profesorul de matematică făcând pozne cu două eleve din clasa a opta.
- Heheheeeee, behăi satisfăcut directorul, iete bă, ce trupan pă moşu’, numa’ fibră, când dracu’ are timp de tras la fiare, c-aşa cân’ te uiţi la el n-ai zice!! Băăă, şi ştorfetinele astea ce lemn de cruce şi ce ţoale profesioniste cu danteluri, cu alea, cu alea, cu cizme, cravaşă, cătuşeeee!? Bă, ăsta nu-i prost bă, are gusturi nu glumă, cine-ar fi crezut? Brava, să-mi faci şi mie un set să le ţin ca document de lucru! Gata, hai la treabă!
Chemat peste o oră la director, profesorul Arcibald Urziceanu privi cu scârbă fotografiile şi, la sugestia directo- rului, îşi scrise demisia ascunzându-şi o lacrimă în fundul sufletului. Ştia că nu are de ales!
Demisia neaşteptată a profesorului produse următoa- rele efecte cunoscute comunităţii:
- bucurie prostească în rândul elevilor;
- uşurarea de aceeaşi natură în rândul cadrelor;
- linişte temporară în casa primului secretar;
- bârfă la toate cozile din oraş;
- suspine de admiraţie şi pofte necuviincioase în rândul adolescentelor;
- cam tot aşa şi printre unele mămici mai tinerele şi mai zburdalnice;
- numirea directorului ca şef al Inspectoratului şcolar judeţean;
- numirea profesorului de gimnastică în locul directo- rului recent promovat;
- pentru apărarea valorilor incontestabile ale moralei socialiste i se interzisese profesorului prezenţa fizică pe o rază de zece kilometri în jurul liceului;
- acordarea licenţei de liber profesionist şi dreptul de a avea atelier particular domnului (în acte tovarăşului) Scwartz, cel mai bun fotograf al oraşului, un cetăţean deosebit de devotat cauzei, responsabil, vajnic apărător al aceleiaşi morale, de data aceasta comuniste.
Familia domnului profesor organiză cu prilejul primirii de către acesta a ajutorului unic de pensionare, un festin pe bază de iahnie de fasole, salam prăjit, tort din gris şi vin de casă făcut din strugurii viţei de vie care creştea pe balcon. La masa festivă dată în onoarea profesorului au luat parte şi cei doi copii ai acestuia, cu familiile, respectiv soţiile şi copilaşii, câte doi de fiecare. Băieţii domnului profesor fuseseră, la vremea lor, apăraţi cu preţul vieţii mamei lor de apucăturile năprasnicului lor tată, acest criminal ce dorea cu orice preţ să-i înveţe extragerea radicalului de ordinul doi, sau şi mai rău, logaritmii în bază naturală. Aşa se face că, ambii au ajuns oameni înstăriţi cu slujbe sigure şi aducătoare de frumoase venituri, chiar dacă se numeau foloase necuvenite. Unul era tehnician veterinar, iar celălalt brigadier silvic (se pronunţă pădurar), ambii căsătoriţi cu fete cuminţi şi frumoase din mediul rural şi la vremea potrivită blagosloviţi de partid şi de stat (Dumnezeu avea alte îndatoriri) cu câte doi băieţei, nişte scumpi care la masa festivă aveau cam cinci-şase anişori, în jur de o sută de kilograme fiecare şi comportamentul adecvat unui conducător tătar din timpul năvălirilor.
Atmosfera de sărbătoare a fost susţinută de răgetele îngeraşilor şi de reproşurile adresate în cor profesorului că e un sărăntoc, un zgârcan, un inconştient, un iresponsabil care nu s-a gândit o clipă la familie ci numai la faima lui de incoruptibil, că toţi ceilalţi profesori, uite că, s-au chivernisit şi numai tuuuu... ca ultimul prost din lume... da’ las’ că de-acu luăm noi problema-n mână şi-o să trăiţi şi voi ca oamenii!
Aparent fericit de frumoasele cuvinte care i se adresau, profesorul zâmbea oarecum pierdut şi nici nu a prea băgat de seamă când s-a terminat sindrofia, aşa mai spre zori, că trebuiau culcaţi ăia mici care tocmai începuseră să cânte cântece de petrecere şi să spună bancuri nepotrivite vârstei. Schimbările apărute în scurt timp în viaţa socială au arătat că dreptatea a fost de partea celor doi fii şi că studiile reprezentau cel mult subiectul completării unor fişe inutile decât un avantaj real în viaţă, iar noul statut de oameni de afaceri prosperi cu ghiuluri şi lanţuri galbene şi groase la gât (doam- nele la glezne), confirma cu forţa exemplului strălucita intuiţie a devotatei lor mame. Comerţul cu străinătatea pe bază de rulmenţi, mercur, şuruburi şi căni de porţelan, desfăşurat în principal de soţiile celor doi bussines-mani, adusese prosperi- tatea mult visată, o prosperitate ce-o entuziasma pe mămica, dar îl lăsa la fel de indiferent pe profesor care, din motive numai de el cunoscute, continua să zâmbească enigmatic şi să tacă la fel. La un moment dat mami, nemaiputând rezista dorinţei de a se îmbogăţi, la sugestia celor doi copii, îşi gajă apartamentul pentru a depune o sumă consistentă la un joc piramidal despre care auzise la televizor că peste scurt timp ţi-o returnează de opt ori. În consecinţă, fix peste trei luni se muta la unul din fii săi a cărui soţie lucra mai mult în Turcia, pentru a face menajul casei şi a îngriji micii dinozauri, iar domnul profesor, la fel de zâmbitor, lua calea exilului către gară unde îşi găsise, cu sprijinul altor cunoştinţe ajunse mai de mult acolo, un loc de dormit, sub o bancă. Amenajă sumar habitatul cu nişte ziare care-i protejau istoricul costum de culoare gris-perle, la două rânduri şi, la fel de mulţumit ca mai înainte, continuă să zâmbească blajin şi să scrie pe pereţi nişte formule extrem de complicate chiar şi pentru elevii care absolviseră, pe vremuri, liceul. Noul domiciliu al profesorului stârni, în buna noastră tradiţie următoarele reacţii:
- corpul didactic, in corpore, se declară înfiorat, dar nu şocat, deoarece nici pe timpul activităţii, precum s-a şi demon- strat, omul nu prea părea normal, altfel ar fi stat şi el cu noi la o bârfă, un nechezol, o ţigară ceva, aici în cancelarie, unde stă toată lumea, nuuu?!
- elevii, firesc, au ignorat evenimentul fiind preocupaţi acum de cu totul alte probleme mult mai importante cum ar fi tatuajele, body-piersing-ul, ţoalele de fiţe, telefoanele mobile, party-urile şi partuzele în care se trăgeau linii la nară şi multe alte aspecte plăcute ale vieţii reale, devenite în prezent absolut necesare supravieţuirii într-o societate civilizată;
- familia mulţumi Domnului că în sfârşit făcuse un act de justiţie arătând, în ceasul al doisprezecelea, păcătosului, calea cea dreaptă;
- alţi locuitori ai urbei făcură: nţâţ, nţâţ, nţâţ, şi-şi văzură mai departe de necazurile lor;
- majoritatea nici nu au auzit despre acest, hai, să-i zicem eveniment, spre binele şi cinstea lor.
Numai că, în acţiune intră, la momentul oportun, că nici nu se putea astfel, vajnicii apărători ai ordinei şi liniştii cetăţenilor, organele, respectiv agenţii Trică şi Angheluş, ieşiţi şi ei dintr-o mai lungă perioadă de timorare. Aşadar, într-o dimineaţă pe când patrulau prin gară ca să-şi ia dreptul de la reţea şi, învârtind bastoanele fără să se lovească în ochi, descoperiră sub o bancă un nou locatar neînregistrat în carneţelul cu cotizanţi ai instituţiei (ei, erau instituţia). În urma unor cercetări atente asupra obiectivului ajunseră la concluzia, absolut inteligentă, că:
-Io-ti-te bă, ăsta-i ăla de-i zicea Crocodilu’, ăl dă ne făcu’ pă noi să nu facem liceu la bază! Ci cheste?! Ai bă, să-i arătăm noi acu’ că n-a procedat bine! Astfel domnul profesor ajunse să execute zilnic o jumătate ce oră de exerciţii impuse, lucru absolut benefic pentru forma sa fizică, dar şi pentru cea intelectuală. Probabil că aşa se explică şi de ce, la un moment dat, profesorul se urcă într-un tren şi dispărând din raza de acţiune a celor doi binefăcători voluntari ajunse, nu se ştie cum, într-un orăşel undeva în vestul acestui ciudat continent numit Europa. Stătea pe o bancă într-un parc în care nu erau câini, cerşetori, ţigănci care-ţi ghicesc ce ai în buzunare şi nici aurolaci, zâmbind ca de obicei blând şi inutil. Ce-i drept părea foarte preocupat de nişte desene pe care le făcea cu un băţ pe nisipul dintre alei, desene împodobite, din belşug, cu semne greu de înţeles.
- Gutten tag, herr profesor! Un om în uniformă îi zâmbea la fel de politicos precum vorbise. Plăcut surprins, profesorul îşi ridică ochii şi zâmbetul spre cel ce-i vorbise răspunzându-i aproximativ în aceeaşi limbă. Bun cunoscător al oamenilor, reprezentantul legii trase următoarele concluzii:
- Arian! Avea ochi albaştri, era înalt, figură distinsă, ţinută ireproşabilă, păr alb, frumos pieptănat şi costum elegant deşi puţin cam vechi, aşa cum poartă, de regulă, numai domnii intelectuali.
- Profesor universitar, probabil din Tubinghen sau poate Heidelberg, oameni absolut rezonabili deşi puţin cam ciudaţi cu care te poţi înţelege, aşa cum se ştia de la Einstein încoace, fiind ei nepericuloşi dacă nu sunt lăsaţi să-şi pună invenţiile în practică. Acestea, odată stabilite, poliţistul îl conduse cu maşina la secţie şi rezolvă situaţia punând în mişcare un întreg angrenaj social destinat protejării oamenilor aflaţi în dificultate. În consecinţă, domnul profesor, a cărui identitate nu a prea putut fi stabilită spre norocul său, a fost instalat într-un cămin care, deşi avea confortul unui hotel de trei stele, profesorului nu-i spunea nimic, deoarece el nu fusese niciodată într-un hotel, în care i se puseră la dispoziţie un calculator cuplat la internet şi tot ce-şi putea dori pentru a-şi continua scrierile. Cu acelaşi zâmbet serafic domnul profe- sor mulţumi gazdelor, însă ceru permisiunea de a-şi continua activitatea în parc deoarece acel loc îl inspiră. Spre surprin- derea a nouăzeci la sută din populaţia matură a globului, primăria amenajă în două zile un loc special în centrul parcului cu bănci stil retro şi o mulţime de lăzi cu nisip pe o suprafaţă de marmură pe care profesorul le umplea zilnic cu cifre şi desene de neînţeles pentru profani. Să nu ne facem iluzii asupra ineficienţei unei asemenea investiţii! O comisie de matematicieni confirmase faptul că aparentul joc al profeso- rului dădea în realitate soluţii pentru tot felul de probleme ale geometriei, cu aplicaţii în construcţii şi aeronautică. În plus faima profesorului se răspândi în toată ţara, apoi în întreg continentul, mă rog, partea vestică a lui, iar orăşelul acela micuţ deveni obiectiv turistic datorită unei campanii de presă bine concertată. Fiind considerat acţionar al industriei de profil profesorul deveni ceea ce s-ar numi un om bogat fără ca asta să-i schimbe obiceiurile. Era şi normal! Ce-i de altfel fericirea decât starea de echilibru, de armonie între tine şi universul acceptat şi pentru asta nici nu prea ai nevoie de bani.

Mihai Batog-Bujeniţă

 

Referinţă Bibliografică:
FARMECUL DE NEDESCRIS AL ŞTIINŢEI / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 944, Anul III, 01 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!